[joi, 6 februarie]

 

 

Deși te afli la începutul adolescenței, probabil că ai fost afectat de una dintre următoarele situații: concediere sau divorț. Moarte sau înfrângere. Opresiune sau nedreptate. Boală sau accidente. Iar lista nenorocirilor poate continua. Probabil că te-ai întrebat: „Unde Se află Dumnezeu când se întâmplă așa ceva?” Poate că te întrebi, uneori, dacă Lui Îi pasă de tine și dacă noaptea aceasta lungă a păcatului se va mai termina vreodată.

 

Vestea bună a Sanctuarului este aceea că lui Dumnezeu Îi pasă de tine, iar haosul pe care păcatul l-a adus pe pământ se află sub privirile Sale. El L-a trimis pe Fiul Său nu doar pentru a anunța moartea lui Satana, sursa păcatului, ci pentru a lua asupra Lui chiar păcatul tău, pentru ca tu să nu fii lovit de moartea a doua. Mai mult, El îți oferă viața Sa desăvârșită – o poți cere în dreptul tău oricând, prin credință. El Își întârzie cu milă a Doua Venire, pentru ca oricine să aibă ocazia de a accepta această ofertă incredibilă.

 

Dacă o primești, ea șterge petele trecutului și asigură viitorul, însă îmbogățește și prezentul, pentru că Isus este preocupat de întreaga noastră viață. El nu distruge încă de acum toate formele păcatului, ci ne înzestrează cu puterea de a le face față. De fapt, încercările pot deveni agenți de transformare în bine, și nu unelte ale răului.

 

Scrie câteva gânduri despre cum crezi că te pot ajuta greutățile!