Comentarii inspirate (st. 8)

CARTEA GENEZA ȘI FACEREA LUMII (I)

Sabat după-amiază, 16 mai

Astăzi, oamenii declară că învăţăturile Domnului Hristos cu privire la Dumnezeu nu pot fi susţinute de lucrurile din lumea naturală, că natura nu este în armonie cu Scripturile Vechiului şi Noului Testament. Această presupusă lipsă de armonie între ştiinţă şi natură nu există. Cuvântul Dumnezeului cerurilor nu este în armonie cu ştiinţa oamenilor, dar este într-un acord perfect cu ştiinţa creată de El Însuşi. Acest Dumnezeu viu este vrednic să Îi închinăm gândurile noastre, lauda noastră şi adorarea, pentru că este Creatorul lumii şi Creatorul omului. Noi trebuie să-L lăudăm pentru că suntem nişte făpturi atât de minunate. Trupul nostru nu era ascuns de El atunci când am luat fiinţă în mod tainic. Ochii Săi ne vedeau înainte ca noi să avem chip şi în cartea Sa erau scrise toate zilele noastre înainte să fi existat vreuna dintre ele. El a suflat în nările noastre suflare de viaţă. Inspiraţia de la Dumnezeu ne-a dat înţelegerea. – Manuscript 117, 21 septembrie, 1898, „A Personal God”

Învățătura despre întruparea lui Hristos, despre faptul că El a luat trup omenesc, este o taină „ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile” (Coloseni 1:26). Ea este taina cea mare şi adâncă a evlaviei. „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Domnul Hristos a luat asupra Sa natura omenească, o natură inferioară naturii Sale cereşti. Nimic nu arată mai bine decât faptul acesta condescendenţa minunată a lui Dumnezeu. …
Domnul Hristos nu a luat doar în aparenţă natura omenească, ci a luat-o cu adevărat. El a avut în realitate natura omenească. „Deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuși a fost deopotrivă părtaş la ele” (Evrei 2:14). El a fost fiul Mariei şi urmaş al lui David, din punct de vedere al descendenţei omeneşti. Despre El s-a declarat că a fost om, chiar Omul Hristos Isus. „El (în KJV: Omul acesta)”, scrie apostolul Pavel, „a fost găsit vrednic să aibă o slavă cu atât mai mare decât a lui Moise, cu cât cel ce a zidit o casă are mai multă cinste decât casa însăşi” (Evrei 3:3). – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, p. 1130

Era nevoie de putere creatoare pentru a reface sănătatea acelui trup în stare de descompunere. Același glas care l-a chemat la viaţă pe omul făcut din ţărâna pământului a rostit cuvinte de viaţă și pentru slăbănogul muribund. Și aceeași putere care a dat viaţă trupului a reînnoit și inima. Acela care la creaţiune „a zis și s-a făcut”, care „poruncește și ce poruncește ia fiinţă” (Psalmii 33:9), rostise o hotărâre de viaţă pentru omul mort în greșeli și păcate. Vindecarea trupului era o dovadă a puterii care înnoise inima. Hristos i-a poruncit slăbănogului să se ridice și să meargă, „ca să știţi”, a zis El, „că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele”. …
Isus a venit „să nimicească lucrările Diavolului”. „În El era viaţă” și El zice: „Am venit ca oile Mele să aibă viaţă și să o aibă din belșug”. El este „duh dătător de viaţă” (1 Ioan 3:8; Ioan 1:4; 10:10; 1 Corinteni 15:45). El are și acum aceeași putere dătătoare de viaţă, la fel ca atunci când vindeca bolnavii pe pământ și rostea iertare pentru păcătoși. – Hristos, Lumina lumii, pp. 269–270

Duminică, 17 mai: „La început…”

„La început, Dumnezeu” (Geneza 1:1). Numai aici poate găsi mintea odihnă pentru întrebările ei arzătoare, ca un zbor al porumbelului către arcă. Deasupra, dedesubt, oriunde, există Dragostea Infinită, lucrând în toate lucrurile pentru a împlini „orice dorință de bunătate” (2 Tesaloniceni 1:11).
„În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El” (Romani 1:20). Dar mărturia lor nu poate fi înțeleasă decât cu ajutorul Învățătorului divin. „Care dintre oameni cunoaște lucrurile omului, în afară de duhul omului care este în el? Tot așa, nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:11). …
Numai cu ajutorul acelui Duh care la început „Se mișca pe deasupra apelor”, cu ajutorul Cuvântului prin care „toate lucrurile au fost făcute”, al acelei Lumini adevărate „care luminează pe orice om care vine în lume”, poate fi interpretată corect mărturia științei. Numai prin călăuzirea Lor pot fi descoperite cele mai adânci adevăruri. – Educație, p. 134

