Comentarii inspirate (st. 1, trim. 4)

Răzvrătire într-un univers perfect

Sabat după-amiază, 24 septembrie

În cunoașterea istoriei începuturilor lumii, a creării și căderii omului, noi depindem de Biblie. Înlăturați Cuvântul lui Dumnezeu și nu ne putem aștepta la nimic altceva decât să fim lăsați la discreția fabulelor, a speculațiilor și a acelei slăbiri a intelectului care este urmarea sigură a cultivării erorii.
Avem nevoie de istoria autentică a originii pământului, a căderii lui Lucifer și a pătrunderii păcatului în lume. Fără Biblie, ar trebui să rătăcim conduși de teorii false. Mintea ar ajunge să se supună tiraniei superstiției și falsității. Dar, pentru că avem o istorie autentică a începuturilor lumii, nu este nevoie să ne împotmolim în speculații și teorii lipsite de temeinicie. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, p. 742

Satana este un înșelător. Când a păcătuit în cer, nici chiar îngerii loiali lui Dumnezeu nu au înțeles pe deplin caracterul lui. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu nu l-a nimicit imediat. Dacă Satana ar fi fost nimicit imediat, îngerii sfinți nu ar fi înțeles dreptatea și iubirea lui Dumnezeu. Îndoiala cu privire la bunătatea lui Dumnezeu ar fi fost ca o sămânţă rea, care ar fi adus roadele amare ale păcatului și nenorocirii. Prin urmare, autorul răului a fost cruțat și lăsat să-și manifeste caracterul pe deplin. De-a lungul veacurilor, Dumnezeu a suportat durerea de a vedea lucrările răului. Decât să îngăduie ca vreuna dintre ființele create de El să fie înșelată de declarațiile mincinoase ale celui nelegiuit, mai degrabă a oferit darul nemăsurat al Jertfei de pe Golgota, deoarece neghina nu poate fi smulsă fără să existe pericolul de a smulge și grâul prețios odată cu ea. Oare nu ar trebui să fim noi la fel de răbdători cu semenii noștri cum este Domnul cerului și al pământului cu Satana? – Parabolele Domnului Hristos, p. 72

Când l-a făcut pe om să păcătuiască, Satana a sperat că dezgustul lui Dumnezeu faţă de păcat avea să-l despartă pe om pentru totdeauna de Tatăl ceresc şi să rupă definitiv legătura dintre cer şi pământ. Cerurile deschise şi glasul lui Dumnezeu care s-a făcut auzit când I S-a adresat Fiului Său au fost ca dangătul unui clopot care prevestea moartea pentru Satana. El s-a temut că, de atunci înainte, Dumnezeu avea să-l lege şi mai mult pe om de Sine şi să-i dea putere să biruiască vicleniile lui. În acest scop venise Hristos din curţile regale cereşti pe pământ. Satana cunoştea bine poziţia de înaltă onoare pe care o avusese Hristos în ceruri, ca Fiu al lui Dumnezeu, preaiubitul Tatălui. Şi faptul că Isus lăsase cerul şi venise în lumea aceasta ca om îl umplea de teamă pentru siguranţa lui. El nu putea să înţeleagă taina acestui mare sacrificiu făcut în favoarea omului căzut. … Cele mai scumpe comori ale lumii nu se puteau compara cu valoarea lui. Şi, pentru că prin răzvrătire el pierduse toate bogăţiile şi slava curată a cerului, era hotărât să se răzbune făcând în aşa fel încât oamenii, cât mai mulţi oameni, să subestimeze cerul şi să iubească din toată inima comorile pământeşti. – Confruntarea cu ispita, pp. 29–30

