Comentarii inspirate (st. 4)

ISUS, FRATELE NOSTRU

Sabat după-amiază, 15 ianuarie

El [Hristos] a venit în lumea aceasta în chip omenesc pentru a trăi ca om între oameni. El a preluat slăbiciunile naturii omenești pentru a fi pus la încercare și probat. În natura Sa omenească, Hristos a fost părtaș naturii divine. Prin întruparea Sa, El a câștigat într-un sens nou titlul de Fiul lui Dumnezeu. Îngerul i-a spus Mariei: „Puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea, Sfântul care Se va naște din tine va fi chemat Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1:35). În timp ce era Fiul unei făpturi omenești, El a ajuns Fiul lui Dumnezeu într-un sens nou. În felul acesta, El a trăit în lumea noastră ca Fiu al lui Dumnezeu, și totuși aliat prin naștere cu neamul omenesc.
Domnul Hristos a venit în chip omenesc pentru a le arăta atât locuitorilor lumilor necăzute, cât și lumii căzute, că s-au făcut pregătiri ample pentru a face în stare făpturile omenești să trăiască în credincioșie față de Creatorul lor. – Solii alese, cartea 1, pp. 226–227

Hristos a fost ispitit în toate lucrurile așa cum este ispitit omul, totuși El este numit „Sfântul” (Luca 1:35). Faptul că a fost posibil ca Isus să fie ispitit în toate lucrurile la fel ca noi, dar nu a păcătuit este o taină care a fost lăsată neexplicată muritorilor. Întruparea lui Hristos a fost dintotdeauna și va rămâne o taină. Lucrurile care sunt descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, dar fiecare ființă umană trebuie să fie avertizată să nu se încumete să Îl considere pe Hristos cu totul om, ca unul dintre noi, pentru că nu se poate așa ceva. Nu este necesar pentru noi să cunoaștem momentul exact în care omenescul s-a împletit cu divinitatea. Noi trebuie să ne păstrăm picioarele pe Stânca Isus Hristos, ca Dumnezeu descoperit în corp omenesc. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, pp. 1128–1129

Hristos Și-a lăsat deoparte haina regală, coroana împărătească și înalta poziție de conducere pe care o avea și a coborât până la cele mai de jos adâncimi ale umilinței. Purtând natura omenească, El a întâmpinat toate ispitele naturii omenești și, pentru noi, l-a învins pe vrăjmaș în toate privințele.

El a făcut toate acestea pentru a le aduce oamenilor puterea prin care să poată deveni biruitori. „Toată puterea”, spune El, „Mi-a fost dată” (Matei 28:18). Și această putere El o dă tuturor acelora care Îl urmează. Ei pot să demonstreze înaintea lumii puterea care există în religia lui Hristos, în ceea ce privește înfrângerea eului.
„Învățați de la Mine”, zice Hristos, „și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29). De ce nu învățăm de la Mântuitorul în fiecare zi? De ce nu trăim într-o continuă comuniune cu El, astfel încât, în legătura noastră unul cu altul, să putem să vorbim și să ne purtăm blând și prietenos? De ce nu Îl onorăm pe Domnul, manifestând amabilitate și iubire unul față de altul? Dacă vorbim și trăim în armonie cu principiile cerului, cei necredincioși vor fi atrași la Hristos prin legătura lor cu noi. – Mărturii, vol. 9, p. 190

Duminică, 16 ianuarie: Fratele, ca Răscumpărător

În legile date lui Israel este o frumoasă ilustrație cu privire la legăturile dintre Hristos și poporul Lui. Când un evreu era silit, din cauza sărăciei, să se despartă de moștenirea lui și să se vândă chiar pe sine ca rob, datoria de a-l răscumpăra pe el și averea lui îi revenea celei mai apropiate rude (vezi Leviticul 25:25,47-49; Rut 2:20). Tot așa, lucrarea de a ne răscumpăra pe noi și moștenirea noastră pierdută prin păcat a căzut asupra Lui, care este ruda noastră cea mai apropiată. El a devenit ruda noastră pentru a ne putea mântui. Mai aproape decât tata, mama, fratele, prietenul sau cel ce ne iubește, este Domnul și Mântuitorul nostru. „Nu te teme”, zice El, căci „Eu te izbăvesc, te chem pe nume, ești al Meu.” „De aceea, pentru că ai preț în ochii Mei, pentru că ești prețuit și te iubesc, dau oameni pentru tine și popoare pentru viața ta” (Isaia 43:1,4).
Hristos iubește ființele cerești care înconjoară tronul Său, dar cum poate fi măsurată iubirea cea mare cu care ne-a iubit pe noi? Noi nu putem s-o înțelegem, dar putem ști din experiență că este adevărată. – Hristos, Lumina lumii, p. 327

