[marți, 22 noiembrie] Chemat în Anglia

Încă din primăvara anului 1874, fratele James White a început să-mi vorbească despre plecarea în Anglia. Nu mi-am dat seama foarte bine de ce îmi vorbea despre asta decât după cinci ani petrecuți în California. Fratele Cornell mi-a explicat: „Într-una dintre prezentările ei, am auzit-o pe sora White spunând că, dacă fratele Loughborough se va dovedi credincios, eforturile lui vor fi solicitate în Anglia.

În timp ce locuiam cu fratele White în vechea clădire de pe strada Lafayette Road, unde se făcea hidroterapie, într-o după-amiază de Sabat ne-am urcat pe munte ca să avem o sesiune de rugăciune. Acolo, înconjurați de arbuști și tufișuri, amândoi am fost impresionați foarte clar în privința datoriei noastre. Starea de sănătate a soției mele lăsa impresia că va părăsi curând lumea aceasta. Dețineam o casă la Santa Rosa, dar nu putea locui acolo din cauza ceții persistente. Domnul ne-a dat amândurora impresii puternice. Fratele White a fost convins să ceară colectarea unei sume de bani la întâlnirile de tabără din Est pentru „Sign of the Times”. De asemenea, am avut parte și eu de o mică perspectivă privind viitorul.

M-am ridicat de pe genunchi când am terminat rugăciunea. „Totul este limpede despre datoria pe care o ai în Est”, i-am spus fratelui White. „Am fost impresionat ca de o voce slabă ce-mi spunea să vând locul din Santa Rosa, dar să nu cumpăr nimic în altă parte. Lucrarea ta va fi făcută în multe locuri, așa că nu trebuie să fii legat de un singur loc.” Mi-am scos de îndată casa la vânzare, iar în două săptămâni am primit o propunere pentru suma pe care o doream.

Din acel moment, fratele White a menționat ocazional că trebuie să începem o lucrare în Anglia, sugerându-mi că ar trebui să merg. În primăvara anului 1878, s-a dus din nou la Battle Creek și de acolo mi-a scris să părăsesc California și să vin la Conferința Generală ce urma să aibă loc acolo în luna octombrie, iar ei vor vota să mă duc în Anglia. Am răspuns prezentând opt motive pentru care nu mi se părea indicat să fac o astfel de mișcare chiar atunci. Cele mai importante au fost acestea: în primul rând, aici, lucrarea de abia începuse în mai multe locuri și trebuia finalizată, iar în al doilea rând am făcut observația că, dacă ar fi să merg în Anglia, aveam nevoie de cel puțin un an pentru a studia obiceiurile englezești, astfel încât să am o oarecare înțelegere când ajungeam acolo.

White mi-a răspuns scurt în doar două propoziții ce au eliminat cele opt motive pentru care nu voiam să merg în anul acela: „Dacă mai stai un an pentru a finaliza ceea ce crezi că este la început, o să descoperi că vor fi și mai multe lucrări ce vor trebui terminate. În ceea ce privește studiul obiceiurilor englezești și adaptarea ta în Anglia, cel mai bun loc este chiar acolo, pe teren, unde vezi obiceiurile cu ochii tăi.” Totuși, încă nu-mi era clar ce să fac. După ce petrecusem zece ani în California și asistasem la dezvoltarea lucrării de la început, nu-mi era ușor să renunț.

După ce m-am întors de la întâlnirea de tabăra din Oregon, în luna iulie din 1878, am petrecut două zile pline la Oakland, transportând cortul și accesoriile către Reno, Nevada, unde acceptasem să organizez întâlniri în cort. Pe data de 17 am luat trenul spre Reno. Am arătat biletul controlorului, apoi m-am întins căutând odihna de care aveam mare nevoie, înălțând o rugăciune și cerând lumină în privința plecării în Anglia. După o oră, m-am trezit de parcă m-ar fi scuturat cineva, numai că nu era nimeni în apropiere. Apoi mi-a venit viu în minte gândul: „Pune-ți în vânzare bunurile casnice și fă aranjamente să pleci în Anglia.” Deși aceste lucruri păreau contrare rațiunii, mintea mea era liniștită.

I-am scris partenerei mele [soția lui Loughborough murise, iar el se recăsătorise] din Oakland, spunându-i să lase vânzarea lucrurilor noastre în mâna Providenței – să le pună în vânzare, iar dacă se vindeau, urma să luăm asta drept dovadă că datoria noastră era să mergem la Conferința Generală. O zi mai târziu, un frate care urma să se căsătorească în curând a cumpărat totul, în afară de cărțile și hainele noastre.

La Reno, cu ajutorul fratelui Ferguson, ne-am ridicat cortul într-un loc central și am început întâlnirile pe data de 21 iulie. În fiecare seară, cortul se umplea cu până la 500 de persoane curioase. Sora White, aflată în drum spre Est, s-a oprit la Reno și, pe data de 30 iulie, a transmis un mesaj serios despre nașterea din nou, pe baza textului din 1 Ioan 3:1: „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”

Printre cei care au acceptat solia au fost două persoane care își făcuseră primele idei despre credința noastră chiar la prima noastră întâlnire de cort din Battle Creek, din anul 1854.