Duminică, 25 septembrie Creația, o expresie a iubirii

Tot ce a creat Dumnezeu dă mărturie despre iubirea și despre puterea Sa. El a chemat la existență lumea cu tot ce cuprinde ea. Dumnezeu este un iubitor al frumosului și, în lumea pe care a creat-o ca să fie potrivită pentru noi, El nu ne-a dăruit numai tot ce era necesar pentru confortul nostru, ci a umplut cerurile și pământul cu frumusețe. Vedem iubirea și purtarea Sa de grijă în bogăția câmpurilor toamna și zâmbetul Său în strălucirea voioasă a soarelui. Mâna Sa a făcut stâncile ca pe turnurile unor castele și munții ca niște cetăți. Pomii cei înalți cresc la porunca Sa, El a întins covorul catifelat de verdeață și l-a decorat cu flori și cu arbuști.
De ce a îmbrăcat El pământul și pomii cu verde viu și nu cu un maroniu posomorât? Nu pentru ca totul să fie mai plăcut ochiului? Și nu ar trebui ca inimile noastre să fie pline de recunoștință când vedem dovezile evidente ale înțelepciunii și iubirii Sale în minunățiile din natura pe care a creat-o? – Lift Him Up, p. 67

Întreaga natură este destinată să fie un interpret al lucrurilor lui Dumnezeu. Pentru Adam și Eva, în căminul lor din Eden, natura era plină de cunoașterea lui Dumnezeu și de învățăminte divine. Urechile lor atente erau familiarizate cu glasul înțelepciunii. Înțelepciunea vorbea ochiului și era primită în inimă, pentru că ei comunicau cu Dumnezeu în mijlocul creațiunii Lui. De îndată ce sfânta pereche a călcat Legea Celui Preaînalt, strălucirea de la Fața lui Dumnezeu s-a îndepărtat de pe chipul naturii. Acum, natura este degradată de păcat. Dar parabolele lui Dumnezeu încă nu s-au șters; chiar și acum, dacă este corect cercetată și interpretată, natura vorbește despre Creatorul ei. …
Prin ea însăși, frumusețea naturii conduce sufletele departe de păcat și de atracțiile lumii, către puritate, pace și către Dumnezeu. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 186

O iubire asemenea celei exemplificate de Hristos este incomparabilă; ea este mai valoroasă decât aurul, argintul și pietrele prețioase. Iubirea pe care a avut-o Isus trebuie să fie cerută în rugăciune și căutată. Creștinul care o are dezvoltă un caracter ce se ridică mai presus de toate infirmitățile omenești.
Motivul pentru care există în lumea noastră atât de mulți oameni, bărbați și femei, cu inimile împovărate este acela că adevărata afecțiune a fost considerată o slăbiciune și a fost descurajată și reprimată. Cea mai bună parte a naturii sufletești a acestor persoane a fost pervertită și deformată încă din copilărie și, dacă razele luminii divine nu vor putea risipi răceala și împietrirea egoistă a inimii lor, fericirea lor va fi pentru totdeauna pierdută. Dacă dorim să avem inimi duioase, așa cum a avut Isus când a fost pe pământ, și dacă dorim să nutrim o simpatie sfântă, asemenea simpatiei pe care o au îngerii față de muritorii păcătoși, trebuie să cultivăm acea compasiune copilărească, ce este caracterizată de simplitate. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, pp. 606–607

Luni, 26 septembrie Voința liberă, temelia iubirii

Fiecare om este liber să aleagă de care putere vrea să fie stăpânit. Nimeni n-a căzut atât de jos, nimeni nu este atât de ticălos, încât să nu găsească eliberarea în Hristos. În loc de rugăciune, demonizatul a putut să rostească numai cuvintele lui Satana; cu toate acestea, strigătul nerostit al inimii a fost auzit. Nu există strigăt al unei ființe în nevoie, chiar fără să fi fost rostit, care să nu fie auzit. Aceia care vor consimți să intre în legământ cu Dumnezeul cerului nu vor fi lăsați în puterea lui Satana sau în slăbiciunile firii lor. Ei sunt invitați de Mântuitorul: „Să caute ocrotirea Mea, să facă pace cu Mine, da, să facă pace cu Mine” (Isaia 27:5). Duhurile întunericului se vor lupta pentru cel care a fost cândva sub stăpânirea lor, dar îngerii lui Dumnezeu îl vor apăra cu o putere care va câștiga biruința. Domnul zice: „Se poate lua prada celui puternic? Și poate să scape cel prins din prinsoare?” „Da, zice Domnul, prada celui puternic va fi luată și cel prins de asupritor va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmașilor tăi și voi scăpa pe fiii tăi” (Isaia 49:24,25). — Hristos, Lumina lumii, p. 258

