Legământul cel veșnic

Sabat după-amiază, 9 octombrie

Trăind în mijlocul idolatriei și al corupției, ei [israeliții] nu aveau o concepție corectă cu privire la sfințenia lui Dumnezeu, la păcătoșenia fără margini a inimii lor, la faptul că în ei înșiși nu aveau niciun pic de putere pentru a asculta de Legea lui Dumnezeu, nici cu privire la nevoia lor după un Mântuitor. Toate acestea trebuiau să le învețe.
Dumnezeu i-a adus la Sinai, unde Și-a descoperit slava, le-a dat Legea Sa și făgăduința unor mari binecuvântări, cu condiția ascultării: „Dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu… Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt” (Exodul 19:5,6). … Ei au fost martori ai proclamării Legii într-o măreție înspăimântătoare și au tremurat de groază înaintea muntelui, dar, cu toate acestea, n-au trecut decât câteva săptămâni și au rupt legământul cu Dumnezeu, s-au plecat până la pământ și s-au închinat înaintea unui chip cioplit. Ei nu mai puteau spera în bunăvoința lui Dumnezeu pe temeiul unui legământ pe care îl călcaseră și acum, văzându-și păcătoșenia și nevoia de iertare, au fost aduși în situația de a-și da seama de nevoia lor după un Mântuitor, descoperit în legământul avraamic și preînchipuit în jertfele aduse. Acum, prin credință și iubire, au fost legați de Dumnezeu ca Izbăvitor al lor din robia păcatului. Acum erau pregătiți să prețuiască binecuvântările noului legământ. – Patriarhi și profeți, pp. 371–372

La atotputernicia Împăratului împăraților, Dumnezeul nostru, păstrător al legământului, adaugă blândețea și grija păstorului milos. Nimic nu-I poate sta în cale. Puterea Lui este absolută și este garanția sigurei împliniri a făgăduințelor Sale date poporului Său. El poate îndepărta toate barierele care stau în calea înaintării lucrării Sale. El are mijloace de a îndepărta orice dificultate, pentru ca aceia care-L servesc și respectă mijloacele pe care El le folosește să poată fi eliberați. Bunătatea și iubirea Lui sunt nemărginite, iar legământul Lui este neschimbător.
Planurile vrăjmașilor lucrării Sale ar putea să pară că sunt tari și bine alcătuite, dar El poate răsturna chiar și cel mai tare dintre aceste planuri și, la timpul Său și pe calea Sa, El va și face aceasta, după ce a văzut credința noastră pusă la probă, a văzut că noi ne apropiem de El și facem din El sfătuitorul nostru. – Mărturii, vol. 8, p. 10

Dumnezeu nu-Și va călca legământul nici nu va schimba ce a ieșit de pe buzele Sale. Cuvântul Său va rămâne tare pentru veșnicie, tot atât de neclintit ca și tronul Său. La judecată, acest legământ va fi proclamat, scris clar cu degetul lui Dumnezeu, iar lumea va fi adusă înaintea barei dreptății infinite pentru a-și primi sentința.
Astăzi, ca și în zilele lui Ilie, linia de despărțire dintre poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu și cei ce se închinau unor dumnezei falși este trasată lămurit. „Până când vreți să șchiopătați de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeți după El; iar dacă este Baal, mergeți după Baal” (1 Împărați 18:21). Și solia pentru astăzi este: „A căzut, a căzut Babilonul cel mare!… Ieșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtași la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei! Pentru că păcatele ei s-au îngrămădit și au ajuns până la cer și Dumnezeu Și-a adus aminte de nelegiuirile ei” (Apocalipsa 18:2,4,5). – Profeți și regi, p. 187

