[sâmbătă, 3 septembrie] Introducere la Daniel 9

Viziunea din Daniel 8 a fost o descoperire dureroasă pentru Daniel. După ce a văzut persecuția severă pe care poporul lui Dumnezeu avea să o îndure secole la rând în timpul stăpânirii cornului care s-a mărit nespus de mult, Daniel a leșinat înainte ca Gabriel să-i poată explica ultima parte a profeției – cele 2 300 de zile (vezi Daniel 8:27).

Au trecut câțiva ani. Imperiul Babilonian s-a prăbușit peste noapte, fiind cucerit de berbecul medo-persan. În această perioadă de tranziție, Daniel s-a gândit din nou la profeția celor 2 300 de zile, care îl lăsase fără cuvinte. Ieremia profetizase că Israel va fi eliberat după șaptezeci de ani de captivitate (vezi Daniel 9:2; Ieremia 29:10). Cum această perioadă de șaptezeci de ani se apropia de final, Daniel știa că poporul Israel va fi eliberat în curând. Dar viziunea celor 2 300 de zile profetice (pe care Daniel știa să le interpreteze ca fiind ani) părea să sugereze că, din cauza păcatelor continue ale lui Israel, captivitatea poporului se va prelungi pentru mai bine de două milenii. Daniel „nu înțelegea legătura dintre robia celor șaptezeci de ani, profetizată prin Ieremia, și cele două mii trei sute de seri și dimineți despre care l-a auzit în viziune pe solul ceresc declarând că aveau să treacă înainte de purificarea sanctuarului lui Dumnezeu” („Profeți și regi”, p. 217).

Daniel știa însă ce să facă în perioadele de nedumerire. „Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire: «Doamne Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!»” (Daniel 9:3,4). În timp ce vrăjmașii lui Daniel nu au fost capabili să-i găsească vreo vină, Daniel și-a recunoscut păcătoșenia și s-a încrezut doar în mila lui Dumnezeu.

„Cei care trec prin procesul de sfințire biblică vor manifesta o atitudine de umilință… Profetul Daniel a fost un exemplu de adevărată sfințire. În lunga lui viață i-a slujit cu noblețe Domnului său. Pentru Dumnezeu, el a fost un om «preaiubit și scump» (Daniel 10:11). Totuși, în loc să pretindă că este curat și sfânt, acest onorat profet s-a identificat cu păcătoșii din Israel, pledând înaintea lui Dumnezeu pentru poporul său” („Tragedia veacurilor”, p. 481).

Rugăciunea lui Daniel s-a înălțat mai sus de nivelul tavanului. „Cerul se pleacă să asculte cererea stăruitoare a prorocului. Chiar înainte de a-și încheia rugăciunea pentru iertare și restatornicire, puternicul Gabriel i s-a arătat din nou” („Profeți și regi”, p. 218).

Daniel scrie: „Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gabriel, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, și m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învățat, a stat de vorbă cu mine și mi-a zis: «Daniele, am venit acum să-ți luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieșit cuvântul, și eu vin să ți-l vestesc; căci tu ești preaiubit și scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia!»” (Daniel 9:20-23).

Noi trebuie să urmăm exemplul lui Daniel. „Orice urmaș al lui Hristos trebuie să se întrebe cu seriozitate: «Doamne, ce vrei să fac?» (Faptele 9:6). Trebuie să ne umilim înaintea Domnului, cu post și rugăciune, și să medităm mult la Cuvântul Său, în special la scenele judecății” („Tragedia veacurilor”, pp. 618–619). O asemenea rugăciune va aduce îngerii lângă noi ca să ne ajute la cercetarea Scripturii. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)