Comentarii inspirate (st. 10)

Odihna Sabatului

Sabat după-amiază, 28 august

Dumnezeu le-a dat oamenilor acest memorial al puterii Lui creatoare pentru ca ei să-L poată descoperi în lucrările mâinilor Sale. Sabatul ne îndeamnă să contemplăm slava Creatorului, așa cum este dezvăluită în lucrurile create de El. Tocmai pentru că a dorit ca noi să procedăm astfel, Domnul Isus a legat învățăturile Sale prețioase de frumusețea lucrurilor din natură. Mai mult decât în oricare altă zi, în ziua sfântă de odihnă ar trebui să cercetăm soliile înscrise de Dumnezeu pentru noi în natură. Parabolele Mântuitorului ar trebui studiate în același cadru în care au fost rostite, pe câmp și în dumbrăvi, sub cerul liber, în locurile pline de iarbă și de flori. Pe măsură ce ne apropiem de inima naturii, Domnul Hristos ne face să simțim realitatea prezenței Sale și vorbește inimii noastre despre pacea și dragostea Lui. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 25–26

Dumnezeu a spus: „Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău.” El a aşezat sfinţenia Sa asupra acestei zile, a binecuvântat-o şi a sfinţit-o ca zi de odihnă. … Este singura poruncă din tot Decalogul care ne spune cine este Dumnezeu. Ea face deosebirea între Dumnezeu şi orice alt zeu. Ea spune că Dumnezeu este acela care a făcut cerul şi pământul; Dumnezeu a făcut copacii şi florile şi l-a creat pe om; Acesta este Dumnezeul pe care trebuie să-L păstrezi înaintea copiilor tăi şi nu trebuie decât să arăţi spre flori şi să le spui că Dumnezeu le-a făcut şi că El S-a odihnit în ziua a şaptea de tot lucrul Său. … Ziua a şaptea este un monument de aducere-aminte lăsat de Dumnezeu.
Arătând spre Dumnezeu, Cel care a creat cerurile şi pământul, ea Îl deosebeşte pe adevăratul Dumnezeu de toţi dumnezeii falşi. Toţi cei care ţin ziua a şaptea arată prin acest act că I se închină lui Dumnezeu. Astfel, Sabatul este semnul supunerii omului faţă de El, atâta vreme cât va exista cineva pe pământ care să-l slujească. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 59 (22 februarie)

Legea lui Dumnezeu nu a fost dată numai pentru iudei. Ea este obligatorie pentru întreaga lume și obligativitatea ei este perpetuă. „Cine … greșește într-o singură poruncă se face vinovat de toate.” Cele zece precepte ale Legii sunt ca un lanț cu zece zale. Dacă se rupe o za, lanțul nu mai este de niciun folos. Nici măcar un singur precept din Lege nu poate fi revocat sau modificat pentru a-l salva pe cel care calcă Legea. Câtă vreme vor exista familii și națiuni, câtă vreme vor trebui să fie apărate proprietatea, viața și individul, câtă vreme binele și răul sunt în opoziție și faptele oamenilor sunt urmate de binecuvântare sau blestem, atâta vreme noi suntem sub jurisdicția Legii lui Dumnezeu. Când Dumnezeu nu le va mai cere oamenilor să Îl iubească pe El înainte de orice, să respecte Numele Său și să sfințească Sabatul, când El le va permite să nu țină seamă de drepturile celorlalți, să îi urască și să își facă rău unul altuia, atunci și numai atunci Legea morală va înceta să fie valabilă. – The Signs of the Times, January 19, 1882

Duminică, 29 august: Sabatul și creațiunea

Sabatul ne îndreaptă gândurile spre natură și ne aduce în legătură cu Creatorul. În cântecul păsărelelor, în foșnetul pomilor, în muzica mării, putem încă să auzim vocea Aceluia care a vorbit cu Adam în Eden, în răcoarea zilei. Când admirăm puterea Lui în natură, găsim mângâiere, deoarece Cuvântul care a creat toate lucrurile dă viață și ființei lăuntrice. El, „care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric», ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4:6). – Hristos, Lumina lumii, pp. 281–282

