[Vineri] 12 Octombrie
Cu ani în urmă, am călătorit spre un sat dintr-o provincie din sudul Indiei. O vreme, drumul a fost bine „trasat” de urmele lăsate de carele trase de boi, singurele vehicule de pe acolo. Eram cu o mașină veche, un Austin englezesc cu motor puternic.
Am ajuns într-un fel de vale pustie, care se umpluse cu apă de la ultimele ploi. Urmele lăsate de roțile carelor intrau în balta aceea și ieșeau pe la capătul celălalt. Ne-am oprit să hotărâm ce e de făcut. Nu era ușor să ocolim balta, pentru că terenul era nisipos și presărat cu tufișuri și pomișori. Părea mai simplu să o luăm prin apă. Ne-am gândit să intrăm să vedem cât de adâncă este apa și dacă terenul este destul de solid, dar cineva a spus: „Carele au trecut, ce să ne mai batem capul?” Şi am pornit prin apă.
Am înaintat vreo șase metri și apa era deja destul de adâncă încât să intre la motor, care s-a oprit, și apoi și în mașină. Acum aveam de ce să ne batem capul! Unul dintre noi s-a întors la satul dinainte – vreo opt kilometri de mers pe jos – și a venit cu doisprezece oameni. Aceștia au tăiat crengi lungi și groase, pe care au ridicat mașina și au reușit să o scoată. După mai bine de o jumătate de oră, când am văzut-o așezată din nou pe pământ uscat, am curățat motorul, am uscat cum s-a putut instalația electrică și am spus „Doamne, ajută!” când am răsucit, cu teamă, cheia în contact. Ce ușurare am simțit când am auzit motorul cel vechi huruind din nou!
Nu știam însă că vreun bolovan de pe fundul apei ori crengile cu care fusese ridicată mașina ne făcuseră o fisură prin care pierdeam uleiul de la motor! Când aproape ajunseserăm la destinație, am auzit zgomote ciudate, prin care motorul ne anunța că „se gripase”. Pistoanele, care ar fi trebuit să fie protejate de uleiul pe care noi îl pierduserăm pe drum, s-au sudat de locașurile prin care ar fi trebuit să alunece cu ușurință. Am trudit din greu șase zile ca să facem mașina să se urnească din nou. Când ne-am întors la sediul misiunii, a fost nevoie de o reparație capitală.
O singură hotărâre nechibzuită ne-a întârziat călătoria cu o săptămână, ne-a costat sute de rupii și ne-a avariat serios mașina, deși, în momentul în care am luat hotărârea aceea, totul părea simplu – să trecem de-a dreptul printr-o amărâtă de băltoacă, în loc să pierdem vremea, căutând un drum mai bun.
