[duminică, 1 decembrie]

Citește secțiunea Fișă de studiu. Fiecare întrebare atinge un aspect legat de relații și responsabilități. Ce ne învață pasajele biblice din această lecție, despre relația noastră cu Dumnezeu? Dar despre cum ar trebui să ne purtăm cu semenii? Sau despre cât de important este să nu ne pripim când tragem concluzii? Sau despre curajul de a ne apăra valorile?

Caz în studiu

14:6 Urmaşii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal, iar Caleb, fiul chenizitului Iefune, i-a spus: „Tu ştii ce i-a zis Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, despre mine şi despre tine, pe când eram la Kadeş-Barnea. 7 Eu aveam patruzeci de ani atunci când Moise, robul Domnului, m-a trimis din Kadeş-Barnea ca să iscodesc ţara, iar eu i-am adus veşti potrivit cu ceea ce era în mintea mea. 8 Fraţii mei care m-au însoţit au înmuiat inima poporului, însă eu L-am urmat întru totul pe Domnul, Dumnezeul meu. 9 În acea zi, Moise mi-a jurat astfel: «Teritoriul pe care l-ai străbătut cu piciorul tău va fi moştenirea ta şi a urmaşilor tăi pentru totdeauna, pentru că ai urmat întru totul calea DOMNULui, Dumnezeul tău.»[a]

10 Acum, iată că Domnul m-a ţinut în viaţă aşa cum a spus. Sunt patruzeci şi cinci de ani, de când Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Moise, pe vremea când Israel străbătea pustia şi iată-mă astăzi, în vârstă de optzeci şi cinci de ani! 11 Sunt la fel de puternic astăzi ca şi în ziua în care Moise m-a trimis şi am tot atâta vigoare cât aveam atunci pentru a merge la luptă[b]. 12 Dă-mi deci această regiune muntoasă despre care a vorbit Domnul la acea vreme! Căci tu însuţi ai auzit încă de atunci cum că acolo trăiesc anachiţii[c], iar cetăţile sunt înalte şi fortificate. Poate că Domnul va fi cu mine şi îi voi izgoni, aşa cum a promis Domnul.“13 Atunci Iosua l-a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune şi i-a dat Hebronul ca moştenire.

20:1 Atunci Domnul i-a spus lui Iosua: 2 „Spune-le israeliţilor: «Alegeţi-vă cetăţile de refugiu despre care v-am vorbit prin Moise. 3 Ele vor fi un loc de refugiu pentru ucigaşul care va omorî fără voie o persoană (adică din greşeală) şi care va vrea să scape de răzbunătorul sângelui. 4 Când se va refugia într-una dintre aceste cetăţi, să se oprească la intrarea porţii acelei cetăţi şi să le spună celor din sfatul bătrânilor acelei cetăţi ce i s-a întâmplat. Ei să-l primească în cetate şi să-i dea un loc ca să locuiască împreună cu ei. 5 Dacă răzbunătorul sângelui îl va urmări, ei să nu-l dea pe ucigaş în mâinile lui, deoarece el l-a ucis fără voie pe semenul său, fără să-l fi urât mai dinainte. 6 Ucigaşul să rămână în cetatea aceea până se va înfăţişa înaintea adunării ca să fie judecat şi[a] până la moartea marelui preot care va fi în slujbă în acea perioadă. Numai atunci se va putea întoarce din cetatea în care fugise în cetatea şi în casa sa.»“

22:9 Atunci rubeniţii, gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase s-au despărţit de israeliţi la Şilo, în Canaan, şi au pornit către Ghilad, spre teritoriul pe care l-au primit ca moştenire potrivit celor spuse de Domnul prin Moise. 10 Când au ajuns la Ghelilot, lângă Iordan, pe malul canaanit, rubeniţii, gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit un altar pe malul Iordanului, un altar de o mărime impresionantă. 11 Israeliţii au auzit că rubeniţii, gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase au zidit un altar la marginea Canaanului, la Ghelilot, lângă Iordan, pe teritoriul israelit. 12 Când au auzit israeliţii lucrul acesta, întreaga adunare s-a adunat la Şilo ca să pornească la luptă împotriva lor.

13 Atunci israeliţii l-au trimis la rubeniţi, la gadiţi şi la jumătatea seminţiei lui Manase, în Ghilad, pe Fineas, fiul preotului Elazar, 14 împreună cu zece conducători, câte un conducător de clan din fiecare seminţie a lui Israel, toţi fiind conducători în familiile lor, între miile lui Israel.