Dumnezeu l-a creat pe om după chipul Său. Nu este nicio taină în aceasta. Nu există niciun temei pentru a presupune că omul a evoluat printr-un mod lent de dezvoltare, de la formele inferioare de viață animală sau vegetală. O astfel de învățătură înjosește marea lucrare a Creatorului, coborând-o la nivelul îngust al concepțiilor omenești. Oamenii sunt atât de porniți să-L excludă pe Dumnezeu de la conducerea universului, încât l-au înjosit pe om și l-au jefuit de demnitatea originii sale. Dumnezeu, care a așezat lumile înstelate în înălțime și a colorat cu o măiestrită delicatețe florile de pe câmp, care a umplut cerul și pământul cu minunățiile puterii Sale, atunci când a sosit timpul să încoroneze glorioasa Sa lucrare, să așeze în mijlocul ei pe cineva care să stea ca un stăpân al acestui minunat pământ, n-a dat greș în a crea o ființă vrednică de mâinile care i-au dat viață. Genealogia neamului nostru omenesc, așa cum ne este dată prin inspirație, ne duce înapoi la originea sa, nu la o linie de germeni, moluște și patrupede în dezvoltare, ci la Marele Creator. Deși făcut din țărână, Adam a fost „fiul lui Dumnezeu”.
El a fost așezat ca reprezentant al lui Dumnezeu, mai presus de ființele inferioare. Ele nu sunt capabile să înțeleagă sau să recunoască suveranitatea lui Dumnezeu, totuși au fost făcute cu capacitatea de a iubi și a-i sluji omului. Psalmistul spune: „I-ai dat stăpânire peste lucrurile mâinilor Tale, toate le-ai pus sub picioarele lui … fiarele câmpului, păsările cerului … și tot ce străbate cărările mărilor” (Psalmii 8:6-8). – Patriarhi și profeți, p. 45

La crearea sa, Adam a fost așezat ca stăpân peste pământ. Dar, prin cedarea în fața ispitei, el a fost adus sub stăpânirea lui Satana. „Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19). Când omul a devenit robul lui Satana, stăpânirea pe care o avea a trecut la învingătorul său. În acest fel, Satana a devenit „dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4). El a uzurpat stăpânirea asupra pământului, care la început i-a fost dată lui Adam. Dar Hristos, prin sacrificiul Său, a plătit pedeapsa păcatului și nu numai că îl va răscumpăra pe om, ci va recâștiga și stăpânirea pierdută. Tot ce a fost pierdut de primul Adam va fi recâștigat de al doilea Adam. – Ibidem, p. 67

Luni, 30 august: Sărbătorind libertatea

Nicio altă instituție încredințată iudeilor n-a urmărit așa de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenționat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărțirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. … Când i s-a dat lui Israel porunca: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești”, Domnul a mai spus și „să-Mi fiți niște oameni sfinți” (Exodul 20:8; 22:31). Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliți ca închinători ai lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 283

După războiul din cer, Satana și adepții lui au fost alungați. Ca ființe umane, noi suntem ținta înșelăciunilor măiestrite și ale ispitelor acestui dușman căzut. Și, dacă nu suntem ținuți de puterea lui Hristos, cu siguranță vom fi duși în rătăcire de sofismele satanice care au potopit lumea. Siguranța noastră este să nu ne sprijinim pe puterea omenească, pe un braț de carne, ci pe brațul lui Dumnezeu. Aceia care sunt părtași de natură divină nu vor fi înșelați de Satana. …
Fiecare om va fi pus la probă. … Noi suntem proprietatea lui Dumnezeu. În Isus Hristos noi trebuie să vedem modelul, să vedem cum ar trebui să fim. Fiecare suflet ar trebui să fie educat să nu privească la ceilalți oameni, ci la Hristos. El este Începătorul și Desăvârșitorul credinței noastre. – The Upward Look, p. 149

A fi sfințit înseamnă a deveni părtaș la natura divină, având spiritul și gândul lui Isus, învățând permanent în școala lui Hristos. … Dar niciunul dintre noi nu poate să producă această schimbare în el însuși prin propria putere sau prin eforturile sale. Duhul Sfânt, Mângâietorul, pe care Domnul Isus a spus că Îl va trimite în lume este Acela care ne schimbă caracterul după chipul lui Hristos și, când lucrul acesta este realizat, noi reflectăm ca o oglindă slava Domnului. Astfel, caracterul celui care privește la Hristos este atât de asemănător cu caracterul Său, încât cel care-l privește vede în el, strălucind ca într-o oglindă, caracterul lui Hristos. Într-un mod imperceptibil pentru noi, suntem schimbați, transformați zi după zi, îndepărtându-ne de căile și de dorințele noastre și apropiindu-ne de calea și de voia lui Hristos, de frumusețea caracterului Său. – Asemenea lui Hristos, p. 20 (6 ianuarie)

