Comentarii inspirate (st. 10)

BIBLIA CA ISTORIE

Sabat după-amiază, 30 mai

În sfatul cerului s-a luat hotărârea să li se dea oamenilor un exemplu viu de păzire a Legii. După ce a decis să facă acest mare sacrificiu, Dumnezeu nu a lăsat nimic neclar, nimic nedefinit în legătură cu salvarea omenirii pierdute. El le-a dat oamenilor un standard după care să își formeze caracterul. El a rostit Legea Sa de pe muntele Sinai cu un glas care a fost bine auzit și într-o măreție înfricoșătoare. … Atât de mare a fost interesul lui Dumnezeu pentru ființele pe care le crease, atât de mult a iubit lumea, încât „a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3:16). Hristos a venit să îi aducă omului putere morală, să îl înalțe, să-l înnobileze și să-i dea putere, făcându-l părtaș firii dumnezeiești, după ce a fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. El le-a dovedit locuitorilor lumilor necăzute și oamenilor că Legea poate fi ținută. El a ascultat de Lege în timp ce era în corp omenesc, întărind astfel dreptatea lui Dumnezeu care a cerut ca omul să asculte de Lege. La judecată, viața Sa va fi un argument de necombătut în favoarea Legii lui Dumnezeu. – In Heavenly Places, p. 38

„Când a isprăvit Domnul [Hristos] de vorbit cu Moise pe muntele Sinai, i-a dat cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu.” Nimic din ce a fost scris pe aceste table nu putea fi dat la o parte. Prețiosul document cu Legea a fost pus în chivotul mărturiei și încă se află acolo, ascuns pentru a fi în siguranță, ferit de oameni. Dar, la momentul hotărât de Dumnezeu, El va scoate la iveală aceste table de piatră ca să fie o mărturie pentru lumea întreagă împotriva neascultării de poruncile Sale și a închinării idolatre a Sabatului contrafăcut. Există din abundență dovezi ale faptului că Legea lui Dumnezeu este imuabilă. Ea a fost scrisă cu degetul lui Dumnezeu, ca să nu poată fi niciodată ștearsă sau distrusă. Tablele de piatră sunt ascunse de Dumnezeu pentru a fi prezentate în marea zi a judecății exact așa cum au fost scrise de El. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 1, p. 1109

Iată lumea de astăzi care este în răzvrătire fățișă împotriva lui Dumnezeu. Este într-adevăr o generație greu de mulțumit, nerecunoscătoare, plină de formalism, nesinceritate, mândrie și apostazie. Oamenii neglijează Biblia și urăsc adevărul. Isus vede cum Legea Sa este respinsă, iubirea Sa este disprețuită și trimișii Săi sunt priviți cu indiferență. El a vorbit prin îndurările Sale, dar nu au fost recunoscute, a vorbit prin avertizări, dar acestea nu au fost luate în seamă. Curtea templului din sufletul omului a ajuns un loc pentru negustorii nesfinte. Egoismul, invidia, răutatea – toate acestea sunt cultivate. Cei care cred Cuvântul așa cum este scris sunt luați în râs. Există un dispreț crescând față de lege și ordine, care se vede în mod direct în încălcarea poruncilor clare ale lui Iehova. Dumnezeu a gravat pe table de piatră Cele Zece Porunci, pentru ca toți locuitorii pământului să poată înțelege caracterul Său veșnic și de neschimbat. – Lift Him Up, p. 141

Duminică, 31 mai: David, Solomon și monarhia

În timpul domniilor lui David și Solomon, Israel a atins punctul maxim al măreției sale. Făgăduința dată lui Avraam și repetată prin Moise a fost împlinită: „Căci, dacă veți păzi toate aceste porunci pe care vi le dau și dacă le veți împlini, dacă veți iubi pe Domnul, Dumnezeul vostru, veți umbla în toate căile Lui și vă veți alipi de El, Domnul va izgoni dinaintea voastră toate aceste neamuri și vă veți face stăpâni pe toate aceste neamuri care sunt mai mari și mai puternice decât voi. Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru va fi al vostru; hotarul vostru se va întinde din pustie până la Liban și de la râul Eufrat până la marea de la apus. Nimeni nu va putea să stea împotriva voastră” (Deuteronomul 11:22-25). – Educație, p. 48

