Odihna supremă

Sabat după-amiază, 18 septembrie

Hristos a pornit în misiunea Sa de îndurare și, de la iesle până la cruce, a fost atacat de vrăjmaș. Satana s-a luptat pentru fiecare palmă de teren, străduindu-se din răsputeri să-L biruiască. Trimitea asupra Lui ispite după ispite, ca o furtună. Însă, cu cât erau mai nemiloase, cu atât Fiul lui Dumnezeu Se prindea mai ferm de mâna Tatălui Său și mergea înainte pe calea stropită cu sânge.
Duritatea conflictului prin care a trecut Hristos a fost proporțională cu amploarea implicațiilor succesului sau eșecului Său. … Satana căuta să-L doboare pe Hristos, ca să poată deține în continuare conducerea acestei lumi. … Tatăl, Fiul și Lucifer și-au descoperit fiecare caracterul prin modul în care s-au raportat unul la altul. Dumnezeu a oferit dovezi evidente ale dreptății și iubirii Sale. – Asemenea lui Hristos, p. 58 (13 februarie)

[În cuvântul lui Dumnezeu] vedem marele plan pentru răscumpărarea omului, mijloacele puse la lucru pentru a elibera omenirea de sub puterea lui Satana. Îl vedem pe Hristos, Căpetenia mântuirii noastre, înfruntându-l pe prințul întunericului într-o luptă deschisă, pe care a dus-o singur, și câștigând victoria pentru noi. Aflăm, de asemenea, că, prin această victorie, ne-a fost deschisă o ușă de nădejde, un izvor de putere ca noi să reușim să luptăm ca niște soldați viteji, ducându-ne propriile bătălii cu dușmanul cel viclean, și să fim victorioși în Numele lui Isus. Fiecare suflet trebuie să dea piept cu puterile întunericului. Și tânărul, și bătrânul vor fi asaltați și toți trebuie să înțeleagă natura marii controverse dintre Hristos și Satana și să își dea seama că aceasta îi privește în mod direct. …
Nu este de ajuns să avem o cunoaștere teoretică a adevărului. … Cuvântul trebuie să pătrundă în inimă. El trebuie să se stabilească acolo prin puterea Duhului Sfânt. Noi trebuie să fim aduși în armonie cu cerințele lui. Nu numai mintea, ci și inima și conștiința trebuie să primească adevărul. – That I May Know Him, p. 192

Satana este un dușman vigilent, neobosit, care nu doarme. El știe că timpul lui este scurt și va lucra până la sfârșit folosind orice fel de înșelăciune ca să ducă sufletele în capcană și să le ruineze. Am o solie pentru voi: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită!” Nu îi permiteți Diavolului să se interpună între voi și Hristos, ca nu cumva să apreciați mai mult lucrurile care vin de la oameni decât pe cele ce vin de la Dumnezeu. Dacă aveți o credință sinceră, ea trebuie să va facă să ascultați și va conduce la ascultare. Dumnezeu nu ne poruncește să facem ceva ce nu putem face. Fiecărui suflet credincios și plin de încredere, El îi va da putere. … Cultivați în inimă iubirea lui Isus, respectul față de ceilalți, pentru că Hristos Și-a dat viața pentru voi. Fiecare suflet este prețios înaintea lui Dumnezeu. Este minunat faptul că Dumnezeu Își amintește de noi și ne poartă de grijă clipă de clipă. – The Upward Look, p. 20

