[miercuri, 30 noiembrie] Crescând împreună până la vremea secerișului

Fie ca orice creștin sincer care are legătură cu școlile noastre să se hotărască să fie un slujitor credincios pentru cauza lui Hristos și să ajute pe orice student să fie credincios, curat și sfânt în viață. Fie ca toți cei care Îl iubesc pe Dumnezeu să caute să-i câștige pe aceia care încă nu L-au mărturisit pe Hristos.

În fiecare zi, ei pot exercita prin rugăciune o influență tăcută și pot să colaboreze cu Domnul Isus Hristos, mai-marele misionarilor din lumea noastră. Fie ca orice suflet – bărbat, femeie – să crească în ce privește desăvârșirea caracterului și consacrarea, în curăție și sfințenie, și să trăiască numai pentru slava lui Dumnezeu, astfel încât dușmanii credinței noastre să nu poată triumfa. Să fim atât de legați unii de alții în credința noastră cea sfântă, încât influența noastră unită să poată fi cu totul de partea Domnului și să contribuim la transformarea acelora cu care venim în contact. Să fie evident faptul că aveți o legătură vie cu Dumnezeu și că sunteți plini de curaj pentru slava Mântuitorului, căutând să cultivați orice trăsătură de caracter prin care Îl puteți onora pe El; prin dragostea lui Hristos se va exercita o putere constrângătoare pentru a-i atrage și pe alții pe drumul trasat de Domnul pentru cei răscumpărați. Când studenții din școlile noastre vor învăța să iubească voia lui Dumnezeu, ei vor descoperi că acest lucru nu este greu.

Dacă studenții văd defecte de caracter la alții, să fie mulțumiți că își dau seama de aceste defecte, și astfel se pot feri de aceștia. Veți vedea, fără îndoială, oameni care nu învață să fie blânzi și smeriți ca Domnul Isus, dar cărora le plac etalarea, lucrurile deșarte, ușuratice și lumești. Singurul remediu pentru aceștia este să privească la Domnul Isus și, studiind caracterul Său, vor ajunge să disprețuiască tot ce este deșert și frivol, slab și dăunător. Caracterul Domnului Hristos este plin de răbdare, bunătate, îndurare și iubire nețărmurită. Contemplând un astfel de caracter, ei se vor ridica mai presus de starea josnică în care au fost modelați, care i-a făcut să fie nesfinți și lipsiți de iubire. Ei vor spune: „Nu am stat împreună cu persoane ușuratice și nici cu cei fățarnici.” Ei își vor da seama că „cel care umblă cu cei înțelepți va fi înțelept; însă prietenia nebunilor este vătămătoare”.

Fie ca toți cei care caută să trăiască o viață creștină să nu uite că biserica luptătoare nu este biserica biruitoare. În biserică se găsesc și oameni firești. Ei trebuie mai degrabă compătimiți decât învinovățiți. Biserica nu trebuie judecată pentru că susține astfel de persoane, deși ei se găsesc în rândul membrilor ei. Dacă biserica i-ar exclude, chiar aceia care au socotit că este vinovată pentru prezența lor acolo ar învinovăți biserica pentru că i-a trimis în valul lumii; ei ar pretinde că aceia au fost tratați neîndurător. S-ar putea ca în biserică să fie unii oameni reci, mândri, aroganți și necreștini, însă nu trebuie să vă întovărășiți cu ei. Sunt mulți care au o inimă caldă, care sunt altruiști, se sacrifică și care, dacă li s-ar cere, și-ar da chiar și viața pentru a salva suflete. Domnul Isus a văzut răul și binele din biserică și a spus: „Lăsați-le să crească împreună până la seceriș.”

Nimeni nu trebuie să fie neghină, deoarece nu orice plantă din câmp este grâu. Unii care protestează împotriva adevărului o fac pentru a-și liniști conștiința care-i condamnă, care se simte vinovată. Chiar și aceia care acum luptă împotriva stăpânirii vrăjmașului au greșit uneori sau au făcut rău. Răul domină asupra binelui atunci când noi nu ne încredem cu totul în Hristos și nu Îl primim înăuntrul nostru. Atunci apar deficiențe care nu s-ar vedea dacă noi am avea credința care lucrează prin iubire și curăță sufletul.

Noi nu suntem obligați să ne alegem ca prieteni pe aceia care resping dragostea lui Dumnezeu, dovedită prin faptul că L-a dat pe singurul Său Fiu pentru lumea noastră, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). Aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu nu își vor alege ca prieteni pe vrăjmașii lui Dumnezeu. S-a pus întrebarea: „Să-i ajutăm pe cei necredincioși și să-i iubim pe cei care Îl urăsc pe Domnul?” Preferați voi să vă asociați cu cei nereligioși și cei necredincioși, și nu cu cei ce ascultă de poruncile lui Dumnezeu? Preferați să vă despărțiți de cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și să vă așezați cât mai departe de sursa de lumină? Voi doriți să mențineți în biserică o atmosferă de curăție și credință și să formați niște caractere bazate pe principii, precum lemnul de esență tare.

Creștinii nu aleg și nici nu cultivă societatea celor necreștini. Dacă Domnul v-a dat o menire în lume, asemenea lui Iosif și Daniel, atunci vă veți ține tari în mijlocul ispitelor. Însă în lumea noastră nu veți găsi niciodată un loc unde să fie prea multă lumină. Așadar, cât este de primejdios să vă asociați cu aceia care iubesc întunericul mai mult decât lumina și nu vor să vină la lumină, ca să nu le fie mustrate faptele! – „The Review and Herald”, 16 ianuarie 1894