Înțelepciunea lui Dumnezeu pentru mântuirea omului (partea 1)

Text de memorat | Romani 11:33

„O, adâncul bogăției, înțelepciunii și științei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecățile Lui și cât de neînțelese sunt căile Lui!”

SECȚIUNEA I

Ați încercat vreodată să curățați ceva care era foarte lipicios? Poate că vi s-a lipit niște gumă de mestecat de pantof sau, și mai rău, în păr. Dacă vi s-a întâmplat așa ceva, știți că este aproape imposibil de înlăturat.

Păcatul este un lucru teribil de lipicios. Este infinit mai rău decât guma de mestecat. Dificultatea înlăturării gumei este doar o ilustrare a dificultății înlăturării păcatului.
Atunci când un prieten ne minte, am putea spune că problema este ușor de rezolvat. Tot ce tre- buie să facem este să-l iertăm. Dar iertarea noastră îl va face pe el nevinovat? Nu. Prietenul nostru a fost neascultător de legea lui Dumnezeu, iar călcarea legii l-a făcut vinovat de păcat. Nici măcar moartea păcătosului nu poate anula vina aceea.
Totuși, înțelepciunea infinită a lui Dumnezeu a conceput un plan prin care să șteargă păcatul și vina omului. Planul de mântuire este foarte simplu de înțeles. Isus a devenit om și a trăit o viață sfântă. El nu a păcătuit vreodată și, în consecință, nu a avut nicio vină. El a preluat în mod voluntar vina noas- tră, durerea, suferința și moartea cauzată de păcat.

Isaia 53:5 – „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.”

Deoarece Isus a preluat pedeapsa pentru păcat, noi putem să-I mărturisim Lui păcatul nostru; El ne va ierta și va prelua vina noastră.

Se va vedea că Acela care este infinit în înțelepciune nu putea pune la cale un plan pentru salvarea noastră fără jertfirea Fiului Său. —Tragedia veacurilor, p. 652

1 Ioan 1:9 – „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.”

Dumnezeu ne iartă, iar noi stăm înaintea Lui fără vină și îndreptățiți – ca și cum nu am fi păcătuit niciodată.

„Oricare ar fi păcatul, dacă sufletul se pocăiește și crede, vina este spălată prin sângele lui Hristos.” – Viața lui Isus, p. 321

Jertfa lui Isus este infinit de mare. El poate salva orice păcătos de vină. Dar vina este doar una dintre problemele pe care Dumnezeu trebuie să le rezolve înainte de a ne mântui. De exemplu, noi, în mod natural, avem dorința de a păcătui – am moștenit și am cultivat tendințele păcătoase. Dacă ele nu sunt învinse, vom continua să păcătuim și vom fi vinovați din nou și din nou. De aceea, Pavel ne-a spus:

Romani 12:2 – „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre…”

Dumnezeu este absolut capabil să ne transforme, ca să devenim asemenea Lui în caracter, iar El ne va schimba dacă ne predăm complet Lui.

„Ea a avut loc pentru că n-a existat o altă cale prin care omul să poată fi mântuit, pentru că, fără acest sacrificiu [moartea lui Isus pe cruce], era imposibil pentru neamul omenesc să scape de puterea mânjitoare a păcatului și să fie readus în comuniune cu ființele sfinte: pentru că era imposibil pentru ei să devină părtași vie- ții spirituale; de aceea, Domnul Hristos a luat asupra Sa vinovăția neascultării și a suferit în locul păcătosului. Iubirea, suferințele și moartea Fiului lui Dumnezeu mărturisesc despre teribila grozăvie a păcatului și declară că nu există nicio altă scăpare de sub puterea lui, nicio speranță pentru o viață mai înaltă decât prin supunerea inimii noastre Domnului Hristos.” – Calea către Hristos, p. 31

(Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea I.)

SECȚIUNEA II

Studiem planul de salvare al lui Dumnezeu și cât de minunat este el. Am rămas la o parte fascinantă a acestui plan. Isus nu numai că Se oferă să preia vina noastră, dar Se oferă totodată să ne pregătească pentru locuirea în cer prin înnoirea caracterului.

Noi beneficiem de darul mântuirii înainte de a-l accepta. Înainte ca o persoană să audă Evanghelia, deja este binecuvântată din abundență în baza prețului plătit de Domnul Isus.
Romani 5:8 – „Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi.”

