Tot ceea ce strălucește

 

O nuvelă a scriitorului Guy de Maupassant ridică o serie de întrebări interesante cu privire la valori şi la valoarea reală a unei bijuterii.

 

Doamna Loisel era soția unui funcționar harnic din clasa mijlocie, însă visul ei era să devină bogată. Nu îşi dorea decât să aibă haine frumoase şi bijuterii sclipitoare. Când soțul ei a primit invitația de a participa la un bal oferit de departamentul în care lucra, doamna Loisel a fost tare nefericită, fiindcă nu avea cu ce să se îmbrace. Soțul ei i-a dat banii pe care îi economisise pentru o călătorie, ca să-şi cumpere o rochie scumpă, însă ea nu s-a bucurat, pentru că nu avea nicio bijuterie potrivită pentru rochie.

 

În final, s-a hotărât să împrumute ceva de la o prietenă bogată. Doamna Loisel a ales un singur lucru din cutia cu bijuterii a prietenei ei – un frumos colier cu diamante. L-a purtat la bal şi s-a simțit cea mai atrăgătoare femeie de acolo.

 

Însă, pe drumul spre casă, s-a întâmplat ceva groaznic. Colierul nu mai era de găsit. Doamna Loisel şi soțul ei l-au căutat zile în şir, însă fără succes. Au reuşit, în cele din urmă, să găsească unul identic la magazinul de bijuterii, dar costa mai mult decât îşi puteau ei permite.

 

Şi-au calculat toate economiile, dar au realizat că nu acopereau decât o mică parte din suma necesară pentru cumpărarea colierului, aşa că singura soluție era să se împrumute pentru a da înapoi bijuteria prietenei doamnei Loisel. Aceasta nu a sesizat că era alt colier. Însă cei doi au trebuit să plătească mult timp pentru a-şi achita datoria.

 

Au ajuns să ducă o viață foarte nefericită. Domnul Loisel a fost nevoit să îşi ia un al doilea serviciu. Au părăsit casa în care locuiau şi au renunțat la servitoare. Trăiau ca nişte săraci; mâinile delicate ale doamnei Loisel se stricaseră de la frecatul podelelor şi de la spălatul rufelor. Însă, după 10 ani de sărăcie şi muncă grea, au reuşit să-şi plătească datoria.

 

Într-o zi, doamna Loisel se plimba prin parc. Părea mai în vârstă din cauza anilor de suferință: arăta ca o bătrânică săracă. Când a zărit-o pe prietena care îi împrumutase colierul, s-a dus la ea să o salute. Prietena ei o întrebă uimită de ce se schimbase atât de mult, iar doamna Loisel îi destăinui ce făcuse.

 

Prietena ei o privi cu compătimire şi îi zise:

 

– Ar fi trebuit să-mi spui! Colierul meu era o imitație, diamantele erau false şi costau numai câteva sute de dolari!

 

Adaptare după Colierul, de Guy de Maupassant