[vineri, 24 februarie] Nu din întâmplare: licuricii

Designul neîntâmplător al mecanismului de iluminare al licuriciului este mult superior becurilor noastre incandescente, care au o eficienţă de doar 10%, folosind până la 90% din energia lor pentru căldura pe care o degajă. Pe de altă parte, licuriciul are o eficienţă de 90% în ce priveşte producerea luminii, folosind mai puţin de 10% din energie pentru căldură!

În celulele abdominale ale acestui gândăcel, printr-o reacţie produsă de luciferină în combinaţie cu adenozin trifosfat (ATP) şi oxigen, enzima luciferazei schimbă chimic luciferina şi produce flash-uri de lumină sub micul lui abdomen.

Oamenii de ştiinţă nu pot spune cu exactitate cum poate controla micul licurici stingerea şi aprinderea flash-ului cu organele lui fotice, astfel încât un tipar de semnal luminos precis să fie emis de masculul adult pentru găsirea perechii sale. Existenţa unui număr precis de secvenţe de flashuri, diferite pentru fiecare dintre cele peste 2 000 de specii, face parte din planul realizat nu din întâmplare de Creator, dat fiind că El a construit genial display-ul pe timp de noapte al micii creaturi. Este uimitor faptul că unele specii de licurici, când sunt în grupuri mari, nu numai că luminează împrejurimile cu bioluminiscenţa lor, dar îşi sincronizează flash-urile! Designerul lor, care are toate răspunsurile, ne va spune într-o zi dacă ei chiar se bucură când luminează toţi odată.

Dintre licuricii de noapte, masculii sunt cei care aleargă în zbor, dând flash-uri pentru femele. Acestea de obicei se urcă pe vegetaţia aflată pe solul cald. După ce masculul îşi sfârşeşte semnalul luminos, femela, dacă este gata de împerechere, răspunde şi ea cu flash-uri specifice speciei. Lumina emisă de ea îl ajută pe mascul s-o localizeze. El începe coborârea. În cadrul minunatului program neîntâmplător întocmit de Creator, ei „conversează” prin flash-uri, până ce masculul ajunge la partenera care l-a acceptat.

Dar am o întrebare de pus Creatorului despre femelele unor specii de licurici. Uneori, după împerechere, unele femele trimit semnale luminoase de răspuns masculilor unei alte specii! Semnalele lui nu sunt pentru ea, nici ea nu-l doreşte ca partener. Dar, cumva, ea ştie cum să dea semnalul feminin corect al unei specii diferite. Masculul se lasă îndrumat, crezând că semnalul este al unei femele din aceeaşi specie şi vine înspre ea, în timp ce ea continuă imitaţia. În cele din urmă, fără a suspecta nimic masculul aterizează – însă nu este bine primit. Ea se năpusteşte asupra lui şi, printr-o muşcătură, îi injectează un fluid paralizant, pentru ca apoi să-şi mănânce aşa-zisul pretendent.

Uciderea pentru a se hrăni este prezentă pretutindeni în natură de când a intrat păcatul în lume. Şi va continua până când Dumnezeu va recrea planeta şi locuitorii ei.

Vreau odată să-L întreb pe Dumnezeu cum de femela poate imita codul exact al altei specii. Cum de o insectă mică de doi centimetri poate produce lumină mai eficient decât putem noi să producem? Cum de poate acest gândăcel înaripat să stingă şi să aprindă lumina, lucru pe care nu-l mai poate face nicio altă creatură de pe Terra?

Vom afla toate acestea şi multe altele despre licurici, cât şi despre restul creaturilor, atunci când Maestrul Creator al universului Se va reîntoarce. În sfârşit vom primi răspunsuri la multele întrebări care uneori ne-au frământat.