Comentarii inspirate (st. 2)

MESAJUL EPISTOLEI CĂTRE EVREI

Sabat după-amiază, 1 ianuarie

În viața aceasta va trebui să înfruntăm încercări de foc și să facem sacrificii costisitoare, dar răsplata va fi pacea lui Hristos. Există atât de puțină tăgăduire de sine, atât de puțină suferință de dragul lui Hristos, încât crucea este aproape cu totul uitată. Noi trebuie să fim părtași cu Hristos la suferințele Sale dacă vrem să stăm triumfători împreună cu El, pe tronul Său. Atâta timp cât alegem calea ușoară, a satisfacerii dorințelor egoiste, și suntem înspăimântați de gândul de a ne tăgădui pe noi înșine, credința noastră nu va deveni niciodată fermă, iar noi nu vom putea cunoaște pacea lui Isus și nici bucuria care vine dintr-o biruință dorită. …
Ne lipsește o credință vie, activă! Avem nevoie de ea, trebuie să o dobândim, pentru că, altfel, vom fi fără putere și vom cădea în ziua încercării. Întunericul care va fi atunci pe calea noastră nu trebuie să ne descurajeze sau să ne ducă la disperare. Este vălul cu care Dumnezeu Își acoperă slava atunci când vine să aducă binecuvântări bogate. Ar trebui să știm acest lucru din experiența noastră trecută. În ziua în care Dumnezeu va sta la judecată cu poporul Său, această experiență va fi o sursă de mângâiere și de speranță. – Mărturii, vol. 5, p. 215

Hristos ne-a asigurat tot ce avem nevoie pentru a fi puternici. Ne-a dat Spiritul Sfânt, a cărui misiune este să ne amintească toate promisiunile pe care le-a făcut Hristos, că putem avea pace și putem avea sentimentul că am fost iertați. Dacă ne vom păstra ochii ațintiți spre Mântuitorul nostru și ne vom încrede în puterea Sa, vom fi umpluți cu un simțământ de siguranță, pentru că neprihănirea lui Hristos va deveni neprihănirea noastră…
Noi Îl dezonorăm vorbind despre ineficiența și neputința noastră. În loc să ne uităm la noi înșine, ar trebui să privim neîntrerupt spre Isus, să devenim în fiecare zi din ce în ce mai asemenea Lui, din ce în ce mai disponibili să vorbim despre El, mai bine pregătiți să-I slujim, să-I primim bunăvoința, dispoziția de a ajuta și binecuvântările pe care ni le oferă.
Dacă vom trăi astfel în comuniune cu El, ne vom întări prin puterea Lui și vom deveni un ajutor și o binecuvântare pentru cei din jurul nostru. – Solii pentru tineret, p. 107

Cele mai mari victorii pentru cauza lui Dumnezeu nu sunt cele câștigate prin argumente elaborate, prin mari avantaje, prin abundența de influență sau prin bogăția mijloacelor materiale, ci cele câștigate în camera de audiență a lui Dumnezeu, când credința serioasă, stăruitoare până la agonie, se prinde de brațul cel atotputernic. Când s-a văzut doborât la pământ și cu totul neajutorat, Iacov și-a revărsat sufletul înaintea lui Dumnezeu în agonie stăruitoare. Îngerul Domnului a insistat să fie lăsat să plece, dar Iacov nu I-a dat drumul. Lovit și suferind dureri puternice, omul și-a prezentat cererea serioasă cu acel curaj pe care îl dă credința vie. „Nu Te voi lăsa să pleci”, a spus el, „până nu mă vei binecuvânta.”
… Credința vie trebuie să se prindă de făgăduințe fără ezitare și atunci, dintr-o astfel de comuniune apropiată cu Dumnezeu, mulți vor putea veni cu fețe strălucitoare, spunând la fel ca Iacov: „Am văzut pe Dumnezeu față în față, și totuși am scăpat cu viață.” – Mărturii, vol. 4, pp. 443–444

