Comentarii inspirate (st. 12)

Așa cum moare sămânța

Sabat după-amiază, 10 septembrie

Toți colaboratorii Domnului Hristos care doresc să aducă roade trebuie mai întâi să cadă pe pământ și să moară. Viața trebuie să fie aruncată în brazdele adânci ale nevoilor lumii. Iubirea de sine și interesul egoist trebuie să dispară, pentru că legea sacrificiului de sine este legea conservării de sine. Sămânța îngropată în pământ aduce roade care, la rândul lor, urmează a fi semănate. În felul acesta, recolta se înmulțește. Agricultorul își asigură rezerva de grâu, aruncându-l. Tot astfel, în viața omului, a dărui înseamnă a trăi. Viața care va fi salvată este viața care s-a dedicat de bunăvoie în slujba lui Dumnezeu și a omului. Cei care își sacrifică viața pentru cauza lui Hristos în lumea aceasta, o vor câștiga pentru veșnicie. – Parabolele Domnului Hristos, p. 86

Cei care lucrează pământul au mereu ilustraţia aceasta în faţă. An după an, omul își păstrează provizia de grâu, aruncând, aparent, partea cea mai aleasă. Pentru un timp, aceasta trebuie să fie ascunsă sub brazdă, unde numai Domnul îi poartă de grijă. Întâi, se arată firul verde, apoi spicul și, în cele din urmă, grâul deplin în spic. Dar dezvoltarea aceasta nu poate să aibă loc decât dacă grăuntele e îngropat pentru a nu fi văzut, e ascuns și, după toate aparenţele, pierdut.
Sămânţa îngropată în pământ produce rod, și acesta, la rândul lui, e semănat. În felul acesta sporește recolta. Tot astfel și moartea lui Hristos pe crucea Golgotei va aduce rod pentru viaţa veșnică. Contemplarea acestei jertfe va fi slava acelora care, ca rod al Lui, vor trăi în veacuri veșnice. – Hristos, Lumina lumii, p. 623

Motivul pentru care mulți din acest veac nu fac progrese mai mari în viața spirituală este acela că ei interpretează voia lui Dumnezeu ca nefiind altceva decât aceea ce vor ei să facă. În timp ce își urmează propriile dorințe, ei se mângâie cu gândul că se conformează voinței lui Dumnezeu. Ei nu duc nicio luptă cu eul lor. Sunt alții care, pentru o vreme, au succes în lupta împotriva dorinței lor egoiste după plăcere și viață ușoară. Ei sunt sinceri și zeloși, dar obosesc din cauza efortului îndelungat, a morții zilnice și a hărțuielilor neîntrerupte. Indolența pare că se invită, iar moartea față de eu ajunge ceva respingător și ei își închid ochii adormiți și cad sub puterea ispitei, în loc să-i țină piept.
Îndrumările date în Cuvântul lui Dumnezeu nu lasă niciun loc pentru compromis cu răul. Fiul lui Dumnezeu S-a descoperit ca să-i poată atrage pe toți oamenii la Sine. El nu a venit pentru a legăna lumea ca să adoarmă, ci pentru a arăta calea cea strâmtă pe care toți trebuie să meargă, ca să ajungă, în cele din urmă, la porțile cetății lui Dumnezeu. Copiii Săi trebuie să urmeze calea rânduită de El; cu prețul sacrificării unei vieți comode sau îngăduirii de sine, cu prețul oricărei trude și suferințe, ei trebuie să mențină o continuă luptă cu eul. – Faptele apostolilor, p. 365

Duminică, 11 septembrie Supunere în vederea slujirii

Pavel … ne îndeamnă să avem în noi gândul „care era și în Hristos Isus: El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfățișare a fot găsit ca un om; S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2:4-8).
Pavel … era convins că, dacă oamenii ar putea fi conduși să mediteze asupra uimitoarei jertfe aduse de Maiestatea cerului, egoismul ar fi izgonit din inimile lor. Apostolul zăbovește asupra fiecărui punct, pentru ca noi să putem înțelege într-o oarecare măsură minunata bunăvoință manifestată de Mântuitorul în favoarea păcătoșilor. El canalizează mințile mai întâi către poziția pe care Hristos a ocupat-o în cer, în sânul Tatălui Său; după aceea, Îl arată lăsându-Ş i deoparte slava, supunându-Se de bunăvoie condițiilor umilitoare din viața omului, asumându-Şi responsabilitățile de rob și devenind ascultător până la moarte, și încă cea mai rușinoasă și revoltătoare, cu agonia cea mai lungă – moartea pe cruce. – Divina vindecare, p. 501

