[miercuri, 1 februarie] Frumoasele flori ale făgăduinţelor

În timp ce ne uităm la o grădină frumoasă şi la bobocii florilor care se deschid, să ne amintim că aceasta este expresia dragostei Tatălui. Când vedem nuanţele variate ale florilor şi când inspirăm delicatul lor parfum, să ne gândim la cuvintele: „Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.”

Dumnezeu ne-a dat florile ca să ne înveţe lecţia încrederii. „Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?” Deoarece Marele Artist a modelat atât de frumos florile, care astăzi sunt, iar mâine sunt aruncate în cuptor, cu atât mai mult Se va îngriji de oamenii câştigaţi cu sângele singurului Său Fiu.

Noi suntem peregrini şi străini pe acest pământ, privind înainte, spre un oraş a cărui temelie şi meşter ziditor este Dumnezeu. Cărarea pe care mergem este îngustă şi ne cheamă la lepădare de sine şi sacrificiu. Noi întâlnim încercări şi conflicte. Dar Dumnezeu nu ne-a lăsat fără ajutor. Cărarea noastră către Canaanul ceresc este mărginită de frumoasele flori ale făgăduinţelor Sale. Ele înfloresc pe tot parcursul drumului, trimiţându-şi bogata mireasmă ca într-o grădină de pe Pământ.

A şterge făgăduinţele lui Dumnezeu din Cuvânt este ca şi cum ai umbri soarele, lipsindu-l de lumina sa. Atunci nu ar mai fi niciun motiv de bucurie în viaţă. Dumnezeu a pus făgăduinţele în Cuvântul Său ca să ne conducă să avem credinţă în El. Prin făgăduinţele Sale, El înlătură vălul veşniciei, oferindu-ne o pregustare a plinătăţii slavei care aşteaptă să fie descoperită. Să ne odihnim dar în Dumnezeu! Să-L lăudăm pentru că ne-a oferit o aşa glorioasă descoperire a intenţiilor Sale!

Dumnezeu a plantat frumoasele flori ale făgăduinţelor de-a lungul cărării, pentru a ne lumina călătoria. Dar mulţi nu iau în seamă aceste flori, alegând în schimb spinii şi mărăcinii. La fiecare pas, ei se plâng şi murmură când ar trebui să se bucure în Domnul, care le-a făcut plăcut drumul spre cer.

În timp ce privim spre făgăduinţele lui Dumnezeu, găsim alinare, speranţă şi bucurie; ele ne vorbesc despre Cel Infinit. Ca să apreciem aceste preţioase promisiuni, ar trebui să le studiem cu atenţie. Cât de multă bucurie am putea aduce vieţii, cât de mult ar fi influenţat caracterul nostru spre bine dacă ne-am însuşi aceste făgăduinţe!

Călătorind pe calea spre cer, să vorbim despre binecuvântările presărate pe cărare. Gândindu-ne la locuinţele pregătite de Hristos, uităm de măruntele neplăceri întâlnite zi de zi. Se pare că respirăm atmosfera ţării de sus către care mergem şi suntem mângâiaţi şi alinaţi.

Să nu credeţi că veţi găsi fericire în distracţiile egoiste. Florile astfel adunate curând se ofilesc şi mor. Adevărata fericire se găseşte doar în slujba Maestrului. În El, care este Lumina lumii, vom găsi pace şi fericire. Fericirea vine nu din ce ne înconjoară, ci din ceea ce este în noi; nu din ce avem, ci din ce suntem.

Este privilegiul nostru să cântăm cântările Sionului acum, să ne întoarcem privirile spre lumină, să aducem speranţa în inimile noastre şi ale altora. Dumnezeu doreşte ca noi să adunăm făgăduinţele ca să fim întăriţi şi împrospătaţi. Să ne întoarcem privirea de la blestem şi să o fixăm pe harul care ne-a fost dăruit cu atâta generozitate. Dumnezeu este dezonorat când ne frământăm şi ne îngrijorăm. Astfel arătăm că nu credem în El, ci în noi înşine.

Această viaţă va fi mult mai luminoasă dacă vom aduna florile şi vom ignora mărăcinii. Mângâiere, încurajare şi sprijin ne sunt date în fiecare circumstanţă a vieţii. Nicio ispită nu ne va ajunge dacă nu a fost deja învinsă de Isus şi nicio încercare nu ne va atinge dacă El nu a depăşit-o mai întâi. El ne ştie pe fiecare pe nume. Când o povară e pusă asupra noastră, El ne stă alături să susţină greutatea. El ne-a dat făgăduinţe minunate care să ne uşureze povara. El ne asigură că harul Său este suficient. Mâine vom avea de înfruntat alte încercări, dar avem promisiunea: „Puterea ta să ţină cât zilele tale.”

Să ne bucurăm în dragostea lui Dumnezeu! Să-L lăudăm pe Cel ce a făcut asemenea făgăduinţe regale. Să păstrăm cu seninătate în inimile noastre aceste făgăduinţe. Să-L onorăm pe Dumnezeu implicându-L în viaţa noastră pe Isus. Isus trăieşte! Mâna Sa ne conduce. Viaţa prezentă nu este vara, ci iarna creştinului. Cu toate acestea, el poate să se bucure constant de razele neprihănirii lui Hristos. El poate avea pacea „care întrece orice pricepere”, pace pe care o dă Însuşi Hristos. —„The Youth’s Instructor”, 23 ianuarie 1902