El [Hristos] nu a trecut pe lângă nicio ființă omenească pe care să o socotească nevrednică, ci a aplicat balsamul vindecător asupra fiecărui suflet. … El căuta să le inspire nădejde celor mai neciopliți și celor mai nepromițători, dându-le întotdeauna asigurarea că ei pot să fie fără vină și neîntinați și să ajungă să aibă acel caracter care să-i facă vrednici de numele de copii ai lui Dumnezeu.

Adesea, îi întâlnea pe aceia care se aruncaseră în stăpânirea lui Satana și care nu aveau putere să se desfacă din mrejele lui. Unora ca aceștia, descurajați, bolnavi, ispitiți și decăzuți, Isus le spunea cuvinte de cea mai duioasă milă, cuvinte de care ei aveau nevoie și pe care le puteau înțelege. Pe alții îi găsea în luptă pe viață și pe moarte cu vrăjmașul sufletelor. Pe aceștia îi încuraja să stăruie, asigurându-i că vor birui, pentru că îngerii lui Dumnezeu erau de partea lor și aveau să le dea biruința. – The Faith I Live By, p. 98

În toată viața Sa, Hristos a fost blând și smerit cu inima. El a ales o astfel de viață ca să poată veni în ajutorul familiei omenești. El nu Și-a luat locul pe un tron, ca un Conducător al întregului pământ. El Și-a lăsat la o parte haina regală, a renunțat pentru o vreme la coroana Sa împărătească ca să poată fi făcut ca unul dintre membrii familiei omenești. Nu a luat asupra Sa natura îngerilor. Lucrarea Lui nu era aceea a unui preot, conform cu rânduielile omenești. Ar fi imposibil pentru om să înțeleagă poziția Sa înaltă dacă Duhul Sfânt nu i-ar face-o cunoscută. De dragul nostru, Și-a acoperit divinitatea în veșmânt omenesc și a coborât de pe tronul împărătesc. El a renunțat la poziția Sa de Comandant în curțile cerești și, pentru noi, S-a făcut sărac, pentru ca, prin sărăcia Lui, noi să ne îmbogățim. În felul acesta, El Și-a ascuns slava sub o înfățișare de om, ca să-i poată aduce omenirii puterea Sa divină transformatoare. – The Upward Look, p. 67

Luni, 17 ianuarie: Nu I-a fost rușine să ne numească frații Lui

Moise a fost pregătit să ocupe un loc de frunte printre oamenii mari ai lumii, să strălucească în curțile celei mai glorioase împărății și să înalțe sceptrul puterii ei. Puterea lui intelectuală îl situează mai presus de oamenii mari ai lumii din toate veacurile. Ca istoric și poet, ca filosof, conducător de oști și legiuitor, el este fără egal. Dar, cu toate că avea lumea înaintea sa, Moise a avut tăria morală de a refuza perspectivele îmbietoare ale bogăției, măririi și faimei, alegând mai degrabă „să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului”.
Moise fusese învățat cu privire la răsplata de pe urmă, care avea să le fie dată slujitorilor umili și ascultători ai lui Dumnezeu, și, prin comparație, pentru el câștigul lumesc nu avea nicio valoare. Palatul magnific al lui faraon și tronul monarhului erau ademenitoare pentru Moise, dar el știa că plăceri păcătoase, care-i făceau pe oameni să uite de Dumnezeu, se aflau la curțile domnești. El privea dincolo de palatul luxos, dincolo de coroana împăratului, la onorurile cele mari care le vor fi date sfinților Celui Preaînalt, într-o împărăție nemânjită de păcat. Prin credință, el a văzut o coroană nepieritoare pe care Împăratul cerurilor o va așeza pe fruntea biruitorului. Această credință l-a făcut în stare să se îndepărteze de domnii acestei lumi și să se unească cu poporul cel umil, sărac și disprețuit, care a ales să asculte mai degrabă de Dumnezeu decât să slujească păcatului. – Patriarhi și profeți, p. 246