Duminică, 19 septembrie: O viziune despre sfârșit

Patmos, o insulă stearpă și stâncoasă din Marea Egee, fusese aleasă de cârmuirea romană ca loc pentru exilarea criminalilor, dar, pentru slujitorul lui Dumnezeu, acest loc trist a devenit poarta cerului. Aici, departe de scenele agitate ale vieții, cum și de lucrarea plină de sârguință a anilor de mai înainte, el a avut părtășie cu Dumnezeu, cu Hristos și cu îngerii cerului și de la ei a primit îndrumare pentru biserica din toate vremurile viitoare.
… Printre râpele și stâncile de pe Patmos, Ioan a păstrat comuniunea cu Făcătorul său. El și-a revăzut viața din trecut și, la gândul binecuvântărilor pe care le-a primit, pacea i-a umplut inima. El trăise viața unui creștin și putea spune în credință: „Noi știm că am trecut din moarte la viață” (1 Ioan 3:14). Nu tot la fel putea spune și împăratul care-l exilase. El putea privi înapoi numai la câmpuri de război și măcel, la case pustiite, la văduve și orfani plângând, la rodul dorinței sale ambițioase de întâietate. – Faptele apostolilor, pp. 570–571

Ioan își amintește de întâmplările minunate la care fusese martor pe când era cu Mântuitorul său. Se bucura în inima lui de prețioasele ocazii pe care fusese favorizat să le aibă și era îmbărbătat. Deodată, gândurile i se întrerup și un glas limpede și lămurit îi vorbește. El se întoarce să vadă de unde vine glasul și iată că Îl vede pe Domnul său, pe care Îl iubise, cu care umblase și vorbise și la ale Cărui suferințe pe cruce fusese martor. Dar cât de schimbată este înfățișarea Mântuitorului de data aceasta! El nu mai este acum un „om al durerii și obișnuit cu suferința”. …
Ioan, care Îl iubise atât de mult pe Domnul său și care se alipise cu statornicie de adevăr chiar în fața închisorii, a bătăilor și a amenințărilor cu moartea, nu poate îndura acum splendoarea măreață a prezenței lui Hristos și cade la pământ ca mort. Dar Isus, ridicându-l pe slujitorul Său, îi zise: „Nu te teme!… Am fost mort și iată că sunt viu în vecii vecilor” (Apocalipsa 1:17,18). Ioan a fost întărit ca să stea în fața Domnului său în strălucire și apoi i-au fost înfățișate, într-o viziune sfântă, planurile lui Dumnezeu pentru secolele viitoare. – Sfințirea vieții, pp. 77–78

„Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: «… Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului.»” Iată puterea noastră, iată mângâierea noastră! În noi înșine nu avem tărie. Dar El spune: „Eu sunt cu voi în toate zilele”, ajutându-vă să vă împliniți lucrarea, călăuzindu-vă, mângâindu-vă, sfințindu-vă și susținându-vă, dându-vă succes ca să rostiți cuvinte care să atragă atenția oamenilor la Hristos și să trezească în sufletele lor dorința de înțelege speranța și însemnătatea adevărului și să-i facă să se întoarcă de la întuneric la lumină. …
Trecerea timpului nu a schimbat cu nimic făgăduința făcută de Domnul la plecare. El este astăzi cu noi tot așa cum a fost cu ucenicii și va fi cu noi „până la sfârșit”. – In Heavenly Places, p. 188

Luni, 20 septembrie: Numărătoarea inversă

Hristos, în mila Sa, a ascuns viitorul de ucenici. Dacă ar fi înţeles pe deplin, la momentul acela, cele două evenimente înspăimântătoare – suferinţele şi moartea Răscumpărătorului şi distrugerea cetăţii şi a templului lor –, ar fi fost copleşiţi de spaimă. Hristos le-a dat o schiţă a evenimentelor importante care urmau să aibă loc înainte de încheierea timpului. Cuvintele Sale n-au fost înţelese pe deplin atunci, însă înţelesul lor urma să fie descoperit pe măsură ce poporul Său avea nevoie de învăţătura dată în ele. Profeţia pe care El a rostit-o avea o dublă aplicaţie – în timp ce prevestea distrugerea Ierusalimului, ea prefigura și grozăviile zilei celei mari de pe urmă. – Tragedia veacurilor, p. 25

