[miercuri, 3 noiembrie] Modelul nostru umil

Conformismul față de lume al celor care pretind că sunt creștini este o rușine pentru mărturisirea lor și o rușine pentru cauza lui Dumnezeu. Ei declară că au ieșit din rândurile lumii și sunt separați, totuși sunt atât de apropiați de ea prin îmbrăcăminte, conversație și activități, încât nu este nicio diferență.

Cât timp sunt încă plini de viață și de sănătate, mulți își dedică timpul și mijloacele oferite de Dumnezeu pentru a-și împodobi sărmanele corpuri muritoare, uitând că ele pot fi atinse în orice moment de degetul lui Dumnezeu și întinse pe patul morții. Dar pe măsură ce se apropie de ultima schimbare și anxietatea morții le chinuie trupul, marea întrebare este: „Sunt pregătit să mor? Sunt pregătit să apar înaintea lui Dumnezeu la judecată și să trec marea evaluare?” Întreabă-i atunci ce simt despre înfrumusețarea persoanei lor și dacă au vreun gând despre ce înseamnă să fii pregătit să apari înaintea lui Dumnezeu și îți vor spune că, dacă ar putea să retrăiască trecutul, și-ar corecta viața, ar renunța la nebunia lumii, la deșertăciunea și la mândria acesteia; ar trăi spre slava lui Dumnezeu și le-ar da un exemplu tuturor celor din jur.

De ce sunt puțini cei care sunt interesați de fericirea veșnică? De ce sunt atât de puțini care se pregătesc pentru ultima schimbare? Pământul îi atrage; comorile lui par să fie valoroase pentru ei. Găsesc destule ca să-și preocupe mintea și nu au timp să se pregătească pentru cer. Satana caută mereu să-i afunde cât mai adânc în probleme dificile. De îndată ce mintea este eliberată de o problemă, el este gata să-i implice pe oameni în altele, născând în interiorul lor o dorință nesfântă pentru mai multe dintre lucrurile pământești. Astfel, timpul lor trece, iar atunci când este prea târziu văd că nu au câștigat nimic substanțial. Ei s-au agățat de umbre și au pierdut viața veșnică.

Mulți dintre aceia care imită obiceiurile și moda lumii pretind că fac aceasta pentru a avea o influență asupra celor din lume. Dar aici ei fac o greșeală tristă și fatală. Dacă vor să aibă o influență adevărată și salvatoare, atunci ar trebui să-și trăiască mărturisirea, să-și arate credința prin lucrările neprihănite și să prezinte într-un mod clar deosebirea dintre creștini și lume. Cuvintele noastre, îmbrăcămintea noastră, acțiunile noastre, toate acestea ar trebui să dea mărturie despre Dumnezeu. Atunci, toți ar avea cunoștință de noi și ar ști că am fost cu Isus. Necredincioșii vor vedea că adevărul pe care îl declarăm are o influență sfântă și că, în mod evident, credința în venirea lui Hristos ne modelează caracterele. Dacă vrea cineva ca influența lui să vorbească în favoarea adevărului, atunci să trăiască astfel și să-L imite pe Modelul nostru umil. […]

Isus, Împăratul slavei, care și-a dat viața ca să ne răscumpere, a purtat o coroană de spini. Astfel a fost împodobit capul Stăpânului nostru sfânt. „El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.” Totuși, chiar cei ce mărturisesc că sunt răscumpărați prin sângele lui Isus sunt în stare să se bucure de mândria înfrumusețării propriei persoane și să pretindă în continuare că sunt urmași ai Modelului sfânt și umil, care a manifestat continuu tăgăduire de Sine. Oh, dacă ar putea vedea toți acest aspect așa cum îl vede Dumnezeu!

Israel a închis ochii cu îngăduință față de mândria, față de moda și față de caracterul lumesc manifestate chiar în mijlocul său. Aceste lucruri sunt cele care Îl separă pe Dumnezeu de poporul Lui… Când adevărul le va influența inima, va avea loc moartea față de lume. Atunci, ei vor îndepărta podoabele exterioare și, dacă vor fi morți față de lume, nu vor fi afectați de râsetele, de batjocura și de disprețul necredincioșilor. Ei vor simți o dorință arzătoare de a se separa de lume, la fel ca Stăpânul lor. Nu vor imita mândria, curentele modei sau obiceiurile lumii. Obiectivul lor nobil va fi întotdeauna acela de a-I aduce slavă lui Dumnezeu și de a câștiga moștenirea nemuritoare. Această perspectivă va înghiți orice are legătură cu natura umană. Dumnezeu va avea un popor separat și deosebit de lume. Și imediat ce ei nutresc dorința de a imita moda din lume, Dumnezeu încetează să îi recunoască drept copii ai Săi. Aceștia arată că sunt străini de har, străini de blândul și smeritul Isus. Dacă L-ar fi cunoscut, ar fi umblat pe un drum demn de El.

O evlavie doar de formă nu va salva pe nimeni. Toți trebuie să aibă o experiență profundă și vie. Doar aceasta ne va salva în timpul de strâmtorare care stă înaintea noastră. Apoi, lucrarea lor va fi încercată pentru a se vedea de ce fel este. Dacă este din aur, argint și pietre prețioase, ei vor fi ascunși în cortul Domnului. Dar dacă lucrarea lor este din lemn, paie și miriște, nimic nu-i va putea proteja de mânia aprinsă a lui Iehova.

„Nimeni altul în afară de Hristos nu ne-a fost dat ca exemplu și fiecare ar trebui să se străduiască să exceleze în a-L imita.”

„Mulți se măsoară cu alții și își compară viața cu a altora. Nu ar trebui să fie așa. Nimeni altul în afară de Hristos nu ne-a fost dat ca exemplu și fiecare ar trebui să se străduiască să exceleze în a-L imita. Noi suntem fie conlucrători cu Hristos, fie conlucrători cu vrăjmașul. Ori adunăm împreună cu Hristos, ori risipim alături de străini. Ori suntem cu toată inima creștini hotărâți, ori nu suntem deloc. Nimeni nu va intra în Împărăția cerurilor fără să facă un sacrificiu. Aceia care sunt dispuși să facă orice sacrificiu pentru viața veșnică o vor avea; și pentru aceasta va merita să suferi, să-ți răstignești eul și să renunți la orice idol. Greutatea veșnică de slavă depășește cu mult orice comoară lumească și eclipsează orice atracție pământească”.– „The Review and Herald”, 12 decembrie 1882