Pământul a ieșit nespus de frumos din mâna Creatorului. Existau munți, dealuri și câmpii, cu râuri și lacuri presărate printre ele. Pământul nu era o câmpie întinsă, ci monotonia peisajului era întreruptă de dealuri și munți, nu atât de înalți și colțuroși cum sunt acum, ci având o formă frumoasă și simetrică. Nu se vedeau deloc stânci înalte și golașe, căci se aflau sub pământ, alcătuind scheletul lui. Dealurile, munții și câmpiile frumoase erau împodobite cu plante, flori și copaci înalți și maiestuoși, de toate soiurile, cu mult mai înalți și mai frumoși decât cei de astăzi. Aerul era curat și sănătos, iar pământul părea ca un palat nobil. Îngerii priveau și se bucurau de lucrările frumoase și minunate ale lui Dumnezeu. – Lift Him Up, p. 47

Aceia care au o adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu nu vor ajunge să fie atât de îndrăgostiţi de legile materiei sau de lucrurile din natură, încât să treacă cu vederea sau să refuze să recunoască lucrarea continuă a lui Dumnezeu în natură. Natura nu este Dumnezeu, nici nu a fost vreodată Dumnezeu. Glasul naturii mărturiseşte despre Dumnezeu, dar natura nu este Dumnezeu. Pentru că El a creat-o, lumea mărturiseşte pur şi simplu despre puterea Sa. Divinitatea este Autorul naturii. În ea însăşi, lumea naturii nu are nicio putere, în afară de puterea pe care i-o furnizează Dumnezeu. Există un Dumnezeu personal – Tatăl; există un Hristos personal – Fiul. „După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile [în engl.: lumile]” (Evrei 1:1-3). – Solii alese, cartea 1, p. 293

Luni, 18 mai: Zilele creaţiunii

Am fost dusă înapoi, la creaţiune, şi mi-a fost arătat că prima săptămână, în care Dumnezeu Şi-a încheiat lucrarea în şase zile şi în a şaptea zi S-a odihnit, a fost la fel ca oricare săptămână. Prin aceste zile în care a creat şi ziua de odihnă, Marele Dumnezeu a stabilit măsura acestui ciclu ca model pentru săptămânile care urmau să se deruleze în acelaşi fel, până la încheierea timpului. „Astfel a fost încheiată crearea cerurilor, a pământului a întregii lor oştiri [în engl.: generation]” (Geneza 2:1, NTR). Dumnezeu ne-a dăruit nouă rezultatul lucrării Sale de la încheierea fiecărei zile. Lucrarea fiecărei zile a fost în ochii Săi o nouă „oştire” (o generație nouă din altă categorie), pentru că în fiecare zi El a creat, a realizat o nouă parte a planului Său. În cea de-a șaptea zi a primei săptămâni, Dumnezeu S-a odihnit de lucrul Său, a binecuvântat ziua în care S-a odihnit și a pus-o deoparte în folosul omului. Ciclul săptămânal de șapte zile literale, șase pentru muncă și a șaptea pentru odihnă, care a fost păstrat și adus până la noi prin istoria biblică, își are originea în mărețele înfăptuiri realizate în primele șapte zile. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 90

Presupunerea necredinței că, pentru evenimentele din prima săptămână ar fi fost nevoie de existența a șapte perioade întinse, nedefinite, lovește direct la temelia Sabatului poruncii a patra. Această presupunere face nedefinit și obscur ceva ce Dumnezeu arătat foarte clar. Este cel mai rău fel de necredință, iar pentru cei care spun că ei cred raportul creațiunii, aceasta este necredință deghizată. Ea Îl acuză pe Dumnezeu că le cere oamenilor să țină seama de o săptămână formată din șapte zile literale ca o comemorare a șapte perioade nedefinite, iar lucrul acesta nu se potrivește cu felul Său de a Se purta cu muritorii și este o impietate la adresa înțelepciunii Sale. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 91

Acum știm cu siguranţă că a doua venire este aproape. „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece”, a zis El.
Hristos vine pe nori cu mare slavă. Va fi însoţit de o mulţime de îngeri strălucitori. El va veni să-i trezească pe cei morţi și să-i glorifice pe sfinţii cei vii, din mărire în mărire. El va veni să-i onoreze pe aceia care L-au iubit și au păzit poruncile Sale, pentru a-i lua la Sine. El nu i-a uitat nici pe ei, nici făgăduinţele Lui. Legătura familiei se va reface. Când privim în urmă, la morţii noștri, ne putem gândi la dimineaţa în care trâmbiţa lui Dumnezeu va suna, când „morţii vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbaţi” (1 Corinteni 15:52). Încă puţin, și Îl vom vedea pe Împărat în frumuseţea Lui. Încă puţin, și El va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Încă puţin, și El ne va înfăţișa „fără prihană și plini de bucurie înaintea slavei Sale” (Iuda, vers. 24). De aceea, când a dat semnele venirii Sale, El a zis: „Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitaţi în sus și să vă ridicaţi capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” – Hristos, Lumina lumii, p. 632