Duminică, 10 octombrie: Legământul și Evanghelia

Avraam, … căruia i-a fost dat pentru prima oară legământul făgăduinței, fusese chemat să iasă dintre rudeniile lui și să plece în regiuni îndepărtate ca să fie un purtător de lumină pentru neamuri. Cu toate că făgăduința dată lui cuprinde o sămânță de urmași numeroasă ca nisipul mării, totuși nu pentru un scop egoist avea să devină întemeietorul unei națiuni în țara Canaan. Legământul lui Dumnezeu cu el cuprindea toate popoarele pământului. „Voi face din tine un neam mare și te voi binecuvânta”, a declarat Iehova; „îți voi face un nume mare și vei fi o binecuvântare. Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta și voi blestema pe cei ce te vor blestema și toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine” (Geneza 12:2,3).
La înnoirea legământului, cu puțin înainte de nașterea lui Isaac, planul lui Dumnezeu pentru omenire a fost iarăși făcut clar. „În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului” (Geneza 18:18) a fost asigurarea din partea Domnului cu privire la copilul făgăduit. Iar mai târziu, vizitatorul ceresc încă o dată a declarat: „Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta” (Geneza 22:18). – Profeți și regi, pp. 367–368

Făgăduințele făcute lui Avraam și întărite fiului său au fost păstrate de Isaac și Rebeca, ele fiind marele țel al dorințelor și speranțelor lor. Esau și Iacov erau familiarizați cu aceste făgăduințe. Ei au fost învățați să privească dreptul de întâi născut ca pe o problemă de mare importanță, căci el cuprindea nu numai o moștenire a unor bunuri pământești, ci și o superioritate spirituală. Cel care îl primea avea să fie preot al familiei sale și din urmașii săi direcți avea să se ridice Răscumpărătorul lumii. Pe de altă parte, erau și obligații care îi reveneau celui ce avea dreptul de întâi născut. Cel care avea să moștenească binecuvântările lui trebuia să-și consacre întreaga viață în slujba lui Dumnezeu. Asemenea lui Avraam, el trebuia să fie ascultător de cerințele divine. În căsătorie, în relațiile sale familiale, în viața publică, el trebuia să ceară sfat de la Dumnezeu. – Patriarhi și profeți, p. 177

În noul legământ, condițiile pentru a putea obține viața veșnică sunt aceleași ca în vechiul legământ – ascultare deplină. În vechiul legământ erau multe păcate făcute din încumetare și îngâmfare pentru care nu exista nicio jertfă specificată în lege. În legământul cel nou și mai bun, pentru cei care au călcat legea, dar care Îl primesc pe Hristos ca Mântuitor personal, El a împlinit cerințele legii. Harul și iertarea sunt răsplata pentru toți aceia care vin la Hristos, punându-și încrederea în meritele Sale, pentru ca El să îndepărteze păcatul de la ei. Păcătosul nu poate să facă singur ispășire nici măcar pentru un singur păcat. Puterea este în darul fără plată al lui Hristos, o făgăduință apreciată numai de aceia care își văd păcatele, care renunță la ele și își predau cu totul sufletul lor neajutorat lui Hristos, Mântuitorul care iartă păcatele. El va pune în inima lor Legea Sa desăvârșită, care este „sfântă, dreaptă și bună” (Romani 7:12). – That I May Know Him, p. 299

Luni, 11 octombrie: Legământul și Israel

Domnul i-a scos pe israeliţi din Egipt în mod triumfător. El i-a condus prin pustie pentru a-i pune la încercare. El Şi-a manifestat de repetate ori puterea minunată, eliberându-i de vrăjmaşi. Dumnezeu le-a făgăduit să-i ia la Sine ca pe o comoară preţioasă a Sa, cu condiţia să asculte glasul Lui şi să respecte poruncile Lui. El nu le-a interzis să mănânce din carnea animalelor, dar a ţinut-o departe de ei într-o mare măsură. El le-a oferit hrana cea mai sănătoasă. A făcut să cadă pâine din cer şi le-a dat apa cea mai curată din stânca de cremene. Domnul a făcut un legământ cu ei, spunându-le că, dacă Îl vor asculta în toate lucrurile, El îi va feri de boli. – Solii alese, cartea 2, p. 412