Din Scripturile Vechiului Testament, el [Pavel] dovedea că, potrivit profețiilor și așteptării tuturor iudeilor, Mesia avea să fie din linia neamului lui Avraam și al lui David; apoi el a înșiruit descendența lui Isus de la patriarhul Avraam prin împăratul-psalmist. El a citit mărturia profeților cu privire la caracterul și lucrarea lui Mesia Cel făgăduit, cum și la primirea și tratarea Lui pe pământ; apoi, el a arătat că toate aceste profeții fuseseră împlinite în viața, lucrarea și moartea lui Isus din Nazaret. – Faptele apostolilor, p. 247

Mare fusese căderea lui David, dar profundă fusese pocăința lui, aprinsă era iubirea lui și puternică îi era credința. Fusese iertat mult și, prin urmare, iubise mult (Luca 7:48).

Psalmii lui David trec prin șirul experiențelor de la adâncimile recunoașterii vinovăției personale și osândirii de sine până la credința cea mai vie și legătura cea mai strânsă cu Dumnezeu. Descrierea vieții lui arată că păcatul nu poate aduce decât durere și ocară, dar iubirea și mila lui Dumnezeu pot atinge adâncimi din cele mai mari, credința poate înălța sufletul care se pocăiește până acolo încât să aibă parte de înfiere. Dintre toate asigurările cuprinse în Cuvântul Său, aceasta este una dintre mărturiile cele mai vii despre credincioșia şi dreptatea legământului de har al lui Dumnezeu. …
Pline de slavă sunt făgăduințele date lui David și casei lui, făgăduințe care țintesc către veacurile veșnice și își găsesc deplina lor împlinire în Domnul Hristos. Dumnezeu a declarat: „Am jurat robului Meu David … Mâna Mea îl va sprijini şi brațul Meu îl va întări. … Credincioșia și bunătatea Mea vor fi cu el și tăria lui se va înălța prin Numele Meu. Voi da în mâna lui marea şi în dreapta lui râurile. El Îmi va zice: «Tu ești Tatăl meu, Dumnezeul meu și Stânca mântuirii mele!» Iar Eu îl voi face întâiul născut, cel mai înalt dintre împărații pământului. Îi voi păstra totdeauna bunătatea Mea și legământul Meu îi va fi neclintit” (Psalmii 89:3-28). – Patriarhi şi profeţi, pp. 754–755

Luni, 1 iunie: Isaia, Ezechia şi Sanherib

Regatul lui Iuda fusese pustiit de armata de ocupație, dar Dumnezeu făgăduise să Se îngrijească în mod minunat de nevoile poporului. …
„De aceea, așa vorbește Domnul asupra împăratului Asiriei: «… Eu voi ocroti cetatea aceasta ca să o mântuiesc, din pricina Mea și din pricina robului Meu David.»” …
Chiar în noaptea aceea a venit izbăvirea. „În noaptea aceea a ieșit îngerul Domnului și a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci de mii de oameni.” … „Toți vitejii, domnitorii și căpeteniile” din tabăra împăratului Asiriei au fost uciși (2 Cronici 32:21).
Veștile cu privire la această pedeapsă cumplită venită asupra oștirii care fusese trimisă să cucerească Ierusalimul au ajuns repede la Sanherib, care păzea încă drumul dinspre Egipt către Iudeea. Cuprins de frică, împăratul asirian s-a grăbit să plece și „s-a întors rușinat în țara lui” (vers. 21). Dar nu avea să mai domnească multă vreme. Potrivit cu prorocia care fusese rostită cu privire la sfârșitul lui neașteptat, el a fost asasinat de cei din casa lui. …

Dumnezeul evreilor îl biruise pe asirianul cel mândru. Onoarea lui Iehova fusese apărată în ochii popoarelor înconjurătoare. În Ierusalim, inimile oamenilor erau pline de o bucurie sfântă. Rugăciunile lor stăruitoare pentru izbăvire fuseseră împletite cu mărturisirea păcatului și cu multe lacrimi. În nevoia lor cea mare, se încrezuseră cu totul în puterea lui Dumnezeu de a-i salva, și El nu-i părăsise. Acum, curțile templul răsunau de cântecele solemne de laudă. – Profeţi şi regi, pp. 360–362

