Comentarii inspirate (st. 8)

ISUS, MIJLOCITORUL NOULUI LEGĂMÂNT

Sabat după-amiază, 12 februarie

Încă înainte de a lua asupră-Și natura omenească, El a văzut în întregime drumul pe care trebuia să meargă pentru a mântui ce era pierdut. Fiecare durere care-I sfâșia inima, fiecare insultă aruncată asupra capului Său, fiecare lipsă pe care era chemat să o îndure Îi fuseseră descoperite înainte de a lăsa coroana și haina împărătească și a Se coborî de pe tron pentru a îmbrăca dumnezeirea cu natura omenească. Drumul de la staul până la Golgota fusese descoperit înaintea ochilor Săi. Cunoștea groaza care avea să vină asupra Lui. Știa totul și, cu toate acestea, a zis: „Iată-Mă că vin – în sulul cărții este scris despre Mine – vreau să fac voia Ta, Dumnezeule! Și Legea Ta este în fundul inimii Mele” (Psalmii 40:7,8).
El avea fără încetare înaintea Sa rezultatele lucrării Sale. Viața Sa pământească, plină de muncă grea și sacrificiu de sine, era înviorată de gândul că munca aceasta nu va fi în zadar. Dând viața Sa pentru viața oamenilor, El urma să recâștige lumea pentru ascultarea de Dumnezeu. Cu toate că trebuia să primească mai întâi botezul sângelui, cu toate că păcatele lumii aveau să apese asupra sufletului Său nevinovat, cu toate că asupra Lui se lăsase umbra unor suferințe de nedescris, totuși, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a ales să sufere crucea și a disprețuit rușinea. – Hristos, Lumina lumii, p. 410

Domnul Hristos a venit să vestească o Lege mare și minunată. El a venit să înalțe vechea poruncă pe care o aveam de la început. Apoi avem nevoie de Lege și profeți. Avem nevoie de Vechiul Testament care să ne aducă de-a lungul timpului până la Noul Testament, care nu ia locul Vechiului Testament, ci ne descoperă în mod mult mai clar planul de mântuire, dând importanță întregului sistem al jertfelor și darurilor și Cuvântului pe care-L avem de la început. Ascultarea desăvârșită este plăcerea, bucuria fiecărui suflet, iar ascultarea de voința expresă a lui Dumnezeu te va face una cu Hristos. … Despre El este scris: „lată-Mă că vin! În sulul cărții este scris despre Mine. Vreau (în engl.: Îmi place) să fac voia Ta, Dumnezeule, și Legea Ta este în fundul inimii Mele” (Psalmii 40:7,8). – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 48 (11 febr.)

Atât de profund a fost interesul lui Dumnezeu față de ființele pe care le-a creat, atât de mare este iubirea Sa pentru lume, încât „a dat pe singurul Său Fiu pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). Hristos a venit să-i aducă omului putere, să-l înalțe, să-l înnobileze și să-l întărească, făcându-l în stare să ajungă părtaș firii dumnezeiești după ce a fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. El le-a dovedit locuitorilor lumilor necăzute și oamenilor că Legea poate fi ținută. În timp ce avea natură omenească, El a ascultat de Legea lui Dumnezeu, dovedind că Dumnezeu are dreptate să ceară ascultare de Legea Sa. La judecată, viața Sa va fi un argument incontestabil în favoarea Legii lui Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 38

Duminică, 13 februarie: Nevoia de un nou legământ

Păcatele oamenilor erau transferate simbolic asupra preotului oficiant, care era un mijlocitor al poporului. Preotul nu putea să fie el însuși jertfa pentru păcat și să facă ispășire prin sacrificarea propriei vieți, deoarece și el era păcătos. Prin urmare, în loc de a suferi el însuși moartea, preotul ucidea un miel fără cusur, iar pedeapsa pentru păcat era transferată asupra animalului nevinovat, care ajungea, în felul acesta, să fie înlocuitorul lui imediat și simboliza jertfa desăvârșită a Domnului Isus Hristos. Prin sângele acestei jertfe, omul privea înainte, prin credință, spre sângele lui Hristos care urma să ispășească păcatele lumii. – Comentariile Elen G. White în CBAZȘ, vol. 1, p. 1111