O credință numai cu numele, care-L primește pe Hristos numai ca Mântuitor al lumii, nu poate aduce niciodată vindecare sufletului. Credința spre mântuire nu este numai o recunoaștere intelectuală a adevărului. Acela care așteaptă ca mai întâi să aibă toată cunoștința și abia după aceea să-și manifeste credința nu poate primi binecuvântări de la Dumnezeu. Nu este de ajuns să credem despre Hristos, ci trebuie să credem în El. Singura credință care ne va fi de folos este aceea care-L are pe El ca Mântuitor personal, credința care își însușește meritele Lui. Mulți consideră credința ca o părere. Credința mântuitoare este un contract prin care cei care Îl primesc pe Hristos se unesc prin legământ cu Dumnezeu. Credința adevărată este viață. O credință vie înseamnă o creștere a vigorii, o încredere deplină, prin care credinciosul devine o putere cuceritoare. – Hristos, Lumina lumii, p. 347

Soliile de sfat și de mustrare, date prin prorocii care au explicat planul Său veșnic în favoarea omenirii, sunt de o deosebită valoare pentru biserica lui Dumnezeu de pe pământ din zilele noastre. … În învățăturile prorocilor, dragostea Lui pentru neamul omenesc pierdut și planul Său privind mântuirea lui sunt clar arătate. Istoria chemării copiilor lui Israel, succesele și înfrângerile lor, intrarea lor din nou în favoarea divină, ocaziile în care L-au respins pe Stăpânul viei și aducerea la îndeplinire a planului de veacuri printr-o rămășiță credincioasă față de care urmează să se împlinească toate făgăduințele legământului – acesta a fost subiectul soliilor lui Dumnezeu către biserica Sa de-a lungul veacurilor care au trecut. Și astăzi, solia lui Dumnezeu către biserica Sa, către aceia care au grijă de via Sa ca ispravnici credincioși, nu este alta decât aceea rostită prin prorocii din vechime. …
Israel să nădăjduiască în Domnul. Chiar acum, Stăpânul viei adună, din toate neamurile și națiunile, roadele prețioase pentru care a așteptat multă vreme. În curând, va veni la ai Săi și, în ziua aceea fericită, scopul Său veșnic pentru casa lui Israel va fi în cele din urmă împlinit. „lacov va prinde rădăcină, Israel va înflori și va odrăsli și va umple lumea cu roadele lui.” – Profeți și regi, p. 22

Marți, 12 octombrie: Cartea legământului

Coborându-se de pe munte, „Moise a venit și a spus poporului toate cuvintele Domnului și toate legile. Tot poporul a răspuns într-un glas: «Vom face tot ce a zis Domnul»” (Exodul 24:3). Angajamentul acesta împreună cu cuvintele Domnului, pe care ei s-au legat să le asculte, au fost scrise de Moise într-o carte. Apoi a urmat ratificarea legământului. …
După ce a stropit altarul cu sângele jertfelor, Moise „a luat cartea legământului și a citit-o în fața norodului”. În felul acesta, condițiile legământului au fost în mod solemn repetate și toți erau liberi să aleagă fie să asculte, fie să nu asculte de ele. Ei făgăduiseră de la început să asculte de vocea lui Dumnezeu, dar de atunci ei au auzit Legea Sa vestită, iar principiile ei au fost explicate în mod detaliat ca să poată înțelege cât de mult cuprinde acest legământ. Din nou, poporul a răspuns într-un glas: „Vom face și vom asculta tot ce a zis Domnul” (Exodul 24:7). „După ce a rostit înaintea întregului norod toate poruncile Legii, Moise a luat sânge … a stropit cartea și tot norodul și a zis: «Acesta este sângele legământului care a poruncit Dumnezeu să fie făcut cu voi»” (Evrei 9:19,20). – Patriarhi și profeți, pp. 311–312

Proclamând cu vocea Sa Cele Zece Porunci înaintea copiilor lui Israel, Dumnezeu a demonstrat importanţa lor. Într-o măreţie copleşitoare, El a arătat maiestatea şi autoritatea Sa de Stăpân al lumii. A făcut aceasta pentru a le dovedi oamenilor sfinţenia Legii Sale şi importanţa ascultării de ea. Puterea şi slava cu care a fost dată Legea descoperă importanţa ei. Aceasta este credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna de Hristos, Mântuitorul nostru, Cel care a vorbit de pe Sinai. – Mărturii, vol. 8, p. 198