Marți, 19 mai: Sabatul și creațiunea

Geologii necredincioși afirmă că lumea este cu foarte mult mai veche decât arată raportul biblic. Ei resping raportul Bibliei din cauza acelor lucruri aflate chiar din pământ, pe care le consideră evidențe că lumea există de sute de mii de ani. Și mulți care pretind că ei cred raportul biblic nu au capacitatea de a potrivi lucrurile minunate care se găsesc în pământ cu ideea că săptămâna creațiunii a fost de numai șapte zile literale și că lumea nu are acum decât aproximativ șase mii de ani. Ca să se elibereze de dificultățile pe care li le pun în cale geologii necredincioși, aceștia adoptă viziunea conform căreia cele șase zile ale creațiunii au fost șase perioade întinse, nedefinite, iar ziua în care Domnul S-a odihnit a fost o altă perioadă nedefinită, făcând astfel să nu aibă sens porunca a patra din Legea cea sfântă a lui Dumnezeu. Unii acceptă numaidecât această poziție, pentru că ea nimicește puterea poruncii a patra și îi face să se simtă liberi de cerințele pe care le are de la ei. – Spiritual Gifts, vol. 3, pp. 91–92

Atunci când a rostit cu glas puternic Legea Sa la Sinai, Dumnezeu a introdus Sabatul prin cuvintele: „Adu-ți aminte de ziua Sabatului ca să o sfințești.” Apoi El a arătat clar ce va trebui făcut în cele șase zile și ce nu trebuie făcut în ziua a șaptea. Apoi, arătându-ne motivul pentru care trebuie să luăm seama la săptămână, a arătat înapoi, la exemplul Său din primele șapte zile de la început. „Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul și marea și tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit, de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o.”
Acest motiv apare frumos și ne obligă atunci când înțelegem că raportul creațiunii se referă la zile literale. Primele șase zile ale fiecărei săptămâni îi sunt date omului ca să lucreze în ele, pentru că Dumnezeu a folosit aceeași perioadă a primei săptămâni în lucrarea Sa de a crea. Dar Dumnezeu a pus deoparte ziua a șaptea ca zi de odihnă, în amintirea faptului că El S-a odihnit în aceeași perioadă, după ce terminase lucrarea Sa în șase zile. – Spiritual Gifts, vol. 3, p. 90

„… Importanța Sabatului ca monument al creațiunii este că el păstrează întotdeauna prezent motivul adevărat pentru care închinarea I se cuvine lui Dumnezeu” – pentru că El este Creatorul, iar noi suntem făpturile Sale. „De aceea, Sabatul stă chiar la temelia închinării înaintea lui Dumnezeu, căci el ne învață acest mare adevăr în modul cel mai impresionant și nicio altă instituție nu face lucrul acesta.
Adevăratul temei al închinării aduse lui Dumnezeu, nu numai în ziua a șaptea, ci al întregii închinări, se găsește în deosebirea dintre Creator și creaturile Sale. Acest fapt important nu se poate învechi niciodată și nu trebuie uitat niciodată” (J.N. Andrews, History of the Sabbath, cap. 27). Întotdeauna, în mintea oamenilor, trebuia să fie păstrat acest adevăr: că Dumnezeu a instituit Sabatul în Eden și, câtă vreme faptul că El este Creatorul nostru continuă să fie motivul pentru care ne închinăm Lui, atâta vreme Sabatul va continua să fie semnul și memorialul Său. – Tragedia veacurilor, p. 437

Miercuri, 20 mai: Creațiunea și căsătoria

Domnul a fost mulțumit de această ultimă și cea mai nobilă dintre toate creaturile Sale și a avut în vedere ca omul să fie locuitorul desăvârșit al unei lumi desăvârșite. Însă scopul Său nu era ca omul să trăiască singur. El a spus: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să fac un ajutor potrivit pentru el.”
Dumnezeu Însuși i-a dat lui Adam o tovarășă … o persoană potrivită, spre a-i fi tovarășă – una care putea să fie una cu el în dragoste și împreunăsimțire. Eva a fost creată dintr-o coastă a lui Adam, ceea ce înseamnă că ea nu trebuie să stăpânească asupra lui (ca fiind capul) și nici să fie călcată în picioare ca inferioară, ci să stea alături de el ca egală, să fie iubită și protejată de el. O parte din om, os din oasele sale și carne din carnea sa, ea era a doua identitate a lui, mărturie a apropierii și atașamentului plin de afecțiune care trebuie să existe în această legătură. … „De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va lipi de nevasta sa și vor fi un singur trup.” – Căminul adventist, p. 25

