[duminică, 9 octombrie]
SECȚIUNEA II
Muzica a avut un rol important în serviciile religioase publice ale israeliților. În Isaia 30:29 sunt menționate cântările intonate în timpul festivalurilor naționale sfinte și muzica flautului, ce exprima „veselia inimii”. Iar în templu, aceia care „împlineau slujba de cântăreți” pentru „cârmuirea cântării” aveau un rol important în serviciul de închinare (vezi 1 Cronici 6:31,32).
Utilizarea din plin a muzicii în legătură cu serviciul la sanctuar a fost consemnată pentru prima dată în timpul domniei împăratului David. După ce filistenii au trimis înapoi chivotul legământului, acesta a fost ținut într-o casă particulară. David a dorit să-l mute la Ierusalim și a planificat o procesiune specială pentru acest eveniment. Au pus chivotul într-un car și au pornit spre Ierusalim. „David și tot Israelul jucau înaintea lui Dumnezeu cu toată puterea lor, cântând și zicând din harpe, din lăute, din tobe, din chimvale și din trâmbițe” (1 Cronici 13:8).
Această sărbătoare plină de bucurie a fost întreruptă de moartea bruscă a lui Uza. Plin de durere și de teamă, David a poruncit poporului să ducă chivotul într-o casă din apropiere, ce aparținea lui Obed-Edom. Cu ce anume se greșise?
În săptămânile ce au urmat, David „a fost făcut să-și dea seama, ca niciodată mai înainte, de sfințenia Legii lui Dumnezeu și de nevoia unei stricte ascultări” (Patriarhi și profeți, p. 396). David a recunoscut că a mutat chivotul în conformitate cu propriile idei, fără să caute sfatul Domnului. El s-a comportat față de chivot – reprezentarea vizibilă a prezenței lui Dumnezeu – într-un fel care urmărea mai mult stilul filistenilor decât instrucțiunile lui Dumnezeu (vezi 1 Samuel 6:11; Exodul 25:14; 1 Cronici 15:13,15). De asemenea, a văzut că Dumnezeu binecuvânta din belșug casa lui Obed-Edom și s-a hotărât să încerce din nou să aducă la Ierusalim chivotul. Astfel, trei luni mai târziu, David a organizat o altă procesiune specială. De data aceasta însă, a avut grijă ca instrucțiunile lui Dumnezeu privind mutarea chivotului să fie urmate meticulos.
În loc să pună chivotul într-un car, „fiii leviților au dus chivotul lui Dumnezeu pe umeri cu niște drugi, cum poruncise Moise, după cuvântul Domnului. Și David a zis căpeteniilor leviților să așeze pe frații lor cântăreți cu instrumente de muzică, cu lăute, harpe și țimbale, și să sune din ele cântări răsunătoare, în semn de bucurie…. Tot Israelul a suit chivotul legământului Domnului cu strigăte de bucurie, cu sunete de goarne, de trâmbițe și de chimvale și făcând să răsune lăutele și harpele” (1 Cronici 15:15,16,28).
Ani mai târziu, când Templul construit de Solomon a fost dedicat, muzica sacră a ocupat un rol important în desfășurarea sărbătorii. Încercați să vă imaginați scena. În timp ce preoții îmbrăcați în alb purtau cu solemnitate chivotul prin noul templu către Sfânta Sfintelor, cântăreții leviți stăteau „la răsăritul altarului, cu chimvale, alăute și harpe și aveau cu ei o sută douăzeci de preoți care sunau din trâmbițe”. Când preoții au ieșit din Sfânta Sfintelor, după ce au lăsat chivotul sacru înăuntru, cântăreții s-au unit „într-un glas ca să mărească și să laude pe Domnul” (2 Cronici 5:12,13). În acel moment, slava Domnului a umplut templul cu un nor frumos, iar preoții n-au putut oficia pentru o vreme în templu.
Pavel ne-a lăsat scris că „noi suntem templul Dumnezeului celui viu” (2 Corinteni 6:16). Haideți să cântăm o muzică prin care invităm Duhul Sfânt să ne controleze mințile. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)