Tatălui nostru ceresc I-a fost milă de noi, chiar pe când caracterul nostru era nedemn și lipsit de iubire, când eram „vrednici să fim urâți și urându-ne unii pe alții”. „Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, și dragostea Lui de oameni, El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui” (Tit 3:3-5). Dacă primim dragostea Sa, ea ne va face asemenea Lui, buni, atenți și miloși, nu numai cu cei care ne sunt pe plac, ci și cu cei mai păcătoși și mai răi oameni.
Copii ai lui Dumnezeu sunt aceia care sunt părtași ai naturii Sale. Nu statutul social, originea etnică, naționalitatea sau avantajele religioase dovedesc faptul că suntem membri ai familiei lui Dumnezeu, ci iubirea, o iubire care cuprinde întreaga omenire. Chiar și cei păcătoși, a căror inimă nu este în mod categoric închisă față de Duhul lui Dumnezeu, vor fi impresionați de bunătate. Deși este posibil ca ei să reacționeze cu ură când sunt tratați cu ură, totuși, când sunt iubiți, vor răspunde cu iubire. Dar numai Duhul lui Dumnezeu este Cel care răspunde urii cu iubire. A fi bun cu un om rău și nerecunoscător, a face bine fără să aștepți nimic în schimb acesta este blazonul casei regale cerești, dovada sigură prin care copiii Celui Preaînalt își dezvăluie statutul lor nobil. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 75

Inventivitatea omului, raționamentul bun, capacitatea de a realiza ceva – toate vin de la Dumnezeu. Toți oamenii ar trebui să fie devotați slujirii lui Dumnezeu. Slujitorii Domnului ar trebui să se conducă după principiile Bibliei. Lucrătorii Săi trebuie să facă întotdeauna ce este drept și corect și să nu se abată deloc de la calea Domnului. „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui” (Matei 6:33). – The Upward Look, p. 74

Marți, 27 septembrie Inexplicabila nerecunoștință

Este cu neputinţă să explicăm originea păcatului pentru a da un motiv existenţei lui. Cu toate acestea, se pot înţelege suficient atât originea lui, cât și măsurile luate cu privire la soarta finală a păcatului, măsuri care descoperă pe deplin dreptatea și mila lui Dumnezeu în toate procedeele Sale cu păcatul. Nimic nu este mai clar explicat în Scripturi decât că Dumnezeu n-a fost în nicio privinţă răspunzător de apariţia păcatului… Păcatul este un intrus, pentru a cărui existenţă nu se poate da nicio explicaţie. El este tainic, de neexplicat; a-l scuza înseamnă a-l apăra. Dacă s-ar putea găsi o scuză pentru el sau vreo cauză a existenţei lui, ar înceta să mai fie păcat. Unica definiţie pe care o putem da păcatului este aceea pe care o găsim în Cuvântul lui Dumnezeu: el „este călcarea Legii” (1 Ioan 3:4), este acţiunea unui principiu în luptă cu Legea cea mare a dragostei, care este temelia guvernării divine. – Tragedia veacurilor, pp. 492–493

Păcatul și-a avut originea în egocentrism. Lucifer, heruvimul ocrotitor, și-a dorit să fie cel dintâi în cer. El a încercat să obțină controlul asupra ființelor cerești, să le îndepărteze de Creatorul lor și să câștige închinarea lor pentru sine. … Așa i-a înșelat pe îngeri. Așa i-a înșelat pe oameni. El i-a determinat să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu și să nu mai aibă încredere în bunătatea Lui. … Astfel i-a atras să i se alăture în răzvrătire față de Dumnezeu și, peste lume, s-a lăsat bezna nenorocirii.
Păcatul a apărut într-un univers perfect. … Motivul apariției sau al dezvoltării lui nu a fost explicat niciodată și nu poate fi explicat până la marea zi în care se va face judecata și se vor deschide cărțile. … În ziua aceea, tuturor le va fi clar că nu există și nici nu a existat niciodată o cauză pentru păcat. Atunci când se va rosti sentința finală pentru Satana, pentru îngerii lui și pentru toți oamenii care s-au dovedit a fi călcători ai Legii lui Dumnezeu, orice gură va fi închisă. Când cei răzvrătiți, de la primul mare rebel până la ultimul păcătos, vor fi întrebați de ce au călcat Legea lui Dumnezeu, toți vor rămâne muți. Nu va exista niciun răspuns de dat. – That I May Know Him, p. 15

