Comentarii inspirate (st. 11)

Manifestarea dragostei

Sabat după-amiază, 6 martie

Faptele bune constituie de două ori o binecuvântare – atât pentru binefăcător, cât și pentru cel ce se bucură de actul de binefacere. Conștiența facerii de bine este unul dintre cele mai bune medicamente pentru corpurile și mințile afectate de boală. Când mintea este liberă și fericită în urma sentimentului datoriei bine împlinite și a satisfacției de a fi dăruit și altora fericire, influența înviorătoare aduce o viață nouă întregii făpturi.
Cei afectați să caute mai degrabă să arate compasiune decât să o pretindă neîncetat. Puneți povara slăbiciunii și a întristării voastre asupra Mântuitorului celui milostiv. Deschideți-vă inima înaintea iubirii Sale și lăsați-o apoi să se reverse și asupra altora. Amintiți-vă că toți au încercări greu de purtat și ispite greu de biruit și că puteți face ceva pentru a ușura aceste poveri. Exprimați-vă recunoștința pentru binecuvântările pe care le aveți; arătați-vă aprecierea pentru atențiile pe care le primiți. Păstrați-vă inima plină de făgăduințele prețioase ale lui Dumnezeu, pentru a putea scoate din această comoară cuvinte care vor fi mângâiere și tărie pentru alții. Aceasta vă va învălui într-o atmosferă utilă și înălțătoare. Ţelul vostru să fie acela de a le aduce binecuvântare celor din jurul vostru și veți găsi căi de a le fi de folos atât membrilor familiei voastre, cât și altora. – Divina vindecare, pp. 257–258

Citiţi Isaia 58, voi, care pretindeţi că sunteţi copii ai luminii! Să citească acest pasaj din nou şi din nou în special cei care s-au dat înapoi de la a-şi atrage vreo neplăcere ajutându-i pe cei nevoiaşi! Voi, cei ale căror inimi şi case sunt prea strâmte pentru a oferi un cămin celor fără adăpost, citiţi-l! Voi, cei care îi vedeţi pe orfani şi pe văduve asupriţi sub mâna de fier a sărăciei şi zdrobiţi de inima de piatră a celor lumeşti, citiţi-l! Dacă vă temeţi că în familiile voastre va pătrunde o influenţă care vă va da mai mult de lucru, citiţi-l! Temerile voastre pot fi neîntemeiate şi puteţi cunoaşte în fiecare zi o binecuvântare. Dar chiar dacă nu va fi aşa, chiar dacă vi se cere un efort în plus, puteţi să vă apropiaţi de Cel care a promis: „Atunci, lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede”. […] Profetul li se adresează păzitorilor Sabatului, nu celor păcătoşi, nu necredincioşilor, ci celor care au mari pretenţii de evlavie. […] Sufletul nostru trebuie să se deschidă, să se lărgească. Atunci, Dumnezeu îl va face ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă. – Mărturii, vol. 2, pp. 35–36

Lucrarea de binefacere poruncită în acest capitol [Isaia 58] este cea pe care o cere Dumnezeu din partea poporului Său. Este o lucrare stabilită de El. Nu suntem lăsaţi să ne îndoim cu privire la locul în care se aplică mesajul şi la timpul împlinirii lui exacte […] şi, cu cât ne apropiem mai mult de sfârşit, cu atât mai urgentă devine această lucrare. Toţi aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu vor arăta că ei poartă semnul Său, pentru că păzesc poruncile Sale. Ei sunt dregătorii de drumuri […]. Aceasta este slujba pe care trebuie să o îndeplinească poporul lui Dumnezeu în acest timp. Lucrarea aceasta, făcută corect, va aduce bogate binecuvântări asupra bisericii. – Mărturii, vol. 2, pp. 265–266

Duminică, 7 martie: Să cumperi ceva gratuit?

