[duminică, 1 decembrie]

 

 

Niște colegi de școală se iau de un elev nou-venit. Își bat joc de felul cum se îmbracă, de tunsoarea și de forma corpului său. Tu observi cât de rău se simte noul elev. Deși vrei să-l ajuți, nu spui nimic. Dar, în pauza de masă, stând alături de colegii răutăcioși, începi să te simți incomod.

 

Crezi că trebuie să vorbești? De ce? Să-ți exprimi sentimentele, spunându-le colegilor că greșesc, sau există o soluție mai plină de tact?

 

Definește tactul!

 

Abordarea cu tact a unei situații presupune să îți păstrezi calmul și, de asemenea, să ai principii de viață sănătoase. Doar o legătură personală cu Isus te poate ajuta să știi ce este bine în orice situație și cum să te raportezi la oameni și la diverse probleme. Duhul Sfânt este gata să te învețe. Este necesar însă ca inima ta să fie la dispoziția Lui.