Comentarii inspirate (st. 9)
SEMNUL LEGĂMÂNTULUI
Sabat după-amiază, 22 mai
Dumnezeu a creat lumea în șase zile și S-a odihnit în a șaptea zi. El a sfințit ziua a șaptea, a binecuvântat-o și a făcut din ea ziua Sa sfântă de aducereaminte. „Copiii lui Israel să păzească Sabatul prăznuindu-l, ei și urmașii lor, ca un legământ necurmat” (Exodul 31:16). Cei care fac acest lucru, ținând toate poruncile lui Dumnezeu, pot face apel la făgăduințele cuprinse în Isaia 58:11-14. Instrucțiunile care sunt date în acest capitol sunt depline și hotărâte. Cei care se rețin de la muncă în Sabat pot cere alinare și mângâiere de la Dumnezeu. …
Omul nu trebuie să-și facă plăcerile în ziua cea sfântă a lui Dumnezeu. El are șase zile în care își poate face lucrul vremelnic, însă Dumnezeu o pretinde pe a șaptea ca fiind a Sa. „Să nu faci nicio lucrare în ea”, spune El (Exodul 20:10). Slujitorul lui Dumnezeu va numi sfânt ceea ce Domnul numește sfânt. Astfel, el va arăta că L-a ales pe Domnul drept conducător al Său. Sabatul a fost instituit în Eden, când stelele dimineții cântau laolaltă, iar fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de bucurie. Dumnezeu ne-a cerut aceasta. Să păstrăm curată și sfântă ziua Sa. – Lucrarea medicală misionară, p. 215
Mari binecuvântări sunt conţinute în păzirea Sabatului şi Dumnezeu doreşte ca ziua de Sabat să fie pentru noi o zi de bucurie. A fost bucurie la instituirea Sabatului. Dumnezeu a privit cu satisfacţie la lucrarea mâinilor Sale. Despre toate lucrurile pe care le făcuse, El a declarat că erau „foarte bune” (Geneza 1:31). Cerul şi pământul erau pline de bucurie. „Stelele dimineţii izbucneau în cântări de bucurie şi … toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie” (Iov 38:7). Deşi păcatul a intrat în lume şi a stricat lucrarea Sa desăvârşită, Dumnezeu încă ne dă Sabatul ca martor că Cel Atotputernic, infinit în bunătate şi în îndurare, a creat toate lucrurile. Tatăl nostru ceresc doreşte ca, prin păzirea Sabatului, să păstreze între oameni cunoştinţa despre Sine. El doreşte ca Sabatul să ne îndrepte mintea către El ca fiind Dumnezeul cel viu şi adevărat şi ca, prin cunoaşterea Lui, să avem viaţă şi pace. – Mărturii, vol. 6, p. 349
Adevăratul Sabat trebuie să fie înălţat în poziţia care i se cuvine de drept, ca zi de odihnă a lui Dumnezeu. În capitolul 58 din cartea lui Isaia este subliniată lucrarea pe care trebuie să o facă poporul lui Dumnezeu. El trebuie să slăvească Legea şi să o facă vrednică de cinste, să zidească pe dărâmăturile de mai înainte şi să ridice din nou temeliile străbune. Acelora care fac astfel, Dumnezeu le spune: „Vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov, căci gura Domnului a vorbit.” – Mărturii, vol. 6, p. 352
Duminică, 23 mai: Originile
Când stelele dimineţii cântau împreună şi toţi fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de bucurie, lumii i-a fost dat Sabatul pentru ca omul să poată să-şi aducă întotdeauna aminte că Dumnezeu a creat lumea în şase zile. El S-a odihnit în ziua a şaptea, a binecuvântat-o ca zi de odihnă a Sa şi le-a dat-o fiinţelor pe care le crease, ca să-şi poată aduce aminte de El ca fiind Dumnezeul cel viu şi adevărat. Prin marea Sa putere, în ciuda împotrivirii faraonului, Dumnezeu Şi-a eliberat poporul din Egipt, ca să poată păzi Legea care fusese dată în Eden. El i-a adus pe israeliţi la Sinai ca să audă proclamarea Legii Sale.