Mi-au fost arătaţi valdenzii şi ce au suferit ei pentru religia lor. Ei au studiat cu conştiinciozitate Cuvântul lui Dumnezeu şi au trăit potrivit luminii care a strălucit asupra lor. Au fost persecutaţi şi alungaţi de la casele lor; le-au fost luate bunurile dobândite prin muncă grea, iar casele le-au fost arse. Au fugit în munţi şi au îndurat greutăţi de necrezut. Au suferit de foame, de oboseală, de frig şi de lipsa hainelor. Singura îmbrăcăminte pe care şi-o puteau permite cei mai mulţi erau pieile de animale. Şi, cu toate acestea, cei risipiţi şi fără cămin se adunau ca să-şi unească vocile în cântări, lăudându-L pe Dumnezeu că erau socotiţi demni să sufere pentru Numele lui Hristos. Ei se încurajau şi se înviorau unul pe altul şi erau recunoscători chiar şi pentru adăposturile lor sărăcăcioase. Mulţi dintre copiii lor se îmbolnăveau şi mureau de frig şi de foame, şi totuşi părinţii nu se gândeau nicio clipă să renunţe la religia lor. Ei preţuiau dragostea şi favoarea lui Dumnezeu mai presus de confortul pământesc şi de bogăţiile lumii. Ei au primit mângâiere din partea lui Dumnezeu şi, cu bucurie, au privit înainte, către răsplata promisă. – Mărturii, vol. 1, pp. 371–372

Dumnezeu … aşteaptă lucrători credincioşi, oameni ai rugăciunii, care să semene de-a lungul tuturor apelor. Cei care lucrează astfel vor fi surprinşi să descopere că încercările şi greutăţile suportate cu hotărâre în Numele şi în puterea lui Isus vor da stabilitate credinţei lor şi le vor înnoi curajul. Pe calea ascultării umile se află siguranţă şi putere, mângâiere şi speranţă, dar cei care nu fac nimic pentru Isus, în cele din urmă, vor pierde răsplata. Mâinile slăbite nu vor fi în stare să se prindă de Cel Atotputernic, genunchii slabi nu vor oferi susţinere în ceasul nenorocirii. Cei care studiază Biblia şi lucrătorii creştini vor primi premiul slavei şi vor auzi cuvintele: „Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău!” – Mărturii, vol. 4, p. 76

Luni, 12 septembrie Moarte înainte de cunoaștere

Cei care caută neprihănirea lui Hristos vor stărui asupra temelor marii mântuiri. Biblia este un depozit inepuizabil, care îi asigură sufletului hrana necesară. Ei meditează la întruparea lui Hristos, contemplă marele sacrificiu adus pentru salvarea lor din pierzare, pentru a aduce iertarea, pacea și neprihănirea veșnică. Sufletul este plin de aceste subiecte mari și înălțătoare. Gândurile lor sunt preocupate de sfințire și adevăr, de har și neprihănire. Eul a murit, iar Hristos trăiește în slujitorii Săi. În timp ce contemplă Cuvântul, inima le arde înăuntrul lor, așa cum le ardea inima celor doi ucenici care mergeau spre Emaus, când Domnul Hristos i-a însoțit pe drum și le-a explicat Scripturile cu privire la Sine. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 87–88

Cerul nu va fi scump dacă-l vom obţine prin suferinţă. Trebuie să ne tăgăduim eul în toată umblarea noastră, să murim zilnic faţă de el, să lăsăm să iasă în evidenţă numai Isus şi să ţinem neîncetat slava Sa înaintea ochilor. Am văzut că aceia care au îmbrăţişat în ultima vreme adevărul vor trebui să ştie ce înseamnă să suferi de dragul lui Hristos, vor avea de trecut prin încercări care vor fi dureroase şi tăioase pentru a putea fi curăţiţi şi pregătiţi ca, prin suferinţă, să primească sigiliul viului Dumnezeu…
Când am văzut ce trebuie să fim pentru a moşteni slava şi când am văzut apoi cât de mult suferise Isus ca să dobândească pentru noi o moştenire atât de bogată, m-am rugat să putem fi botezaţi în suferinţele lui Hristos, ca să nu ne dăm înapoi în faţa încercărilor, ci să le suportăm cu răbdare şi bucurie… . Îngerul a spus: „Tăgăduiţi-vă eul! Trebuie să faceţi paşi rapizi.” Unii dintre noi avuseseră timp să primească adevărul şi să înainteze pas cu pas şi fiecare pas pe care l-am făcut ne-a dat puterea să-l facem pe următorul. Timpul este însă acum pe sfârşite şi ceea ce nouă ne-a luat ani ca să învăţăm, ei vor fi nevoiţi să înveţe în câteva luni. Va trebui, de asemenea, să se dezveţe de multe, iar pe altele să le înveţe din nou. – Sfințirea vieții, p. 67