15 Ei au venit la rubeniţi, la gadiţi şi la jumătatea seminţiei lui Manase, în Ghilad şi le-au spus astfel: 16 „Aşa vorbeşte adunarea Domnului: «Ce înseamnă această nelegiuire pe care aţi săvârşit-o faţă de Dumnezeul lui Israel şi de ce v-aţi abătut în această zi de la Domnul, zidindu-vă un altar pentru a vă răzvrăti astăzi împotriva Domnului? 17 A fost oare prea neînsemnată nelegiuirea lui Peor[a], de care nu am reuşit să ne curăţim nici până astăzi, chiar dacă adunarea Domnului a fost lovită cu urgie? 18 Iar voi vă abateţi astăzi de la Domnul!? Dacă voi vă răzvrătiţi astăzi împotriva Domnului, mâine El se va mânia pe întreaga adunare a lui Israel. 19 Dacă ţara pe care aţi primit-o ca moştenire este necurată, atunci traversaţi în ţara care este posesiunea Domnului, acolo unde este aşezat Tabernaculul Domnului şi luaţi-vă moştenirea printre noi, dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului sau împotriva noastră, zidindu-vă un altar, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru. 20 Când Acan, fiul lui Zerah a săvârşit o nelegiuire cu privire la ceea ce trebuia nimicit[b], oare mânia nu s-a revărsat asupra întregii adunări a lui Israel? Iar el nu a fost singurul care a murit în urma nelegiuirii lui.»“

21 Rubeniţii, gadiţii şi jumătate din seminţia lui Manase au răspuns astfel conducătorilor peste miile lui Israel. 22 „Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul! Dumnezeu, chiar Dumnezeu, Domnul,[c] El ştie şi Israel însuşi să ştie lucrul acesta: dacă este răzvrătire sau nelegiuire în noi faţă de Domnul, să nu ne cruţi astăzi! 23 Dacă ne-am zidit un altar ca să ne abatem de la Domnul şi ca să aducem pe el arderi de tot şi daruri de mâncare sau ca să aducem jertfe de pace[d], atunci Domnul să ne ceară socoteală! 24 Dimpotrivă, am făcut lucrul acesta fiindcă ne-am temut că într-o zi urmaşii voştri s-ar putea să le zică urmaşilor noştri: «Ce legătură este între voi şi Domnul, Dumnezeul lui Israel? 25 Domnul a pus Iordanul ca hotar între noi şi voi, urmaşi ai lui Ruben şi ai lui Gad. Voi nu aveţi nici o legătură cu moştenirea Domnului!» Aşa că urmaşii voştri i-ar putea face pe urmaşii noştri să nu se mai teamă de Domnul. 26 De aceea ne-am hotărât să ne zidim un altar, nu pentru arderi de tot sau jertfe, 27 ci ca să fie o mărturie între noi şi voi, pe de o parte, şi între urmaşii noştri şi urmaşii voştri, pe de altă parte, căci dorim să slujim[e] înaintea feţei Domnului prin arderile de tot, prin darurile de mâncare şi prin jertfele de pace. Aşadar, urmaşii voştri nu le vor putea spune urmaşilor noştri: «Voi nu aveţi parte de Domnul!»

28 Dacă vreodată ne vor vorbi astfel nouă sau urmaşilor noştri, ne-am gândit să le răspundem astfel: «Priviţi acest altar al Domnului pe care l-au zidit strămoşii noştri, nu pentru a aduce arderi de tot şi jertfe, ci pentru a fi o mărturie între noi şi voi.» 29 Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidindu-ne un altar pentru arderi de tot, daruri de mâncare sau jertfe, altul decât altarul Domnului, Dumnezeul nostru, care este înaintea Cortului Său!“

30 Când preotul Fineas, conducătorii adunării şi căpeteniile miilor lui Israel, au auzit cuvintele pe care le-au rostit urmaşii lui Ruben, urmaşii lui Gad şi urmaşii lui Manase, au fost mulţumiţi. 31 Preotul Fineas, fiul lui Elazar, le-a răspuns astfel urmaşilor lui Ruben, urmaşilor lui Gad şi urmaşilor lui Manase: „Ştim astăzi că Domnul este în mijlocul nostru, fiindcă nu aţi săvârşit nelegiuirea aceasta împotriva Domnului şi i-aţi salvat astfel pe israeliţi din mâna Domnului!“

32 Apoi preotul Fineas, fiul lui Elazar, şi conducătorii i-au părăsit pe rubeniţi şi pe gadiţi în Ghilad şi s-au întors la israeliţi, în ţara Canaanului, istorisindu-le cele întâmplate. 33 Israeliţii au fost mulţumiţi de ceea ce au auzit, aşa că au binecuvântat pe Dumnezeu şi n-au mai pornit la război ca să pustiască teritoriul locuit de rubeniţi şi de gadiţi. 34 Rubeniţii şi gadiţii au numit altarul Ed[f], zicând: „Altarul este o mărturie între noi că Domnul este Dumnezeu.“ (Iosua 14:6-13; 20:1-6; 22:9-34)

Fișă de studiu

1. De ce e important faptul că, împreună cu alții din seminția lui, Caleb l-a abordat pe vechiul lui prieten Iosua pentru a cere Hebronul? E posibil ca Iosua, având în vedere experiențe din trecut, să se fi temut de reacția și opinia publică?
2. De ce se temeau israeliții că faptele celor din Gad, Ruben și Manase ar putea să atragă judecata divină asupra întregului Israel? (Iosua 22:10-20)
3. De ce a instituit Dumnezeu cetăți de scăpare, în loc să interzică pur și simplu răzbunarea personală? În ce direcție încerca Dumnezeu să îndrepte, încet-încet, poporul?
4. Ce paralelă spirituală se poate face între refugiul oferit de cetățile de scăpare și refugiul pe care îl găsim în Hristos, ca păcătoși?