[vineri, 9 februarie] Urgența – partea 2

După ce am stat câteva ore alături de Azim, au început să vină tot mai mulți oameni și am decis să merg acasă, să mă pregătesc pentru a sta toată noaptea alături de el. Este un obicei în Albania, anume ca membrii cei mai apropiați ai familiei și prietenii să stea toată noaptea treji și abia apoi să înmormânteze decedatul, a doua zi, când ajung și ceilalți, pentru oficierea înmormântării.

În plus, aveam propria mea suferință și aveam nevoie să vorbesc cu Brenda și să mă rog cu ea. Când am ajuns acasă, Brenda și cu mine ne-am îmbrățișat, ne-am rugat și am plâns. Am plâns pentru Azim și am plâns pentru soția lui care nu avusese niciodată ocazia să afle despre Isus. Dacă am fi făcut un efort mai mare să o întâlnim! Poate că ea ar fi acceptat speranța care se găsește în Isus. Mi se frângea inima știind că fusese atât de aproape de ocazia aceasta, însă fusese învinsă de disperare și de moarte înainte de a-L întâlni pe Autorul vieții și al speranței.

Mă gândeam întruna: „Ea nu-L știa pe Isus și totuși a fost cât pe ce.” M-am gândit la toți cei aflați în suferință din cercul meu de influență, care nu-L cunoșteau pe Isus și care puteau muri fără speranță, dacă eu nu le-o aduceam.

În ziua următoare, la cimitir, am observat cât de departe se întinseseră mormintele și câte alte noi pietre funerare fuseseră ridicate de la venirea noastră în Albania. Prea mulți intraseră în morminte fără Hristos, fără să fi citit Biblia, fără ocazia de a crede. „Fiindcă oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut? Și cum vor crede în Acela despre care n-au auzit? Și cum vor auzi despre El fără propovăduitor? Și cum vor propovădui, dacă nu sunt trimiși?” (Romani 10:13-15). Vreau ca moartea acestei femei să îmi amintească de urgența cu care Evanghelia trebuie să ajungă
la oricine.

Dar cum rămâne cu oamenii care mor pretutindeni fără să știe cine este Isus? Ai făcut tot ce puteai pentru a ajunge la ei cu dragoste? Să ne rugăm pentru o mai mare sensibilitate la îndemnurile Duhului Sfânt și, de asemenea, pentru mărirea simțământului responsabilității în a face ucenici, după cum noi toți am fost trimiși să facem. (Matei 28:18-20) (Sfârșit)