Alege viața

Sabat după-amiază, 13 noiembrie

Istoria națiunilor ne vorbește astăzi. Fiecărei națiuni și fiecărui om, Dumnezeu le-a desemnat un loc în marele Său plan. Astăzi, popoare și indivizi sunt puși la încercare cu ajutorul balanței din mâna Acelui care nu face nicio greșeală. Fiecare își hotărăşte soarta prin propria alegere, iar Dumnezeu conduce totul pentru împlinirea planurilor Sale.
Prorociile pe care le-a dat marele Eu Sunt în Cuvântul Său, unind o verigă cu alta în lanțul evenimentelor, de la veșnicia trecută la veșnicia viitorului, ne spun unde ne găsim astăzi în desfășurarea veacurilor și ce se poate aștepta în timpul care vine. Tot ce a prevestit prorocia că se va împlini până în vremea de astăzi a fost înregistrat pe paginile istoriei și putem fi siguri că tot ce trebuie să vină se va împlini la vremea potrivită. …
Prezentul este un timp de un interes copleșitor pentru toți cei vii. Conducători și oameni de stat, bărbați care ocupă poziții de încredere și autoritate, bărbați și femei din toate clasele sociale au atenția îndreptată asupra evenimentelor care au loc în jurul nostru. Ei sunt atenți la relațiile care există între popoare. Ei observă tensiunea care pune stăpânire pe orice element al naturii și recunosc că un eveniment de amploare și hotărâtor este gata să se producă și că lumea este în pragul unei crize uluitoare. – Profeți și regi, pp. 536–537

Marea Căpetenie a mântuirii noastre a biruit pentru noi astfel încât, dacă vrem, şi noi să putem birui prin El, în dreptulnostru. Dar Hristos nu mântuieşte pe nimeni împotriva voinţei lui, nu obligă pe nimeni să asculte. El a făcut un sacrificiu infinit pentru ca oamenii să poată birui în Numele Său şi neprihănirea Lui să le fie atribuită lor. …
Sufletul care se încrede cu totul în Dumnezeu nu va fi niciodată dat de ruşine. – Mărturii, vol. 3, p. 457

Fiecare suflet are un cer de câştigat şi un iad de evitat. Slujitorii îngereşti sunt gata să vină în ajutorul sufletului încercat şi ispitit. Fiul Dumnezeului celui infinit a suportat pentru noi încercarea. Crucea de pe Golgota stă ca o dovadă vie înaintea fiecărui suflet. Când cazul fiecărui om va fi judecat şi cei pierduţi vor suferi pedeapsa pentru faptul că L-au dispreţuit pe Dumnezeu şi au desconsiderat onoarea Sa prin neascultarea lor, nimeni nu va avea scuză şi nimeni nu va fi în situaţia de a fi fost nevoit să piară. Fiecare a avut posibilitatea de a alege personal cine să-i fie prinţ – Hristos sau Satana. În marea încercare, fiecare om poate să primească ajutorul pe care l-a primit Domnul Hristos. Crucea este o garanţie că nimeni nu trebuie să fie pierdut, pentru că s-a pregătit ajutor abundent pentru fiecare suflet. Noi putem să-i biruim pe slujitorii satanici sau ne putem alătura puterilor care caută să combată lucrarea lui Dumnezeu din lumea noastră. – Solii alese, cartea 1, p. 96

Duminică, 14 noiembrie: Pomul vieții

Deşi au fost creaţi nevinovaţi şi sfinţi, primii noştri părinţi nu s-au aflat în imposibilitatea de a greşi. Dumnezeu ar fi putut să-i creeze fără capacitatea de a călca cerinţele Lui, dar, în cazul acesta, nu ar mai fi existat o dezvoltare a caracterului. Slujirea lor nu ar fi fost de bunăvoie, ci forţată. De aceea, El le-a dat puterea de a alege – puterea de a asculta sau nu. Înainte ca ei să poată primi toate binecuvântările pe care intenţiona să li le ofere, iubirea şi loialitatea trebuiau să le fie testate. …
Dumnezeu dorea ca Adam şi Eva să nu cunoască răul. El le dăduse ocazia să cunoască din belşug binele, dar îi iubea prea mult ca să-i lase să cunoască şi răul – păcatul şi consecinţele sale, truda zdrobitoare, grijile insuportabile, dezamăgirile şi suferinţa, durerea şi moartea. – Educație, p. 23