Pavel s-a străduit să îndrepte mintea ascultătorilor săi către unica și marea jertfă pentru păcat. El a arătat sacrificiile care erau umbra lucruri viitoare ce aveau să vină și apoi L-a înfățișat pe Hristos ca antitipul tuturor acestor ceremonii – ținta spre care arătau ele ca singurul izvor de viață și nădejde pentru omul căzut. Sfinții bărbați din vechime au fost mântuiți prin credința în sângele lui Hristos. Văzând agoniile victimelor aduse ca jertfe, ei priveau dincolo de prăpastia veacurilor, spre Mielul lui Dumnezeu care avea să ridice păcatul lumii.
Dumnezeu pretinde, pe drept, iubire și ascultare din partea tuturor ființelor pe care le-a creat. Prin Legea Sa, El le-a dat un standard desăvârșit al dreptății. Însă mulți Îl uită pe Creatorul lor și aleg să-și urmeze căile lor împotriva voii Sale. Ei răspund cu vrăjmășie iubirii care este înaltă cât cerul și întinsă cât universul. Dumnezeu nu poate face rabat de la cerințele Legii Sale pentru a coborî la nivelul oamenilor nelegiuiți, dar nici omul nu poate, prin propria putere, să împlinească cerințele Legii. Numai prin credința în Hristos poate păcătosul să fie curățit de vinovăție și făcut în stare să asculte de Legea Creatorului său. – Faptele apostolilor, pp. 424–425

Atât de mare a fost orbirea spirituală a oamenilor, încât s-au gândit să considere ca ineficient Cuvântul lui Dumnezeu. Prin tradițiile lor, ei au declarat că marele plan de răscumpărare a fost făcut ca să fie abolită și făcută inutilă Legea lui Dumnezeu, când, de fapt, Calvarul este argumentul puternic ce dovedește imuabilitatea preceptelor lui Iehova. … Caracterul trebuie comparat cu marele standard moral al neprihănirii. Trebuie să se facă o cercetare a păcatelor care au fost în mod special ofensatoare față de Dumnezeu, care au adus dezonoare Numelui Său, au respins lumina Spiritului Său și au ucis dragostea dintâi din suflet. Biruința este asigurată prin credință și ascultare. … Biruința nu este restrânsă numai la vremea martirilor. Lupta este a noastră, în aceste zile ale subtilei ispite de a fi lumești, de a ne simți în siguranță, de a îngădui mândria, pofta, doctrinele false și imoralitatea în viața noastră. … Vom putea să stăm în picioare când vom fi puși la încercare de Dumnezeu? – That I May Know Him, p. 256

Luni, 14 februarie: Nou și înnoit

Serviciul jertfelor care arătau spre Hristos a trecut, dar ochii oamenilor au fost îndreptați către adevărata jertfă pentru păcatele lumii. Preoția pământească a încetat, dar noi privim la Isus, slujitorul noului legământ, și la „sângele stropirii, care vorbește mai bine decât sângele lui Abel”. „Drumul în Locul Preasfânt nu era încă deschis câtă vreme stătea în picioare cortul dintâi. Dar Hristos a venit ca Mare-Preot al bunurilor viitoare, a trecut prin cortul acela mai mare și mai desăvârșit, care nu este făcut de mâini …, și a intrat, o dată pentru totdeauna, în Locul Preasfânt … cu însuși sângele Său, după ce a căpătat o răscumpărare veșnică” (Evrei 12:24; 9:8-12).
„De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Cu toate că lucrarea de mijlocire avea să fie mutată din templul pământesc în cel ceresc, cu toate că sanctuarul și Marele nostru Preot urmau să nu mai fie vizibile pentru ochiul omenesc, ucenicii nu aveau să sufere prin aceasta nicio pierdere. Din cauza lipsei Mântuitorului, ei nu urmau să simtă vreo întrerupere a legăturilor și nici slăbirea puterilor. În timp ce slujește în Sanctuarul de sus, Isus este, prin Duhul lui cel Sfânt, și slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlinește făgăduința pe care El a dat-o la înălțare: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului” (Matei 28:20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezența Lui întăritoare este întotdeauna cu biserica Lui. – Hristos, Lumina lumii, p. 166