Proclamând cu vocea Sa Cele Zece Porunci înaintea copiilor lui Israel, Dumnezeu a demonstrat importanţa lor. Într-o măreţie copleşitoare, El a arătat maiestatea şi autoritatea Sa de Stăpân al lumii. A făcut aceasta pentru a le dovedi oamenilor sfinţenia Legii Sale şi importanţa ascultării de ea. Puterea şi slava cu care a fost dată Legea descoperă importanţa ei. Aceasta este credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna de Hristos, Mântuitorul nostru, Cel care a vorbit de pe Sinai. – Mărturii, vol. 8, pp. 197–198
Noi avem cuvântul categoric al lui Dumnezeu cu privire la Sabat [este citat Exodul 31:12-18].
Oare este cu putinţă să se acorde atât de multă importanţă acelora care respectă Sabatul, şi totuşi să nu fie nimeni care să poată spune când începe Sabatul? Atunci, unde este poporul care poartă semnul lui Dumnezeu? Care este semnul? Este Sabatul zilei a şaptea, pe care Domnul l-a binecuvântat şi l-a sfinţit, rostind pedepse mari pentru călcarea lui.
Sabatul zilei a şaptea nu este lăsat în incertitudine. El este memorialul lui Dumnezeu cu privire la lucrarea Sa de creaţiune. El este stabilit ca un memorial al cerului care trebuie să fie respectat ca dovadă a ascultării. Dumnezeu a scris întreaga Lege cu degetul Său pe două table de piatră. – Solii alese, cartea 3, p. 318
Sfânta zi de odihnă a Domnului a fost făcută pentru om și faptele de milă sunt în armonie cu scopul urmărit prin ea. Dumnezeu nu dorește ca făpturile Lui să sufere nici măcar o oră nici în Sabat, nici în altă zi. …
Lucrarea cerului nu încetează niciodată și nici oamenii n-ar trebui să înceteze să facă bine. Sabatul nu are ca scop să fie un timp de inactivitate. Legea oprește lucrările pământești în ziua Domnului: munca pentru câștigarea hranei trebuie să înceteze, nicio osteneală pentru plăcere sau profit lumesc nu este îngăduită în această zi, ci, după cum Dumnezeu a încetat lucrarea creațiunii, S-a odihnit în Sabat și l-a binecuvântat, tot așa și omul trebuie să părăsească ocupațiile de toate zilele și să închine orele acelea sfinte odihnei sănătoase, închinării și faptelor sfinte. Lucrarea lui Hristos de vindecare a bolnavilor era în armonie desăvârșită cu Legea. Ea făcea ca Sabatul să fie onorat. – Hristos, Lumina lumii, p. 207
Luni, 24 mai: Sabatul înainte de Sinai
Sabatul a fost încorporat în legea dată pe Sinai, dar nu atunci a fost făcut cunoscut pentru prima dată ca zi de odihnă. Israeliții aveau cunoștință de el înainte de a veni la Sinai. Până să ajungă acolo, ei au ținut Sabatul. Când unii l-au profanat, Domnul i-a mustrat și a zis: „Până când aveți de gând să nu păziți poruncile și legile Mele?” (Exodul 16:28).
Sabatul n-a fost dat numai pentru Israel, ci pentru lumea întreagă. El i-a fost făcut cunoscut omului în Eden și, asemenea celorlalte precepte ale Decalogului, este obligatoriu pentru totdeauna. Despre Legea din care face parte porunca a patra, Hristos declară: „Câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile.” Atâta vreme cât există cerul și pământul, Sabatul va fi și mai departe un semn al puterii Creatorului. Și, atunci când Edenul va înflori din nou pe pământ, ziua sfântă de odihnă a lui Dumnezeu va fi onorată de toți cei ce sunt sub soare. „În fiecare Sabat”, locuitorii pământului nou, slăvit, vor veni „să se închine înaintea Mea – zice Domnul” (Matei 5:18; Isaia 66:23). – Hristos, Lumina lumii, p. 283
Deşi pregătirea pentru Sabat trebuie să fie făcută pe tot parcursul săptămânii, vinerea trebuie să fie ziua specială de pregătire. Prin Moise, Domnul le-a spus copiilor lui Israel: „Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului; coaceţi ce aveţi de copt, fierbeţi ce aveţi de fiert şi păstraţi până a doua zi dimineaţă tot ce va rămâne!” „Poporul se risipea şi o strângea [mana], o măcina la râşniţă sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală şi făcea turte din ea” (Exodul 16:23; Numeri 11:8). Era ceva de făcut pentru a pregăti pâinea trimisă din cer pentru copiii lui Israel. Domnul le-a spus că această lucrare trebuia făcută vinerea, în ziua pregătirii. Acesta era testul pentru ei. Dumnezeu voia să vadă dacă aveau să respecte sfinţenia Sabatului sau nu.
