Comentarii inspirate (st. 9)

Biserica și educația

Sabat după-amiază, 21 noiembrie

În biserica de la început, creştinismul era învăţat în toată puritatea lui, preceptele erau date prin glasul inspiraţiei, rânduielile nu erau pervertite de invenţiile oamenilor. Biserica descoperea spiritul lui Hristos şi era frumoasă în simplitatea ei. Podoaba ei erau principiile sfinte şi viaţa exemplară a membrilor ei. Mulţimi au fost câştigate la Hristos nu prin etalare sau prin învăţătură, ci prin puterea lui Dumnezeu care însoţea predicarea clară, simplă, a Cuvântului Său. – Mărturii, vol. 5, p. 166

Când [ucenicii] vesteau desăvârșirea lui Hristos, a Mântuitorului înălțat, cuvintele lor mișcau inimile și bărbați și femei erau câștigați la Evanghelie. Mulți care ocărâseră Numele Mântuitorului și disprețuiseră puterea Lui se declarau acum ucenici ai Celui Răstignit.
Nu în puterea lor își îndeplineau apostolii misiunea, ci în puterea viului Dumnezeu. Lucrarea lor nu era ușoară. Lucrarea de pionierat a bisericii creștine era însoțită de greutăți și necazuri amare. În lucrarea lor, ucenicii au întâlnit mereu lipsuri, defăimări și prigoană, însă ei nu și-au socotit viața ca fiindu-le scumpă și s-au bucurat că au fost chemați să sufere pentru Hristos. Nehotărârea, șovăiala, slăbiciunea în urmărirea unei ținte nu și-au găsit loc în strădaniile lor. Ei erau dispuși să cheltuiască și să se cheltuiască. Conștiența răspunderii ce stătea asupra lor le curăța și îmbogățea experiența, iar harul Cerului se descoperea în biruințele pe care le câștigau pentru Hristos. Cu mâna Sa atotputernică, Dumnezeu lucra prin ei pentru a face ca Evanghelia să triumfe. – Faptele apostolilor, pp. 594–595

În biserica de acasă, copiii trebuie să învețe să se roage și să se încreadă în Dumnezeu. Învățați-i să repete poruncile lui Dumnezeu. Referitor la acestea, israeliții au fost astfel instruiți: „Să le întipărești în mintea copiilor tăi și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula” (Deuteronomul 6:7). Veniți în umilință, cu o inimă plină de blândețe și conștienți de ispitele și pericolele care stau în fața voastră și a copiilor voștri. Prin credință, apropiați-i de altar, cerând pentru ei ocrotirea Domnului. Învățați-vă copiii să aducă ofranda cuvintelor simple ale rugăciunilor lor. Spuneți-le că Dumnezeu Se bucură auzindu-i cum apelează la El.
Va trece Domnul cerului pe lângă aceste cămine fără să-Și lase binecuvântările acolo? Categoric, nu. Îngerii slujitori vor veghea asupra copiilor care sunt astfel consacrați lui Dumnezeu. Ei aud jertfa laudei și rugăciunea credinței și susțin cererile înaintea Celui care slujește în Sanctuar pentru copiii Săi, oferindu-Și meritele în favoarea lor. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 110

Duminică, 22 noiembrie: Adevărata educație creștină

Ce este religia curată? Hristos ne-a spus că religia curată înseamnă manifestarea milei, a compasiunii și a iubirii în familie, în biserică și în lume. Noi trebuie să-i învățăm pe copii această religie autentică. Învățați-i că nu trebuie să se gândească doar la ei, ci, oriunde există un om în nevoi sau în suferință, acolo este un câmp pentru lucrare misionară. …
… Faceți din casa voastră o școală în care se face educație religioasă. Părinții să devină portavocea Domnului, Dumnezeului lui Israel, să le dea copiilor învățăturile adevăratului creștinism și să le arate prin exemplul lor ce pot deveni oamenii care trăiesc după principiile iubirii. – Asemenea lui Hristos, p. 252 (26 august)