Marți, 31 august: Străinul care este în casa ta

Israeliții fuseseră izbăviți din robia egipteană ca să fie o binecuvântare pentru popoare și ca Numele lui Dumnezeu să fie făcut cunoscut „în tot pământul” (Exodul 9:16). Dacă aveau să fie ascultători de cerințele Sale, urmau să ajungă cu mult înaintea altor popoare în înțelepciune și pricepere, dar această supremație avea să fie atinsă și păstrată numai pentru ca, prin ei, planul lui Dumnezeu pentru toate națiunile pământului să fie împlinit.
Providențele minunate legate de eliberarea lui Israel din robia egipteană și de ocuparea țării făgăduite, i-au determinat pe mulți dintre păgâni să-L recunoască pe Dumnezeul lui Israel drept Conducătorul suprem. „Egiptenii vor cunoaște”, fusese făgăduința, „că Eu sunt Domnul când Îmi voi întinde mâna asupra Egiptului și când voi scoate din mijlocul lor pe copiii lui Israel” (Exodul 7:5). Chiar și îngâmfatul faraon a fost constrâns să recunoască puterea lui Iehova. „Duceți-vă să slujiți Domnului”, i-a îndemnat el pe Moise și pe Aaron, „…și binecuvântați-mă” (Exodul 12:31,32). – Profeți și regi, pp. 368–369

Israeliții fuseseră ei înșiși sclavi și acum, când urmau să aibă robi care să fie ai lor, trebuia să se ferească de a se lăsa pradă unui spirit de cruzime și de apăsare, de pe urma căruia ei suferiseră de la supraveghetorii lor egipteni. Amintirea amarei lor robii trebuia să-i facă în stare să se așeze în locul robului, făcându-i să fie buni și miloși, să se poarte cu alții așa cum ar fi dorit să se poarte alții cu ei.
Dreptul văduvelor și al orfanilor era în mod deosebit apărat, avându-se o grijă duioasă cu privire la starea lor neajutorată.
„Dacă-i asuprești”, a spus Domnul, „și ei strigă la Mine după ajutor, Eu le voi auzi strigătele; mânia Mea se va aprinde și vă voi nimici cu sabia; nevestele voastre vor rămâne văduve, și copiii voștri vor rămâne orfani” (Exodul 22:23-24). Străinii care aveau să se unească cu Israel trebuiau să fie apărați de nedreptate sau apăsare. „Să nu asuprești pe străin; știți ce simte străinul, căci și voi ați fost străini în țara Egiptului.” – Ibidem, pp. 310–311

Mari binecuvântări le sunt făgăduite celor care respectă Sabatul şi care sunt conştienţi de obligaţiile care le revin în ceea ce priveşte păzirea lui: „Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să-L sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit”. – Mărturii, vol. 2, p. 702

Miercuri, 1 septembrie: Onorăm Sabatul slujindu-le semenilor

Isus … a declarat că lucrarea de a-i vindeca pe cei bolnavi era în armonie cu porunca privitoare la Sabat. Era în armonie cu lucrarea îngerilor lui Dumnezeu, care urcă la cer fără încetare și coboară pentru a da ajutor omenirii suferinde. Isus a spus: „Tatăl Meu lucrează până acum și Eu, de asemenea, lucrez.” Toate zilele sunt ale lui Dumnezeu, ca să realizeze în timpul lor planurile Lui pentru neamul omenesc. …
Să oprească Dumnezeu soarele din lucrarea lui în Sabat, să nu mai trimită razele lui blânde ca să încălzească pământul și să hrănească vegetația? Să oprească sistemele lumilor în ziua aceasta sfântă? …
… Natura trebuie să-și continue mersul ei neschimbat! Dacă Dumnezeu Și-ar opri mâna pentru o clipă, omul ar cădea și ar muri. Și omul are o lucrare de făcut în ziua aceasta. Nevoile vieții trebuie satisfăcute, bolnavii trebuie îngrijiți, lipsurile celor în nevoie trebuie împlinite. Acela care neglijează să-i ajute în Sabat pe suferinzi nu va fi socotit fără vină. Sfânta zi de odihnă a Domnului a fost făcută pentru om și faptele de milă sunt în armonie desăvârșită cu scopul urmărit prin ea. Dumnezeu nu dorește ca făpturile Lui să sufere nici măcar o oră fie în Sabat, fie în altă zi, dacă acea suferință poate să fie îndepărtată. – Hristos, Lumina lumii, pp. 206–207