Dumnezeu a amânat judecățile împotriva păcatelor noastre pentru a ne da o nouă ocazie de a o lua de la început. Isus a obținut pentru noi ocazii care durează o viață întreagă pentru a ne forma caractere sfinte. Faptul că ni se permite să continuăm să trăim este un act de generozitate. Iar faptul că ni se dă șansa de a trăi o veșnicie este extraordinar. Ce dar scump a fost obținut pentru noi!

„Datorăm chiar și viața aceasta pământească morții lui Hristos. Pâinea pe care o mâncăm este cumpărată prin trupul Lui frânt. Apa pe care o bem este cumpărată prin sângele Lui vărsat. Nimeni, sfânt sau păcătos, nu mănâncă hrana zilnică fără a se hrăni cu trupul și sângele lui Hristos. Crucea de pe Calvar este gravată pe fiecare pâine. Se oglindește în fiecare izvor de apă.” – Viața lui Isus, p. 660

Păstrând în minte acest adevăr frumos, ne vom aminti mereu cât de mult a costat Evanghelia și cât de mult lucrează pentru a desăvârși caracterele noastre. Înțelegerea prețului mântuirii plătit de Creator ne va conduce la ură împotriva păcatului și la aprecierea profundă a fiecărei binecuvântări date de El, fizice sau spirituale.

Ioan 6:53,55 – „Isus le-a zis: «Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului și dacă nu beți sângele Lui, n-aveți viața în voi înșivă. (…) Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană și sângele Meu este cu adevărat o băutură.»”

Ce a vrut Isus să spună atunci când a zis că trebuie să mâncăm trupul Lui și să bem sângele Lui?

„A mânca trupul și a bea sângele lui Hristos înseamnă a-L primi ca Mântuitor personal,crezând că El ne iartă păcatele și că suntem făcuți desăvârșiți în El. Admirând iubirea Lui, stăruind asupra ei, sorbind-o, devenim părtași ai naturii Sale. Ceea ce e hrana pentru corp trebuie să fie Hris- tos pentru suflet. Hrana nu este de folos decât atunci când o mâncăm, când devine o parte din ființa noastră. La fel și Hristos, n-are nicio valoare pentru noi dacă nu-L recunoaștem ca Mântuitor personal. O cunoaștere a Lui din teorie nu ne este de niciun folos. Trebuie să ne hrănim cu El, să-L primim în inimă, astfel ca viața Lui să devină viața noastră. Iubirea Lui, harul Lui trebuie să fie asimilate.” – Viața lui Isus, p. 389

Într-adevăr, Îi datorăm totul lui Isus.
(Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea II.)

SECȚIUNEA III

În ciuda darului foarte scump al eliberării condiționate, puțini sunt interesați de o viață nouă. Aproape toți irosesc orele, zilele și anii prețioși pe care Isus i-a cumpărat cu prețul suferinței și morții Sale. De ce? Pentru că suntem decăzuți.

Ce înseamnă că păcătoșii sunt decăzuți? Decăderea este procesul prin care ceva se degradează. Atunci când un cadavru începe să se descompună, aceasta este degradare. Când un CD plin de informații își pierde tot conținutul prin contactul cu un magnet, acest proces este tot o deteriorare. Dumnezeu nu l-a făcut pe om decăzut. La creați- une, omul a fost desăvârșit și sfânt.

