[marți, 13 septembrie] Miracolul unei vindecări

La data de 22 aprilie 1869, am început o serie de șase săptămâni de întâlniri în cort la Santa Rosa, la care participarea a fost foarte bună. Când am prezentat doctrina biblică despre darurile spirituale, pastorul celei mai mari biserici din oraș le-a spus oamenilor săi: „Darurile au fost date numai până în momentul înființării bisericii creștine.” În curând însă, a avut loc miracolul unei vindecări care i-a bulversat teoria și a adus și mai mulți oameni la cortul nostru.

Pe data de 20 aprilie, sora Skinner, din districtul Piner, s-a îmbolnăvit grav și a chemat-o pe sora Parrot, care era medic, să-i acorde îngrijiri medicale. Până la data de 10 mai, doamna Skinner era mult mai bine, așa că dr. Parrot a simțit că poate pleca, plănuind să petreacă câteva zile la întâlnirile noastre înainte să se întoarcă acasă la ea, în Windsor. În seara aceea, a fost pregătit un cal cu șa pentru femei, ca să călătorească pe cal până la noi acasă. Oliver, fiul doamnei Skinner, plănuia să vină și el călare ca să se întoarcă apoi cu ambii cai.

Calul pe care trebuia să-l călărească dr. Parrot era obișnuit cu doamnele, fiind considerat în întregime blând și sigur, dar dintr-un motiv necunoscut, când ea s-a urcat în șa, calul a început să se dea înapoi și să se ridice furios; nu doar că a aruncat-o la pământ, dar a și căzut peste ea, astfel încât șaua i-a lovit brațele și pieptul cu o asemenea forță încât i s-a îndreptat partea îndoită. Când prietenii ei au luat-o de jos și au dus-o în casă, s-au temut că e moartă. Ea și-a recăpătat cunoștința, dar nu era în stare decât să șoptească. Când cineva a sugerat să cheme un doctor, ea a răspuns: „Nu! Un doctor nu poate să mă facă bine. Trimiteți după pastorii de la cort. Dacă vor veni și se vor ruga, Domnul mă va vindeca.”

Tocmai când fratele Bourdeau și cu mine eram gata să începem serviciul de seară, a sosit Oliver cu cererea dr. Parrot. Considerând că nu este înțelept să trimitem oamenii acasă, am promis că vom veni cât mai devreme posibil dimineața.

Luând-o pe soția mea, am plecat înainte de zori cu căruța lui Jackson Ferguson, condusă de acesta. La sosire, am aflat că era într-o stare atât de rea încât fusese necesar să fie vegheată peste noapte de patru persoane. Ea mi-a șoptit: „Unge-mă și roagă-te, și Domnul mă va vindeca.” În timp ce ne rugam, încredințând-o Marelui Medic, soția mea a uns-o. În curând, sora Parrot a început să se roage cu voce tare, a bătut din palme și a exclamat: „Sunt vindecată!” S-a ridicat, s-a îmbrăcat și a mers într-o altă cameră ca să o vadă pe doamna Skinner, după care a ajutat la prepararea cinei. Apoi, a călătorit într-un scaun instalat într-o căruță până la Santa Rosa, unde a participat la serviciul de seară fără să simtă vreo durere. Oliver Skinner, care spunea despre sine că este un necredincios, a fost uimit și a devenit un bun martor pentru mulți oameni care aveau probleme cu credința.

Domnul însă nu ne-a lăsat doar cu o singură demonstrație a dorinței Lui de a vindeca. Cumnata domnului Ferguson, care era invalidă la pat și incapabilă să participe la întâlniri, ne-a cerut să venim la ea acasă ca să-i prezentăm câteva dintre învățăturile pe care le predicam la cort. Așa că ne-am agățat hărțile lângă patul ei și i-am prezentat un rezumat al întâlnirilor noastre, revenind o dată pe săptămână pe tot parcursul lunii mai.

Pe data de 26 mai, bătrânul Ferguson urma să fie botezat în pârâul Santa Rosa, la aproximativ 60 de metri de ușa casei lor. Ambii fii erau acolo cu familiile lor, iar nora invalidă a spus: „Vreau și eu să mă botez. Domnul, care mi-a ascultat rugăciunile și mi-a iertat păcatele, îmi va da putere să fiu botezată.”

A fost îmbrăcată pentru ocazie și așezată pe un scaun într-o căruță, trasă apoi în apă. Fratele Bourdeau a apucat scaunul dintr-o parte, iar eu din cealaltă, și am scufundat-o la adâncimea potrivită. Când am ridicat-o din apă, ea a strigat: „Glorie!” Chipul îi strălucea în lumina cerului. După aceea, s-a dus la căruță și a urcat fără ajutor. S-a schimbat singură de haine acasă, a declarat că nu mai este bolnavă și a pregătit cina pentru grupul de oameni adunați acolo.

Mare a fost uimirea oamenilor când au văzut-o pe această soră în ziua de Sabat, venind la adunare într-o căruță și stând pe o bancă pe tot parcursul serviciului divin, revenind și la întâlnirea de seară și ducându-se acasă în căruța aceea incomodă.