Întorcându-Se către ucenici, Hristos a zis: „Băgați de seamă să nu vă înșele cineva. Fiindcă vor veni mulți în Numele Meu și vor zice: «Eu sunt Hristosul!» Și vor înșela pe mulți.” Mulți hristoși mincinoși se vor arăta, pretinzând că fac minuni și declarând că a sosit timpul eliberării națiunii iudeilor. Aceștia vor rătăci pe mulți. Cuvintele lui Hristos s-au împlinit. Între moartea Sa și asediul Ierusalimului s-au arătat mulți hristoși mincinoși. Dar avertismentele au fost date și pentru aceia care trăiesc în vremea de azi. Aceleași înșelăciuni care au fost înainte de distrugerea Ierusalimului au fost practicate de-a lungul veacurilor și vor fi practicate din nou. – Hristos, Lumina lumii, p. 628

Este o greșeală fatală să-și închipuie cineva că lucrarea de salvare a sufletelor depinde numai de predicatori. Credinciosul smerit și consacrat, asupra căruia Stăpânul viei a pus o povară pentru suflete, trebuie să fie încurajat de aceia asupra cărora Domnul a așezat răspunderi mai mari. Cei care sunt conducători în biserica lui Dumnezeu trebuie să-și dea seama că Mântuitorul le-a încredințat misiunea aceasta tuturor celor care cred în Numele Său. Dumnezeu îi va trimite în via Sa pe mulți dintre cei care nu au fost consacrați în lucrare prin punerea mâinilor.
Sute, ba mii, care au auzit solia mântuirii lenevesc încă fără de lucru în piață, în loc să fie angajați în vreo ramură a lucrării active. Acestora, Hristos le spune: „De ce stați aici toată ziua fără lucru?” Și El adaugă: „Duceți-vă și voi în via Mea” (Matei 20:6,7). De ce oare mulți nu răspund încă chemării? Fiindcă se consideră scuzați din moment ce nu stau la amvon? Unii ca aceștia ar trebui să înțeleagă că este o mare lucrare de făcut în afara amvonului de către miile de membri laici consacrați.
Dumnezeu a așteptat multă vreme ca spiritul de slujire să pună stăpânire pe întreaga biserică, astfel încât fiecare persoană să lucreze pentru El potrivit destoiniciei sale. Când membrii bisericii lui Dumnezeu își vor face lucrarea hotărâtă lor în câmpurile care au atâta nevoie, atât în preajma lor, cât și mai departe, împlinind însărcinarea Evangheliei, atunci lumea întreagă va fi în curând avertizată și Domnul Isus va reveni pe acest pământ cu putere și slavă mare. „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul” (Matei 24:14). – Faptele apostolilor, pp. 110–111

Marți, 21 septembrie: Ordin de misiune

În marele plan de răscumpărare a omenirii pierdute, Dumnezeu a vrut să aibă nevoie de oameni care să fie ajutoarele Sale. El trebuie să aibă astfel de ajutoare ca să poată ajunge la oameni. El vrea colaborarea acelora care vor fi activi, gata să vadă ocaziile favorabile, gata să observe ce trebuie făcut pentru semenii lor. …
Peste tot în jurul nostru sunt suflete care suferă cumplit. Să-i căutăm pe acești suferinzi și să le spunem un cuvânt la vreme potrivită ca să le mângâiem inima. Îi vom găsi și aici, și acolo, peste tot. Să fim întotdeauna canale prin care să poată curge apa înviorătoare a compasiunii. …
Mulți oameni se află în întuneric. Ei și-au pierdut orientarea și nu știu în ce direcție să meargă. Cei care sunt derutați de dificultăți să-i caute pe alții, la fel de dezorientați, și să le adreseze cuvinte de încurajare și speranță. Când vor începe să facă această lucrare, lumina cerului le va descoperi calea pe care trebuie să o urmeze. Vor fi mângâiați și ei chiar prin cuvintele de mângâiere pe care le rostesc pentru cei împovărați de necazuri. Cei care îi ajută pe alții se vor ajuta pe ei înșiși să învingă propriile dificultăți. Bucuria va lua locul tristeții și amărăciunii. Inima umplută de Duhul lui Dumnezeu le va transmite căldură tuturor celor aflați în preajma lor. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 4, p. 1151

