[luni, 7 noiembrie]

Probabil că sunteți prea tineri să vă gândiți la perioada când veți avea copii. Dar nu este prea devreme să aveți principii care vă pot ghida în familie. O idee importantă este următoarea: copiii nu ar trebui să înceapă lecțiile de muzică dacă sunt foarte mici.

Ellen White a scris despre problema practicii muzicale timpurii. Copiii nu ar trebui să studieze prea devreme, iar copiii nervoși ar trebui să-și amâne pentru mai târziu lecțiile de muzică. „Se obișnuiește trimiterea copiilor foarte mici la școală, cerându-li-se să învețe din cărți lucruri care le forțează mintea și, adeseori, să învețe muzică. În multe cazuri, părinții au posibilități limitate și este nevoie de un efort financiar căruia foarte greu îi fac față, dar ei consideră că trebuie făcut totul pentru a asigura această linie artificială de educație. Nu este înțelept. Copilul nervos nu trebuie suprasolicitat în nicio direcție și nu trebuie să învețe muzică până nu este bine dezvoltat din punct de vedere fizic” („Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi”, p. 112).

Să înveți să cânți presupune muncă. Și la fel cum unele lucrări solicită partea inferioară a spatelui, în timp ce altele lasă urme pe palmele mâinilor, muzica ne poate uza nervii. Ellen White chiar i-a spus unui bărbat că meseria lui de a acorda piane ar putea fi un pericol pentru sănătatea nervilor lui slăbiți.

„Dacă ai putea lucra mai puțin, dacă ai putea obține o bucată de pământ și timp de un an să lucrezi în aer liber, departe de toate dilemele afacerilor, s-ar putea să-ți salvezi creierul și sufletul. Nu este înțelept, doar pentru că poți câștiga bani cu ușurință, să continui munca de acordare a pianelor, dacă acest lucru îți afectează sistemul nervos” („Manuscript Releases”, vol. 3, pp. 351, 352).

Într-o lecție anterioară despre muzică și închinare, am învățat că muzica este un blestem teribil atunci când ia locul studiului Bibliei și al rugăciunii. Muzica este importantă și valoroasă, dar nu este viața sufletului. Iar practicarea ei nu trebuie să ia locul lucrurilor mai importante, cum ar fi dobândirea abilităților esențiale pentru viață. „Sunt foarte multe fete care… au puține cunoștințe practice despre îndatoririle ce revin unei soții și mame. Ele pot citi și cânta la un instrument muzical, dar nu știu să gătească. Ele nu pot face o pâine bună, care este extrem de esențială pentru sănătatea familiei… Poziția de dactilografă (secretară), de croitoreasă sau de profesoară de muzică nu o poate egala ca importanță pe cea de bucătăreasă” („Counsels on Diet and Foods”, p. 252).

Dacă nu îți plac sarcinile domestice din gospodăria sau curtea casei, ai putea fi tentat să evadezi în studiu, lectură, lucrând la proiecte pe computer sau exersând la instrumente muzicale. Dar, ca tineri, învățăm echilibrul dacă nu neglijăm îndatoririle neplăcute.

Principiile practicii muzicale sunt utile pentru toată viața:

(1) Să facem tot ce putem mai bine, înțelegând că temperamentul sau talentul nu ne fac pe toți la fel de potriviți în activități precum arta, muzica și altele.

(2) Asemenea abilități pot fi valoroase, dar e preferabil să nu acordăm atât de mult timp și atenție pentru abilitățile neesențiale, în detrimentul abilităților practice și necesare vieții de zi cu zi.

(3) Nu ar trebui să ne petrecem timpul încercând să obținem o poziție socială, bogăție sau aplauze. Numai Dumnezeu merită lauda.

(4) Să nu permitem niciunei activități să ne ia din timpul de rugăciune și studiu al Bibliei.


(Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

ÎNTREBĂRI DE REFLECȚIE

SECȚIUNEA I

  1. Ce instrumentiști erau aleși să cânte pentru acompanierea imnurilor din templu? 1 Cronici 25:7; Psalmul 33:3 __

Ce este important în muzica din biserică?__________________________________________


  1. Citiți Geneza 4:21. Muzica interpretată la alăută și caval (flaut și harpă) își are originea în familia lui Cain. De ce acest lucru nu este o dovadă că muzica la flaut și harpă este greșită? 1 Samuel 10:5; Psalmul 150 __

SECȚIUNEA II

  1. De ce relatează Biblia o serie de greșeli făcute de Avraam și de alte personaje principale? _____

Enumerați oameni din Biblie cărora le-au fost înregistrate păcatele.______________________


  1. Interpreții sunt frecvent lăudați pentru abilitățile lor. Enumerați câteva modalități diferite prin care pot răspunde la aceste complimente, îndreptând laudele spre Dumnezeu.____________________________

SECȚIUNEA III

  1. Citiți Eclesiastul 9:10. Înseamnă acest lucru că practica muzicală ar trebui să ne ocupe mare parte din timp? __

Enumerați câteva îndatoriri care sunt mai importante decât practica muzicală. _____________


Cum puteți hotărî care este perioada potrivită de timp pe care să o dedicați practicii muzicale?__


Ai putea să exersezi muzica din toată puterea ta, chiar dacă ai doar 30 de minute de exersat în fiecare zi?_