Isus ne învață să-L numim pe Tatăl Său, Tatăl nostru. Lui nu-I este rușine să ne numească frați (Evrei 2:11). Atât de voioasă, atât de dornică este inima Mântuitorului să ne spună bun venit ca membri ai familiei lui Dumnezeu, încât, de la primele cuvinte pe care trebuie să le folosim când ne apropiem de Domnul, El pune asigurarea rudeniei noastre divine: „Tatăl nostru”.
Aici se dezvăluie minunatul adevăr, plin de încurajare și mângâiere, că Dumnezeu ne iubește ca pe Fiul Său. Aceasta și spunea Domnul Isus în ultima Sa rugăciune pentru ucenicii Săi: „Tu i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:23).
Lumea aceasta, despre care Satana zisese că este a lui și pe care o stăpânise cu aspră tiranie, era acum înconjurată de iubirea Fiului lui Dumnezeu și, printr-o mare înfăptuire, legată din nou de tronul lui Dumnezeu. În clipa când a fost asigurată biruința aceasta, heruvimii și serafimii, precum și oștile nenumărate ale tuturor lumilor necăzute au cântat imnuri de laudă la adresa lui Dumnezeu și a Mielului. Ei s-au bucurat că s-a deschis o cale de scăpare pentru neamul omenesc decăzut și că pământul avea să fie răscumpărat de sub blestemul păcatului. Dar cât de mult se vor bucura aceia care sunt obiectul unei așa iubiri de neînchipuit! – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 103–104

Marți, 18 ianuarie: Om ca noi, părtaș sângelui și cărnii

A fost schimbată natura Fiului Mariei în natura divină a Fiului lui Dumnezeu? Nu, cele două naturi s-au contopit într-o singură persoană – omul Isus Hristos. În El a locuit trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Când Hristos a fost crucificat, a murit natura Sa pământească. Dumnezeirea nu se poate stinge, nu poate muri, ar fi fost imposibil. Hristos Cel fără păcat îi va salva pe fiecare fiu și pe fiecare fiică a lui Adam care primesc salvarea oferită, consimțind să devină copii ai lui Dumnezeu. Salvatorul a răscumpărat cu sângele Său omenirea căzută.
Este o mare taină, un mister care nu va putea fi înțeles pe deplin în toată măreția lui până când cei răscumpărați nu vor fi luați la cer. Doar atunci vor fi înțelese puterea, măreția și eficiența darului lui Dumnezeu pentru om. Însă vrăjmașul este hotărât să facă în așa fel încât lumea să fie indusă în eroare și să-l considere un lucru fără însemnătate. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 5, p. 1113

Tainele răscumpărării, cuprinzând natura divino-umană a lui Hristos, întruparea Sa și ispășirea făcută pentru păcat, constituie subiecte vrednice de pana și de cele mai înalte puteri ale minții oamenilor celor mai înțelepți, de acum și până la arătarea lui Hristos pe norii cerului cu putere și mare slavă. Însă, oricât s-ar strădui acești oameni din toată puterea lor să prezinte lucrarea lui Hristos și pe El Însuși, prezentarea ar fi foarte slabă față de realitate. …
Subiectul răscumpărării va ocupa mintea celor răscumpărați și va fi pe buzele lor de-a lungul veacurilor veșnice. Reflectarea slavei lui Dumnezeu va străluci veșnic de pe fața Mântuitorului. – Lift Him Up, p. 76