Apostolul [Pavel] dorea ca aceia cărora le scria să-și aducă aminte că trebuiau să dovedească în viața lor schimbarea glorioasă lucrată în ei de harul transformator al lui Hristos. Ei trebuiau să fie lumini în lume prin caracterele lor curate, sfințite, împotrivindu-se agenților satanici. Ei trebuiau să-și amintească mereu cuvintele: „Nu vine de la noi”. Ei nu își puteau schimba inima. Și când, prin eforturile lor, unii ieșeau din rândurile lui Satana pentru a sta de partea lui Hristos, ei nu trebuiau să pretindă că ar fi avut vreun merit în lucrarea aceasta de transformare. …
Marea schimbare văzută în viața unui păcătos după ce se convertește nu este adusă prin vreo manifestare a bunătății omenești.
Cel care este bogat în îndurare ne-a dat harul Său. Așadar, către El să se înalțe lauda și recunoștința, căci El a devenit Mântuitorul nostru. Iubirea Sa, care ne umple inima și mintea, trebuie să curgă din viața noastră în șuvoaie bogate de har. Când noi eram morți în greșelile și păcatele noastre, El ne-a adus la viață, o viață spirituală. Ne-a oferit har și iertare, umplându-ne sufletul cu o viață nouă. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 319 (7 nov.)

Marți, 15 februarie: Legământul cel nou are un Mijlocitor mai bun

Legea guvernării lui Dumnezeu avea să fie preamărită prin moartea Fiului lui Dumnezeu, a singurului născut din Tatăl. Hristos a purtat vinovăția păcatelor lumii. Vrednicia noastră se află numai în întruparea și moartea Fiului lui Dumnezeu. El a putut să sufere pentru că a fost susținut de Divinitate. El a putut îndura pentru că a fost fără nicio pată de necredincioșie sau păcat. Hristos a triumfat în locul omului, luând astfel asupra Lui dreptatea pedepsei. El le-a asigurat astfel oamenilor viața veșnică, în timp ce a înălțat Legea și a făcut-o slăvită.

Fiecare suflet se află sub obligația de a păși pe urmele lui Hristos, marele exemplu al familiei omenești. El a spus: „Am păzit poruncile Tatălui Meu.” Fariseii gândeau că El căuta să minimalizeze cerințele Legii lui Dumnezeu, dar vocea Sa răsuna în urechile lor, spunând: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se împlinească toate lucrurile” (Matei 5:17,18). – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 48. (11 febr.)

Pe insula Patmos, apostolului Ioan i-au fost descoperite lucrurile pe care Dumnezeu a dorit ca el să le transmită poporului Său. Studiați aceste descoperiri. Aici se găsesc teme demne de a fi contemplate de voi, lecții largi și cuprinzătoare pe care oștile îngerești caută acum să vi le transmită. Urmăriți viața și caracterul lui Hristos și studiați lucrarea Sa de mijlocire. Aici vedem înțelepciunea infinită, dragostea infinită, dreptatea infinită, mila infinită. Aici sunt adâncimi, înălțimi, lungimi și lărgimi pe care să le cercetăm. Nenumărate condeie au încercat să prezinte lumii viața lui Hristos, caracterul Său și lucrarea Sa de mijlocire și, cu toate acestea, fiecare minte prin care a lucrat Duhul Sfânt a prezentat temele acestea într-o lumină proaspătă și nouă.
Noi vrem să-i ajutăm pe oameni să înțeleagă ce este Hristos pentru ei și care sunt responsabilitățile pe care sunt chemați să le accepte în El. Ca reprezentanți și martori ai Săi, noi înșine avem nevoie să ajungem la o înțelegere mai bună a adevărurilor mântuitoare, o înțelegere deplină, obținută printr-o cunoaștere practică. – Mărturii, vol. 6, p. 59