Duminică, 2 ianuarie: Isus este Împăratul nostru

Sofismele și minciunile prin care [Satana] a căutat să împiedice lucrarea lui Isus, ura lui manifestată în copiii neascultării, acuzațiile sale nemiloase împotriva Aceluia a cărui viață era de o bunătate neegalată – toate acestea izvorau dintr-o dorință adâncă de răzbunare. Focurile înăbușite ale invidiei și răutății, ale urii și răzbunării au izbucnit la Calvar împotriva Fiului lui Dumnezeu, în timp ce tot cerul privea scena într-o groază tăcută.
După ce S-a adus ca jertfă, Hristos S-a înălțat la cer, refuzând adorarea îngerilor înainte de a fi prezentat cererea: „Vreau ca, acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine și aceia pe care Mi i-ai dat Tu” (Ioan 17:24). Apoi, de la tronul Tatălui, cu nespusă iubire și putere, a venit răspunsul: „Toți îngerii lui Dumnezeu să I se închine!” (Evrei 1:6). Isus nu avea nicio pată. Umilindu-Se până la capăt și aducând o jertfă deplină, I s-a dat un nume care este mai presus de orice alt nume. – Tragedia veacurilor, pp. 501–502

Când L-a privit pe Hristos în puterea Sa, Pavel a izbucnit în strigăte de admirație și uimire: „Fără îndoială, mare este taina evlaviei! «Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.»” „Prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.” – Lift Him Up, p. 34

Ne aflăm în pragul unor evenimente mari și solemne. În fața noastră se află o criză cum nu s-a mai văzut niciodată în lume. Dar, așa cum a fost și pentru primii ucenici, cât de plăcută este pentru noi asigurarea că Împărăția lui Dumnezeu domnește mai presus de toate! Planul evenimentelor viitoare se află în mâinile Creatorului. Maiestatea cerului Se ocupă în mod personal atât de soarta popoarelor, cât și de interesele bisericii Sale. Învățătorul divin îi spune fiecărei persoane implicate în împlinirea planurilor Sale, așa cum i-a spus lui Cirus: „Eu te-am încins înainte ca tu să Mă cunoști” (Isaia 45:5). …
Acela care nu doarme, care lucrează fără încetare pentru îndeplinirea planurilor Lui, Își va duce lucrarea înainte. El va împiedica realizarea intențiilor celor nelegiuiți și va încurca planurile celor ce uneltesc împotriva poporului Său. Cel care este Împăratul, Domnul oștirilor, Își are scaunul de domnie în mijlocul heruvimilor și continuă încă să-Și protejeze copiii, în mijlocul conflictelor și al frământărilor dintre națiuni. Acela care domnește în ceruri este Mântuitorul nostru. El cântărește greutatea fiecărei încercări. El veghează cuptorul aprins în care trebuie să fie verificat fiecare credincios. Când fortărețele regilor vor fi doborâte, când săgețile mâniei vor străpunge inima vrăjmașilor lui Dumnezeu, poporul Lui se va afla în siguranță în mâinile Sale. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 121

Luni, 3 ianuarie: Isus este Mijlocitorul nostru

La aproximativ patruzeci de zile după nașterea lui Hristos, Iosif și Maria L-au dus la Ierusalim să-L înfățișeze înaintea Domnului și să aducă jertfă. Acest lucru era în conformitate cu legea iudaică și, ca înlocuitor al omului, Hristos trebuia să Se conformeze în totul legii. El fusese deja supus ritualului circumciziei, ca o asigurare că Se va supune legii.
… Legea prevedea că, dacă erau prea săraci ca să aducă un miel, părinții puteau aduce o pereche de turturele sau doi pui de porumbel, unul pentru arderea-de-tot, iar celălalt ca jertfă pentru păcat.
Darurile aduse Domnului trebuiau să fie fără cusur. Aceste daruri Îl reprezentau pe Hristos, de unde rezultă clar că Isus Însuși nu avea niciun defect fizic. El era „Mielul fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:19). Făptura Sa nu era desfigurată de vreun defect. Corpul Său era puternic și sănătos. Și, în tot timpul vieții Sale, a trăit în conformitate cu legile naturale. Atât fizic, cât și spiritual, El a fost un exemplu de ceea ce vrea Dumnezeu să fie oamenii, prin ascultare de legile Sale. – Hristos, Lumina lumii, pp. 50–51

