[vineri, 19 noiembrie] Credința nouă

Partea 1

Nu poți să mergi acolo în seara aceasta” a strigat un bărbat corpolent aflat pe o motocicletă. „Nu știi drumul, nu știi numele satului și deja se întunecă. Și, în afara de aceasta, locul unde vrei să mergi se află pe centura Naxal. E plin locul de naxaliți. Se știe că se ocupă cu ucisul și cu răpitul; chiar recent au făcut-o.”

Cu douăzeci de minute înainte îmi luasem rămas-bun de la prietenii mei, care se îndreptau spre următoarea lor destinație. Împreună cu prietenii și cu vecinii mei Pahari am părăsit recent sătucurile înzăpezite din munții din nordul Indiei ca să mergem în depresiunea fluviului Gange. Pentru ei, călătoria era parțial o vacanță și parțial un pelerinaj spiritual. Eu venisem ca să aflu mai multe despre cultura și despre credințele hinduse.

După mai bine de 1 600 de kilometri din călătoria noastră, ne-am bulucit afară din autobuz într-un orășel din zona sud-centrală Bihar. Gândurile mi s-au îndreptat spre prietenul meu Choutu, copilul angajat ca servitor, care lucrase pentru proprietarul nostru aproape patru ani. Cu șase luni în urmă, în orașul nostru sosise un grup de frați și de unchi ai numeroșilor copii-servitori Bihari, ca să-și ia înapoi membrii familiei. Proprietarii nu erau dispuși să-și elibereze servitorii, iar reținerea plății părea să fie o strategie obișnuită pentru a mai smulge niște ore de muncă suplimentare din partea acestor copii marginalizați și a familiilor lor nefericite. Grație darurilor altor misionari AFM de la tabăra noastră misionară regională, am putut să-i oferim un ajutor financiar lui Chotu, astfel încât să poată pleca. Am plâns cu toții când a părăsit casa noastră pentru ultima dată. Pe lângă micul dar financiar, i-am dat un card de memorie pentru telefonul lui, cu o Biblie audio în hindi. Cuvintele lui de despărțire au fost următoarele: „O să ascult de poveștile voastre.”

Oare satul lui Chotu nu este prin apropiere? m-am întrebat. Ce s-o fi întâmplat cu el? A ascultat Biblia audio? Viața lui de acasă este mai bună decât cea de muncitor? Am întrebat mai mulți oameni din oraș dacă știau unde se găsea satul.

„Oh, este la numai trei ore de mers spre nord de aici.”

Inima mi-a tresărit, gândindu-mă la ocazia de a-mi revedea prietenul. M-am întâlnit cu membrii grupului care erau gata să se urce în autobuz și să meargă mai departe. „O să mai stau două zile aici și ne vom întâlni mai târziu,” le-am spus. Prietenii mei au fost surprinși, dar au văzut cât de hotărât eram. M-au binecuvântat și m-au lăsat în urmă, în seama motociclistului prevestitor de catastrofe.

Naxaliți răpitori și ucigași? Cuvintele bărbatului răsunau ca un ecou în mintea mea, făcându-mă să mă îndoiesc de planurile mele. „Du-te mâine dimineață”, a continuat el. „O să-ți găsesc un taxi. Când ajungi, poți să găsești niște polițiști înarmați care să te escorteze în sat. Poți să te întorci seara.”

În noaptea aceea, când mi-am sunat soția, ne-am rugat împreună pentru această situație și am simțit că Dumnezeu mă îndruma să merg.

În dimineața următoare, înainte de răsărit, m-am urcat pe acoperișul hotelului și mi-am revărsat inima înaintea lui Dumnezeu. El mi-a dat pacea și asigurarea că mă va conduce și că va fi cu mine. M-am gândit la Petru, la Pavel, la Sila și la ceilalți apostoli pe care i-a condus Dumnezeu. Câteodată i-a salvat și câteodată El a fost slăvit prin suferința lor. „Doamne, Dumnezeule”, m-am rugat cu lacrimi în ochi, „protejează-mă acolo unde mă conduci. Dacă este voia Ta să sufăr, mă rog să fii slăvit prin asta. Vreau să Te slăvesc prin viața și prin moartea mea. Îmi predau voința Ție. Fă cu mine ce crezi de cuviință.” (Va continua)