Fructul pomului vieții din Grădina Edenului avea puteri supranaturale. A mânca din el însemna a trăi veșnic. Rodul său era antidotul morții. Frunzele lui susțineau viața și nemurirea. Dar, prin neascultarea omului, în lume a intrat moartea. Adam a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului fructul pe care îi fusese interzis să-l atingă. Neascultarea sa a deschis calea unui potop de nenorociri pentru rasa umană. După intrarea păcatului, Gospodarul ceresc a transplantat pomul vieții în Paradisul de sus, dar ramurile lui atârnă peste gard, către lumea de jos. Prin răscumpărarea plătită cu sângele lui Hristos, noi încă putem să mâncăm din rodul său dătător de viață.
Despre Hristos este scris: „În El era viața și viața era lumina oamenilor.” El este Izvorul vieții. Ascultarea de El este puterea dătătoare de viață care umple sufletul de bucurie. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, pp. 988–989

Tu trebuie să înțelegi adevărata putere a voinței. Aceasta este puterea care guvernează natura omului, puterea care ia hotărâri sau care face alegerea. Totul depinde de corecta întrebuințare a voinței. Dumnezeu le-a dat oamenilor puterea de a alege, iar ei au datoria să o exercite. Nu stă în puterea noastră să ne schimbăm inima și nici să Îi predăm lui Dumnezeu simțămintele, dar putem alege să-l slujim. Putem să-I dăm voința; atunci El va lucra în noi și voința, și înfăptuirea, după buna Sa găsire cu cale. În acest fel, întreaga noastră ființă va fi adusă sub controlul Duhului lui Hristos; simțămintele noastre vor fi atunci îndreptate numai spre El, iar gândurile vor fi în armonie cu El.
Dorințele de bine și de sfințire sunt foarte bune. Dar, dacă ne limităm numai la dorințe, ele nu ne vor folosi la nimic. Mulți se vor pierde, deși au sperat și au dorit să fie creștini. Ei nu ajung să-și supună voința lui Dumnezeu. Ei nu aleg chiar acum să fie cu adevărat creștini. – Calea către Hristos, p. 47

Luni, 15 noiembrie: Nu există zonă de mijloc

„Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23).
La început, omul a fost înzestrat cu puteri nobile și cu o minte bine echilibrată. Gândurile sale erau curate, iar țelurile sale, sfinte. Însă, prin neascultare, puterile sale s-au pervertit și egoismul a luat locul iubirii. Prin călcarea Legii, natura sa a slăbit atât de mult, încât i-a devenit cu neputință să se împotrivească răului prin propria putere. El a fost luat captiv de Satana și ar fi rămas așa pentru totdeauna dacă Dumnezeu nu ar fi intervenit în mod special. Scopul amăgitorului era să zădărnicească planul făcut de Dumnezeu la crearea omului și să umple pământul de vaiete și de pustiire. …
Dumnezeu nu forțează voința ființelor pe care le-a creat. El nu poate accepta o închinare care nu este adusă de bunăvoie și în mod inteligent. … El dorește ca omul, încununarea lucrării de creațiune, să atingă cea mai înaltă treaptă de dezvoltare. El pune înaintea noastră acea culme a binecuvântării pe care dorește să o atingem prin harul Său. El ne invită să ne predăm Lui, ca El să poată lucra în noi conform voinței Sale. Noi avem de ales dacă vrem să fim eliberați din robia păcatului, pentru a ne bucura de binecuvântata libertate a copiilor lui Dumnezeu. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 313

Fiecărui om i-a fost dată libertatea de a alege. El singur hotărăște dacă să stea sub steagul cel negru al răzvrătirii sau sub stindardul pătat de sânge al Prințului Emanuel. Cerul urmărește cu adânc interes conflictul dintre bine și rău. Numai cel ascultător va putea intra pe porțile cetății lui Dumnezeu. Asupra tuturor acelora care continuă să trăiască în păcat va fi rostită la sfârșit sentința de moarte. Pământul va fi curățit de faptele lor rele, de răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu. …
… Regulile de viață pe care le-a dat Dumnezeu îl vor face pe om curat, fericit și sfânt. Numai aceia care ascultă de aceste reguli vor putea auzi de pe buzele lui Hristos cuvintele: „Vino mai sus!” – In Heavenly Places, p. 361