Deschideți-vă inima înaintea iubirii Sale și lăsați apoi iubirea să se reverse și asupra altora. Amintiți-vă că toți au încercări greu de purtat și ispite greu de biruit și că puteți face ceva pentru a ușura aceste poveri. Exprimați-vă recunoștința pentru binecuvântările pe care le aveți; arătați-vă aprecierea pentru atențiile pe care le primiți. Păstrați-vă inima plină de făgăduințele prețioase ale lui Dumnezeu, pentru a putea scoate din această comoară cuvinte care vor fi mângâiere și tărie pentru alții. Aceasta vă va învălui într-o atmosferă care va fi utilă și înălțătoare. Țelul vostru să fie acela de a le aduce binecuvântare celor din jurul vostru și veți găsi căi pentru a fi de folos atât membrilor propriei familii, cât și altora. – Divina vindecare, p. 257

Miercuri, 28 septembrie Prețul mândriei

Lucrarea aceasta de împotrivire faţă de Legea lui Dumnezeu şi-a avut începutul în curţile cerului, prin Lucifer, heruvimul ocrotitor. Satana a fost hotărât să ajungă cel dintâi în consiliile cerului şi egal cu Dumnezeu. El şi-a început lucrarea de răzvrătire împreună cu îngerii aflaţi sub conducerea lui, căutând să răspândească spiritul de nemulţumire în mijlocul lor. El a lucrat într-un mod atât de amăgitor, încât mulţi dintre îngeri au fost câştigaţi de partea lui, înainte ca scopurile lui să fie cunoscute pe deplin. Nici chiar îngerii credincioşi nu au înţeles pe deplin caracterul lui şi nu au văzut unde va duce lucrarea lui. Când a reuşit să câştige mulţi îngeri de partea lui, Satana şi-a prezentat situaţia înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum îngerii erau cei care doreau ca el să ocupe poziţia pe care o deţinea Hristos.
Răul a continuat să lucreze până când spiritul de nemulţumire a crescut, izbucnind într-o revoltă deschisă. Atunci, în cer a fost război, iar Satana a fost alungat din cer împreună cu toţi simpatizanţii lui. Satana luptase pentru a prelua conducerea în cer şi pierduse bătălia. Dumnezeu nu mai putea să-i încredinţeze onoarea şi supremaţia, iar acestea i-au fost luate odată cu partea pe care o avusese în guvernarea cerului. – Solii alese, cartea 1, p. 222

Mândria, iubirea de sine, egoismul, ura, invidia și gelozia v-au întunecat puterea de înțelegere, iar adevărul, care ar fi putut să vă ofere o înțelepciune care duce la mântuire, și-a pierdut capacitatea de a vă impresiona și conduce mintea.
Nu îngăduiți ca resentimentele să vă conducă la răutate. Nu permiteți ca jignirea pe care ați suferit-o să se transforme într-o rană din ce în ce mai adâncă și să genereze cuvinte otrăvitoare, care întinează gândurile celor ce le aud. Nu îngăduiți gândurilor amare să vă umple mintea fără încetare. … Mergeți la fratele vostru și, cu umilință și sinceritate, vorbiți cu el despre lucrurile care v-au nemulțumit. Conversația dintre cel jignit și cel care a greșit se află în atenția întregului cer. …
Untdelemnul iubirii vindecă amărăciunea și durerile provocate de o greșeală. Spiritul lui Dumnezeu unește inimă cu inimă și, când armonia se instaurează în relațiile dintre frați, cerul cântă de bucurie. – Minte, caracter și personalitate, vol. 2, p. 529