Dintr-un neam de robi, israeliții fuseseră înălțați mai presus de toate popoarele pentru a fi comoara deosebită a Împăratului împăraților. Dumnezeu i-a despărțit de lume ca să le poată încredința comoara cea sfântă. El îi făcuse păstrătorii Legii Sale și planul Său era ca, prin ei, să păstreze printre oameni cunoașterea de Sine. Astfel, lumina cerului avea să strălucească într-o lume cuprinsă de întuneric și o voce trebuia să fie auzită chemând toate popoarele să se întoarcă de la idolatria lor și să-I slujească viului Dumnezeu. Dacă israeliții aveau să fie credincioși însărcinării lor, ei aveau să devină o putere în lume. Dumnezeu avea să fie scutul și apărarea lor și avea să-i înalțe mai presus de toate celelalte națiuni. Lumina și adevărul Său aveau să fie descoperite prin ei, iar ei, să iasă în evidență sub călăuzirea Lui înțeleaptă și sfântă, ca un exemplu al superiorității slujirii lui Iehova față de orice formă de idolatrie. – Patriarhi și profeți, p. 314

Miercuri, 13 octombrie: Poporul Lui special

Ritualurile cele mai depravate și mai dezgustătoare au devenit o parte a închinării păgâne. Chiar zeii erau înfățișați ca fiind desfrânați și cei care li se închinau au dat frâu liber pasiunilor celor mai josnice. Vicii nenaturale predominau și sărbătorile religioase erau caracterizate prin imoralitate generală și deschisă, publică. …
De la începutul marii lupte a fost planul lui Satana de a reprezenta greșit caracterul lui Dumnezeu și de a incita la răzvrătire împotriva Legii Sale, iar lucrarea sa părea că este încununată de succes. Mulțimile își plecau urechea la înșelăciunea lui Satana și luau atitudine împotriva lui Dumnezeu. Dar, în mijlocul lucrărilor celui rău, planurile lui Dumnezeu se îndreptau cu hotărâre spre împlinire; pentru toate ființele inteligente, El Își manifesta dreptatea și bunăvoința. Prin ispitirile lui Satana, întregul neam omenesc a devenit călcător al Legii lui Dumnezeu, dar, prin jertfa Fiului lui Dumnezeu, s-a deschis o cale prin care oamenii să se poată întoarce la Dumnezeu. Prin harul Domnului Hristos puteau fi făcuți în stare să asculte de Legea Tatălui. Astfel, în fiecare veac, din mijlocul apostaziei și răzvrătirii, Dumnezeu Își adună un popor care este credincios față de El, un popor despre care El poate spune că „are în inimă Legea Mea” (Isaia 51:7). – Patriarhi și profeți, pp. 337–338

Scopul tuturor poruncilor lui Dumnezeu este acela de a descoperi datoria omului nu numai față de Dumnezeu, ci și față de semenul său. În această perioadă târzie a istoriei lumii, noi nu trebuie să punem la îndoială sau să contestăm, din cauza egoismului inimii noastre, dreptul lui Dumnezeu de a avea cerințe de la noi; în caz contrar, noi ne amăgim singuri și ne lipsim sufletul de cele mai bogate binecuvântări ale harului lui Dumnezeu. Inima, mintea și sufletul trebuie să fie contopite cu voința lui Dumnezeu. Atunci, legământul conceput din poruncile înțelepciunii infinite și făcut obligatoriu prin puterea și autoritatea Împăratului împăraților și Domnului domnilor va fi desfătarea noastră. Este de ajuns că El a spus că ascultarea de legile și poruncile Sale este viață și prosperitate pentru copiii Săi. Binecuvântările legământului lui Dumnezeu sunt mutuale. Dumnezeu îi primește cu plăcere pe aceia care vor să lucreze pentru slava Numelui Său, ca să facă din Numele Său un motiv de laudă într-o lume de apostazie și idolatrie. El va fi înălțat de copiii Săi care păzesc poruncile Sale, pentru ca El să le poată da „întâietate în slavă, în faimă și în măreție” asupra tuturor popoarelor (Deuteronomul 26:19). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 150