Geneza 1:26 – „Apoi Dumnezeu a zis: «Să facem om după chipul Nostru, după asemă- narea Noastră; el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ.»”
Când un suflet creat după chipul lui Dumnezeu calcă legea lui Dumnezeu, schimbarea pe care păcatul o face în omul respectiv este stricăciune.
Psalmii 14:3 – „Dar toți s-au rătăcit, toți s-au dovedit niște netrebnici; nu este niciu- nul care să facă binele, niciunul măcar.”
Vom lua în considerare acest ultim aspect al degradării. Mai exact, ce anume îi face păcatul unui suflet? Ca să înțelegem lucrul acesta, trebuie ca, mai întâi, să înțelegem în ce fel ne-a făcut Dumnezeu. Noi suntem creaturi complexe și inteligente. Dumnezeu ne-a dat și rațiune, și dorințe (pasiuni). El a proiectat ca dorințele noastre să fie controlate de un intelect care să fie supus legii Sale. Totuși, păcatul a detronat rațiunea, iar acum dorința face regulile.
Dorințele cu care Dumnezeu ne-a înzestrat servesc unui scop bun. Ele acționează ca pedala de accelerație a unui autovehicul. Ne pun în mișcare. De exemplu, dorința noastră de a avea companie ne conduce în cele din urmă să căutăm un soț sau o soție. Foamea ne determină să căutăm hrană.
Dumnezeu însă ne-a înzestrat și cu lobul frontal, care raționează și calculează pentru a discerne ce este înțelept și ce este neînțelept, bine și rău, astfel încât alegerile noastre să fie în armonie cu voința Sa. Această parte a minții funcționează ca volanul unei mașini. Nu ne poate pune în mișcare, dar poate determina direcția de mers.
Foamea (dorința) noastră spune: „Mi-e foame!” Dar lobul frontal spune: „Așteaptă până la ora mesei.” Când vine ora mesei, mâncăm o piersică zemoasă,
iar foamea spune: „A fost delicios!” Însă, prin pute- rea corupătoare a păcatului, Satana a deturnat nava. Foamea spune: „Mi-e foame”, și, conform firii, nici nu mai interogăm lobul frontal pentru direcționare. Dorința spune: „Mănâncă orice și oricând vrei.” Și, uite așa, îi suntem sclavi foamei. De aceea Biblia spune că „pântecul” poate deveni un dumnezeu.

Filipeni 3:19 – „Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele și slava lor este în rușinea lor și se gândesc la lucrurile de pe pământ.”
Lobul frontal este partea creierului care poate recepționa glasul Duhului Sfânt. Prin urmare, dacă ignorăm această parte a minții, facem din lucrurile pământești – apetitul, pasiunile și dorințele noastre – un zeu. Aceste dorințe sunt numite „pofte” în Biblie.
„Păcătosul care refuză să I se predea lui Dumnezeu este sub controlul unei alte puteri. Pasiunea îl controlează, judecata lui este orbită, rațiunea lui este detronată, iar dorințele nestăpânite îl târăsc când într-o parte, când în alta.” – The Review and Herald, 17 februarie 1891

Prin împlinirea poftelor, lumea este dusă mereu spre stricăciune. Dacă Dumnezeu ne va scăpa de stricăciune, o va face ajutându-ne să scăpăm de sub controlul dorințelor. Este exact ceea ce fac puterea și înțelepciunea Evangheliei.

2 Petru 1:4 – „prin care El ne-a dat făgăduințele Lui nespus de mari și scumpe, ca prin ele să vă faceți părtași firii dumnezeiești, după ce ați fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.”
Cu alte cuvinte, noi putem prelua din nou comanda navei înainte de a se întâmpla un accident.
(Vedeți „Întrebări pentru reflecție”, Secțiunea III.)

ÎNTREBĂRI PENTRU REFLECȚIE

Secțiunea I

1. În cuvinte proprii, pe o foaie de hârtie, faceți o schiță a planului de mântuire. Includeți cel puțin trei versete care nu au fost amintite în lecție. ___________________________________________________________
   ______________________________________________________________
2. Citiți Isaia 53. Apoi, personalizați versetele 4-6, punând numele voastre în pasaj. _____________________________________________________________
3. De ce predarea noastră lui Dumnezeu este cheia salvării noastre? __________________________________

Secțiunea II

1. Potrivit pasajului din Viața lui Isus, cum poate deveni ora mesei o ocazie specială de a-I mulțumi lui Dumnezeu? __________________________________________
2. Cum va schimba ideea aceasta modul vostru de a vă ruga înainte de a mânca? __________________________________________________
3. Cum a fost moartea lui Isus o binecuvântare chiar și pentru persoanele răzvrătite, care niciodată nu L-au acceptat ca Domn? _____________________________________________________________

Secțiunea III

1. De ce Dumnezeu ne-a dat dorințe și pofte? ____________________________________________________
2. În mod concret, cum devine un „pântec” idolul cuiva? ____________________________________________
   Similar, sunt multe alte dorințe care pot deveni idoli. Cum puteți afla dacă vreuna dintre dorințele voastre vă este idol? Iacov 4:17 ______________________________________________________________