Hristos este exemplul nostru. De dragul nostru, El S-a făcut sărac, astfel încât, prin sărăcia Lui, noi să putem deveni bogaţi. El ne-a învăţat că toţi trebuie să se adune laolaltă, în dragoste şi în unitate, pentru a lucra aşa cum a lucrat El, pentru a sacrifica aşa cum a sacrificat El, pentru a iubi ca nişte copii ai lui Dumnezeu.
Fraţi şi surori, trebuie să fiţi dispuşi să vă convertiţi voi înşivă, pentru a putea practica renunţarea la sine de care a dat dovadă Hristos. Îmbrăcaţi-vă simplu, dar îngrijit. Cheltuiţi cât mai puţin posibil pentru voi înşivă. Păstraţi în casă o cutie a renunţării la sine, în care să puneţi banii economisiţi prin mici fapte de renunţare la sine. Zi după zi, străduiţi-vă să obţineţi o tot mai clară înţelegere a Cuvântului lui Dumnezeu şi să folosiţi orice ocazie de le a împărtăşi altora cunoştinţa pe care aţi dobândit-o. Nu obosiţi în facerea de bine, pentru că Dumnezeu vă dă neîntrerupt marea binecuvântare a Darului Său pentru lume. Conlucraţi cu Domnul Isus şi El vă va învăţa lecţiile nepreţuite ale dragostei Sale. – Mărturii, vol. 9, p. 131

Marți, 13 septembrie Dispoziția de a asculta

Eli era un om bun, curat din punct de vedere moral, dar era prea îngăduitor. El şi-a atras dezaprobarea lui Dumnezeu pentru că nu şi-a întărit punctele slabe ale caracterului. Nu a vrut să rănească sentimentele nimănui şi nu a avut curajul moral să mustre şi să condamne păcatul. Fiii lui erau oameni josnici, ticăloşi, dar, cu toate acestea, el nu i-a îndepărtat din poziţiile de încredere în care se aflau. Aceşti fii profanau Casa lui Dumnezeu. El ştia acest lucru şi era întristat din cauza lor, deoarece iubea curăţia şi neprihănirea, dar nu a avut suficientă tărie morală ca să pună capăt răului. Iubea pacea şi armonia şi a devenit din ce în ce mai puţin sensibil faţă de necurăţie şi faţă de nelegiuire. – Ibidem, vol. 4, p. 516

În primii ani de viață ai profetului Samuel, mama lui l-a învățat cu atenție să facă deosebire între bine și rău. Ea a căutat să conducă gândurile lui spre Dumnezeu, prin fiecare obiect familiar din jurul său. Pentru a-și împlini legământul că îl va dărui Domnului pe fiul ei, cu o mare renunțare la sine, ea l-a încredințat în grija lui Eli, marele-preot, spre a fi educat pentru slujirea în casa lui Dumnezeu. … Educația din primii ani l-a determinat să aleagă păstrarea integrității. Ce răsplată a primit Ana! Ce încurajare la credincioșie este exemplul ei! – Îndrumarea copilului, p. 197