Noi trebuie să ne gândim la cei care au nevoie de dragostea noastră, de sensibilitatea și de preocuparea noastră și să avem grijă de ei. Ar trebui să ne amintim neîncetat că suntem reprezentanți ai lui Hristos și că trebuie să împărtășim binecuvântările Sale nu cu cei care ne pot răsplăti, ci cu aceia care vor aprecia darurile care le vor satisface nevoile vremelnice și spirituale. Aceia care organizează mese pentru a-i ajuta pe cei care nu prea au parte de bucurii, pentru a aduce puțină lumină în viața lor tristă, cu scopul de a le ușura sărăcia și necazul, acționează în mod altruist și în armonie cu învățătura lui Hristos. – Advent Review and Sabbath Herald, 12 noiembrie 1895

Putem pretinde că suntem urmași ai Domnului Hristos, putem declara că noi credem fiecare adevăr din Cuvântul lui Dumnezeu, dar, dacă nu este practicată în viața de zi cu zi, credința noastră nu-i va face niciun bine semenului nostru. Mărturisirea noastră poate fi înaltă cât cerul, dar, dacă nu suntem cu adevărat creștini, nu ne va mântui nici pe noi, nici pe semenii noștri. Un exemplu bun va face mai mult bine lumii decât toate declarațiile noastre.
Lucrarea lui Hristos nu poate fi slujită prin nicio practică egoistă. Cauza Sa este cauza celor săraci și oprimați. În inima celor ce se declară urmași ai Săi trebuie să existe simpatia duioasă a Domnului Hristos – o dragoste mai profundă față de cei pe care El i-a prețuit atât de mult, încât Și-a dat viața pentru a-i mântui. Aceste suflete sunt prețioase, infinit mai prețioase decât orice alt dar pe care I l-am putea aduce lui Dumnezeu. A ne uni toate energiile în vederea unei aparente lucrări mari, în timp ce îi neglijăm pe cei nevoiași sau îi nedreptățim pe străini, nu este o slujire care să poată beneficia de aprobarea Sa. …
Iubirea este temelia evlaviei. Oricare ar fi mărturisirea lui de credință, niciun om nu are o dragoste curată față de Dumnezeu, dacă nu are o dragoste neegoistă față de fratele său. Dar, numai prin efortul nostru de a-i iubi pe alții, nu vom putea ajunge niciodată să avem acest spirit. Noi avem nevoie de iubirea lui Hristos în inimă. Când eul este contopit cu Domnul Hristos, iubirea izvorăște spontan. Desăvârșirea caracterului creștin este atinsă atunci când impulsul de a-i ajuta și de a-i binecuvânta pe alții se revarsă continuu din inimă, când strălucirea cerului umple inima și este descoperită pe chipul nostru. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 383–384

Luni, 23 noiembrie: Chemați să fim lumină

Urmașii lui Hristos trebuie să fie lumina lumii, dar nu să strălucească printr-un efort propriu. El nu aprobă etalarea unei bunătăți infatuate. El dorește ca sufletele lor să fie umplute cu principiile cerului; atunci, venind în contact cu lumea, ei vor da pe față lumina care este în ei. Credincioșia lor reflectată în fiecare faptă a vieții va fi un mijloc de iluminare. …
Când Își alege slujitorii, Dumnezeu nu o face pe criterii de bogăție, educație sau elocvență. Pe El Îl interesează dacă aceștia umblă în smerenie pentru a-i învăța calea Sa, dacă poate pune pe buzele lor cuvintele Sale și dacă Îl vor reprezenta așa cum trebuie.
Dumnezeu Se poate folosi de orice om exact în măsura în care Își poate pune Duhul Său în templul sufletului lui. Lucrarea pe care o va accepta este lucrarea care reflectă chipul Său. Urmașii Săi trebuie să poarte, ca dovezi de acreditare înaintea lumii, caracteristicile de neșters ale principiilor Sale nemuritoare. – Divina vindecare, pp. 36–37

Nu este posibil ca inima în care locuiește Hristos să fie lipsită de iubire. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu, pentru că El ne a iubit mai întâi, îi vom iubi pe toți cei pentru care a murit Domnul Hristos. Noi nu putem veni în legătură cu Divinitatea, fără a intra în legătură cu omenirea, pentru că, în Acela care stă pe tronul universului, natura divină și cea umană sunt unite. Când suntem în legătură cu Domnul Hristos, suntem în legătură și cu semenii noștri prin verigile de aur ale lanțului iubirii. Atunci, mila și compătimirea lui Hristos se vor manifesta în viața noastră. Noi nu vom aștepta până când oamenii nevoiași și nefericiți vor fi aduși la noi. Nu vom avea nevoie să fim determinați în vreun fel să ne fie milă de necazurile altora. A sluji nevoilor celui lipsit și suferind va fi pentru noi ceva tot atât de natural cum a fost pentru Domnul Hristos să facă bine pretutindeni unde mergea. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 384–385

