[marți, 22 martie] Întâlnirea cu fanatismul

Când am ajuns în Attica, N.Y., zăpada se topise în întregime de pe drum, așa că a trebuit să mergem pe jos, ca să-i fie mai ușor calului să tragă sania pe pământ. Am ajuns la Rochester sănătoși și voioși, după o absență de șase săptămâni.

Acum însă, după ce Hiram Edson s-a întors acasă la el, a trebuit să călăresc pe bătrânul Charlie, având asupra mea și harnașamentul, cam cincizeci de mile până la Orangeport, ca să iau căruța pe care am lăsat-o acolo în luna decembrie.

În timpul iernii din anii 1852–1853, la adunarea din Rochester sosise un bărbat care dădea mărturie într-un mod zgomotos și gălăgios. „Există o poziție pe care o putem atinge, unde nu vom mai fi ispitiți”, spunea acesta. Îmi suna un pic ciudat și, judecând după privirile fratelui și sorei White, cred că nici ei nu susțineau această doctrină teologică.

În Sabatul următor, bărbatul ne-a îndemnat să mergem pe un tărâm mai înalt, unde vom fi eliberați de ispite. Punctul culminant a avut loc în al treilea Sabat, când acest fanatic a urlat: „Fraților, urcați pe platforma unde mă aflu. URCAȚI! URCAȚI!”

Ridicându-se în picioare, fratele White, foarte calm, i-a spus: „Tu spui că te afli pe un fel de platformă. Acest lucru îmi reamintește de un bărbat de statură mică din timpul lui Hristos, care voia să-L vadă pe Mântuitorul și s-a cățărat într-un dud. Când Mântuitorul a sosit, i-a spus: «Zachee, dă-te jos degrabă.» Acum o să-ți spun eu ție: «Zachee, dă-te jos.» Dacă există un loc unde nu vom mai fi ispitiți, spune-ne cum să ajungem acolo. Îți spun cu ironie că te-ai așezat în fotoliul Diavolului dacă ai impresia că ideile pe care le ai sunt de la Domnul, și astfel o să fii condus să faci mari păcate.”

Bărbatul a protestat că nu era așa, totuși, șase săptămâni mai târziu, a sosit cu o femeie de braț, care era mult mai tânără decât soția lui. Intrând în cameră, i-a spus soției lui, care ținea în brațe bebelușul lor în vârstă de două luni: „Astfel a spus Domnul: «Izgonește pe roaba aceasta și pe fiul ei, căci fiul roabei acesteia nu va moșteni împreună cu fiul femeii libere.»” A invitat-o apoi pe nevasta lui să plece, dându-i de înțeles că femeia de la brațul lui era acum stăpâna casei. Cum nevasta lui nu intenționa să iasă pe stradă, în frigul iernii, cu un bebeluș în brațe, a refuzat să plece. La puțin timp după aceea, bărbatul a avut un caz de soluționat cu autoritățile civile. Și cu asta s-a terminat dedicarea lui față de solia celor trei îngeri.

În iarna din 1852–1853, fratele Andrews a scris un pamflet de 80 de pagini despre sanctuar și cele 2 300 de zile, care a fost tipărit manual în primăvara lui 1853. La sediu nu aveam legătorie și nici aparat de tăiat foile. Fratele White, nerăbdător să trimită copii tuturor fraților, a solicitat o întâlnire din partea membrilor din Rochester, strângând semnături pentru 100 de cărți. Eu am perforat paginile cu un cui de cizmar, iar surorile le-au cusut cu ac și ață; Mary Patten a pus coperțile, iar Uriah Smith le-a tăiat și a îndreptat marginile cu briceagul lui. Sora White le-a împăturit, iar fratele White le-a pus la poștă. Eram un grup de oameni bucuroși, deoarece scoteam prima carte tipărită la o presă deținută de adventiștii de ziua a șaptea.

În primii mei ani ca predicator, am lucrat împreună cu fratele Sullivan Heath, un adventist de ziua întâi, care la puțin timp după aceea s-a mutat în Illinois. Rudele lui din Clarkson, N.Y., au acceptat adevărul prezent și, fiind nerăbdători ca și el să-l audă, au strâns bani de cheltuială pentru mine, ca să merg să-l vizitez. Fratele White a sugerat ca în loc să merg doar până în Illinois și apoi să mă întorc, mai bine să vizitez și Fredonia, N.Y., și Milan, O.H., precum și câteva locuri din Michigan, după care să mă întâlnesc cu ei la Jackson, pe data de 21 iunie. Așa că în luna mai am plecat cu această intenție în minte.

În 1853, a fost adoptat un plan de a da predicatorilor o carte de vizită ce îi recomanda pentru părtășie cu oamenii noștri de peste tot. Pe cartea mea de vizită, primită în luna ianuarie 1853, stătea scris: „Fratele Loughborough, din Rochester, N.Y., este un om pe care îl recomandăm fraților din orice loc unde călătorește.”

În numele bisericii, (semnăturile) James White, Joseph Bates, predicatori din conducere.