[joi, 25 noiembrie] Știința pe care trebuie să fim stăpâni

Trebuie să avem o înțelegere mai clară ca în prezent a problemelor implicate în marele conflict în care suntem angajați. Trebuie să înțelegem mai bine valoarea adevărurilor Cuvântului lui Dumnezeu și pericolul de a îngădui ca mințile noastre să fie abătute de la ele de către marele amăgitor.

Valoarea infinită a jertfei cerute pentru răscumpărarea noastră descoperă faptul că păcatul este un rău îngrozitor. Prin păcat, întregul organism este tulburat, mintea este pervertită, imaginația coruptă. Păcatul a degradat calitățile sufletului. Ispitele din exterior găsesc o strună rezonantă în inimă, iar picioarele se îndreaptă pe nesimțite către rău.

Întrucât jertfa adusă în favoarea noastră a fost desăvârșită, și refacerea noastră din întinarea păcatului trebuie să fie desăvârșită. Legea lui Dumnezeu nu va scuza nicio faptă păcătoasă; nicio fărădelege nu va scăpa de sub condamnarea ei. Etica Evangheliei nu recunoaște niciun standard în afară de perfecțiunea caracterului divin. Viața lui Hristos a fost o împlinire desăvârșită a fiecărui precept al Legii. El a spus: „Am păzit poruncile Tatălui Meu.” Viața Sa este exemplul de ascultare și slujire pe care-l avem. Doar Dumnezeu poate reînnoi inima. „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea.” Însă noi suntem îndemnați: „Duceți până la capăt mântuirea voastră.” Ioan 15:10; Filipeni 2:13, 12.

Relele nu pot fi îndreptate — așa cum nu se pot face schimbări în caracter — doar prin câteva eforturi slabe, intermitente. Zidirea caracterului nu este o lucrare de o zi, nici de un an, ci de o viață. Lupta de biruire a eului, lupta pentru sfințenie și pentru cer durează toată viața. Fără un efort continuu și o activitate neîntreruptă, nu poate exista nicio înaintare în viața divină, nici dobândirea coroanei de biruitor.

Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o condiție superioară este faptul că ne costă atât de mult să ne întoarcem. Calea de întoarcere poate fi câștigată numai printr-o luptă aprigă, centimetru cu centimetru, ceas de ceas. Într-o clipă, printr-un act grăbit, neatent, ne putem lăsa în puterea răului; însă, pentru a rupe lanțurile și a dobândi o viață mai sfântă, este nevoie de mai mult de o clipă. Scopul poate fi formulat, lucrarea începută; însă, împlinirea lui va necesita trudă, timp, perseverență, răbdare și sacrificiu.

Nu ne putem permite să acționăm din impuls. Nu putem fi pe picior greșit nicio clipă. Asaltați de ispite fără număr, trebuie să rezistăm cu fermitate sau vom fi biruiți. Dacă am ajunge la încheierea vieții cu lucrarea neterminată, rezultatul ar fi o pierdere veșnică.

Viața apostolului Pavel a fost un conflict neîncetat cu eul. El a spus: „Eu mor în fiecare zi” 1 Corinteni 15:31 (KJV). Voința și dorințele sale intrau zilnic în conflict cu datoria și voința lui Dumnezeu. În loc să-și urmeze înclinațiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât ar fi fost de greu să-și răstignească firea.

La încheierea vieții sale de conflict, privind înapoi la luptele și biruințele lui, el a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea, am păzit credința. De acum mă așteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, ‘în ziua aceea’, Domnul, Judecătorul cel drept.” 2 Timotei 4:7, 8.

Viața creștină este o luptă și un marș neîncetat. În acest război nu există niciun armistițiu; efortul trebuie să fie susținut, perseverent. Prin străduințe continue, rămânem biruitori asupra ispitelor lui Satana. Integritatea creștină trebuie să fie căutată cu o energie nesecată și menținută prin urmărirea neabătută a scopului propus.

Nimeni nu se va înălța către cer fără un efort stăruitor, perseverent, personal. Toți trebuie să se angajeze în acest război în mod individual; nimeni nu poate da luptele în locul nostru. Suntem răspunzători, fiecare în dreptul său, pentru rezultatele luptei; chiar dacă Noe, Iov și Daniel ar fi pe pământ, ei n-ar putea izbăvi nicio fiică și niciun fiu prin neprihănirea lor.

Există o știință a creștinismului pe care trebuie să fim stăpâni — o știință care este tot atât de adâncă, largă și înaltă față de orice știință a oamenilor cum sunt cerurile de sus față de pământ. Mintea trebuie disciplinată, educată, pregătită; căci noi trebuie să slujim lui Dumnezeu în moduri care nu sunt în armonie cu înclinațiile înnăscute. Tendințele spre rău, ereditare și cultivate, trebuie biruite. Adesea, trebuie să renunțăm la educația și pregătirea de o viață pentru a putea deveni un elev în școala lui Hristos. Inimile noastre trebuie educate să devină statornice în Dumnezeu. Trebuie să ne formăm obiceiuri ale cugetului, care să ne permită să ne împotrivim ispitei. Trebuie să învățăm să privim în sus. Noi trebuie să înțelegem principiile Cuvântului lui Dumnezeu — principii înalte precum cerul și durabile cât măsura veșniciei — în legătura pe care o au cu viața noastră de zi cu zi. Fiecare faptă, fiecare cuvânt, fiecare gând trebuie să fie în consonanță cu aceste principii. Totul trebuie adus în armonie cu Hristos și în supunere față de El.

Darurile prețioase ale Duhului Sfânt nu se dezvoltă într-un moment. Curajul, tăria de caracter, blândețea, credința, încrederea nestrămutată în puterea de a mântui a lui Dumnezeu sunt dobândite în urma unor ani de experiență. Printr-o viață de străduințe sfinte și alipire nedezmințită la ceea ce este drept, copiii lui Dumnezeu urmează să-și pecetluiască destinul.

Nu avem timp de pierdut. Nu știm cât de curând se poate încheia timpul nostru de probă. Cel mult, avem doar o scurtă viață aici și nu știm cât de curând săgeata morții ne poate străpunge inimile. Nu știm cât de curând putem fi chemați să părăsim lumea și toate interesele ei. Veșnicia se întinde înaintea noastră….

Îngerii lui Dumnezeu încearcă să ne distragă atenția de la noi înșine și de la lucrurile pământești. Să nu-i lăsăm să lucreze degeaba. – „Divina vindecare”, pp. 451-454