Dumnezeu le-a dat oamenilor ochi pentru ca ei să poată vedea lucrurile minunate ale Legii Sale. El le-a dat urechi ca să poată asculta solia din partea Lui, rostită de predicator. El le-a dat oamenilor darul vorbirii ca ei să-L poată prezenta pe Domnul Hristos ca Mântuitor care iartă păcatele. „Prin credința din inimă, se capătă neprihănirea și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”
… Toți oamenii trebuie să-și păzească simțurile pentru ca Satana să nu obțină biruință asupra lor, căci acestea sunt căile de acces către suflet.
Va trebui să devii o santinelă credincioasă, care să vegheze asupra ochilor, urechilor și tuturor simțurilor, dacă vrei să-ț i ții sub control mintea și să eviți ca gânduri deșarte, stricate, să-ț i pângărească sufletul. Această lucrare, atât de necesară, nu poate fi îndeplinită decât prin puterea harului divin.
Satana și îngerii lui sunt foarte preocupați să paralizeze simțurile, astfel ca sfaturile, avertizările și mustrările să nu poată fi auzite sau, chiar dacă ar fi auzite, să nu aibă efect asupra inimii în vederea reformării vieții. – Căminul adventist, p. 401

Dumnezeu ne cere tuturor să fim nişte lucrători gata de sacrificiu de sine. Fiecare aspect al adevărului are o aplicaţie la viaţa noastră zilnică. Binecuvântaţi sunt cei ce aud Cuvântul Domnului şi îl păzesc. Nu este suficient să îl auzim, trebuie să şi acţionăm, să îl împlinim. Răsplata cea mare stă în împlinirea poruncilor. – Mărturii, vol. 4, pp. 59–60

Miercuri, 14 septembrie Încrederea în propriile puteri

Saul nu trecuse cu bine încercarea credinței și dezonorase serviciul divin în grelele împrejurări de la Ghilgal. El nu mai putea să-ș i îndrepte greșelile, dar Domnul dorea să-i mai ofere o ocazie pentru a învăța lecția încrederii necondiționate în Cuvântul Său și a ascultării de poruncile Sale.
Când a fost mustrat de profet la Ghilgal, Saul nu vedea nimic rău în purtarea sa. Credea, mai degrabă, că fusese tratat nedrept și a căutat să-și îndreptățească purtarea, aducând scuze pentru faptele sale. De atunci, nu s-a mai întâlnit cu profetul. Samuel îl iubea pe Saul ca pe propriul copil, iar Saul, cu tot temperamentul său cutezător și impulsiv, îl venera pe profet, dar nu a primit mustrarea lui Samuel și, de aceea, căuta să fugă din calea lui. – Patriarhi și profeți, p. 627

Când a fost chemat la tron, Saul avea păreri umile despre însușirile sale și primea cu bucurie învățătura. Era lipsit de cunoștințe și experiență și avea grave defecte de caracter. Dar Domnul i-a dat Duhul Sfânt ca îndrumător și ajutor și l-a adus în situații în care putea să-ș i dezvolte însușirile necesare pentru a fi un conducător al lui Israel. Dacă ar fi rămas smerit și ar fi căutat fără încetare să fie condus de înțelepciunea divină, el ar fi fost capabil să-ș i îndeplinească cu succes și onoare datoriile înaltei lui chemări. …
Dar Saul, bizuindu-se pe înalta sa poziție, L-a dezonorat pe Dumnezeu prin necredință și neascultare. Deși la începutul chemării sale fusese smerit și fără orgolii, succesul l-a făcut încrezător în sine. Chiar prima izbândă din timpul domniei sale îi stârnise mândria inimii, iar aceasta era cea mai mare primejdie pentru el … și, cu toate că, la început, I-a atribuit lui Dumnezeu onoarea, mai târziu Saul și-a atribuit-o sieși. A pierdut din vedere dependența lui de Dumnezeu și în inima lui s-a îndepărtat de Domnul. În felul acesta s-a pregătit calea pentru păcatul încumetării și pentru nelegiuirea de la Ghilgal. Aceeași încredere oarbă în sine l-a făcut să lepede mustrarea lui Samuel. Saul l-a recunoscut pe Samuel ca fiind un profet trimis de Dumnezeu, de aceea ar fi trebuit să primească mustrarea chiar dacă nu putea să vadă că păcătuise. Dacă ar fi fost dispus să-și recunoască greșelile, această experiență amară s-ar fi dovedit ca un adăpost pentru viitor. …
Când a fugit de mustrarea trimisă prin Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu și a stăruit în încăpățânata lui îndreptățire de sine, Saul a lepădat unicul mijloc prin care Dumnezeu putea să lucreze pentru a-l scăpa de el însuși. El se despărțise de bunăvoie de Dumnezeu. Nu mai putea să primească ajutorul și călăuzirea lui Dumnezeu până nu se întorcea la El prin mărturisirea păcatului. – Ibidem, pp. 632–634

