[miercuri, 22 februarie] O inimă nouă

Vă voi stropi cu apă curată şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Vă voi da o inimă nouă şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră şi vă voi da o inimă de carne.”

Mulţi dintre cei care le vorbesc altora despre nevoia de a avea o inimă nouă nu ştiu ce înseamnă aceste cuvinte pentru ei înşişi. În special tinerii se poticnesc de această expresie: „o inimă nouă”, neştiind ce înseamnă. Ei aşteaptă ca o schimbare specială să aibă loc în sentimentele lor. Aceasta este ceea ce numesc ei convertire. Făcând această eroare, mulţi s-au împotmolit şi au ajuns la ruină, neînţelegând ce înseamnă să ne naştem din nou.

Satana îi determină pe oameni să creadă că, dacă au simţit o stare emoţională de extaz, sunt convertiţi. Totuşi experienţa lor nu se schimbă. Faptele lor sunt aceleaşi ca înainte. Viaţa lor nu arată niciun rod bun. Ei se roagă des şi lung şi menţionează mereu simţămintele pe care le-au avut cu o ocazie sau alta. Totuşi ei nu trăiesc o viaţă nouă. Ei sunt înşelaţi. Experienţa lor nu depăşeşte nivelul simţămintelor lor. Ei zidesc pe nisip, iar când vin vânturile potrivnice, casa lor este spulberată.

Multe suflete sărmane bâjbâie în întuneric, căutând simţămintele pe care alţii spun că le-au avut în experienţa lor. Ele trec cu vederea faptul că acela care crede în Hristos trebuie să lucreze pentru mântuirea lui cu frică şi cutremur. Păcătosul convertit are ceva de făcut. El trebuie să se pocăiască şi să dea pe faţă o credinţă adevărată.

Când vorbeşte despre o inimă nouă, Domnul Isus Se referă la minte, la viaţă şi la întreaga făptură. A avea o inimă schimbată înseamnă a întoarce spatele lumii acesteia şi a-ți îndrepta privirea asupra lui Hristos. A avea o inimă nouă înseamnă a avea o minte nouă, scopuri şi motivații noi. Care este semnul unei inimi noi? O viaţă schimbată. Aceasta este o moarte zilnică, ceas de ceas, faţă de egoism şi mândrie.

Unii fac o mare greşeală presupunând că o intensă mărturisire verbală va compensa lipsa slujirii adevărate. Dar o religie nepracticată nu este o religie veritabilă. Convertirea adevărată ne face cinstiţi până la cel mai mic amănunt în tranzacţiile noastre cu cei din jur. Ne face credincioşi în munca noastră de zi cu zi. Fiecare urmaş sincer al lui Hristos va arăta că religia Bibliei îl califică să-şi folosească talentele în slujba Stăpânului. „În sârguinţă, fiţi fără preget.” Aceste cuvinte vor fi împlinite în viaţa oricărui creştin adevărat. Chiar dacă munca voastră pare a fi o corvoadă, o puteţi înnobila prin modul în care o executaţi. Faceţi-o ca şi cum Dumnezeu S-ar afla în faţa voastră. Faceţi-o cu voioşie şi cu demnitatea unor fii ai cerului. Principiile nobile sunt cele care, aduse în lucrare, o fac în întregime acceptabilă în faţa lui Dumnezeu. Lucrarea adevărată îl leagă pe cel mai de jos slujitor al lui Dumnezeu de pe pământ de cel mai de sus dintre servii lui Dumnezeu din locurile cereşti.

A fi creştin înseamnă mai mult de atât. Înseamnă să umbli cu atenţie înaintea lui Dumnezeu, să mergi cu hotărâre înspre ţinta premiului înaltei noastre chemări în Hristos. Înseamnă să aduci multă roadă pentru gloria Celui care L-a dat pe Fiul Său să moară pentru noi. Pentru că sunt copii ai lui Dumnezeu, creştinii ar trebui să se străduiască să atingă idealul înalt pus înaintea lor de Evanghelie. Ei nu ar trebui să fie mulţumiţi până nu devin desăvârşiţi, pentru că Hristos spune: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” Să facem din Cuvântul sfânt al lui Dumnezeu studiul nostru, aducând principiile Sale sfinte în viaţa noastră. Să umblăm înaintea lui Dumnezeu cu blândeţe şi umilinţă, corectând zilnic greşelile pe care le facem. Să nu fim mândri şi egoişti şi să nu ne separăm sufletul de Dumnezeu. Să nu cultivaţi un sentiment de superioritate, crezându-vă mai buni ca alţii. „Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” Veți avea pace și liniște dacă vă aduceţi voinţa în subordonare faţă de voinţa lui Hristos. Atunci dragostea lui Hristos va domni în inimă și Îi veți supune Mântuitorului faptele ascunse ale inimii. Temperamentul repezit şi uşuratic va fi atenuat prin revărsarea harului lui Hristos. Sentimentul că păcatele îţi sunt iertate îţi va aduce pacea care întrece orice pricepere. Discordia va dispărea. Cel care odată descoperea greşeli în dreptul celor din jurul său va vedea că în caracterul lui există greşeli mult mai mari. Mai sunt și cei care ascultă adevărul şi sunt convinşi că au trăit în opoziţie cu Hristos. Ei sunt condamnaţi şi se căiesc de păcatele lor. Bizuindu-se pe meritele lui Hristos, exercitând adevărata credinţă în El, ei primesc iertare pentru aceste păcate. Când încetează să mai facă rău şi învaţă să facă bine, ei cresc în har şi cunoştinţă. Ei văd că trebuie să se sacrifice ca să se îndepărteze de lume şi, cântărind preţul, consideră totul ca o pierdere care poate fi recuperată prin Hristos. Ei s-au înrolat în armata lui Hristos. Câmpul de bătălie este înaintea lor şi ei intră în el plini de curaj şi cu veselie, luptând contra înclinaţiilor naturale şi a dorinţelor egoiste, aducându-şi voinţa în subordonare faţă de Hristos. Ei Îl caută zilnic pe Domnul pentru favoarea de a I se supune, fiind astfel întăriţi şi ajutaţi. Aceasta este adevărata convertire. În umilinţă şi dependenţă adevărată, cel care a primit o inimă nouă se bizuie pe ajutorul lui Hristos. El descoperă în viaţa sa roadele îndreptăţirii. Odată, el s-a iubit pe sine. Plăcerile lumeşti au fost plăcerea lui! Acum idolul său a fost detronat şi Dumnezeu este Cel care domnește. Acum urăşte păcatele pe care odată le-a iubit. Cu hotărâre şi fermitate, el îşi urmează drumul pe cărarea sfinţeniei.