Neprihănirea nu este dobândită prin eforturi dureroase sau prin muncă istovitoare, nici prin daruri sau sacrificii, ci este un dar oferit fără plată fiecărui suflet care flămânzește și însetează după ea. „Voi, toți cei însetați, veniți la ape, chiar și cel ce n-are bani! Veniți și cumpărați bucate […], fără bani și fără plată!” (Isaia 55:1; 54:17) „Așa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul” și „iată Numele pe care I-l vor da: Domnul, Neprihănirea noastră!” (Ieremia 23:6)
Nicio ființă omenească nu este capabilă să asigure acele elemente care pot satisface foamea și setea sufletului. Dar Domnul Isus spune: „Iată, Eu stau la ușă și bat. Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el, voi cina cu el și el, cu Mine” (Apocalipsa 3:20). „Eu sunt Pâinea vieții. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6:35).
Așa cum călătorul obosit caută izvorul de apă în deșert și, când îl găsește, își astâmpără setea arzătoare, tot astfel creștinul însetează după apa curată a vieții, al cărei izvor este Domnul Hristos. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 18–19

Mântuirea este un dar, și totuși se cumpără și se vinde. În piața care se află sub administrația harului divin, mărgăritarul de mare preț este prezentat ca fiind cumpărat fără bani și fără plată. În această piață, toți pot obține bunurile cerului. Tezaurul în care se află mărgăritarele adevărului este deschis pentru toți. „Iată, ți-am pus înainte o ușă deschisă”, spune Domnul, „pe care nimeni n-o poate închide.” Nu există gărzi înarmate care să împiedice accesul pe această uşă. La intrare și dinăuntru se aud voci care spun: „Vino!” Glasul Mântuitorului ne invită cu dragoste și căldură: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curățit prin foc ca să te îmbogățești…” (Apocalipsa 3:8,18).
Evanghelia lui Hristos este o binecuvântare pe care o pot avea toți. Chiar și cel mai sărac dintre oameni poate cumpăra mântuirea la fel ca și cel mai bogat, pentru că nicio bogăție lumească, oricât de mare ar fi, nu o poate plăti. Ea se obține printr-o ascultare de bunăvoie, consacrându-ne lui Hristos și recunoscând că suntem proprietatea Sa, pe care a cumpărat-o cu prețul sângelui Său. […]
Noi nu ne putem câștiga mântuirea, dar trebuie să o căutăm cu un interes și o perseverență atât de mari, încât, pentru ea, să fim dispuși să renunțăm la orice lucru din lume. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 116–117

A trăi pentru tine însuși înseamnă să pieri. Pofta și dorința de a obține beneficii pentru satisfacerea eului omoară sufletul. Spiritul lui Satana este cel care conduce și inspiră eul. Spiritul lui Hristos înseamnă a da, a te sacrifica pentru binele altora.
În viața aceluia care Îl urmează pe Hristos nu poate exista dorința de satisfacere a eului. […]
Adevăratul creștin lucrează neobosit și fără nicio urmă de egoism pentru Învățătorul său. El nu caută ce este mai ușor, nici mulțumirea de sine, ci lasă totul, chiar pe sine însuși, sub conducerea lui Dumnezeu. Lui îi sunt spuse cuvintele: „Cine își va pierde viața pentru Mine o va câștiga” (Matei 10:39) – Our High Calling, p. 287

Luni, 8 martie: Gânduri și căi înalte

Noi nu înţelegem măreţia şi maiestatea lui Dumnezeu şi uităm distanţa de nemăsurat dintre Creator şi făpturile mâinilor Sale. Cel care stă în cer, ţinând sceptrul universului, nu judecă după standardul nostru limitat şi nici nu evaluează după măsura noastră. Greşim dacă gândim cumva că tot ce este mare pentru noi trebuie să fie mare şi pentru Dumnezeu şi ce este mic pentru noi trebuie să fie mic şi pentru El. Dacă ar avea doar capacităţile noastre, El nu ar fi cu nimic mai înălţat şi mai măreţ decât noi. – Mărturii, vol. 5, p. 337