Medierea pe care o face Hristos în sanctuarul de sus în favoarea omului este la fel de importantă pentru planul de mântuire ca moartea Sa pe cruce. Prin jertfa Sa, El a început această lucrare și, după înviere, S-a înălțat la cer pentru a o continua și încheia. Noi trebuie să intrăm, prin credință, dincolo de perdea, „unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător” (Evrei 6:20). Acolo se reflectă lumina crucii de pe Calvar. Acolo ajungem să înțelegem mai clar tainele răscumpărării. Mântuirea omului a fost realizată cu un preț infinit pentru cer. Sacrificiul făcut satisface cele mai înalte exigențe ale Legii lui Dumnezeu călcate de om. Isus a deschis calea către tronul Tatălui și, prin mijlocirea Sa, pot să fie prezentate înaintea lui Dumnezeu dorințele sincere ale tuturor acelora care vin la El prin credință. – Tragedia veacurilor, p. 489

Învăluit în stâlpul de nor, Răscumpărătorul lumii păstra comuniunea cu Israel. Să nu spunem deci că israeliții nu Îl aveau pe Hristos. Când li s-a făcut sete în pustie și au început să murmure și să se plângă, Hristos a fost pentru ei ceea ce este și pentru noi – un Salvator plin de milă și delicată înțelegere, Mijlocitorul între Dumnezeu și om. După ce ne-am făcut partea pentru a ne curăți templul sufletului de întinarea adusă de păcat, sângele lui Hristos face pentru noi aceeași lucrare ca pentru israeliții de pe vremuri. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1061

Marți, 4 ianuarie: Isus este Căpetenia noastră

Prin Isus Hristos, Domnul Dumnezeu lansează permanent invitația pentru cei păcătoși și căzuți. El dorește să îi primească pe toți. Toți sunt bineveniți. El îi oferă iertare și celui mai păcătos. El va lua prada de la cel puternic, îl va elibera pe prizonier, va scoate tăciunele din foc. Va coborî funia îndurării Sale în cele mai mari adâncimi ale ticăloșiei umane și va ridica sufletul degradat, contaminat de păcat.
Fiecare ființă omenească este obiectul interesului iubitor al Celui care Și-a dat viața pentru a-i putea aduce pe oameni înapoi la Dumnezeu. Sufletele vinovate și lipsite de ajutor, gata să fie distruse de șireteniile și capcanele lui Satana, sunt îngrijite așa cum îngrijește un păstor de oile turmei sale. – Divina vindecare, pp. 161–162

Fiecare om este liber să aleagă de care putere vrea să fie stăpânit. Nimeni n-a căzut atât de jos, nimeni nu este atât de ticălos, încât să nu găsească eliberare în Hristos. În loc de rugăciune, demonizatul a putut să rostească numai cuvintele lui Satana. Cu toate acestea, strigătul nerostit al inimii a fost auzit. Nu există strigăt al unei ființe în nevoie, chiar fără să fi fost rostit, care să nu fie ascultat. Aceia care vor consimți să intre în legământ cu Dumnezeul cerului nu vor fi lăsați în puterea lui Satana sau în slăbiciunile firii lor. Ei sunt invitați de Mântuitorul: „Să caute ocrotirea Mea, să facă pace cu Mine, da, să facă pace cu Mine” (Isaia 27:5). Duhurile întunericului se vor lupta pentru cel care odată a fost sub stăpânirea lor, dar îngerii lui Dumnezeu îl vor apăra cu o putere care va câștiga biruința. Domnul zice: „Se poate lua prada celui puternic? Și poate să scape cel prins din prinsoare?” „Da, zice Domnul, prada celui puternic va fi luată și cel prins de asupritor va scăpa, căci Eu voi lupta împotriva vrăjmașilor tăi și voi scăpa pe fiii tăi” (Isaia 49:24,25). – Hristos, Lumina lumii, pp. 258–259

