[duminică, 29 mai]

SECȚIUNEA II

Într-un contrast evident cu succesul marcant experimentat de Daniel și de prietenii lui după absolvire se găsește scenariul din ce în ce mai comun al aparentului eșec de după absolvire. Câteodată, absolvirea este un moment de răscruce, iar speranța este înlocuită de descurajare.

Elevii care au aspirații înalte încă din timpul școlii ajung adesea să se dedice atât de mult studiului cărților, încât neglijează părțile practice ale vieții, cum ar fi gătitul, întreținerea curățeniei și gestionarea financiară. Iar atunci când termină studiile universitare se trezesc că nu sunt deloc pregătiți pentru provocările vieții. Unii se mută cu părinții lor. Alții își irosesc energia încercând să supraviețuiască. Speranța lor de a face ceva măreț este înlocuită cu speranța de a plăti chiria. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca absolvirea să ducă la așa ceva și ne oferă sfaturi prin care evidențiază cauzele, astfel încât să evităm rezultatele triste.

„Când vor să se pregătească pentru o viață de slujire, tinerii sunt trimiși la școală pentru a dobândi cunoștințe din cărți. Scăpați de responsabilitățile vieții de zi cu zi, se cufundă în studiu și pierd adesea din vedere scopul acestuia. Zelul consacrării lor inițiale se stinge și foarte mulți sunt cuprinși de ambiții egoiste. La absolvire, mii descoperă că nu au nicio legătură cu viața. S-au ocupat atât de mult timp de lucruri abstracte și teoretice, încât, atunci când trebuie să se mobilizeze cu întreaga ființă pentru a face față examenelor dure ale vieții reale, se trezesc nepregătiți” („Educație”, p. 265).

Un bărbat pe nume E. A. Sutherland a fost oarecum ca prietenii lui Daniel. În primul rând, era tânăr. Când avea doar 30 de ani, a ajuns directorul a ceea ce mai târziu a devenit Universitatea Andrews! Un bărbat mai în vârstă, care avea o funcție mai mare, i-a scris tânărului director o scrisoare în care s-a oferit voluntar să preia funcția de director, permițându-i lui Sutherland să ocupe poziția de profesor.

Este greu să fii director de facultate, în special dacă încerci să ajuți toți profesorii și personalul să învețe despre principiile de educație ale lui Dumnezeu. Prin urmare, Sutherland se gândea serios să accepte oferta bărbatului mai în vârstă.

Apoi, Ellen White le-a scris amândurora. În scrisoarea ei vei întâlni argumentul că Dumnezeu, adesea, cheamă tineri și tinere să ocupe locuri importante în lucrarea Sa. „Cât despre vârsta fratelui Sutherland, e adevărat, este tânăr; dar acest lucru este în favoarea lui, căci simte că este un copil care depinde de Dumnezeu pentru a avea înțelepciune. Din anumite perspective, tinerii creștini nu au atât de multe lucruri cu care să se lupte cum au bătrânii creștini…. Sper să vedem sute de studenți aflați sub instruirea unor tineri bărbați capabili să-i învețe, care își dau seama că zi după zi trebuie să fie învățăcei în școala lui Hristos pentru a înțelege Scripturile în simplitatea lor și pentru a fi capabili să le învețe în așa fel încât să le prezinte altora cât mai limpede…. În niciun caz nu subestimăm profesorii mai vârstnici. Mai degrabă, să căutăm să încurajăm atât profesorii tineri, cât și pe cei în vârstă să lucreze pentru Dumnezeu. Caut, însă, să vă arăt că școlile pot fi conduse, și chiar cu succes, de oameni care nu sunt în vârstă și nici nu au o vastă experiență” (Manuscript Releases, vol. 15, pp. 118, 122).

Smerenia, un simț distinct al dependenței de Dumnezeu, și un spirit pregătit să învețe ne fac să fim folositori pentru Dumnezeu. Absolvirea nu este un moment în care să căutăm onoare pentru noi înșine – să simțim că suntem mai buni sau mai inteligenți decât alții. Dacă succesul nostru academic ne face să fim mândri, ne face și nefolositori pentru Dumnezeu, iar după terminarea școlii va duce la eșec. Absolvirea este momentul când conștientizăm dependența de Dumnezeu.

Un împărat înțelept a făcut următoarea observație: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările” (Proverbele 3:5,6). Fii sigur că obții darul absolvirii pe care Dumnezeu vrea să ți-l dea: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți” (Iacov 4:6). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)