[miercuri, 29 septembrie] Adunarea roadelor —partea 1

Într-un vis care mi-a fost dat pe data de 29 septembrie 1886, mergeam împreună cu un grup mare de oameni care căutau afine. În grup erau mulți tineri și multe tinere gata să ajute la culegerea fructelor. Se părea că ne aflam într-un oraș, deoarece era foarte puțin teren liber; dar în jurul orașului se aflau câmpii, dumbrăvi frumoase și grădini cultivate. În fața noastră, mergea un car mare, plin cu provizii pentru grupul nostru.

În curând, căruța s-a oprit și grupul s-a răspândit în toate direcțiile, în căutarea fructelor. Pretutindeni în jurul carului erau tufe înalte și joase, în care se aflau afine frumoase și mari, dar grupul căuta prea departe ca să le vadă. Eu am început să culeg fructele din apropiere, fiind foarte atentă ca nu cumva să culeg afinele verzi, care erau atât de amestecate cu fructele coapte, încât puteam să culeg doar câte una sau două afine de pe un ciorchine.

Unele dintre afinele frumoase și mari căzuseră pe pământ și erau pe jumătate consumate de viermi și de insecte. „Oh”, m-am gândit eu, „dacă am fi venit în acest loc mai înainte, toate aceste fructe prețioase ar fi putut fi salvate! Dar acum este prea târziu. Cu toate acestea, eu voi culege aceste afine de pe jos și voi vedea dacă mai este ceva bun în ele. Chiar dacă afina este distrusă în întregime, cel puțin pot să le arăt fraților ce ar fi putut găsi, dacă nu ar fi ajuns prea târziu.”

Tocmai atunci, două sau trei persoane din grup au venit în apropiere, plimbându-se în locul în care mă aflam. Ele discutau și păreau foarte preocupate de conversația lor. Văzându-mă, au spus: „Am căutat pretutindeni și nu am putut găsi niciun fruct.” Au privit cu uimire la cantitatea pe care o aveam eu. Le-am spus: „Mai este mult de cules din aceste tufe.” Ele au început să culeagă, dar s-au oprit îndată, spunând: „Nu este corect să culegem noi aici; tu ai găsit locul acesta și fructele îți aparțin.” Dar eu am răspuns: „Nu contează. Adunați oriunde puteți găsi ceva. Acesta este terenul lui Dumnezeu și acestea sunt afinele Sale, așa că este privilegiul vostru să le culegeți.”

Dar, curând, se pare că am rămas din nou singură. Am auzit toate lucrurile despre care vorbeau și râdeau lângă car. I-am strigat pe cei care erau acolo și i-am întrebat: „Ce faceți?” Ei au răspuns: „Nu am putut să găsim nicio afină, am obosit și ne este foame, am crezut că putem veni la căruță pentru a mânca. După ce ne vom odihni puțin, vom merge din nou.” „Dar”, am spus eu, „nu ați adus nimic până acum. Voi mâncați proviziile, fără să fi adus nimic. Eu nu pot să mănânc acum, pentru că sunt prea multe fructe de cules. Voi nu le-ați găsit deoarece nu ați căutat suficient de atent. Afinele nu se află la suprafața tufelor, trebuie să le căutați. Este adevărat că nu le puteți culege în cantități mari, dar, dacă veți căuta cu atenție printre afinele verzi, veți găsi fructe foarte frumoase.”

Vadra mea mică s-a umplut curând de afine și le-am dus la căruță. Am spus: „Acestea sunt cele mai frumoase fructe pe care le-am cules vreodată și le-am strâns în apropiere, în timp ce voi ați obosit căutându-le departe și fără succes.” Apoi au venit toți să vadă fructele. Ei au spus: „Acestea sunt niște tufe înalte, puternice și mature. N-am crezut că putem găsi ceva în tufele înalte, așa că am căutat doar tufele mici, dar am găsit numai câteva.”
(Va continua)

  • „Slujitorii Evangheliei 1892”, pp. 328-330