Lucrarea de biruire a răului trebuie făcută prin credință. Cei care merg pe câmpul acestei lupte vor vedea că trebuie să-și pună întreaga armură a lui Dumnezeu. Scutul credinței le va asigura protecția și îi va face să fie mai mult decât biruitori. În afară de credința în Domnul oștirilor și ascultarea de poruncile Sale, nimic nu le va fi de folos. Armate uriașe, dotate cu orice fel de facilități, nu vor folosi la nimic în ultimul mare conflict. Fără credință, îngerul oștirii nu poate ajuta. Numai trăirea în credință îi va face pe oameni de neînvins și capabili să stea neclintiți și statornici în fața răului, până la sfârșit. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, pp. 182–183

Miercuri, 5 ianuarie: Isus este Marele nostru Preot

Despre Hristos se spune că El umblă în mijlocul sfeșnicelor de aur. În felul acesta, este simbolizată legătura Sa cu bisericile. El este într-o continuă legătură cu poporul Său. El cunoaște adevărata stare a credincioșilor Săi. El observă rânduiala, pioșenia, cum și predarea lor. Deși El este Mare-Preot și Mijlocitor în sanctuarul de sus, El este totuși reprezentat ca umblând în sus și în jos în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ. Cu o neobosită veghere și o neîntreruptă atenție, El veghează să vadă dacă lumina vreuneia dintre santinelele Sale arde slab sau strălucitor. Dacă luminile sfeșnicului ar fi lăsate numai în grija omului, flacăra care pâlpâie s-ar micșora și s-ar stinge, însă El este adevăratul străjer al casei Domnului, adevăratul păzitor al curților templului. Grija Lui continuă și harul Său susținător alcătuiesc izvorul vieții și luminii. – Faptele apostolilor, p. 586

Dumnezeu ne este descoperit prin Isus Hristos, Mijlocitorul, singura cale pe care El iartă păcatele. Dumnezeu nu poate ierta păcatele în detrimentul dreptății Sale, al sfințeniei Sale și al adevărului Său. Dar el iartă, și iartă pe deplin. Nu există păcate pe care să nu le ierte în și prin Domnul Isus Hristos. Aceasta este singura speranță a credinciosului și, dacă rămâne aici, în credință sinceră, este sigur de iertare, iertare deplină și fără plată. Nu există decât o cale care este accesibilă pentru toți și, pe această cale, pe cel pocăit și plin de păreri de rău, îl așteaptă o iertare îmbelșugată, cele mai negre păcate sunt iertate. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 7, pp. 912–913

Hristos nu consideră castele, culoarea pielii sau rangul ca necesare pentru ca un om să poată deveni supus al Împărăției Sale. Ca să fii primit în Împărăția Sa nu trebuie să fii bogat sau nobil prin naștere. Însă cei ce sunt născuți din Duhul sunt supușii Împărăției Sale. Doar caracterul spiritual va fi recunoscut de Domnul Hristos. Împărăția Sa nu este din lumea aceasta. Supușii Săi sunt cei care s-au făcut părtași firii dumnezeiești, fugind de stricăciunea care este în lume prin pofte. Iar acest har le este oferit de Dumnezeu. Domnul Hristos nu găsește supuși pregătiți pentru Împărăția Sa. El îi califică prin puterea Sa divină. Cei care au fost morți în greșelile și păcatele lor sunt treziți la o viață spirituală. Capacitățile pe care Dumnezeu li le-a dat ca să fie folosite pentru scopuri sfinte sunt curățite, rafinate și înălțate și ei sunt conduși pentru a-și forma caractere asemenea celui divin. …
… Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor și ochii roabei, la mâna stăpânei ei, așa și ei, trași cu funiile iubirii lui Hristos, privesc neîncetat la Acela care este Autorul și Desăvârșitorul credinței lor. Privind la Isus și respectând cerințele Sale, ei cresc în cunoașterea lui Dumnezeu și a Celui pe care L-a trimis El, Isus Hristos. Astfel, ei sunt transformați după chipul Său, trăsătură după trăsătură, până când ajung deosebiți de lume și se poate scrie despre ei: „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Și l-a câștigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9) – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 52 (13 febr.)