Nu este voia lui Dumnezeu ca poporul Său să fie doborât de grijile vieții. Dar Domnul nu ne amăgește. El nu ne spune: „Nu vă temeți, căci pe calea voastră nu sunt pericole.” El știe că sunt încercări și pericole și este sincer și deschis cu noi. El nu plănuiește să-i scoată acum pe copiii Săi din lumea de păcat și răutate, ci îi îndreaptă spre un loc sigur de scăpare. Rugăciunea Sa pentru ucenicii Săi era: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzești de cel rău.” „În lume”, spunea Mântuitorul, „veți avea necazuri, dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea” (Ioan 17:15;16:33). – Calea către Hristos, pp. 122–123

Adesea, viața creștinului este înconjurată de pericole, iar împlinirea datoriei pare greu de adus la îndeplinire. Imaginația întrezărește o ruină iminentă în față și sclavie sau moarte în urmă. Și totuși vocea lui Dumnezeu spune clar: „Mergeți înainte!” Noi trebuie să ascultăm de porunca aceasta, chiar dacă ochii noștri nu pot pătrunde prin întuneric și chiar dacă simțim la picioarele noastre valurile reci ale mării. Obstacolele care stau în calea înaintării noastre nu vor dispărea niciodată înaintea unui spirit zăbavnic și îndoielnic. … Necredința șoptește: „Să așteptăm până când sunt date la o parte toate piedicile și până când vom putea să vedem clar drumul înaintea noastră”, dar credința plină de curaj îndeamnă la înaintare, nădăjduind și crezând totul. – Patriarhi şi profeţi, p. 290

Marți, 2 iunie: Daniel, Nebucadnețar şi Babilonul

Daniel și tovarășii lui… erau politicoși, respectuoși, buni și aveau darul de a fi blânzi și modești. Și acum, când Daniel și prietenii lui au fost puși în fața testului, ei s-au așezat cu totul de partea neprihănirii și a adevărului. Ei nu au acționat după capricii, ci în mod inteligent. Ei au hotărât ca, întrucât carnea nu făcuse parte din dieta lor mai înainte, să nu fie în hrana lor nici în viitor. Și, întrucât vinul le era interzis tuturor acelora care erau angajați în slujba lui Dumnezeu, ei au hotărât să nu se atingă de vin. … Daniel și prietenii lui nu au știut care avea să fie urmarea hotărârii lor. Ei nu știau, dar aceasta ar fi putut să îi coste viața, însă ei s-au hotărât să meargă înainte pe calea cea strâmtă a unei stricte temperanțe, chiar la curtea desfrânată a Babilonului. … Obiceiurile bune ale acestor tineri au fost în favoarea lor. Ei au încredințat cazul lor în mâinile lui Dumnezeu, urmând o disciplină de strictă de tăgăduire de sine și cumpătare în toate lucrurile. Și Domnul a conlucrat cu Daniel și prietenii săi. – In Heavenly Places, p. 261

Prima noastră datorie față de Dumnezeu și față de semenii noștri este aceea a dezvoltării de sine. Fiecare capacitate cu care ne-a înzestrat Creatorul ar trebui cultivată până la cel mai înalt grad de perfecțiune, ca să putem fi în stare să facem cantitatea cea mai mare de bine de care suntem capabili. Așadar, timpul care este folosit pentru stabilirea și păstrarea unei bune sănătăți fizice și intelectuale este bine folosit. Noi nu ne putem permite să micșorăm sau să paralizăm vreo funcție a minții sau a corpului prin muncă peste măsură sau prin abuzarea vreunei părți a mașinăriei vii. Dacă facem aceasta, cu siguranță va trebui să suferim consecințele. – Îndrumarea copilului, p. 395

Când un suflet este convertit cu adevărat, cu ajutorul lui Isus Hristos, el termină cu obiceiurile vechi și cu trăsăturile rele de caracter și, pentru el toate lucrurile devin noi. Printre cei care susțin că sunt slujitori ai lui Hristos ar trebui cultivată o hotărâre serioasă, așa cum a avut Daniel la curtea Babilonului. El știa că Domnul este scutul și tăria lui, cel care îl înconjura pe dinainte și pe dinapoi. În mijlocul corupției de la curtea Babilonului, el nu s-a lăsat atras de priveliști și sunete care l-ar fi putut fermeca și duce în ispită. Când îndatoririle de serviciu îl obligau să fie prezent la scene de petrecere, de necumpătare și idolatrie josnică, el a cultivat obiceiul de a se ruga în tăcere și astfel era păzit prin puterea lui Dumnezeu. Faptul de a avea mintea înălțată spre Dumnezeu va fi benefic întotdeauna și în orice loc. Să lăsăm sufletul să cultive obiceiul de a-L contempla pe Răscumpărătorul lumii. … Ajutorul se găsește la Acela care este plin de putere. Isus Și-a dat viața pentru ca orice suflet să poată avea un ajutor puternic în El. – That I May Know Him, p. 247

