Poezia studiului 7

Ucenicia închinării

 

1 Cron. 16,1.8-36; Ps. 78,1-17; Daniel 3,16-28; Marcu 7,1-13; Ioan 4,24.

 

Când, uitându-se pe sine, ochiul tău e o-nsetare

După licărul fântânii scos afară de-ntrebare,

Adevărul îți coboară veșnicia în altare,

Lecție de har și pace despre Cel ce dăruiește

Viață-n tot ce te-nconjoară și prin Duh îți înnoiește

Bucuria-mpărtășită, ce-nchinare se numește!

 

Când iubirea creatoare a sădit grădina vieții,

Cartea părtășiei sfinte, în răcoarea dimineții,

Diabolica șoptire și-a ascuns ea scaieții,…

Și chiar dacă sub asediul ispitirilor deșarte,

Educația-nchinării are geamurile sparte,

De-ocrotirea Celui Veșnic, nici un foc nu o desparte!

 

Când în inimă strângi Duhul Adevărului, să-ți fie

Untdelemn de închinare, candelei spre veșnicie,

Spargi corbanul ce-ți ascunde viața de idolatrie,

Lași religia găleții la fântâna întâlnirii

Și alergi către cetate, purtând vestea-nveșnicirii

Pentru orișicine crede în Hristosul mântuirii!

 

Cornel Mafteiu

București, 10.11.2020