Îndrumarea aceasta venită de pe buzele lui Iehova este pentru învăţătura noastră. Biblia este un ghid desăvârşit şi, dacă paginile ei sunt studiate cu rugăciune de inimi dornice să înţeleagă, nimeni nu ar trebui să greşească în această privinţă. – Mărturii, vol. 6, pp. 354–355
Moartea a intrat în lume din cauza fărădelegii. Dar, Domnul Hristos Și-a dat viața pentru ca omul să aibă o nouă șansă. El nu a murit pe cruce pentru a aboli Legea lui Dumnezeu, ci pentru a obține pentru om o a doua ocazie de probă. El nu a murit pentru a face ca păcatul să ajungă un atribut nemuritor, ci pentru a obține dreptul de a-l nimici pe cel ce are puterea morții, adică pe Diavolul. Domnul a suferit pentru lumea întreagă pedeapsa deplină a fărădelegii. El nu S-a sacrificat pentru ca oamenii să poată continua să păcătuiască, ci pentru ca ei să se întoarcă la Dumnezeu, să-I fie credincioși și să păzească Legea și poruncile Sale ca pe lumina ochilor lor. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 134
Marți, 25 mai: Semnul legământului
Doar a patra din Cele Zece Porunci conţine sigiliul marelui Legiuitor, Creatorul cerurilor şi al pământului. Cei care ascultă această poruncă iau asupra lor Numele Său şi toate binecuvântările pe care le implică aceasta le aparţin. „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: «Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui şi spune-le: Aşa să binecuvântaţi pe copiii lui Israel şi să le ziceţi: ’Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească! Domnul să facă să lumineze Faţa Lui peste tine şi să se îndure de tine! Domnul să-Şi înalţe Faţa peste tine şi să-ţi dea pacea!’ Astfel să pună Numele Meu peste copiii lui Israel, şi Eu îi voi binecuvânta»” (Numeri 6:22-27).
Tot prin Moise a fost dată făgăduinţa: „Vei fi pentru Domnul un popor sfânt, cum ţi-a jurat El, dacă vei păzi poruncile Domnului, Dumnezeul tău, şi vei umbla pe căile Lui. Toate popoarele vor vedea că tu porţi Numele Domnului” (Deuteronomul 28:9,10). – Mărturii, vol. 6, pp. 350–351
Domnul Hristos este Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre și, când ne supunem cu totul sub mâna Sa, vom continua să creștem în harul și în cunoștința Domnului și Mântuitorului nostru. Noi trebuie să creștem mereu până vom ajunge la înălțimea staturii plinătății lui Hristos. Credința lucrează din dragoste și curățește sufletul, îndepărtând iubirea față de păcat care conduce la răzvrătire împotriva Legii lui Dumnezeu și la încălcarea cerințelor ei. Prin puterea Duhului Sfânt, caracterul este transformat și mintea și voința omului sunt aduse în armonie cu standardul divin de neprihănire. Celor care sunt transformați în felul acesta, Domnul Hristos le va spune: „Ferice de cei ce își spală hainele (în engl.: care împlinesc poruncile) ca să aibă drept la pomul vieții și să intre pe porți în cetate” (Apocalipsa 22:14). – That I May Know Him, p. 162
Ar trebui să păzim cu gelozie hotarele Sabatului. Aduceţi-vă aminte că fiecare clipă este un timp sfânt, consacrat. Ori de câte ori este posibil, patronii trebuie să le dea liber angajaţilor lor de vineri, de la prânz până la începerea Sabatului. Daţi-le timp de pregătire, ca să poată întâmpina ziua Domnului liniştiţi. Purtându-vă astfel, nu veţi suferi nicio pierdere, nici măcar în lucrurile materiale, vremelnice. …
