[miercuri, 9 noiembrie] Psalmistul îndrăgit al lui Israel

Cu secole înainte de venirea Mântuitorului lumii, tânărul David păzea turma de oi pe câmpiile întinse din Betleem. Acest păstor simplu a compus și a cântat propriile cântece, cu vocea sa tânără și plăcută, acompaniată de muzica harpei.

Domnul l-a ales pe David și i-a condus viața, dându-i ocazii ca să-și antreneze vocea și să-și cultive talentul pentru muzică și poezie. În viața lui solitară, Domnul îl pregătea pentru lucrarea pe care intenționa să i-o încredințeze în anii ce urmau să vină…

Păstorul singuratic de pe dealurile din Betleem a fost uluit de chemarea zorită a mesagerului care l-a anunțat că acasă la tatăl lui venise profetul și a trimis după el. Surprins, s-a întrebat care putea fi motivul pentru care profetul și judecătorul lui Israel dorește să-l vadă; totuși, fără să mai întârzie, s-a grăbit să meargă la altar. „Și el era cu păr bălai, cu ochi frumoși și față frumoasă.” Pe când Samuel se uita cu plăcere la păstorul frumos, cu aer bărbătesc și modest, glasul Domnului i-a vorbit, zicând: „Scoală-te și unge-l, căci el este! Samuel a luat cornul cu untdelemn și l-a uns în mijlocul fraților lui. Duhul Domnului a venit peste David începând din ziua aceea și în cele următoare.” Profetul își îndeplinise lucrarea rânduită și, cu inima ușurată, s-a întors la Rama.

Marea onoare acordată nu l-a făcut pe David să fie mândru. La fel de umil și de modest ca înainte de ungere, păstorașul se întoarse pe colinele din Betleem, păscând și păzind turmele tot așa de blând ca și mai înainte. Dar își compunea melodiile și cânta din harpă cu o nouă însuflețire. În fața ochilor săi se întindea o priveliște bogată în diverse frumuseți. Viile cu ciorchinii lor de aur străluceau în bătaia soarelui. Copacii pădurii, cu frunzele lor verzi, se unduiau în bătaia vântului. El privea soarele, care inunda cerul cu lumină, cum se ridica asemenea unui mire din odaia sa, bucurându-se ca un viteaz care pornește la drum. În fața lui se ridicau mândrele vârfuri ale dealurilor, înălțându-se spre cer; departe, se zăreau stâncile golașe, iar deasupra tuturor se întindea bolta cerului, albastră și plăcută. Dincolo de toate acestea era Dumnezeu.

Nu-L putea vedea, dar lucrările Lui oglindeau slava Sa. Descoperirile zilnice ale caracterului și ale maiestății Creatorului umpleau inima tânărului poet de ardoare și de bucurie. Admirându-L pe Dumnezeu și lucrările Lui, însușirile minții și ale inimii lui David sporeau și se întăreau pentru lucrarea lui de mai târziu.

Lumina zilei care îmbrăca în aur pădurea și muntele, livezile și apele îi conduceau gândurile la Părintele luminii, de la care se coboară orice dar bun și desăvârșit. Ce mult mărea capacitatea mentală a simplului păstor o astfel de contemplare! Zilnic, el ajungea într-o comuniune tot mai intimă cu Dumnezeu. Sufletul său pătrundea adâncimi tot mai mari, pentru a afla noi subiecte care să-i inspire cântecul și să-i trezească harpa. Melodia bogată a glasului său se revărsa în aer și răsuna pe dealuri, ca un răspuns la imnurile îngerilor din cer.

David a continuat să se pregătească, în frumusețea și puterea anilor tinereții sale, pentru a ocupa o poziție înaltă între cei mai aleși oameni de pe pământ. Talentele sale – daruri prețioase de la Dumnezeu – erau folosite pentru a aduce slavă Dătătorului. Ocaziile de meditație și de introspecție l-au îmbogățit cu acea înțelepciune și evlavie care-l făceau plăcut înaintea lui Dumnezeu și a îngerilor. În timp ce admira desăvârșirea Creatorului său, o înțelegere mai clară a lui Dumnezeu se deschidea înaintea minții sale. Subiectele neclare se luminau, greutățile se lămureau, contrazicerile aparente se rezolvau și fiecare rază de lumină atrăgea noi expresii de admirație și tot mai dulci cântece de laudă, spre slava lui Dumnezeu și a Răscumpărătorului. Iubirea care-l anima, grijile care-l chinuiau, biruințele care-l însoțeau, toate erau subiecte ale cugetării sale active; și, privind la iubirea lui Dumnezeu în toate înlănțuirile vieții sale, inima lui izbucnea într-o și mai vie adorare și recunoștință, glasul lui izbucnea într-o melodie tot mai vie, harpa sa răsuna în imnuri tot mai voioase, iar păstorașul creștea din putere în putere, din cunoștință în cunoștință, deoarece Duhul Domnului era peste el. – „Signs of the Times”, 8 iunie 1888

Cântările au fost introduse ca o parte obișnuită a serviciului religios, iar David a compus psalmi nu numai pentru a fi folosiți de preoți la serviciul sanctuarului, ci și pentru a fi cântați de popor în timpul călătoriilor către templu, cu prilejul sărbătorilor anuale. Influența exercitată în felul acesta a fost foarte cuprinzătoare și a adus ca rezultat eliberarea națiunii de idolatrie. Multe dintre popoarele vecine, văzând prosperitatea lui Israel, au fost făcute să gândească bine despre Dumnezeul lui Israel, care făcuse lucruri atât de mari pentru poporul Său. – „Patriarhi și profeți”, p. 397