Răul care a determinat căderea lui Petru și l-a împiedicat pe fariseul din pildă să aibă o comuniune cu Dumnezeu se dovedește a fi cauza ruinei a mii de oameni din zilele noastre. Nimic nu este atât de ofensator la adresa lui Dumnezeu sau atât de periculos pentru sufletul omenesc ca mândria și mulțumirea de sine. Acestea sunt cele mai lipsite de speranțe și mai greu de vindecat dintre toate păcatele.
Petru n-a căzut dintr-odată, ci treptat. Încrederea în sine l-a determinat să creadă că era mântuit și, ca urmare, a alunecat pas cu pas pe calea decăderii, până când a ajuns să-L renege pe Domnul său. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 154– 155

Joi, 29 septembrie Răspândirea necredinței

După ce Satana și cei ce căzuseră odată cu el au fost izgoniți din cer și el și-a dat seama că pierduse pentru totdeauna toată puritatea și slava lui, s-a căit și a dorit să fie readus în cer. Era dispus să-și reia poziția sau orice altă poziție în care ar fi putut fi numit. Dar nu, cerul nu trebuia să fie pus în primejdie. Tot cerul putea fi întinat dacă ar fi fost adus înapoi, deoarece păcatul își avea originea în el și semințele răzvrătirii erau în el. Atât el, cât și cei care îl urmaseră au plâns și au implorat să fie readuși în favoarea lui Dumnezeu. Dar păcatul lor – care consta în ură, invidie și gelozie – fusese atât de mare, încât Dumnezeu nu-l putea șterge. El trebuia să rămână pentru a-și putea primi pedeapsa finală.
Când Satana a devenit pe deplin conștient că nu mai exista nicio posibilitate de a recăpăta favoarea lui Dumnezeu, ura și răutatea lui au început să se manifeste. S-a consultat cu îngerii lui și a fost făcut un plan pentru a continua lupta împotriva conducerii lui Dumnezeu. Când Adam și Eva au fost puși în frumoasa grădină, Satana făcea planuri pentru a-i distruge. … S-a hotărât ca Satana să ia o altă formă și să arate interes față de om. El trebuia să provoace neîncredere cu privire la sinceritatea lui Dumnezeu și să-i facă pe oameni să aibă îndoieli că spusele lui Dumnezeu ar fi însemnat chiar acel lucru; după aceea, trebuia să le stârnească curiozitatea și să-i determine să se amestece în planurile nepătrunse ale lui Dumnezeu – însuși păcatul de care se făcuse vinovat Satana. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), p. 146

Când omul I se predă lui Hristos, o putere nouă ia în stăpânire inima cea nouă. Se produce o schimbare pe care omul nu o poate face niciodată prin sine însuși. Este o lucrare supranaturală, care aduce un element supranatural în natura omenească. Ființa care I s-a predat lui Hristos devine fortăreața Lui, pe care El o păstrează într-o lume răzvrătită și vrea ca nicio altă autoritate să nu fie recunoscută acolo, decât a Sa. Un suflet luat astfel în stăpânire de puterile cerești nu poate fi biruit de asalturile lui Satana. Dar, dacă nu ne supunem stăpânirii lui Hristos, vom fi stăpâniți de cel rău. În mod inevitabil, noi suntem sub controlul uneia sau alteia dintre cele două puteri care se luptă pentru supremația asupra acestei lumi. Nu este necesar să alegem de bunăvoie să servim împărăției întunericului ca să ajungem sub stăpânirea ei. N-avem decât să neglijăm să ne aliem cu împărăția luminii. Dacă nu conlucrăm cu puterile cerești, Satana va lua în stăpânire inima și va face din ea locuința lui. Singura apărare împotriva răului este locuirea lui Hristos în inimă, prin credința în neprihănirea Lui. Numai când suntem legați strâns de Dumnezeu putem rezista efectelor nesfințite ale iubirii de sine, ale îngăduinței de sine și tendinței spre păcat. Noi putem părăsi multe obiceiuri rele și, pentru un timp, putem da la o parte tovărășia lui Satana; dar, fără o legătură vie cu Dumnezeu prin predarea noastră față de El în fiecare clipă, putem fi biruiți. – Hristos, Lumina lumii, p. 324

Vineri, 30 septembrie Studiu suplimentar

Tragedia veacurilor, cap. „Originea răului”.