[vineri, 29 octombrie] El a stat lângă mine

Partea I

E o femeie nebună! Țipă zi și noapte de când a ajuns” mi-a spus femeia Pnong. Am privit-o pe tânăra din capătul salonului de spital care se zvârcolea pe pat. Pot spune că țipetele ei erau cel puțin tulburătoare.

„Ahhhhh! Ajută-mă!” Ațintea cu degetul continuu prin salon. După aceea, cădea pe spate în pat și murmura cuvinte ce păreau să facă parte dintr-o poveste tragică pe care doar ea o înțelegea. Am privit-o rostogolindu- se și vomitând într-un bazinet. Apoi, s-a ridicat și a început să plângă, să ațintească iar cu degetul și să țipe din nou.

Venisem la spital să văd cum se simte un alt pacient al meu, dar de-abia puteam să-i aud vocea din cauza bocetelor femeii. Mi-am pus mâinile peste bătrânul Pnong și m-am rugat pentru el, rugându-mă tot timpul în tăcere și pentru femeia gălăgioasă.

Bărbatul bolnav și soția lui au aprobat din cap în timp ce-mi încheiam rugăciunea. Erau rude ale prietenilor noștri din Boan Village, auziseră multe povești ciudate despre Domnul Dumnezeu și mă rugaseră anume să vin. Voiau să-L invite pe Domnul Dumnezeu să fie prezent. Dar, cu cât vorbeam mai mult cu ei, cu atât mai zgomotoasă părea să devină femeia din capătul salonului.

„E hărțuită de demoni”, m-am gândit, aruncându-i o privire. „Ce ar trebui să fac?” Mi-am scos telefonul și am căutat un număr sub privirile celor doi soți Pnong. Eram tulburat. „Pot să o sun pe June, asistenta americană. Ea e creștină și va veni să se roage pentru femeia aceasta.” Însă, până la urmă, am băgat telefonul înapoi în buzunar.

„E așa de zile întregi”, mi-a spus femeia Pnong. „Și-a pierdut mințile. Continuă să facă așa toată noaptea. Soțul ei nu poate să facă nimic. Uite-l pe băiețelul lor, stă cu ea acum. Sărmanul copil! E neajutorat.” Am continuat să mă rog în tăcere, implorându-L pe Dumnezeu să-mi arate ce să fac. „Aș putea să-l chem pe Sabay, de la Global Mission Pioneer”, m-am gândit. „Ar putea să vină să se roage pentru această femeie. Am nevoie de ajutor. Am nevoie de cineva să mă ajute. E înspăimântător cum face.”

Mi-am scos din nou telefonul și am căutat printre numere. Mintea mea părea să nu funcționeze cum trebuie, ținând cont de toate acele zgomote care îmi răsunau în cap. „Trebuie să fac ceva. Sunt speriat. Ce trebuie să fac?” Am clătinat din cap disperat și am spus cu voce tare: „Îmi pare rău pentru femeie, pentru soțul ei și pentru copil.” Apoi, mi-am băgat telefonul înapoi în buzunar și l-am luat pe bărbatul Pnong pe după umeri. „O să plec acum, dar vreau să știi că poți vorbi cu Domnul Dumneze oricând.” A aprobat din cap în semn de apreciere și mi-a mulțumit, strângându-mi mâna cu căldură. Apoi, m-am ridicat în picioare și am înfruntat situația din fața mea. „Oh, Dumnezeul meu, Te rog, preia conducerea. Te rog, fii aproape.”

Tânărul soț al femeii tocmai se întorsese de la duș și încă își usca părul cu un prosop atunci când am ajuns lângă el. Avea un chip sincer, inocent. M-am aplecat și mi-am pus mâna pe umărul lui. Femeia țipase în khmeră, așa că m-am adresat în aceeași limbă. „De cât timp este așa?” l-am întrebat, acoperindu-i vaietele.

„A avut crize cu mai mulți ani în urmă”, a răspuns, „dar după aceea s-a comportat normal. Acum face așa de o săptămână, zi și noapte. Am adus-o acum două zile cu un camion, dar doctorii n-au putut să facă nimic.” Zâmbetul lui incert trăda o frică întunecată și o neajutorare teribilă care își făcuseră cuib în inima lui.

L-am privit direct în ochi, înainte să vorbesc. „Câteodată aceste lucruri nu pot fi vindecate cu medicamente. Câteodată e vorba de duhuri rele și singurul lucru pe care îl putem face este să vorbim cu Domnul Dumnezeu Stăpân. El este singurul care ne poate ajuta. Te superi dacă mă rog pentru soția ta? (Va continua)