Solia care salvează suflete, solia îngerului al treilea, trebuie vestită lumii. Poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus sunt la fel de importante, enorm de importante și trebuie să fie răspândite cu aceeași putere și energie. S-a vorbit mai mult despre prima parte a soliei, în timp ce partea a doua a fost abordată sporadic. Credința lui Isus nu este înțeleasă. …
De ce suntem atât de tăcuți când vine vorba despre neprihănirea lui Hristos și despre dragostea Sa pentru oameni? De ce nu le oferim oamenilor ceea ce i-ar trezi și le-ar insufla o nouă viață? …
Caracterul lui Hristos este cu totul desăvârșit și Hristos trebuie înălțat, trebuie adus în atenție cu putere, pentru că El este puterea, tăria sfințirea și îndreptățirea tuturor celor care cred în El. – Asemenea lui Hristos, p. 82 (9 martie)

În cartea Apocalipsa, apostolul Ioan prezice lucrarea de propovăduire a Evangheliei, care va avea loc chiar înainte de cea de a doua venire a Domnului Hristos. El vede un înger „zburând prin mijlocul cerului cu o Evanghelie veșnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminții, oricărei limbi și oricărui norod. El zicea cu glas tare: «Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui»” (Apocalipsa 14:6,7).
În această profeție, avertizarea cu privire la judecată, alături de soliile legate de aceasta, este urmată de venirea Fiului omului pe norii cerului. Proclamarea judecății constituie un anunț al faptului că a doua venire a Domnului Hristos este aproape. Iar această proclamare este numită Evanghelia veșnică. Prin urmare, predicarea celei de a doua veniri a Domnului Hristos și vestea că ea este aproape sunt prezentate ca fiind o parte esențială a soliei Evangheliei. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 227–228

Miercuri, 22 septembrie: Odihnească-se în pace

„Lazăr, prietenul nostru, doarme.” Cât de mișcătoare sunt cuvintele acestea [ale lui Isus]! Ce pline de simpatie! Cu gândul la Ierusalim, ucenicii aproape uitaseră de familia îndurerată din Betania. Dar Hristos nu uitase. Ucenicii s-au simțit mustrați. Fuseseră dezamăgiți pentru că Hristos nu răspunsese mai grabnic la înștiințare. Fuseseră ispitiți să creadă că El nu avea acea călduroasă iubire pentru Lazăr și surorile lui cum crezuseră ei, căci altfel S-ar fi grăbit să meargă cu cel care adusese vestea. Dar cuvintele: „Lazăr, prietenul nostru, doarme” au trezit în mintea lor sentimente mai bune. Erau convinși că Hristos nu-i uitase pe prietenii Lui în suferință.
„Ucenicii I-au zis: «Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.» Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbește despre odihna căpătată prin somn.” Hristos le prezintă copiilor Săi credincioși moartea ca fiind un somn. Viața lor e ascunsă cu Hristos în Dumnezeu și, până va suna ultima trâmbiță, cei care mor vor dormi în El. – Hristos, Lumina lumii, p. 527

Ca urmare a păcatului lui Adam, moartea a trecut asupra întregii omeniri. Toţi oamenii, fără deosebire, coboară în mormânt. Dar, prin planul de mântuire, toţi vor fi scoşi din mormintele lor. „Va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi”, căci, „după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia în Hristos” (Faptele 24:15; 1 Corinteni 15:22). Se va face totuşi o distincţie între cele două categorii de oameni care vor fi înviaţi. „Toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă, iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată” (Ioan 5:28,29). „Cei ce vor fi găsiţi vrednici” să fie înviaţi pentru a primi viaţa veşnică sunt „fericiţi şi sfinţi”; „asupra lor, a doua moarte n-are nicio putere” (Apocalipsa 20:6). – Tragedia veacurilor, p. 544