Satana le-a spus îngerilor lui să facă un efort deosebit pentru a răspândi minciuna spusă pentru prima dată Evei în Eden: „Hotărât că nu veți muri.” Iar când rătăcirea a fost primită de popor și acesta a fost condus să creadă că omul este nemuritor, Satana l-a făcut să creadă mai departe că păcătosul avea să trăiască în chin veșnic. Atunci a fost pregătită calea pentru ca Satana să lucreze prin reprezentanții lui și să-L prezinte pe Dumnezeu înaintea oamenilor ca fiind un tiran răzbunător, care îi aruncă în iad pe toți aceia de care nu este mulțumit și îi face să simtă veșnic mânia Sa, și, în timp ce aceștia suferă un chin de nespus și se răsucesc de durere în flăcările veșnice, El este reprezentat ca uitându-Se la ei cu satisfacție. Satana știa că, dacă această rătăcire avea să fie primită, Dumnezeu va fi urât de mulți, în loc să fie iubit, adorat, și că mulți aveau să fie făcuți să creadă că amenințările din Cuvântul lui Dumnezeu nu vor fi împlinite în mod literal, căci ar fi împotriva caracterului Său plin de bunăvoință și iubire să arunce în tortură eternă făpturile pe care le-a creat. – Scrieri timpurii, pp. 218–219

Marți, 16 noiembrie: Viața și moartea, binecuvântarea și blestemul

În timp ce viața este moștenirea celor neprihăniți, moartea este partea celor nelegiuiți. Moise i-a spus lui Israel: „Ți-am pus înainte viața și binele, moartea și răul” (Deuteronomul 30:15). Moartea la care se referă aceste texte nu este aceea pronunțată asupra lui Adam, deoarece toată omenirea suferă pedeapsa pentru păcatul lui. Este „moartea a doua”, care este pusă în contrast cu viața veșnică.
Ca urmare a păcatului lui Adam, moartea a trecut asupra tuturor oamenilor. Toți, fără deosebire, merg în mormânt. Dar, prin prevederile planului de mântuire, toți vor fi scoși din mormintele lor. „Va fi o înviere a celor drepți și a celor nedrepți.” „Și, după cum toți mor în Adam, tot așa toți vor învia în Hristos” (Faptele 24:15; 1 Corinteni 15:22). Dar se face deosebire între cele două categorii de oameni înviați. „Toți cei din morminte vor auzi glasul Lui și vor ieși afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viață, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28,29). Aceia care au fost „socotiți vrednici” de învierea spre viață sunt „fericiți și sfinți”. „Asupra lor, a doua moarte n-are nicio putere” (Apocalipsa 20:6). – Tragedia veacurilor, p. 544

În toată purtarea lui Dumnezeu față de poporul Său, iubirea și îndurarea Lui în toate împrejurările s-au împletit cu dovezile cele mai convingătoare ale dreptății Lui hotărâte și nepărtinitoare. Lucrul acesta este demonstrat în istoria poporului iudeu. Dumnezeu i-a dăruit lui Israel mari binecuvântări. Este descrisă în mod mișcător iubirea Lui duioasă față de ei. … Și totuși, cât de grabnic și aspru au fost loviți din cauza abaterilor lor!
Iubirea fără margini a lui Dumnezeu s-a dovedit prin faptul că L-a dăruit pe unicul Său Fiu pentru mântuirea omenirii pierdute. Domnul Hristos a venit pe pământ pentru a descoperi înaintea oamenilor caracterul Tatălui Său și viața Sa a fost plină de iubire și de îndurare dumnezeiască. Și, cu toate acestea, Însuși Domnul Hristos zice: „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege” (Matei 5:18). Același glas care-l cheamă pe păcătos cu o stăruință plină de iubire și răbdare să vină la El pentru a căpăta iertare și pace le va spune celor care resping harul Lui: „Duceți-vă de la Mine, blestemaților” (Matei 25:41). Pretutindeni în Sfânta Scriptură, Dumnezeu este înfățișat atât ca un Tată duios, cât și ca un Judecător drept. Chiar dacă are plăcere să fie îndurător și „iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul”, totuși „nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat” (Exodul 34:7). – Patriarhi și profeți, p. 469