Hristos S-a umilit pe Sine ca să poată sta în fruntea omenirii, să dea piept cu ispitele și să sufere încercările prin care trebuie să treacă oamenii. El trebuia să știe ce au de întâmpinat oamenii din partea dușmanului ca să poată veni în ajutorul celor care sunt ispitiți. …
Noi avem un caracter de apărat, și acesta este caracterul lui Hristos. … Să ne ajute Domnul să murim față de eu și să fim născuți din nou, pentru ca Hristos să poată trăi în noi, aducându-ne acel principiu viu, activ, o putere care ne va păstra sfinți. – My Life Today, p. 335

Sufletele noastre trebuie să fie înconjurate de atmosfera cerului. Oamenii, bărbați și femei, trebuie să vegheze asupra lor înșiși, să fie permanent în gardă, pentru ca niciun cuvânt și nicio faptă bună a lor să nu poată fi interpretate greșit. Acela care mărturisește că este urmaș al lui Hristos trebuie să vegheze asupra sa, păstrându-se curat și nobil în cuget, cuvânt și faptă. Influența lui asupra altora trebuie să fie înălțătoare, iar viața lui să reflecte razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii.
Este nevoie de mai mult timp petrecut în rugăciune tainică, în strânsă comuniune cu Dumnezeu. Numai așa pot fi câștigate biruințele. Vigilența continuă este prețul siguranței. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 257–258

Miercuri, 19 ianuarie: A fost făcut desăvârșit prin suferință

Fiul lui Dumnezeu a venit de bunăvoie să realizeze lucrarea de ispășire. … Doar Hristos era liber de orice obligație a legii și putea să ia asupra Sa răscumpărarea neamului omenesc păcătos. El avea puterea să-Și dea viața și să Și-o ia din nou. …
Totuși, această Ființă slăvită l-a iubit pe sărmanul păcătos și a luat chip de rob ca să sufere și să moară în locul omului. Isus ar fi putut să rămână la dreapta Tatălui Său, să poarte coroana și hainele Sale regale. Dar El a ales să schimbe toate bogățiile, onoarea și slava cerului pentru sărăcia omenirii și poziția Sa, de înaltă comandă, pentru groaza din Ghetsimani și pentru umilința și agonia de pe Golgota. A devenit un om al durerii și obișnuit cu suferința pentru ca, prin botezul suferinței și al sângelui, cu care a fost botezat, să poată curăți și răscumpăra o lume vinovată. „Iată că vin”, a fost consimțământul bucuros, „să fac voia Ta, Dumnezeul Meu” [text biblic tradus din versiunea folosită de autoare – n. tr.] – Mărturii, vol. 9, pp. 120–121

… Căutați-L pe Isus cu toată smerenia și cu toată blândețea! Nu încercați să atrageți atenția oamenilor asupra voastră. Faceți în așa fel încât ei să piardă din vedere instrumentul omenesc și să-L înalțe pe Isus. Vorbiți despre Isus, lăsați ca eul să se piardă în Isus! Există prea multă zarvă și prea multă agitație în legătură cu religia noastră, în timp ce Calvarul și crucea sunt uitate.
Noi suntem în cel mai mare pericol atunci când primim laude unul de la altul, când intrăm într-o alianță ca să ne înălțăm reciproc. Principala grijă a fariseilor era să-și asigure lauda oamenilor, dar Hristos le-a spus că aceea avea să le fie singura răsplată. Să ne angajăm în lucrarea care ne-a fost repartizată și să o facem pentru Hristos; dacă suferim lipsuri și greutăți, să o facem de dragul lui Hristos. Divinul nostru Domn a fost făcut desăvârșit prin suferință. O, când vom vedea oameni care să lucreze cum a lucrat El? – Ibidem, vol. 5, p. 133

Cum am putea să ne îndoim vreodată și să fim în nesiguranță, cum am putea să ne simțim orfani? Isus a luat asupra Sa natura omenească, tocmai pentru a veni în ajutorul acelora care au călcat Legea. El S-a făcut asemenea nouă, ca să putem avea pacea și siguranța veșnică. Avem în ceruri un Apărător și oricine Îl primește ca Mântuitor personal nu este lăsat orfan, ca să își poarte singur povara păcatelor sale.