Prin cuvintele: „Voi sunteți lumina lumii”, Hristos le-a arătat urmașilor Săi rolul pe care trebuie să-l îndeplinească. Membrii bisericii trebuie să răspândească o influență care să fie o lumină pentru alții. Dătătorul luminii aranjează candelele în așa fel, încât toți cei din casa Sa (lumea) să poată fi iluminați. El este o sursă inepuizabilă de lumină și îi așază pe cei care cred în El în locurile în care pot străluci din ce în ce mai mult. Lumina noastră trebuie să crească în mod constant, deoarece primim continuu lumină de la Sursa oricărei lumini. Privind la Hristos vom fi transformați după chipul Său și vom reflecta lumina Sa către lume.
Fiecare suflet unit cu Hristos devine o lumină în casa lui Dumnezeu. Fiecare trebuie să primească și să dea mai departe, răspândind lumina în raze curate și strălucitoare. Dumnezeu ne consideră răspunzători dacă nu le dăm lumină celor care sunt în întuneric. El i-a încredințat fiecărui membru al bisericii lucrarea de răspândire a luminii în lume, iar cei care își îndeplinesc cu credincioșie partea în această lucrare vor primi și mai multă lumină pe care să o împărtășească. Prin Duhul Său, Domnul va modela și cizela agentul uman, îl va însufleți și îi va dărui lumina cu care să îi lumineze pe alții. – Asemenea lui Hristos, p. 197 (2 iulie)

Marți, 24 noiembrie: Să trăim ca niște ucenici

Lumea de azi are o nevoie arzătoare ca Domnul Hristos să-I fie descoperit în persoana sfinților Săi. Dumnezeu dorește ca poporul Său să fie cunoscut de lumea întreagă ca un popor sfânt. De ce? Deoarece o lume întreagă trebuie să fie mântuită prin lumina adevărului Evangheliei și, în timp ce biserica vestește solia adevărului, care îi cheamă pe oameni să iasă din întuneric la lumina minunată a lui Dumnezeu, viața membrilor ei, sfințită de Duhul adevărului, trebuie să aducă o mărturie care să dovedească autenticitatea soliilor proclamate. …
Lumea are nevoie de o demonstrarea a creștinismului practic. Ținând seama de faptul că aceia care pretind a fi urmașii lui Hristos sunt o priveliște pentru lumea necredincioasă, se cuvine ca ei să se asigure că au o relație strânsă cu Dumnezeu. … Ca să poată sta ca lumini în lume, ei trebuie să aibă lumina curată a Soarelui Neprihănirii care strălucește continuu asupra lor. – In Heavenly Places, p. 313

Nu contează cât de strălucită îi este mărturisirea de credință, cel a cărui inimă nu este plină de iubire pentru Dumnezeu și pentru semenii săi nu este un adevărat ucenic al lui Hristos. Chiar dacă ar avea o mare credință și ar avea până și puterea de a face minuni, totuși, fără iubire, credința lui ar fi fără valoare. El poate să arate o mare dărnicie, dar, dacă face acest lucru din alt motiv decât acela al unei iubiri sincere, chiar dacă și-ar da toate bunurile pentru hrănirea săracilor, fapta lui nu l-ar recomanda bunăvoinței lui Dumnezeu. În zelul său, poate să sufere chiar și moartea de martir, totuși, dacă fapta sa nu este determinată de iubire, el va fi privit de Dumnezeu ca un entuziast amăgit sau un fățarnic ambițios. – Faptele apostolilor, pp. 318–319