Înainte de începerea Sabatului, atât mintea, cât şi trupul trebuie să fie îndepărtate de la treburile lumeşti. Dumnezeu a aşezat Sabatul Său la sfârşitul celor şase zile de lucru pentru ca oamenii să poată să se oprească şi să se gândească la ce au realizat în cursul săptămânii ca pregătire pentru Împărăţia cea curată în care nu este primit niciun călcător de lege. În fiecare Sabat noi ar trebui să ne cercetăm sufletul să vedem dacă săptămâna care se încheie ne-a adus câştig sau pierdere din punct de vedere spiritual. – Mărturii, vol. 6, p. 356
Miercuri, 26 mai: Un semn al sfințirii
Prin păzirea Sabatului, copiii lui Israel trebuiau să se deosebească de toate celelalte popoare. „Să nu care cumva să nu ţineţi Sabatele Mele”, a spus Hristos, „căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmaşii voştri, un semn după care se va cunoaşte că Eu sunt Domnul care vă sfinţesc” (Exodul 31:13).
Sabatul este un semn al relaţiei dintre Dumnezeu şi cei care sunt poporul Său, un semn că ei sunt supuşii Săi ascultători, că păzesc Legea Sa cea sfântă. Păzirea Sabatului este mijlocul rânduit de Dumnezeu pentru a păstra cunoştinţa despre El şi pentru a-i deosebi pe supuşii Săi loiali de călcătorii Legii. Aceasta este credinţa dată o dată pentru totdeauna sfinţilor, care, dând dovadă de tărie morală, o păstrează neclintiţi înaintea lumii. – Mărturii, vol. 8, p. 198
Sabatul dat lumii ca un semn că Dumnezeu este Creatorul este, de asemenea, semnul că El este şi Cel care sfinţeşte. Puterea care a creat toate lucrurile este şi puterea care re-creează sufletul după asemănarea Sa. Pentru cei care îl păzesc ca zi sfântă, Sabatul este semnul sfinţirii. Adevărata sfinţire este armonie cu Dumnezeu, înseamnă a fi una cu El în caracter. Ea este primită prin ascultare de acele principii care sunt oglindirea caracterului Său, iar Sabatul este semnul adevăratei ascultări. Cel care ascultă din inimă de porunca a patra va asculta de întreaga Lege. El este sfinţit prin ascultare.
Nouă, ca şi Israelului din vechime, Sabatul ne este dat ca „un legământ veşnic”. Pentru cei care se închină în ziua Sa cea sfântă, Sabatul este un semn că Dumnezeu îi recunoaşte ca fiind poporul Său ales. Este o garanţie, un angajament că El Îşi va împlini legământul faţă de ei. Fiecare suflet care acceptă semnul stăpânirii lui Dumnezeu se aşază sub legământul cel veşnic şi divin. El se prinde de lanţul de aur al ascultării şi fiecare za a acestui lanţ este o făgăduinţă. – Mărturii, vol. 6, p. 350
Deoarece a fost făcut pentru om, Sabatul este ziua Domnului. El Îi aparține lui Hristos, pentru că „toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El” (Ioan 1:3). Deoarece El a făcut toate lucrurile, El a făcut și Sabatul. El l-a pus deoparte, ca pe un semn de amintire al lucrării creațiunii. Sabatul arată spre El, dovedind că El este Creator și Sfințitor. El declară că Acela care a creat toate lucrurile în cer și pe pământ și prin care sunt ținute toate lucrurile este conducătorul bisericii și că, prin puterea Lui, noi suntem împăcați cu Dumnezeu. Căci, vorbind către Israel, El a zis: „Le-am dat și Sabatele Mele să fie un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul care-i sfințesc”, îi fac sfinți (Ezechiel 20:12). Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți. El le este dat tuturor acelora pe care îi sfințește Hristos. Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul le este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu. – Hristos, Lumina lumii, p. 288