Miercuri, 3 iunie: Isus din istorie

Naţiunea iudaică fusese păstrată ca martoră că Hristos trebuia să Se nască din seminţia lui Avraam și din neamul lui David, dar, cu toate acestea, oamenii nu știau că venirea Lui era acum apropiată. În templu, sacrificiul de dimineaţă și de seară arăta zilnic spre Mielul lui Dumnezeu, dar nici aici nu se făcea nicio pregătire pentru primirea Sa. Preoţii și învăţătorii naţiunii nu știau că cel mai mare eveniment al veacurilor era gata să aibă loc. …
După cum, pe vremuri, Cirus fusese chemat la tronul imperiului universal ca să-i poată pune în libertate pe captivii Domnului, tot astfel Caesar Augustus a fost făcut mijlocul pentru îndeplinirea planului lui Dumnezeu de a o aduce pe mama lui Isus la Betleem. Ea era din neamul lui David, și Fiul lui David trebuia să Se nască în cetatea lui David. … Dar, în cetatea neamului lor împărătesc, Iosif și Maria nu au fost recunoscuţi sau onoraţi. Obosiţi și fără adăpost, ei au străbătut tot drumul îngust, de la poarta cetăţii până la extremitatea de răsărit a orașului, căutând în zadar un loc de odihnă pentru noapte. Pentru ei nu s-a găsit nicio cameră la hanul aglomerat. În cele din urmă, ei au găsit refugiu într-un adăpost rudimentar, pentru animale, și aici S-a născut Mântuitorul lumii. – Hristos, Lumina lumii, p. 44

Caiafa … aparţinea partidei saducheilor, dintre care unii erau cei mai înverșunaţi vrăjmași ai Domnului Hristos. El însuși, deși era mai slab în ceea ce privește puterea caracterului, era tot atât de aspru, fără inimă și fără scrupule ca Ana. El n-ar fi lăsat nefolosit niciun mijloc pentru a-L nimici pe Isus. …
Caiafa L-a privit pe Domnul Hristos ca pe un rival al său. Nerăbdarea oamenilor de a-L auzi pe Mântuitorul și aparenta lor grabă de a accepta învăţăturile Lui treziseră gelozia amară a marelui-preot. Dar acum, privind la Cel arestat, Caiafa era plin de admiraţie pentru înfăţișarea Sa nobilă și demnă. O convingere plana asupra lui, și anume că Omul acesta era la fel ca Dumnezeu. În clipa următoare însă, în mod dispreţuitor, a alungat acest gând. De îndată, vocea lui s-a auzit plină de ironie și aroganţă, cerându-I Domnului Isus să facă una dintre marile Lui minuni înaintea lor. Dar Mântuitorul parcă nici nu a auzit cuvintele lui. – Hristos, Lumina lumii, pp. 703–705

Caiafa negase doctrina învierii din morţi, a judecăţii și a vieţii viitoare. Acum, el era cuprins de o furie satanică. … Rupându-și veșmântul, pentru ca poporul să vadă pretinsa lui groază, el a cerut ca, fără să se mai continue cercetările, Arestatul să fie condamnat pentru blasfemie. …
Conștienţa vinovăţiei și pasiunea l-au făcut pe Caiafa să facă ceea ce a făcut. El era furios pe sine pentru că, de fapt, crezuse cuvintele Domnului Hristos și, în loc să-și sfâșie inima ca urmare a unui profund simţământ al adevărului și să mărturisească faptul că Isus era Mesia, el și-a sfâșiat hainele preoţești, ca semn al unei împotriviri categorice. Acest gest al său avea semnificaţii profunde. Însă puţin și-a dat seama Caiafa de însemnătatea lui. În acest gest, făcut spre a-i influenţa pe judecători și pentru a obţine astfel condamnarea Domnului Hristos, marele-preot s-a condamnat pe sine. Prin legea dată de Dumnezeu, era descalificat pentru slujba preoţiei. Făcând astfel, el pronunţase asupră-și sentinţa de condamnare la moarte. – Hristos, Lumina lumii, p. 708