Miercuri, 16 februarie: Legământul cel nou are făgăduințe mai bune

Soliile de sfat și de mustrare date prin prorocii care au explicat planul Său veșnic în favoarea omenirii sunt de o deosebită valoare pentru biserica lui Dumnezeu de pe pământ din zilele noastre – pentru păzitorii viei Sale. În învățăturile prorocilor, dragostea Lui pentru neamul omenesc pierdut și planul Său privind mântuirea lui Israel, succesele și înfrângerile copiilor Săi, restatornicirea lor și favoarea divină, faptul că L-au respins pe Stăpânul viei și punerea în aplicare a planului de veacuri de către o rămășiță aleasă față de care urmează să se împlinească toate făgăduințele legământului – acesta a fost subiectul soliilor lui Dumnezeu către biserica Sa de-a lungul veacurilor. …

Israel să nădăjduiască în Domnul! Chiar acum, Stăpânul viei adună, din toate neamurile și din toate națiunile, roade prețioase pentru care a așteptat multă vreme. În curând, va veni la ai Săi și, în ziua aceea fericită, planul Său veșnic pentru casa lui Israel va fi în cele din urmă împlinit. – Profeți și regi, p. 22

Biblia cea scumpă este grădina lui Dumnezeu și făgăduințele Lui sunt garoafele, trandafirii și crinii.
Cât de mult aș vrea ca noi toți să putem crede în făgăduințele lui Dumnezeu… Nu trebuie să avem în inimile noastre o emoție plină de bucurie ca dovadă a unei relații bune cu Cerul, ci trebuie să luăm pentru noi făgăduințele lui Dumnezeu și să spunem: „Sunt ale mele. Domnul trimite Duhul Său Sfânt asupra mea. Eu primesc mereu lumină, pentru că făgăduința Sa este: «[Orice lucru veți cere, când vă rugați] să credeți că l-ați și primit și-l veți avea.» Prin credință, eu trec dincolo de perdea și mă țin strâns de Hristos, tăria mea. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am un Mântuitor.” … [În făgăduințele] Cuvântului Său, Dumnezeu ne vorbește fiecăruia, individual, atât de direct, ca și cum am putea auzi vocea Sa. Prin aceste făgăduințe, Hristos ne dă har și putere. Ele sunt frunze din acel pom care este pentru „vindecarea neamurilor”. Primite și asimilate, ele trebuie să fie tărie de caracter, inspirație și susținere pentru viața noastră. – The Faith I Live By, p. 9

Hristos a venit pe pământ și le-a oferit oamenilor tezaurul iubirii – comoara pe care, prin legătura noastră cu El, urmează să o primim, să ne-o însușim și s-o împărtășim.
Efortul omului va fi eficient în lucrarea lui Dumnezeu în măsura consacrării acestuia – dând pe față puterea harului lui Hristos de a transforma viața. Noi trebuie să ne deosebim de lume, pentru că Dumnezeu Și-a pus sigiliul Său asupra noastră, pentru că El Își manifestă în noi propriul caracter. Răscumpărătorul nostru ne îmbracă în neprihănirea Sa. – Divina vindecare, p. 37

