[miercuri, 12 octombrie] Către tineri – partea a 2-a

Tinerii susțin că au nevoie de ceva care să îi înveselească și să îi distreze. Am văzut că în muncă poți găsi plăcere, satisfacția de a trăi o viață folositoare. Unii însă pretind că trebuie să aibă ceva cu care să-și preocupe mintea atunci când își termină treburile, o ocupație mentală sau un mijloc de amuzament prin care mintea să-și regăsească relaxarea și prospețimea în mijlocul grijilor și al muncii obositoare.

Singurul lucru de care au nevoie aceștia este nădejdea creștină. Pentru cel credincios, religia se va dovedi un mângâietor, o călăuză sigură către Izvorul adevăratei fericiri. Tinerii trebuie să studieze Cuvântul lui Dumnezeu și să se dedice meditației și rugăciunii; astfel, vor descoperi că și-au folosit timpul liber cum nu se putea mai bine. Prietenii mei tineri, trebuie să vă luați timp ca să vă dovediți vouă înșivă dacă sunteți în dragostea lui Dumnezeu. Căutați să vă întăriți chemarea și alegerea voastră. Depinde de voi, de calea pe care o veți alege, dacă vă veți asigura o viață mai bună.

„Căile ei [înțelepciunii] sunt niște căi plăcute și toate cărările ei sunt niște cărări pașnice.” Locuința viitoare a celor neprihăniți și răsplata lor veșnică sunt teme înalte și nobile pe care le pot contempla tinerii. Meditați asupra minunatului plan de mântuire, asupra marelui sacrificiu făcut de Împăratul slavei, pentru ca voi să puteți fi înnobilați prin meritele sângelui Său, iar prin ascultare să puteți fi înălțați, în cele din urmă, la tronul lui Hristos. Acest subiect ar trebui să angajeze cele mai nobile gânduri ale minții. Să fii adus într-o stare după voia lui Dumnezeu – ce privilegiu! Să ai comuniune cu El – ce ar putea să ne înnobileze mai mult, să ne rafineze și să ne înalțe mai presus de plăcerile frivole ale pământului? A ne bucura de înnoirea prin har a firii noastre pervertite, a ne ține în supunere poftele și înclinațiile animalice, a da dovadă de o independență morală, nobilă, a obține biruințe în fiecare zi – aceasta ne va aduce acea pace a conștiinței pe care o poți avea doar atunci când faci ceea ce este bine.

Prieteni tineri, am văzut că, având astfel de preocupări și urmând astfel de căi de relaxare a minții, puteți fi fericiți. Dar motivul pentru care sunteți atât de agitați, de neliniștiți, este acela că nu căutați adevărata sursă a fericirii. Voi încercați întotdeauna să găsiți în afara lui Hristos acea bucurie care se găsește doar în El. În El nu există speranțe înșelate. Rugăciunea, oh, cât de neglijat este acest privilegiu! Citirea Cuvântului lui Dumnezeu pregătește mintea pentru rugăciune. Unul dintre principalele motive pentru care sunteți atât de puțin înclinați să vă apropiați de Dumnezeu prin rugăciune este acela că v-ați descalificat singuri pentru această lucrare citind povești fascinante care vă stârnesc imaginația și vă trezesc pasiuni nesfinte. Prin aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu devine neatrăgător, iar ceasul rugăciunii este uitat. Rugăciunea este puterea creștinului. Atunci când este singur, el nu este singur; simte prezența Aceluia care a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele.”

Cei tineri au nevoie de un singur lucru, exact acela care le lipsește: religia. Nimic nu poate lua locul acesteia. Simplele declarații de credință nu înseamnă nimic. Numele lor sunt scrise în registrele bisericii de pe pământ, dar nu și în cartea vieții. Am văzut că nici măcar un tânăr din douăzeci nu știe ce înseamnă religia practică. Ei își slujesc lor înșiși și totuși pretind că sunt slujitorii lui Hristos; dacă vraja de care sunt cuprinși nu este ruptă, în curând își vor da seama că vor avea soarta celui păcătos. În ceea ce privește tăgăduirea de sine sau sacrificiul de dragul adevărului, ei au găsit o cale mai ușoară. În ceea ce privește rugăciunea cu lacrimi și strigăte puternice către Dumnezeu, pentru a primi harul Său iertător și puterea Sa de a rezista ispitelor lui Satana, ei au considerat că nu este necesar să fie atât de stăruitori și de plini de zel; se pot descurca foarte bine și fără acestea. Hristos, Împăratul slavei, a mers adeseori singur pe munte sau în locuri retrase, singuratice, pentru a-Și revărsa dorința sufletului înaintea Tatălui Său; dar omul păcătos, care nu are putere, crede că poate să trăiască și fără prea multă rugăciune.

Hristos este Modelul nostru; viața Sa a fost un exemplu de fapte bune. El a fost un om al durerii și obișnuit cu suferința. A plâns pentru Ierusalim, pentru că locuitorii lui nu au vrut să fie salvați acceptând mântuirea pe care le-o oferea El. Nu au vrut să vină la El ca să aibă viață. Comparați-vă viața cu cea a Mântuitorului vostru, care a făcut un sacrificiu atât de mare, pentru ca voi să puteți fi salvați. Adeseori petrecea o noapte întreagă pe pământul umed, în rugăciune stăruitoare și chin sufletesc. Voi vă căutați propria plăcere. Ascultați vorbele fără rost, conversațiile frivole; ascultați râsetele, glumele, batjocurile. Oare acesta este modelul pe care trebuie să-l urmați? Fiți atenți – este Isus menționat? Este adevărul tema acestor conversații? Cei care vorbesc aduc slavă crucii lui Hristos? Sau ceea ce discută ei este legat de modă, de nu știu ce bonetă sau rochie, de ce a spus un anumit tânăr sau o anumită tânără sau de diferitele distracții pe care le pun la cale? Ce veselie! Sunt îngerii atrași spre un astfel de loc, înconjurându-i pentru a îndepărta întunericul pe care Satana îl îngrămădește asupra lor? Oh, nu! Ei se întorc și pleacă întristați. Am văzut lacrimi pe fețele acestor îngeri. Este posibil ca îngerii lui Dumnezeu să fie făcuți să plângă? Da, chiar așa!

Lucrurile veșnice nu au o prea mare greutate pentru cei tineri. Îngerii lui Dumnezeu sunt înlăcrimați atunci când scriu în raportul lor cuvintele și faptele celor care susțin că sunt creștini. Îngerii planează asupra acestor locuri de întâlnire. Tinerii sunt adunați aici; se aude muzică vocală și instrumentală. Cei care sunt adunați aici sunt creștini; dar ce se aude? Este un cântec, o melodie ușuratică, potrivită pentru o sală de dans. Iată-i pe îngerii cei curați și sfinți cum își strâng lumina tot mai mult în jurul lor, iar întunericul îi cuprinde pe cei din încăpere. Îngerii părăsesc scena. Pe fețele lor se vede tristețea. Iată-i, plâng! Am văzut scena aceasta repetată de mai multe ori în rândurile păzitorilor Sabatului și în special în __. Muzica ocupă orele care ar fi trebuit dedicate rugăciunii. – Ellen White, „Mărturii pentru biserică”, vol. 1, pp. 478–481