Deoarece Legea divină este tot atât de sfântă ca Dumnezeu, numai cineva deopotrivă cu Dumnezeu putea face ispășire pentru călcarea ei. Nimeni altul, ci numai Hristos putea să răscumpere neamul omenesc din blestemul Legii și să-l aducă iarăși în armonie cu cerul. Hristos avea să ia asupra Sa vinovăția și rușinea păcatului – păcat ce este atât de dezgustător pentru un Dumnezeu sfânt, încât avea să-L despartă pe Tatăl de Fiul Său. Hristos avea să coboare până în adâncimile mizeriei, pentru a salva neamul omenesc din ruină.
El a pledat înaintea Tatălui în favoarea păcătosului, în timp ce oștile cerești așteptau rezultatul cu un interes atât de puternic, încât nu poate fi exprimat prin cuvinte. Acea convorbire tainică – „sfatul păcii” (Zaharia 6:13, KJV) pentru fiii cei căzuți ai oamenilor – a durat destul de mult. Planul de mântuire fusese alcătuit mai înainte de aducerea la existență a pământului, căci Hristos este Mielul „care a fost junghiat de la întemeierea lumii” (Apocalipsa 13:8), totuși, a fost o luptă chiar pentru Împăratul universului ca să-L dea pe Fiul Său să moară pentru neamul omenesc căzut. Dar „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:16). O, taină a mântuirii! Iubirea lui Dumnezeu pentru o lume care nu L-a iubit! Cine poate pricepe adâncurile acestei iubiri care „întrece orice cunoștință”? De-a lungul veacurilor nesfârșite, minți nemuritoare, căutând să înțeleagă taina acelei iubiri de nepătruns, se vor uimi și-L vor adora. – Patriarhi și profeți, pp. 63–64

Cu cât te vei apropia mai mult de Hristos, cu atât vei recunoaște mai mult păcătoșenia ta, căci atunci vei avea o viziune mai clară, iar imperfecțiunile tale vor apărea mai mari și în vădit contrast cu desăvârșirea Sa. Dar nu te descuraja. Aceasta este dovada că amăgirile lui Satana și-au pierdut puterea și că influența dătătoare de viață a Duhului lui Dumnezeu te-a trezit la viață, că indiferența ta și dezinteresul tău au fost îndepărtate. […]
Dumnezeu nu Se poartă cu noi așa cum se poartă oamenii muritori unii cu alții. Gândurile Sale sunt gânduri de milă, de iubire și duioasă împreună simțire. El spune: „Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru, care nu obosește iertând”; „Eu îți șterg fărădelegile ca un nor și păcatele, ca o ceață” (Isaia 55:7; 44:22).

O, tu care te îndoiești și tremuri, privește în sus! […] Mâna Celui Infinit coboară din înălțimea cerurilor ca să o prindă pe a ta și să te cuprindă într-o îmbrățișare puternică. Puternicul Ajutor este alături ca să-i binecuvânteze, să-i ridice și să-i încurajeze pe cei mai greșiți și mai păcătoși, dacă ei privesc la El cu credință. Dar păcătosul trebuie să privească în sus. – Our High Calling, p. 27

Marți, 9 martie: „Acesta este postul plăcut Mie?”

În Ziua Ispășirii erau aduși doi țapi la ușa Sfântului Locaș și se trăgea la sorți pentru ei, „un sorț pentru Domnul și un sorț pentru Azazel”. Țapul pe care cădea sorțul dintâi avea să fie înjunghiat ca jertfă pentru păcat, adusă pentru popor. Marele-preot trebuia să ia din acest sânge și să ducă dincolo de perdea și să stropească cu el spre capacul chivotului, Milostivitorul. „Astfel, să facă ispășire pentru Sfântul Locaș, pentru necurățiile copiilor lui Israel și pentru toate călcările lor de lege prin care au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurățiilor lor” (Leviticul 16:16).
„Aaron să-și pună amândouă mâinile pe capul țapului celui viu și să mărturisească peste el toate fărădelegile copiilor lui Israel și toate călcările lor de lege cu care au păcătuit ei; să le pună pe capul țapului, apoi să-l izgonească în pustie printr-un om care va avea însărcinarea aceasta. Țapul acela va duce asupra lui toate fărădelegile lor într-un pământ pustiit; în pustie, să-i dea drumul” (Leviticul 16:21,22). Numai după ce țapul era astfel trimis în pustie, poporul se putea socoti eliberat de povara păcatelor lui. Fiecare om trebuia să-și smerească sufletul în timp ce avea loc lucrarea de ispășire. Toate afacerile și toate lucrurile obișnuite trebuiau lăsate la o parte și întreaga adunare a lui Israel petrecea ziua într-o solemnă umilință înaintea lui Dumnezeu, cu rugăciune, post și o profundă cercetare a inimii. – Patriarhi și profeți, p. 355