Joi, 27 mai: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă”
Încă de la începutul poruncii a patra, Dumnezeu a spus: „Adu-ţi aminte!”, ştiind că omul, în mulţimea grijilor şi încurcăturilor lui, avea să fie ispitit să-şi găsească scuze pentru a nu satisface pe deplin cerinţele Legii sau că, sub presiunea ocupaţiilor lui lumeşti, avea să uite importanţa ei sfântă. „Să lucrezi şase zile şi să-ţi faci tot lucrul tău”, ocupaţiile obişnuite ale vieţii pentru câştig şi pentru plăcere. Aceste cuvinte sunt foarte explicite, nu poate exista nicio confuzie. – Mărturii, vol. 4, p. 249
Pe tot parcursul săptămânii, noi trebuie să avem în minte ziua de Sabat şi să ne pregătim să o respectăm conform poruncii. Nu este suficient să păzim Sabatul în mod legalist. Noi trebuie să-i înţelegem semnificaţia şi influenţa spirituală în toate aspectele vieţii. Toţi aceia care privesc Sabatul ca pe un semn între ei şi Dumnezeu, care arată că El este Dumnezeul care îi sfinţeşte vor reprezenta principiile guvernării Sale. Ei vor practica principiile legii Împărăţiei Sale în viaţa lor de fiecare zi. În fiecare zi se vor ruga ca sfinţenia Sabatului să rămână peste ei. În fiecare zi vor trăi în compania lui Hristos şi vor manifesta desăvârşirea caracterului Său. În fiecare zi, lumina lor va străluci în faţa celorlalţi prin fapte bune. – Mărturii, vol. 6, pp. 353–354
În Numele Domnului, îi sfătuiesc pe toţi credincioşii Săi să aibă încredere în Dumnezeu şi să nu înceapă să se pregătească acum să caute o poziţie confortabilă pentru orice situaţie de criză din viitor, ci să-L lase pe Dumnezeu să-i pregătească pentru criza aceea.
Când creştinul caută să își îndeplinească îndatoririle, iar încercările aspre pe care le anticipează vor veni asupra lui din cauza mărturisirii lui de credinţă, este firesc, din punct de vedere omenesc, să se gândească la consecinţe şi să se dea înapoi din faţa perspectivelor din viitor, iar lucrurile acestea se vor întâmpla cu siguranţă pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ. Putem să fim încurajați prin încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu şi în faptul că Domnul Hristos nu Şi-a părăsit niciodată copiii și că El a rămas Conducătorul lor sigur în ceasul încercării, deoarece noi avem un raport adevărat cu privire la aceia care s-au aflat sub puterile asupritoare ale lui Satana şi cu privire la faptul că harul lui Hristos le-a fost dat pe măsura nevoilor din acele zile. Dumnezeu este credincios şi nu va îngădui să fim ispitiţi mai mult decât vom putea să suportăm.
Este posibil să existe munţi mari de greutăţi în calea celor ce vor să împlinească cerinţele lui Dumnezeu, fără a sfida, în acelaşi timp, legile ţării. Cel credincios nu trebuie să facă pregătiri speciale în scopul de a se apăra de încercare, pentru că el este doar o unealtă a lui Dumnezeu şi trebuie să înainteze cu singura ţintă de a avea mintea şi sufletul întărite zi de zi, aşa încât să nu sacrifice niciun principiu al integrităţii lui, dar el nu va face nicio afirmaţie îndrăzneață, nici vreo ameninţare şi nu va declara că va face sau nu un anumit lucru. Pentru că nu ştie ce va face până când nu va fi pus la încercare. – Solii alese, cartea 3, p. 398
Vineri, 28 mai
Pentru studiu suplimentar:
Scrieri timpurii, cap. „Taina nelegiuirii”; Mărturii, vol. 6, cap. „Păzirea Sabatului”, pp. 349–351.