Joi, 17 februarie: Legământul cel nou a rezolvat problema inimii

În Biblie este descoperită voia lui Dumnezeu. Adevărurile Cuvântului Său sunt declarații ale Celui Preaînalt. Omul care face din aceste adevăruri o parte a vieții sale devine o făptură nouă în toate sensurile. Nu îi sunt date puteri mintale noi, dar întunericul care învăluia mintea sa prin păcat și ignoranță este îndepărtat. Cuvintele: „Vă voi da o inimă nouă” înseamnă: „Vă voi da o minte nouă.” O schimbare a inimii este însoțită de o clară convingere cu privire la datoria creștinului și o bună înțelegere a adevărului. Acela care le acordă Scripturilor o mare atenție, studiindu-le cu rugăciune, va avea o înțelegere clară și o judecată sănătoasă, ca și cum prin întoarcerea la Dumnezeu a atins un nivel mai înalt al inteligenței. – My Life Today, p. 24

El [Domnul Isus] a venit pentru a le da oamenilor inimi noi. El a zis: „Vă voi da o inimă nouă.” Totuși, neprihănirea proprie a acelora din timpul Său și a acelora din timpul nostru îi face pe oameni să nu simtă nicio nevoie de a avea o inimă nouă. Domnul Isus a trecut pe lângă cărturari și farisei, pentru că ei nu au simțit nicio nevoie de un Mântuitor. Ei erau legați de forme și ceremonii. Aceste servicii religioase fuseseră instituite de Hristos. Ele fuseseră pline de vitalitate și frumusețe spirituală, dar, după ce viața spirituală se stinsese din mijlocul lor, iudeii pierduseră această viață din ceremoniile lor și se legaseră de forme moarte. Când s-au îndepărtat de cerințele și poruncile lui Dumnezeu, au căutat să înlocuiască aceste lucruri pierdute, înmulțind cerințele și alcătuind reguli mai riguroase decât cele făcute de Dumnezeu. Cu cât au ajuns mai rigizi, cu atât au manifestat mai puțin din dragostea și Duhul lui Dumnezeu. – Solii alese, cartea 1, pp. 386–387

Una dintre cele mai stăruitoare rugăciuni raportate în Cuvântul lui Dumnezeu este aceea a lui David, când a cerut: „Zidește în mine o inimă curată, Dumnezeule.” Răspunsul lui Dumnezeu la o asemenea rugăciune este: „Îți voi da o inimă nouă.” Lucrarea aceasta nu poate să fie făcută de niciun om limitat. Bărbații și femeile trebuie să înceapă încă din prima clipă să-I ceară lui Dumnezeu cât se poate de stăruitor să le dea o experiență creștină adevărată. Ei trebuie să simtă puterea creatoare a Duhului Sfânt. Ei trebuie să primească o inimă nouă, care este păstrată sensibilă și duioasă prin harul Cerului. Spiritul egoist trebuie să fie curățit din suflet. Ei trebuie să lucreze cu seriozitate și cu umilință, fiecare cerându-I lui Isus călăuzire și încurajare. Atunci, toată zidirea, bine alcătuită și închegată, crește ca să fie un templu sfânt în Domnul. – Our High Calling, p. 159

Prin urmare, cum suntem noi mântuiți? „După cum Moise a înălțat șarpele în pustie”, tot așa a fost înălțat și Fiul omului și toți aceia care au fost înșelați și mușcați de șarpe pot să privească și să trăiască. „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Lumina care pornește de la cruce descoperă iubirea lui Dumnezeu. Iubirea Lui ne atrage către Sine. Dacă nu ne împotrivim acestei atracții, vom fi conduși la piciorul crucii, plini de pocăință pentru păcatele care L-au răstignit pe Mântuitorul. După aceea, Duhul lui Dumnezeu produce prin credință o nouă viață în suflet. Gândurile și dorințele sunt aduse în ascultare de voința lui Hristos. Inima și mintea sunt create din nou, după chipul Aceluia care lucrează în noi ca să-Și supună totul. Apoi se scrie Legea lui Dumnezeu în minte și inimă și putem zice împreună cu Hristos: „Îmi place să fac voia Ta, Dumnezeule” (Psalmii 40:8). – Hristos, Lumina lumii, pp. 175–176

Vineri, 18 februarie

Pentru studiu suplimentar
Astăzi cu Dumnezeu, „Asigurarea biruinței”, p. 84 (16 mart.).