Joi, 15 septembrie Înlocuitori

Cel care pierde din vedere faptul că depinde întru totul de Dumnezeu va cădea sigur. Noi luptăm cu un vrăjmaș mai puternic. Satana și oștirile lui ne urmăresc fără încetare ca să ne asalteze cu ispitele, iar nouă, prin puterea și înțelepciunea noastră, ne este imposibil să-i rezistăm. Așadar, ori de câte ori îngăduim ca inima noastră să fie atrasă departe de Dumnezeu, ori de câte ori ne permitem să cultivăm un spirit de înălțare și dependență de sine, vom fi biruiți în mod sigur. – Slujitorii Evangheliei, pp. 322–323

Fă din Dumnezeu singurul tău sprijin! Când lucrurile stau altfel, este timpul să te oprești. Oprește-te chiar acolo unde te afli și schimbă ordinea lucrurilor! … Cu sinceritate și cu sufletul flămând, strigă la Dumnezeu! Luptă-te cu forțele Cerului până când vei fi biruitor! Așază întreaga ta ființă în mâinile Domnului: suflet, corp și spirit, și hotărăște-te să fii instrumentul Său consacrat și plin de iubire, însuflețit de voința Sa, controlat de mintea Sa și umplut de Duhul Sfânt! … Atunci vei vedea lucrurile cerești cu claritate.
Dacă vom permite minții noastre să zăbovească mai mult asupra lui Hristos și a lumii cerești, vom găsi un stimul puternic și un sprijin în bătăliile pe care le purtăm în numele Domnului. Mândria și iubirea pentru această lume își vor pierde puterea atunci când contemplăm slava acelei țări mai bune, care în curând va fi casa noastră. Pe lângă frumusețea lui Hristos, toate atracțiile lumești vor părea neînsemnate. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 105 (8 aprilie)

Zorobabel plecase la Ierusalim pentru a reconstrui Casa Domnului. Dar a fost asaltat de dificultăți. Dușmanii săi „au înmuiat inima poporului lui Iuda, l-au înfricoșat ca să-l împiedice să zidească”. Însă Domnul a intervenit în favoarea lor și zidirea casei a fost terminată. [Se citează Zaharia 4:6,7,10].
Și astăzi, toți aceia care Îi sunt credincioși lui Dumnezeu și lucrării Sale se vor confrunta cu aceleași dificultăți puse la cale ca să împiedice restaurarea și edificarea lucrării lui Dumnezeu și cu munții de greutăți care s-au ivit în calea lui Zorobabel. Multe invenții omenești sunt folosite pentru a aduce la îndeplinire planuri făcute după mintea și voința unor oameni cu care Dumnezeu nu lucrează. Dar nici cuvintele lăudăroase și nici mulțimea ceremoniilor nu sunt o dovadă că Dumnezeu lucrează împreună cu poporul Său. Nu puterea pe care și-o asumă omul este hotărâtoare în această privință. Aceia care se împotrivesc lucrării lui Dumnezeu pot pune piedici pentru o vreme, însă același Spirit care a condus lucrarea Domnului de-a lungul anilor o va conduce și astăzi. „«Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu», zice Domnul oștirilor.” …
Domnul va întări fiecare suflet în puterea Sa. El vrea ca noi să privim la El și să primim instrucțiunile de la El. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 4, p. 1179

Dispensațiunea în care trăim trebuie să fie dispensațiunea Duhului Sfânt pentru cei care Îl cer. Cereți binecuvântarea Sa. Este timpul să fim mai stăruitori în devoțiunea noastră. Noi suntem cei cărora le este încredințată lucrarea grea, dar fericită și glorioasă de a-L descoperi pe Domnul Hristos acelora care se află în întuneric. Suntem chemați să propovăduim adevărurile speciale pentru timpul acesta. De aceea, revărsarea Duhului Sfânt este esențială. Trebuie să ne rugăm pentru ea. Domnul așteaptă să-I cerem puterea Duhului Sfânt. Noi nu ne-am consacrat cu toată inima în această lucrare. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 511–512

Vineri, 16 septembrie Studiu suplimentar

Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, cap. 53, „Domnul are ceva împotriva poporului Său”;
Patriarhi și profeți, cap. 60, „Încumetarea lui Saul”.