[joi, 13 august]

 

 

Henri Nouwen spunea odată: „Nu pot să spun tot timpul Nu unui lucru sau altuia, decât dacă există ceva de zece ori mai atrăgător pe care îl pot alege. Am nevoie de o cantitate imensă de energie ca să spun Nu poftei mele trupești, lăcomiei mele și puterilor lumii acesteia. Singura
speranță este să găsesc ceva într-atâta de real și de atrăgător încât să îmi pot aduna toată energia să zic Da… O astfel de situație în care pot să spun Da este atunci când aflu că sunt iubit.”

 

De fapt, așa a procedat Isus în pustie. El I-a zis Da Tatălui Lui. În clipele în care ești ispitit, poți să-I spui Da lui Dumnezeu și experienței depline a puterii Sale de a birui. Dacă ai înclinația de a sări fără să te uiți unde aterizezi, să știi că nu ești singurul. Chiar și cea mai atentă persoană din lume a fost înfrântă de ispită, la un moment dat.

 

Dumnezeu Își dorește foarte mult să alegi calea cea mai bună din dragoste pentru El și să dobândești sentimentul profund că Îi aparții. Este suficient să știi cum să spui Nu. Și trebuie să știi de ce ai ales să spui Nu.