Uneori, este important să ne imaginăm chipul Tatălui, atunci când ne închinăm. Pentru Dumnezeu, închinarea noastră reprezintă o întâlnire față în față. Observă cum interacționează copiii și părinții – se privesc unii pe alții în față. Tânărul bogat a venit la Isus dorind să afle o scurtătură spre Împărăția lui Dumnezeu. Biblia spune: „Isus S-a uitat țintă la el, l-a iubit” (Marcu 10:21). Deși tânărul s-a îndepărtat de Isus, Domnul nu Şi-a retras privirea iubitoare de la el. Domnul iubește la fel pe oricine părăsește Casa Lui fără să-L privească în față. Trebuie să fie greu pentru Tatăl ceresc atunci când copiii Săi opun rezistență atenției Sale și Îi ignoră prezența. Însă El îi iubește la fel de mult.

 

Închinarea este momentul când Îl privim pe Dumnezeu drept în față și Îl ascultăm. Este timpul când oricine poate cânta și aduce laudă lui Dumnezeu, pe măsura prețuirii pe care I-o poartă. Uneori, este suficient să fii liniștit ca să-L poți vedea. Oricum, nu este ceva magic. Ca în orice alt exercițiu, este necesar să faci pași mici, cu regularitate. Încearcă. Dacă uiți și devii distras sau plictisit, nu te disprețui. Reîncordează-ți atenția și caută o modalitate de a-I spune lui Dumnezeu ce gândești despre El. Ai făgăduința că vei pleca apoi ca un om schimbat.

 

Este nevoie de o reevaluare periodică a închinării. Chiar și atunci când ai încercat să îți reîmprospătezi închinarea, respectiv să-i dai un suflu nou, după un timp, pe nesimțite, poți realuneca în rutină. De aceea, reevaluarea este necesară. Din când în când, ia-ți timp și gândește-te la închinarea pe care i-o aduci Tatălui ceresc. Iar dacă observi că închinarea și-a pierdut prospețimea, ia măsuri urgente pentru a îndrepta situația.