Te-ai întrebat vreodată dacă ai suficientă credință? Te-ai rugat vreodată pentru mai multă credință? Ce așteptări ai avut? Să simți mai multă încredere? Să simți căldură în inimă? Să primești un curaj supranatural pentru un salt în credință? Uneori, când cer mai multă credință, oamenii pierd din vedere ce înseamnă aceasta. A crede înseamnă a face tot ce dorește Dumnezeu de la tine fără să te poți bizui pe dovezi fizice care să îți explice de ce. Îți amintești de tatăl care L-a rugat pe Isus să alunge demonul din fiul său? „Dacă poți face ceva, fie-ți milă de noi și ajută-ne.” „Dacă poți?” l-a întrebat Isus. „Toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede”. „Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrimi: «Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!»” (Evrei 9:22-24)

 

Omul acela simte că, poate, nu are suficientă credință. Însă face exact ceea ce trebuie: își aduce fiul la Isus. Marele moment al credinței sale este acela în care recunoaște că nu poate face multe, însă Dumnezeu poate. Uneori, ne dorim mai multă credință, când am avea nevoie să ne exersăm credința măruntă cât un grăunte de muștar. Dumnezeu nu le încredințează oamenilor calupuri de credință. El le cere să exercite atât cât au. Atunci când avem lupte de dus, același Isus răbdător, care l-a ajutat pe tatăl acesta, ne va ajuta și pe noi. Dumnezeu va face multe lucruri pentru noi. Însă El nu va crede în locul nostru. Acesta este exercițiul nostru ca temă pentru acasă, pentru care Duhul Sfânt ne oferă ajutor.

 

Credința este ca și când ai merge cu ochii închiși. Cineva ți-a explicat însă dinainte ce ai de făcut: câți pași înainte, unde să faci la dreapta și așa mai departe. Tot ce ai de făcut este să respecți instrucțiunile. Dumnezeu e lângă tine, te ține de mână și te conduce.