Dumnezeu ne-a dat puterea de a alege; ne-o putem exercita, căci este a noastră. Noi nu ne putem schimba inimile, nu ne putem controla gândurile, pornirile, afecțiunile. Nu ne putem face pe noi înșine curați, potriviți pentru a-I sluji lui Dumnezeu. Dar putem alege să-I slujim lui Dumnezeu, Îi putem da voința noastră; atunci El va lucra în noi voința și înfăptuirea după bunul Său plac. Astfel, întreaga noastră fire va fi adusă sub controlul lui Hristos. – Divina vindecare, p. 176

Miercuri, 17 noiembrie: Nu este prea greu pentru tine

Nimeni nu este atât de păcătos, încât să nu găsească putere, curăţie morală şi neprihănire la Isus, care a murit pentru el. Domnul aşteaptă să-l dezbrace de hainele pătate şi murdărite de păcat şi să-l îmbrace cu hainele albe ale neprihănirii. El nu doreşte ca păcătoşii să moară, ci doreşte ca ei să trăiască.
Dumnezeu nu Se poartă cu noi aşa cum se poartă oamenii muritori unii cu alţii. Gândurile Lui sunt gânduri de milă, iubire şi cea mai duioasă compasiune. El spune: „Să se lase cel rău de calea lui şi omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu oboseşte iertând.” „Eu îţi şterg fărădelegile ca un nor şi păcatele, ca o ceaţă” (Isaia 55:7; 44:22). – Calea către Hristos, pp. 52–53

Credinţa care duce la mântuire nu este o credinţă ocazională, ea nu este un simplu consimţământ intelectual, ci este credinţa înrădăcinată în inimă, care Îl primeşte pe Hristos ca Mântuitor personal, cu asigurarea că El poate să-i mântuiască până la capăt pe toţi cei ce vin la Dumnezeu prin El. Dacă tu crezi că El îi va mântui pe alţii, dar nu te va mântui pe tine, aceasta nu este o credinţă adevărată; dar, dacă sufletul se bazează pe Hristos ca fiind singura lui speranţă de mântuire, aceasta este credinţa adevărată. Credinţa aceasta îl determină pe cel ce o are să îşi îndrepte toate simţămintele inimii spre Hristos. Gândirea lui este sub controlul Duhului Sfânt, iar caracterul lui este modelat după chipul divin. Credinţa lui nu este o credinţă moartă, ci o credinţă care lucrează prin dragoste şi îl conduce să contemple frumuseţea lui Hristos şi să ajungă asemenea caracterului divin [Deuteronomul 30:11-14, citat]. – Solii alese, cartea 1, p. 391

Încredințează-ți sufletul în grija lui Dumnezeu și încrede-te în El! Vorbește despre Hristos și gândește-te la El! Sinele tău să se piardă în Hristos! Dă la o parte orice îndoială, renunță la temerile tale! Spune împreună cu apostolul Pavel: „Trăiesc …, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Şi viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine pentru mine” (Galateni 2:20). Rămâi liniștit în Dumnezeu! El este în stare să păzească ce I-ai încredințat. Dacă te vei abandona în brațele Sale, El te va face să ajungi mai mult decât biruitor prin Acela care te-a iubit.
Când a luat asupra Sa natura umană, Domnul Hristos a legat omenirea de Sine printr-o legătură a iubirii care să nu poată fi ruptă niciodată de nicio putere, cu excepția alegerii libere a omului. Satana ne va ademeni în mod constant să rupem această legătură, să alegem noi înșine să ne separăm de Hristos. La aceasta trebuie să veghem, pentru aceasta trebuie să luptăm, să ne rugăm ca nimeni și nimic să nu ne determine să alegem un alt stăpân, deoarece suntem permanent liberi să facem această alegere. Dar noi să ne păstrăm privirea ațintită la Hristos și El va avea grijă de noi. Privind la Hristos, suntem în siguranță, nimeni nu ne va putea smulge din mâna Sa. – Calea către Hristos, pp. 71–72