În fiecare zi, noi ne scriem propria istorie. Ziua de ieri nu se mai află sub controlul nostru, nu o mai putem schimba în niciun fel, doar ziua de azi ne aparţine. Să nu-L întristăm pe Duhul Sfânt astăzi, deoarece mâine nu vom putea să dăm timpul înapoi şi să retragem ce am făcut. Mâine, ziua de azi va fi deja ieri. – Mărturii, vol. 6, p. 149

Joi, 14 octombrie: Alte imagini

Peregrinarea prin pustie n-a fost poruncită numai ca o pedeapsă rostită asupra răzvrătiților și cârtitorilor, ci trebuia să slujească la disciplinarea generației care avea să vină, pregătind-o pentru intrarea în țara făgăduită. Moise le-a spus: „Domnul, Dumnezeul tău, te mustră cum mustră un om pe copilul lui”, „ca să te smerească și să te încerce, ca să-ți cunoască pornirile inimii și să te vadă dacă ai să păzești sau nu poruncile Lui. Astfel … te-a lăsat să suferi de foame și te-a hrănit cu mană, pe care nici tu n-o cunoșteai și nici părinții tăi n-o cunoscuseră, ca să te învețe că omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului” (Deuteronomul 8:5,2,3).
„El l-a găsit într-un ținut pustiu, într-o singurătate plină de urlete înfricoșate; l-a înconjurat, l-a îngrijit și l-a păzit ca pe lumina ochiului Lui.” „În toate necazurile lor, n-au fost fără ajutor și Îngerul care este înaintea Feței Lui i-a mântuit; El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime” (Deuteronomul 32:10; Isaia 63:9). – Patriarhi și profeți, p. 407

O familie ordonată, disciplinată, vorbește mai mult în favoarea creștinismului decât toate predicile care pot fi rostite.
O candelă, oricât de mică ar fi, dacă arde în mod constant, poate constitui mijlocul prin care pot fi aprinse multe alte lămpi. Sfera noastră de influență poate părea îngustă, capacitățile mărunte, ocaziile puține, cunoștințele limitate, totuși, posibilități minunate ne sunt la îndemână prin folosirea cu credincioșie a ocaziilor pe care le avem în căminele noastre. Dacă ne vom deschide inimile și căminele pentru principiile de viață divine, vom deveni canale pentru râurile puterii dătătoare de viață. Din căminele noastre vor curge șuvoaie vindecătoare, aducătoare de viață, frumusețe și rodnicie. – My Life Today, p. 124

Aceia care au o adevărată iubire pentru Dumnezeu vor avea o dorință adâncă de a cunoaște și a îndeplini voia Sa. Apostolul Ioan, ale cărui epistole vorbesc cu atâta îmbelșugare despre iubire, zice: „Căci dragostea de Dumnezeu stă în păzirea poruncilor Lui” (1 Ioan 5:3). Copilul care își iubește părinții își va arăta iubirea printr-o ascultare voioasă, dar un copil egoist și nerecunoscător va căuta să lucreze cât mai puțin cu putință pentru părinții săi, dorind, în același timp, să se bucure de toate privilegiile celui ascultător și credincios. Aceeași deosebire se vede și printre cei care mărturisesc a fi copii ai lui Dumnezeu. Mulți dintre cei care știu că sunt obiectul iubirii și purtării Sale de grijă și doresc să primească binecuvântarea Sa nu găsesc nicio plăcere în a împlini voia Lui. Ei socotesc cerințele lui Dumnezeu față de ei ca fiind o restricție neplăcută, iar poruncile Sale, ca fiind un jug apăsător. Dar cel ce dorește cu adevărat sfințirea inimii și a vieții găsește plăcere în Legea lui Dumnezeu și se plânge numai că rămâne prea mult în urmă față de măsura cerută de poruncile Sale. …
Nu este numai privilegiul, ci și datoria fiecărui creștin să păstreze o unire strânsă cu Hristos și să aibă o experiență bogată în lucrurile lui Dumnezeu. Atunci, viața lui va fi rodnică în fapte bune. Hristos zice: „Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veți fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:8). – Sfințirea vieții, pp. 81, 83

Vineri, 15 octombrie

Studiu suplimentar
Profeți și regi, capitolul „Cartea Legii”.