Potrivit cu porunca a patra, Sabatul a fost dedicat odihnei și închinării religioase. Orice activitate seculară trebuia suspendată, dar faptele de milă erau în armonie cu planul Domnului. Ele nu erau limitate de timp sau de loc. A-i ușura pe cei chinuiți și a-i mângâia pe întristați este o lucrare a iubirii, care onorează ziua sfântă a lui Dumnezeu. …
O astfel de muncă, de ușurare a suferinței, a fost declarată de Mântuitorul nostru o lucrare de binefacere, care nu este o călcare a Sabatului.
Niciodată nu trebuie neglijați oamenii bolnavi. Mântuitorul ne-a arătat prin propriul exemplu că este bine și drept să alinăm suferința în Sabat. – My Life Today, p. 231

Dacă Israel ar fi fost credincios însărcinării lui, toate popoarele pământului s-ar fi împărtășit de binecuvântările lui. Dar inimile acelora cărora le fusese încredințată cunoașterea adevărului mântuitor n-au fost mișcate de nevoile celor din jurul lor. Când planul lui Dumnezeu a fost pierdut din vedere, păgânii au ajuns să fie priviți ca fiind dincolo de hotarele milei Sale. Lumina adevărului a fost retrasă și întunericul a pus stăpânire pe ei. Popoarele au fost acoperite cu un văl de ignoranță; dragostea lui Dumnezeu era puțin cunoscută, rătăcirea și superstiția înfloreau. – Profeți și regi, p. 371

Joi, 2 septembrie: Semnul că Îi aparținem lui Dumnezeu

Un scriitor a asemănat încercarea de a schimba Legea lui Dumnezeu cu un obicei vechi, rău intenționat, de a îndrepta într-o direcție greșită un indicator așezat la o răscruce importantă de drumuri. Încurcătura și necazurile provocate astfel erau adesea foarte mari.
Un indicator a fost înălțat de Dumnezeu pentru cei care călătoresc prin această lume. Un braț al acestui indicator arată către ascultarea de bunăvoie de Creator, ca o cale către binecuvântare și viață, în timp ce brațul celălalt îndrumă către neascultare, ca fiind calea către mizerie și moarte. Calea către fericire a fost la fel de clar definită ca drumurile către cetatea de scăpare rânduită în Israelul din vechime. Dar, într-un moment nefericit pentru neamul omenesc, marele vrăjmaș al oricărui lucru bun a schimbat indicatorul și mulți au greșit drumul.
Prin Moise, Domnul îi îndrumase pe israeliți: „Vorbește copiilor lui Israel și spune-le: «Să nu care cumva să nu țineți Sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul care vă sfințesc. … Acesta va fi între Mine și copiii lui Israel un semn veșnic; căci în șase zile a făcut Domnul cerurile și pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit și a răsuflat»” (Exodul 31:13,17). – Profeți și regi, pp. 179–180

Sabatul este un semn al relaţiei dintre Dumnezeu şi cei care sunt poporul Său, un semn că ei sunt supuşii Săi ascultători, că păzesc Legea Sa cea sfântă. Păzirea Sabatului este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a păstra cunoştinţa despre El şi pentru a-i deosebi pe supuşii Săi loiali de călcătorii Legii. Aceasta este credinţa dată o dată pentru totdeauna sfinţilor, care, dând dovadă de tărie morală, o păstrează neclintiţi înaintea lumii. – Mărturii, vol. 8, p. 198

Când Domnul l-a eliberat pe poporul Său, Israel, din Egipt şi i-a încredinţat Legea Sa, l-a învăţat că, prin păzirea Sabatului, se va deosebi de popoarele idolatre. Aceasta făcea deosebirea între cei care recunoşteau suveranitatea lui Dumnezeu şi cei care refuzau să-L accepte ca fiind Creatorul şi Împăratul lor. …
Aşa cum Sabatul a fost semnul care îl deosebea pe Israel când a ieşit din Egipt ca să intre în Canaanul pământesc, el este şi astăzi semnul care îi deosebeşte pe cei din poporul lui Dumnezeu care ies din lume ca să intre în odihna cerească. Sabatul este un semn al relaţiei care există între Dumnezeu şi credincioșii Săi, un semn că ei onorează Legea Sa. Sabatul face deosebirea între cei care Îi sunt supuşi credincioşi lui Dumnezeu şi cei care calcă Legea Sa. – Ibidem, vol. 6, pp. 349–350

Vineri, 3 septembrie: Studiu suplimentar

Hristos, Lumina lumii, cap. „Sabatul”;
Sfințirea vieții, pp. 66–67, în cap. „Nu este sfințire fără ascultare”.