Joi, 18 noiembrie: O chestiune de închinare

Mulți vin la Domnul, dar nu sunt hotărâți. Ei primesc botezul, și totuși nu se vede nicio schimbare în caracterul lor. Noi trebuie să-i invităm pe toți să vină, să rămână în Hristos și să înainteze în fiecare zi în desăvârșire prin rămânerea în El. Dacă fac acest lucru, ei găsesc acea odihnă care nu poate veni decât printr-o ascultare desăvârșită.
Dar eu vă avertizez să aveți grijă să nu vă opriți la mijlocul drumului, între spiritualitate și spiritul lumesc. „Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6:24). Curând veți fi cu totul de o parte sau de cealaltă. Domnul Hristos ne atrage către Sine; Satana pregătește tot felul de atracții cu care să ne prindă și să ne tragă de partea lui. Pe cine veți alege? Sub al cărui steag vă veți înrola? – In Heavenly Places, p. 277

Primele patru porunci arată datoria omului de a-I sluji Domnului, Dumnezeului său, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul şi cu toată puterea sa. Aceasta înseamnă întreaga fiinţă a omului. Lucrul acesta cere o iubire atât de plină de zel, de căldură, atât de intensă, încât omul nu mai poate nutri în cugetul sau în simţămintele sale ceva care să fie împotriva lui Dumnezeu; iar faptele sale vor purta semnătura Cerului. Orice altceva trebuie să fie secundar slavei lui Dumnezeu. Tatăl nostru ceresc trebuie să fie întotdeauna iubit înainte de orice, ca fiind bucuria şi prosperitatea, lumina şi vrednicia vieţii noastre, partea noastră pentru totdeauna.
Oamenii trebuie să I se închine Domnului Dumnezeu şi să Îi slujească Lui şi numai Lui. Nicio mândrie egoistă să nu se ridice şi să fie slujită ca un zeu. Să nu se facă un zeu din bani. Dacă senzualitatea nu este ţinută sub controlul facultăţilor superioare ale minţii, pasiunile josnice vor ajunge să pună stăpânire pe fiinţa umană. Orice este făcut un subiect de gândire şi admiraţie, deşi nu este vrednic, dar care absoarbe cu totul mintea, este un alt dumnezeu pe care îl punem înaintea lui Dumnezeu. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 56 (19 febr.)

Dumnezeul Cel veșnic, având viața în Sine Însuși, Cel necreat, El Însuși fiind Izvorul și Susținătorul a toate, este singurul îndreptățit la suprema închinare și adorare. Omului îi este interzis să dea oricui altcuiva locul cel dintâi în simțămintele sale sau în slujirea sa. Tot ce îndrăgim sau nutrim și tinde să slăbească iubirea noastră față de Dumnezeu sau să ia locul slujirii pe care I-o datorăm devine pentru noi un zeu. – Patriarhi și profeți, p. 305

El [Domnul] doreşte ca aceia care vor veni să I se închine să plece înapoi ducând cu ei gânduri preţioase despre iubirea şi purtarea Sa de grijă, ca să fie astfel întăriţi în toate problemele vieţii de fiecare zi, să primească har şi să îndeplinească în mod cinstit şi cu credincioşie toate lucrurile.
Noi trebuie să ne îndreptăm atenţia spre crucea de pe Golgota. Hristos, şi El răstignit, ar trebui să fie subiectul meditaţiei, al conversaţiei şi al celor mai alese sentimente ale noastre. Să păstrăm în minte amintirea fiecărei binecuvântări pe care o primim de la Dumnezeu şi, când vom înţelege marea Lui iubire faţă de noi, vom fi dispuşi să încredinţăm totul în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi.
Pe aripile rugăciunii de mulţumire, inima noastră se poate înălţa mai aproape de cer. În curţile de sus, Dumnezeu este adorat cu cântări de laudă şi, când Îi aducem mulţumirile noastre, serviciul nostru divin se aseamănă cu adorarea oştilor cereşti… Să venim deci înaintea Creatorului nostru cu o bucurie plină de respect, cu „mulţumiri şi cântări de laudă” (Isaia 51:3). – Calea către Hristos, pp. 103–104.