Toate darurile lui Dumnezeu trebuie să fie folosite pentru binecuvântarea omenirii, pentru alinarea celor suferinzi și ajutorarea celor nevoiași. Noi trebuie să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să îngrijim de văduve și orfani, să-i încurajăm pe cei necăjiți și asupriți. Dumnezeu nu a intenționat niciodată ca în lume să se răspândească nenorocirea. El nu a intenționat niciodată ca vreun om să dețină bogății din abundență și să trăiască în lux, în timp ce copiii altora plâng de foame. Bunurile materiale care depășesc nevoile concrete ale vieții îi sunt încredințate omului pentru a face bine și pentru a fi o binecuvântare pentru omenire.
Domnul spune: „Dezleagă lanțurile răutății, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriți și rupe orice fel de jug; împarte-ți pâinea cu cel flămând și adu în casa ta pe nenorociții fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l” „… dacă vei sătura sufletul lipsit”( Isaia 58:6,7,10; vers. 10 în engl.: „Satură sufletul lipsit”). „Duceți-vă în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură” (Marcu 16:15). Acestea sunt poruncile Domnului. Oare marea majoritate a celor ce se declară creștini face această lucrare? – Parabolele Domnului Hristos, pp. 370–371

Miercuri, 10 martie: Adevăratul post

Postul plăcut înaintea Domnului este […] să-ţi împarți pâinea cu cei flămânzi şi să-i aduci în casa ta pe cei săraci şi fără adăpost. Nu aştepta să vină ei la tine. Nu ei trebuie să te caute şi să te găsească şi nici să te implore să le oferi un cămin. Tu trebuie să-i cauţi şi să-i aduci în casa ta. Sufletul tău trebuie să fie frământat şi preocupat să-i găsească. Tu trebuie să întinzi mâna credinţei, ca să te prinzi strâns de braţul puternic care aduce mântuirea, în timp ce cealaltă mână, a dragostei, să o întinzi către cei oprimaţi şi să-i eliberezi. Este imposibil să te prinzi strâns de braţul lui Dumnezeu cu o mână, în timp ce cealaltă este angajată în satisfacerea propriilor plăceri.
Dacă te angajezi în această lucrare a milei şi a dragostei, oare se va dovedi ea prea grea pentru tine? Vei cădea şi vei fi zdrobit sub povară, iar familia ta va fi privată de ajutorul şi de influenţa ta? O, nu! Dumnezeu a îndepărtat orice îndoială în această privinţă, printr-o făgăduinţă a cărei împlinire este condiţionată de ascultare. Această făgăduinţă acoperă tot ce şi-ar putea dori chiar şi cei mai exigenţi şi mai şovăitori. „Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi vindecarea ta va încolţi repede.” Doar crede că El este credincios faţă de ce a promis. Dumnezeu poate să reînnoiască puterea fizică. Mai mult decât atât, El spune că va face cu adevărat acest lucru. – Mărturii, vol. 2, pp. 34–35

Folosiţi orice ocazie de a contribui la fericirea celor din jurul vostru, oferindu-le afecţiunea voastră. Cuvintele de bunătate, privirile de simpatie și expresiile de apreciere vor fi, pentru mulţi dintre cei care luptă singuri, ca un pahar de apă rece pentru sufletul însetat. Un cuvânt de încurajare şi un gest de bunăvoinţă vor ajuta foarte mult la uşurarea poverilor care apasă greu asupra umerilor obosiţi. În slujirea neegoistă se găseşte adevărata fericire. Şi fiecare cuvânt şi fiecare faptă a unei astfel de slujiri sunt scrise în cărţile cerului ca fiind pentru Hristos. […] Trăiește în lumina iubirii lui Hristos! Atunci influența ta va aduce binecuvântare lumii.
Spiritul unei lucrări neegoiste pentru alții, dă caracterului profunzime, stabilitate și un farmec asemenea celui al lui Hristos și îi aduce pace și fericire celui care are un astfel de caracter.
Fiecare datorie îndeplinită şi fiecare sacrificiu făcut în Numele lui Isus aduc o răsplată nespus de mare. Chiar prin împlinirea datoriei, Dumnezeu vorbeşte şi dă binecuvântarea Lui. – My Life Today, p. 165

