[miercuri, 13 aprilie] Cuvinte blânde

Hristos a specificat măsura iubirii pe care trebuie să o arătăm unii pentru alții. „Vă dau o poruncă nouă”, a declarat El, „să vă iubiți unii pe alții; precum v-am iubit, așa să vă iubiți și voi unii pe alții”. Prin această iubire practică, văzută de lume, „toți oamenii vor ști că sunteți ucenicii Mei”.

Când influența mângâietoare și blândă a Duhului lui Dumnezeu stăpânește inimile celor care sunt legați în lucrarea Sa, aceștia Îl vor onora păstrând noua poruncă – nouă pentru că Hristos a spus: „Așa cum v-am iubit Eu, tot așa să vă iubiți unul pe altul”. Ucenicii nu au conștientizat dragostea lui Hristos pentru omul căzut până când n-au văzut-o exprimată pe crucea de pe Golgota – până când El S-a ridicat din morți și a proclamat peste mormântul împrumutat al lui Iosif: „Eu sunt învierea și viața”. Lecțiile pe care Hristos le-a dat privitor la această dragoste sunt la fel de noi pentru noi, în ceea ce privește practica, precum erau pentru ucenici înainte de moartea și de învierea Lui. Când aceste lecții vor fi aduse în viața practică, iar oamenii lui Dumnezeu se vor iubi unii pe alții așa cum cere El, întreaga lor experiență va fi schimbată.

Dacă vrem să fim adevărate lumini în lume, trebuie să manifestăm spiritul iubitor și plin de compasiune al lui Hristos. Să iubim cum a iubit Hristos presupune să practicăm stăpânirea de sine. Înseamnă că trebuie să arătăm în orice moment și în orice loc un altruism deplin. Înseamnă că trebuie să răspândim în jurul nostru cuvinte amabile și priviri plăcute. Acestea nu îl costă nimic pe dătător, dar lasă în urmă un parfum prețios. Influența lor pentru bine nu poate să fie estimată, fiind o binecuvântare atât pentru cel care le primește, cât și pentru cel care le oferă, căci au efect și asupra lui. Iubirea autentică este un atribut prețios, de origine cerească, al cărei parfum devine mai puternic pe măsură ce le este răspândit altora.

Dar, în timp ce trebuie să fim întotdeauna amabili și blânzi, nu trebuie să rostim cuvinte care să-l facă pe cel greșit să creadă că purtarea lui este acceptabilă înaintea lui Dumnezeu. Această simpatie este pământească și înșelătoare. Cuvântul lui Dumnezeu nu oferă nicio permisiune pentru manifestarea nejustificată a afecțiunii, a milei sentimentale. Cei care fac răul au nevoie de sfaturi și de mustrări, iar uneori trebuie să fie mustrați tăios.

Dumnezeu dorește ca noi, copiii Săi, să ne aducem aminte că, pentru a-L slăvi, trebuie să le oferim afecțiune celor care au cel mai mult nevoie de ea. Nicio persoană cu care intrăm în contact nu trebuie să fie neglijată. Nu trebuie să manifestăm față de semeni, indiferent de poziția lor, că sunt bogați sau săraci, nicio formă de egoism, în privire, cuvânt sau faptă. Iubirea care oferă cuvinte amabile doar câtorva, în timp ce pe alții îi tratează cu răceală și cu indiferență, nu este iubire, ci egoism. Nu va lucra în niciun fel pentru binele sufletelor sau pentru slava lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne limităm dragostea la una sau două persoane.

Cei care iau lumină din neprihănirea lui Hristos și refuză s-o lase să strălucească în viețile altora, în curând, vor pierde razele dulci și strălucitoare ale harului ceresc, păstrate în mod egoist pentru a fi dăruite doar câtorva. Cei care posedă mari calități sunt responsabili față de Dumnezeu să le dăruiască nu doar prietenilor lor – aceasta înseamnă egoism și nu își are locul în viața lui Hristos –, ci tuturor celor care au nevoie de ajutor. Nu ar trebui să ne permitem să adunăm pentru noi înșine câțiva aleși, fără să le dăm nimic celor care au cel mai mult nevoie de ajutor. Iubirea noastră nu trebuie să fie oferită doar unor persoane speciale. Dacă spargeți sticla, parfumul va umple casa.

Există mulți în lume care își ascund foamea sufletului. Aceștia ar fi foarte mult ajutați de un cuvânt blând sau de un compliment amabil. Răceala și inima dură nu trebuie privite ca virtuți. Cei care prețuiesc atributele caracterului lui Hristos nu vor fi niciodată reci, severi și inabordabili, limitându-și simpatiile doar la câțiva favoriți. Sufletele celor care Îl iubesc pe Isus vor fi înconjurate de o atmosferă pură, parfumată. Asemenea Maestrului, vor continua „să facă bine”.

Iubirea lui Hristos este profundă și deplină, curgând ca un șuvoi nestăvilit către toți cei care o vor accepta. În această dragoste de origine cerească nu există nicio formă de egoism; iar cei în a căror inimă ea este un principiu permanent o vor dezvălui nu numai față de cei pe care îi iubesc cel mai mult, ci față de toți cei cu care vin în contact. Această dragoste ne va conduce să facem concesii și fapte de bunătate, să spunem cuvinte blânde, adevărate, încurajatoare. Ne va conduce să le acordăm simpatie celor care flămânzesc după simpatie. Darurile cerești pe care Dumnezeu ni le-a acordat atât de abundent și de liber trebuie să le împărțim și altora, la rândul nostru. —„The Youth’s Instructor”, 12 aprilie 1900