Comuniunea cu Hristos – cât de nespus de preţioasă este! De o astfel de comuniune va fi privilegiul nostru să ne bucurăm, dacă o vom căuta şi dacă vom face orice sacrificiu pentru a o obţine. Când au auzit cuvintele lui Hristos, primii ucenici au simţit că aveau nevoie de El. Ei L-au căutat, L-au găsit şi L-au urmat. Au fost cu El acasă, la masă, în cămăruţa de taină, la câmp. Au fost cu El ca nişte elevi cu învăţătorul lor, primind zilnic de pe buzele Lui lecţiile adevărului sfânt. Au privit la El aşa cum privesc slujitorii la stăpânul lor, ca să afle care le este datoria. I-au slujit cu bucurie, plini de voioşie. L-au urmat aşa cum îşi urmează soldaţii comandantul, luptând lupta cea bună a credinţei. „Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi care sunt cu El, de asemenea… vor birui.”
… Această asemănare cu Isus nu va rămâne neobservată de lume. Este un subiect care atrage atenţia şi care este comentat. Creştinul poate să nu fie conştient de marea schimbare, deoarece, cu cât se aseamănă mai mult cu Hristos în caracter, cu atât mai modestă va fi părerea lui despre sine, dar schimbarea va fi văzută şi simţită de toţi cei din jurul său. Cei care au avut cea mai profundă experienţă în privinţa lucrurilor spirituale sunt departe de mândrie şi de înălţarea de sine. Ei au cele mai smerite gânduri cu privire la ei înşişi şi cele mai înalte concepţii despre slava şi desăvârşirea lui Hristos. Ei consideră că locul cel mai umil în slujba Sa este prea onorant pentru ei. – Mărturii, vol. 5, p. 223

Miercuri, 25 noiembrie: Să căutăm adevărul

Cuvintele spuse ucenicilor ne sunt adresate și nouă. Mângâietorul este al nostru așa cum a fost și al lor. Duhul dă tăria care îi susține pe cei ce trudesc și se luptă în orice situație critică, în mijlocul urii acestei lumi, și-i face să-și vadă propriile lipsuri și greșeli. În întristare și durere, când totul apare întunecos și viitorul tulbure, iar noi ne simțim fără ajutor și singuri, acesta este timpul când, ca răspuns la rugăciunea credinței, Duhul Sfânt aduce mângâiere inimii. …
Pentru noi, nu este absolut esențial să fim în stare să definim exact ce este Duhul Sfânt. Hristos ne spune că Duhul Sfânt este Mângâietorul, „Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl”. Cu privire la Duhul Sfânt, este arătat în mod lămurit că, în lucrarea Sa de călăuzire a oamenilor în tot adevărul, „El nu va vorbi de la El” (Ioan 15:26; 16:13).
Natura Duhului Sfânt este o taină. Oamenii nu pot s-o explice, fiindcă Domnul nu le-a descoperit-o. Oameni cu păreri fanteziste pot să pună laolaltă anumite pasaje din Scriptură și din ele să clădească o susținere omenească, dar primirea acestor vederi nu va întări biserica. Cu privire la asemenea taine, care sunt prea adânci pentru priceperea omenească, tăcerea este de aur. – Faptele apostolilor, pp. 51–52

Mângâietorul este numit „Duhul adevărului”. Lucrarea Lui este aceea de a defini și a susține adevărul. La început, El locuiește în inimă ca Duh al adevărului și după aceea devine Mângâietorul. Adevărul aduce mângâiere și pace, dar minciuna nu poate da adevărata pace, nici mângâiere. Prin teorii false și tradiții, Satana ajunge să stăpânească mintea. Îndrumându-i pe oameni către standarde false, el denaturează caracterul. Duhul Sfânt le vorbește oamenilor prin Scriptură și le întipărește adevărul în inimă. În felul acesta, demască rătăcirea și o alungă din suflet. Prin Duhul adevărului, care lucrează prin Cuvântul lui Dumnezeu, Hristos Își supune poporul ales.

Dumnezeu intenționează ca, încă din această viață, adevărurile Cuvântului Său să se desfășoare neîncetat înaintea poporului Său. Nu există decât o singură cale pe care poate fi obținută această cunoștință. Putem ajunge la o înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu numai prin lumina venită de la acel Duh prin care a fost dat Cuvântul. „Nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu”; „Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:11,10). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 199 (10 iulie)

Sunt încurajată și binecuvântată când îmi dau seama că Dumnezeul lui Israel încă Își călăuzește poporul și că va continua să fie în mijlocul lui până la sfârșit.
Dacă a existat vreodată un timp în care să avem nevoie în mod deosebit de călăuzirea Duhului Sfânt, acel timp este chiar acum. Avem nevoie de o consacrare deplină. A venit cu adevărat timpul să facem lumii o demonstrație a puterii lui Dumnezeu în viața și în slujirea noastră. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 200 (11 iulie)