„Preaiubiților, acum suntem copii ai lui Dumnezeu.” „Și, dacă suntem copii, suntem și moștenitori – moștenitori ai lui Dumnezeu și împreunămoștenitori cu Hristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim și proslăviți împreună cu El.” „Și ce vom fi nu s-a arătat încă. Dar știm că atunci când Se va arăta El vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este” (1 Ioan 3:2; Romani 8:17).
Cel dintâi pas pe care-l facem pentru a ne apropia de Dumnezeu este acela de a cunoaște și crede iubirea pe care El o are față de noi (1 Ioan 4:16), deoarece suntem conduși să venim la El, atrași de iubirea Sa. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 104–105

Joi, 20 ianuarie: Fratele nostru, ca Model

… Exemplificați în viața voastră lecțiile date de Hristos în Predica de pe Munte. Acestea vor produce asupra minții oamenilor o impresie mai profundă și vor avea o influență mai durabilă decât predicile rostite de la amvon. Poate că nu sunteți capabili să le vorbiți cu elocvență celor pe care doriți să-i ajutați, dar, dacă vorbiți cu modestie, ascunzându-vă eul în Hristos, cuvintele voastre vor fi dictate de Duhul Sfânt, iar Hristos, cu care conlucrați, va impresiona inima.
Exercitați acea credință care lucrează prin dragoste și care sfințește sufletul. Nimeni să nu-L facă acum pe Domnul să Se rușineze cu el din cauza necredinței lui. … Privind la Isus, nu doar ca exemplu al nostru, ci și ca Autor și Desăvârșitor al credinței noastre, să mergem înainte, având încredere că El ne va asigura puterea pentru îndeplinirea fiecărei îndatoriri. – Mărturii, vol. 6, p. 472

… Prin cunoașterea lui Hristos și prin apropierea de El, noi putem deveni asemenea Lui, asemenea Celui ce este Exemplul nostru desăvârșit.
Comuniunea cu Hristos – cât de nespus de prețioasă este! De o astfel de comuniune va fi privilegiul nostru să ne bucurăm, dacă o vom căuta și dacă vom face orice sacrificiu pentru a o obține. Când au auzit cuvintele lui Hristos, primii ucenici au simțit că aveau nevoie de El. Ei L-au căutat, L-au găsit și L-au urmat. Au fost cu El acasă, la masă, în cămăruța de taină, la câmp. Au fost cu El ca niște elevi cu învățătorul lor, primind zilnic de pe buzele Lui lecțiile adevărului sfânt. Au privit la El așa cum privesc slujitorii la stăpânul lor, ca să afle care le este datoria. I-au slujit cu bucurie, plini de voioșie. L-au urmat așa cum își urmează soldații comandantul, luptând lupta cea bună a credinței. „Și cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu El, de asemenea… vor birui.” …
… Această asemănare cu Isus nu va rămâne neobservată de lume. Este un subiect care atrage atenția și care este comentat. Creștinul poate să nu fie conștient de marea schimbare, deoarece, cu cât se aseamănă mai mult cu Hristos în caracter, cu atât mai modestă va fi părerea lui despre sine, dar schimbarea va fi văzută și simțită de toți cei din jurul său. Cei care au avut cea mai profundă experiență în privința lucrurilor spirituale sunt departe de mândrie și de înălțarea de sine. Ei au cele mai smerite gânduri cu privire la ei înșiși și cele mai înalte concepții despre slava și desăvârșirea lui Hristos. Ei consideră că locul cel mai umil în slujba Sa este prea onorant pentru ei. – Ibidem, vol. 5, pp. 222–223

Hristos a venit pentru a sfărâma cătușele care țin sufletul în robia păcatului. „Dacă Fiul vă va face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.” „Legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului și a morții” (Ioan 8:36; Romani 8:2).
În lucrarea de mântuire, nu există constrângere. Nu este folosită nicio forță exterioară. Sub influența Duhului lui Dumnezeu, omul este lăsat liber să aleagă cui vrea să-i servească. – Hristos, Lumina lumii, p. 466

Vineri, 21 ianuarie

Pentru studiu suplimentar
Calea către Hristos, cap. „Consacrarea”.