Isus spune: „Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut” (Matei 25:40). […]
Iubirea și compasiunea pe care Isus Hristos dorește să le avem față de alții nu se aseamănă cu sentimentalismul, care este o cursă pentru suflet, ci este o iubire de origine cerească, pe care Isus o exemplifică atât prin învățătură, cât și prin exemplu. […]
Iubirea lui Isus este un principiu activ, unind inimă cu inimă în legăturile părtășiei creștine. Fiecare dintre cei care vor intra în ceruri a ajuns desăvârșit în iubire aici, pe pământ, căci, în ceruri, Răscumpărătorul și cei răscumpărați vor fi obiecte ale interesului nostru. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 147

Joi, 11 martie: Un timp pentru noi

În capitolul 58 din Isaia este precizată lucrarea acelora care I se închină lui Dumnezeu, Creatorul cerurilor şi al pământului: „Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune” (Isaia 58:12). Memorialul lui Dumnezeu, Sabatul zilei a şaptea, va fi înălțat. „«Vei fi numit Dregător de spărturi, Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit. Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă, dacă Sabatul va fi desfătarea ta ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-l vei cinsti…, atunci te vei putea desfăta în Domnul şi Eu te voi sui pe înălțimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov», căci gura Domnului a vorbit” (Isaia 58:12-14). – Solii alese, cartea 2, p. 106

Noi trebuie să ne aducem aminte de Sabat și să-l păzim ca pe un mijloc de aducere-aminte a lucrării Creatorului. Arătând spre Dumnezeu ca Făcător al cerurilor și al pământului, el Îl deosebește pe adevăratul Dumnezeu de toți dumnezeii falși. Toți cei care țin ziua a șaptea arată prin acest act că sunt adoratori ai lui Dumnezeu. În acest fel, Sabatul este semnul ascultării de Dumnezeu atâta vreme cât va exista cineva pe pământ, care să-I slujească. Porunca a patra este singura dintre toate cele zece, în care se găsesc atât Numele, cât și titlul Legiuitorului. Este singura care arată prin a cui autoritate a fost dată Legea. În acest fel, ea conține sigiliul lui Dumnezeu, pus pe Legea Sa, ca o dovadă a autenticității și puterii obligativității ei. – Patriarhi și profeți, p. 307

Să oprească Dumnezeu soarele din lucrarea lui în Sabat, să nu mai trimită razele lui blânde ca să încălzească pământul și să hrănească vegetaţia? Să oprească sistemele lumilor în ziua aceasta sfântă? Să poruncească El apelor să se oprească și să nu mai ude câmpurile și pădurile și să spună valurilor mării să se oprească din mișcarea lor neîncetată? Grâul și porumbul să se oprească din creștere, iar strugurii în pârg să-și întârzie coacerea? Pomii și florile să nu mai dea muguri și să nu mai înflorească în Sabat?
În cazul acesta, oamenii n-ar mai avea nimic din roadele pământului sau din binecuvântările care fac viaţa plăcută. Natura trebuie să-și continue mersul ei neschimbat! Dacă Dumnezeu Și-ar opri mâna pentru o clipă, omul ar cădea și ar muri. Și omul are o lucrare de făcut în ziua aceasta. Nevoile vieţii trebuie satisfăcute, bolnavii trebuie îngrijiţi, lipsurile celor în nevoie trebuie împlinite. Acela care neglijează să-i ajute în Sabat pe suferinzi nu va fi socotit fără vină. Sfânta zi de odihnă a Domnului a fost făcută pentru om și faptele de milă sunt în armonie desăvârșită cu scopul urmărit prin ea. Dumnezeu nu dorește ca făpturile Lui să sufere nici măcar o oră, fie în Sabat, fie în altă zi, dacă acea suferinţă poate să fie îndepărtată. – Hristos, Lumina lumii, pp. 206–207