Joi, 26 noiembrie: „Gata să ne dăm și viața…”

Noi ne adunăm laolaltă pentru a ne zidi unul pe altul, schimbând între noi gânduri şi sentimente ca să adunăm putere, lumină şi curaj, prin a ajunge să ne cunoaştem unul altuia speranţele şi aspiraţiile; şi, prin rugăciunile noastre serioase şi sincere, înălțate în credinţă, primim înviorare şi vigoare de la Izvorul puterii noastre. Aceste întâlniri ar trebui să fie cele mai prețioase ocazii. …
Nu toţi au aceeaşi experienţă în viaţa lor religioasă. Dar cei cu experienţe diferite se adună laolaltă şi, în simplitate şi smerenie, fiecare își împărtășește experienţa. Toţi cei care urmează pe calea creştină trebuie să aibă, şi vor avea, o experienţă care este vie, nouă şi interesantă. O experienţă vie este alcătuită din încercări, conflicte şi ispite zilnice, din eforturi serioase şi din biruinţe, precum şi dintr-o pace şi o bucurie profunde, dobândite prin Isus. Simpla relatare a unor astfel de experienţe dă lumină, putere şi cunoştinţă, care le vor fi de ajutor altora, pentru a creşte în ceea ce priveşte viaţa spirituală.
Educați-vă mintea să iubească Biblia, să îî placă adunările de rugăciune, să iubească ora de meditație și, mai presus de orice, ora în care sufletul este în comuniune cu Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 91

Când i-a chemat pe ucenici de la plasele lor de pescuit, Hristos le-a spus că aveau să fie pescari de oameni. Prin aceasta, Hristos înțelegea că ei trebuiau să lucreze. Prin transmiterea adevărului către alții, ei trebuiau să arunce mrejele în partea dreaptă a corabiei. Prin aceasta Hristos voia să spună că ei trebuiau să lucreze prin credință pentru a salva suflete. Și, prin providența lui Dumnezeu, această lucrare, făcută pentru câte un om, avea să îi conducă să lucreze pentru cetăți întregi. Ei nu trebuiau să se simtă doar parte a diferitelor sisteme ale lucrării, ci părți ale marelui întreg, uniți toți inseparabil, ca zalele într-un lanț, legați de semenii lor și de Dumnezeu. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 253 (1 septembrie)

Faceți ca mici grupe să se adune pentru a studia Biblia. Prin aceasta nu veți pierde nimic, ci veți câștiga mult. În adunarea voastră vor fi și îngerii lui Dumnezeu și, în timp ce vă hrăniți cu Pâinea vieții, veți primi vigoare și putere spirituală. Veți fi hrăniți, ca să zic așa, cu frunzele pomului vieții. Numai prin acest mijloc vă puteți menține integritatea. Credincioșia față de Isus Hristos vă va asigura cea mai prețioasă răsplătire. Fie ca fiecare suflet să lupte pentru viața veșnică, mărturisindu-L pe Hristos în cuvânt și în spirit. El ne-a asigurat, prin Cuvântul Său, că vă va recunoaște și pe voi, și pe mine, cu bucurie și din toată inima, înaintea Tatălui Său din cer. Oare nu merită să luptăm pentru aceasta? Vedeți ce puteți face personal pentru a fi credincioși față de principii ca să rămâneți curați în fiecare fază a vieții voastre și veți vedea slava Sa. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 11 (3 ianuarie)

Prezența plină de har a lui Hristos în Cuvântul Său vine întotdeauna în întâmpinarea nevoilor sufletului, iar El este reprezentat ca fiind izvorul de apă vie, care înviorează sufletul însetat. Este privilegiul nostru să avem un Mântuitor viu și prezent. El este sursa puterii spirituale puse înăuntrul nostru, iar puterea Sa se va revărsa în afară prin cuvinte și fapte, înviorându-i pe toți cei ce se află în sfera noastră de influență și trezind în ei aspirația și dorința după putere și curăție, după sfințenie și pace și după acea bucurie care nu aduce cu ea nicio întristare. Acesta este rezultatul locuirii lăuntrice a Mântuitorului. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 390

Vineri, 27 noiembrie

Pentru studiu suplimentar:
Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 201 (12 iulie).