Hristos vine pe nori cu mare slavă. Va fi însoțit de o mulțime de îngeri strălucitori. El va veni să-i trezească pe cei morți și să-i glorifice pe sfinții cei vii din mărire în mărire. El va veni să-i onoreze pe aceia care L-au iubit și au păzit poruncile Sale și să-i ia la Sine. El nu i-a uitat nici pe ei, nici făgăduințele Lui. Familiile vor fi din nou împreună. Când privim în urmă la morții noștri, ne putem gândi la dimineața în care trâmbița lui Dumnezeu va suna, când „morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați” (1 Corinteni 15:52). Încă puțin, și Îl vom vedea pe Împărat în frumusețea Lui. Încă puțin, și El va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Încă puțin, și El ne va înfățișa „fără prihană și plini de bucurie înainte slavei Sale” (Iuda 1:24). De aceea, când a dat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” – Hristos, Lumina lumii, p. 632

Joi, 23 septembrie: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul”

Pare că este greu să te bucuri în Domnul când treci prin greutăți, dar noi pierdem mult dacă îngăduim un spirit de nemulțumire. Este privilegiul nostru să avem pacea lui Hristos în inimă în orice clipă. Nu ar trebui să îngăduim să fim tulburați atât de ușor. Domnul ne trece prin încercări și greutăți ca să ne pună la încercare și, dacă suntem răbdători și plini de încredere atunci când suntem încercați, El ne va curăța de orice zgură și ne va duce înainte triumfători și plini de bucurie. Mari binecuvântări îi așteaptă pe cei care se supun fără să se plângă sub jugul pe care Domnul dorește ca ei să-l poarte. …
„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile” (1 Tesaloniceni 5:18), pentru puterea lui Dumnezeu care vă susține prin Isus Hristos. … În momentul în care vă rugați cerând ajutor s-ar putea să nu simțiți toată bucuria și binecuvântarea pe care v-ar plăcea să le simțiți, dar, dacă voi credeți că Domnul Hristos va asculta ruga și va răspunde cererii, pacea lui Hristos va veni peste voi. – Our High Calling, p. 326

În această dimineață, capul îmi este obosit. Deasupra minții mele s-au adunat nori și ceață, dar nu voi accepta sugestiile vrăjmașului de a nu avea încredere în Domnul. Acum este timpul pentru mine de a lupta cea bună a credinței. Acum este chiar ocazia în care este nevoie de acea credință statornică ce lucrează prin fapte și curățește sufletul. Îl caut pe Domnul mai stăruitor.
În 1 Cronici 28:29, David îl îndeamnă pe Solomon să facă acest lucru. Profetul Domnului i-a adus regelui Asa această solie: „… Domnul este cu voi când sunteţi cu El; dacă-L căutaţi, Îl veţi găsi; iar dacă-L părăsiţi, şi El vă va părăsi ” (2 Cronici 15:2, vezi și Ieremia 29:11-13). Inima mea merge înainte prin credință. Credința nu este simțământ, credința nu înseamnă să vezi. …

Eu cred că făgăduința este pentru mine și mi-o însușesc personal. Făgăduința nu are nicio valoare în sine dacă eu nu cred pe deplin că Acela care a făcut-o este întru totul în măsură să o îndeplinească și nemărginit în putere ca să facă tot ce a spus. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 156 (27 mai)

Cât de privilegiați suntem că putem să venim la Isus exact așa cum suntem și să ne ațintim privirea la iubirea Lui! Nu avem altă speranță decât Isus. Numai El poate să ne prindă cu mâna Lui și să ne ridice din adâncul descurajării și disperării și să ne pună picioarele pe Stâncă. Deși omul poate să se agațe de Isus plin de simțământul nevoii sale disperate de El, Isus Se va alipi de sufletele răscumpărate prin sângele Său cu o putere mult mai mare decât a păcătosului care se prinde de El. …
… Ce Salvator minunat avem, un Salvator care a înviat și care poate să îi mântuiască pe toți cei care vin la El! – That I May Know Him, p. 80

Vineri, 24 septembrie: Studiu suplimentar

Astăzi cu Dumnezeu, „O predare totală” (29 aprilie).