Joi, 4 iunie: Credința și istoria

Credința înseamnă să ne încredem în Dumnezeu, să credem că El ne iubește și știe ce este potrivit pentru cel mai mare bine al nostru. În loc să mergem pe drumul nostru, ea ne conducem să alegem calea Lui. În locul nepriceperii noastre, credința primește înțelepciunea Lui, în locul slăbiciunii noastre, puterea Lui, în locul păcătoșeniei noastre, neprihănirea Lui. Viața noastră este a Lui și noi înșine suntem ai Lui; credința Îl recunoaște ca Stăpân de drept și are parte de binecuvântările care vin în urma recunoașterii acestui lucru. Se pune accentul pe adevăr, corectitudine și curăție ca fiind secretele succesului în viață. Orice impuls bun și aspirație înaltă sunt un dar de la Dumnezeu; credința primește de la Dumnezeu viața care poate aduce adevărata creștere și eficiență. Când vorbim despre credință ar trebui să facem în mintea noastră o distincție clară. Există un fel de a crede, foarte diferit de credința adevărată. … Acolo unde nu este doar credință în Cuvântul lui Dumnezeu, ci supunere a voinței față de El, acolo unde inima Îi este predată Lui și afecțiunea toată este pentru El, doar acolo este credință, credința care lucrează prin fapte și curățește sufletul. Printr-o astfel de credință, inima este reînnoită după asemănarea cu chipul Său. – The Faith I Live By, p. 90

Poate că aceia care sunt într-o strânsă legătură cu Dumnezeu nu vor prospera în lucrurile acestei vieţi, poate că, adesea, vor fi greu încercaţi şi loviţi. Iosif a fost calomniat şi persecutat pentru că şi-a păstrat virtutea şi integritatea. David, acel mesager ales de Dumnezeu, a fost urmărit de duşmanii lui nelegiuiţi şi vânat ca un animal de pradă. Daniel a fost aruncat în groapa cu lei pentru că a fost credincios şi nu a renunţat la supunerea sa faţă de Dumnezeu. Iov a fost deposedat de averile lui pământeşti şi atât de lovit de suferinţa fizică, încât a fost respins chiar şi de rude şi de prieteni, dar, cu toate acestea, el şi-a păstrat integritatea şi credincioşia faţă de Dumnezeu. … Pavel a fost întemniţat, bătut cu nuiele, lovit cu pietre şi, în cele din urmă, condamnat la moarte pentru că era un mesager credincios, ducându-le neamurilor Evanghelia. Ioan, ucenicul iubit, a fost exilat pe insula Patmos „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos”.
Aceste exemple de oameni statornici prin tăria puterii divine sunt o mărturie pentru lume despre credincioşia cu care Îşi tine Dumnezeu făgăduinţele, despre prezenţa Sa continuă şi despre harul Său susţinător. Când priveşte la aceşti bărbaţi modeşti, lumea nu poate să discearnă valoarea morală pe care o au în ochii lui Dumnezeu. Este o lucrare a credinţei să răspunzi calm în ceasul cel mai întunecat şi, oricât de greu ai fi încercat şi lovit de furtună, să simţi că Tatăl nostru este la cârmă. Doar ochiul credinţei poate să privească dincolo de lucrurile vremelnice şi să perceapă şi să aprecieze valoarea bogăţiilor veşnice. – Mărturii, vol. 4, p. 525

Cei din poporul nostru ar trebui să se asigure că Duhul lui Dumnezeu Își face lucrarea asupra lor în fiecare zi. Ei trebuie să aibă o credință care lucrează din iubire, o credință care vine de la Dumnezeu. Nu trebuie să existe nici un fir de egoism țesut în lucrarea lor. Când credința noastră lucrează din iubire, o iubire ca aceea care ne-a fost descoperită în viața Domnului Isus, țesătura va fi trainică, rod al unei voințe supuse. Dar Hristos nu poate locui în noi dacă eul nu a murit. Până ce eul nu moare, nu putem să avem acea credință care lucrează din iubire și care curățește sufletul. – That I May Know Him, p. 226

Vineri, 5 iunie

Pentru studiu suplimentar:
Patriarhi şi profeţi, cap. „David şi Goliat”.