Joi, 6 ianuarie: Isus este Mijlocitorul unui legământ mai bun

„Punctul cel mai însemnat al celor spuse este că avem un Mare-Preot care S-a așezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt și al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 8:1,2).
Aici este descoperit sanctuarul noului legământ. Sanctuarul primului legământ a fost ridicat de om, clădit de Moise, însă acesta este edificat de Domnul, și nu de om. În primul sanctuar slujeau niște preoți pământești, dar în acesta, Hristos, Marele nostru Preot, slujește la dreapta lui Dumnezeu. Primul se afla pe pământ, celălalt este în ceruri. – Tragedia veacurilor, p. 413

Când vorbește despre o inimă nouă, Domnul Isus înțelege prin aceasta mintea, viața, întreaga ființă. A avea o inimă schimbată înseamnă a-ți muta înclinațiile minții de la lume și a le prinde strâns de Hristos. A avea o inimă nouă înseamnă a avea o minte nouă, scopuri noi, motive noi. Care este semnul unei inimi noi? O viață schimbată. Aceasta înseamnă să murim zilnic, în fiecare oră, față de egoism și mândrie.
Se va manifesta apoi un spirit de bunătate, dar nu din când în când, ci continuu. Va avea loc o schimbare categorică în atitudine, în comportament, în cuvinte și acțiuni față de toți cei cu care sunteți, într-un fel sau altul, în legătură. Nu veți amplifica defectele lor și nu-i veți pune într-o lumină nefavorabilă. Veți acționa în armonie cu Hristos. …
Numai puterea lui Dumnezeu poate transforma o inimă de piatră într-o inimă de carne. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 100 (3 apr.)

A fi iertați în felul în care iartă Hristos nu înseamnă numai a fi iertați, ci și a fi reînnoiți în spiritul minții noastre. Domnul spune: „Vă voi da o inimă nouă.” Chipul lui Hristos trebuie să fie imprimat în mintea, în sufletul și în inima noastră. Apostolul spune: „Noi însă avem gândul lui Hristos.” Fără procesul transformator care se poate realiza numai prin puterea divină, înclinațiile inițiale spre păcat rămân în inimă în toată puterea lor, producând noi lanțuri, impunând o sclavie care nu poate fi niciodată înfrântă prin puterea omenească. … Când va veni Hristos, balanța cerului va cântări caracterul și va hotărî dacă este curat, sfințit, sfânt. …
Fericirea este urmarea sfințeniei și a conformării continue cu voința lui Dumnezeu. Cei care vor fi sfinți în ceruri trebuie să fie mai întâi sfinți pe pământ, pentru că, în momentul în care vom părăsi acest pământ, vom lua cu noi caracterul, iar aceasta va însemna de fapt că vom lua cu noi câteva dintre elementele cerului care ne-au fost împărtășite prin neprihănirea lui Hristos. … Experiența care urmează după predarea completă în mâna lui Dumnezeu înseamnă neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt. – Asemenea lui Hristos, p. 303 (16 oct.)

Vineri, 7 ianuarie

Pentru studiu suplimentar
Asemenea lui Hristos, „Hristos S-a jertfit pentru noi”, p. 17 (3 ian.); Faptele apostolilor, cap. „Corint”.