Dumnezeu a sărbătorit prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are la originea sa pe Creatorul universului. „Căsătoria să fie onorată de toți” (Evrei 13:4, NTR); ea a constituit unul dintre primele daruri ale lui Dumnezeu pentru om și este una dintre cele două instituții pe care, după cădere, Adam le-a dus cu sine dincolo de porțile Paradisului. Când sunt recunoscute principiile divine în cadrul acestei relații și cei doi se supun acestora, căsătoria este o binecuvântare; ea apără curăția și fericirea neamului omenesc, asigură nevoile sociale ale omului, îl înalță din punct de vedere fizic, intelectual și moral. …
Domnul Hristos a onorat căsătoria, făcând din ea și un simbol al legăturii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este mirele; mireasa este biserica, despre care – fiind aleasa Sa – El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito, nu ai niciun cusur.” – Căminul adventist, pp. 25–26

Mai târziu, când fariseii L-au întrebat despre legalitatea divorțului, Isus le-a atras atenția ascultătorilor Săi la instituția căsătoriei, așa cum a fost rânduită la creațiune. „Din pricina împietririi inimilor voastre”, le-a zis El, „a îngăduit Moise să vă lăsați nevestele, dar de la început n-a fost așa” (Matei 19:8). El le-a amintit de zilele binecuvântate ale Edenului, când Dumnezeu a declarat că toate lucrurile erau „foarte bune”. De atunci își au începutul căsătoria și Sabatul, cele două instituții create pentru slava lui Dumnezeu și spre binele omenirii. Atunci când a unit mâinile perechii sfinte prin căsătorie… Creatorul a enunțat legea căsătoriei pentru toți urmașii lui Adam până la sfârșitul timpului. Ceea ce Însuși Tatăl cel veșnic declarase ca fiind bun era legea celei mai înalte binecuvântări și dezvoltări pentru om.
Așa cum s-a întâmplat cu toate darurile bune pe care le-a dat Dumnezeu oamenilor pentru a fi păstrate, s-a întâmplat și cu căsătoria, care a fost stricată prin păcat. Dar scopul Evangheliei este de a restatornici curăția și frumusețea ei. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pp. 63–64

Joi, 21 mai: Creaţiunea, căderea în păcat şi jertfa Mântuitorului

După căderea sa, [Satana] a lucrat la mintea lui Adam şi a Evei şi i-a făcut să renunţe la loialitatea lor. … Acum, dacă Legea lui Dumnezeu ar fi putut să fie schimbată şi modificată ca să se potrivească omului în starea sa decăzută, Adam ar fi fost iertat şi lăsat să rămână în căminul său din Eden, însă pedeapsa pentru păcat era moartea şi Isus a devenit înlocuitorul omului şi asigurarea lui. Dacă Legea lui Dumnezeu ar fi putut să fie schimbată, atunci ar fi fost momentul potrivit să se facă această schimbare şi Hristos să rămână în curţile cereşti, iar acel imens sacrificiu făcut pentru salvarea omenirii căzute nu ar mai fi fost necesar. Dar nu, Legea lui Dumnezeu nu putea fi schimbată în caracterul ei, de aceea Hristos S-a dat pe Sine ca jertfă în favoarea omului căzut, iar Adam a pierdut Edenul şi a fost pus la probă împreună cu urmașii săi. – That I May Know Him, p. 289

Vestea despre căderea omului s-a răspândit în tot cerul. Toate harpele au tăcut. Îngerii și-au aruncat cununile de pe cap, cuprinși de tristețe. Tot cerul era în fierbere. S-a ținut un consiliu pentru a se hotărî ce trebuia făcut cu perechea vinovată. Îngerii se temeau că Adam și Eva își vor întinde mâna și vor mânca din pomul vieții, devenind astfel păcătoși nemuritori. Dar Dumnezeu a spus că îi va izgoni pe păcătoși din grădină. Au fost trimiși de îndată îngeri să păzească drumul care ducea către pomul vieții. Era planul elaborat al lui Satana, ca Adam și Eva să fie neascultători față de Dumnezeu, să aibă parte de nemulțumirea Sa și apoi să mănânce din pomul vieții pentru a putea trăi veșnic în păcat și neascultare și, astfel, păcatul să fie eternizat. Însă au fost trimiși îngeri sfinți ca să-i izgonească din grădină și să le taie calea către pomul vieții. Fiecare dintre acești îngeri puternici ținea în mâna dreaptă ceva care semăna cu o sabie strălucitoare. – Scrieri timpurii (Experiențe și viziuni), pp. 148–149

Cerul este un loc curat și sfânt, în care nimeni nu va putea intra dacă nu este rafinat, spiritual, curat și purificat. Avem o lucrare de făcut pentru noi înșine și vom fi în stare s-o facem doar dacă luăm putere de la Isus. Biblia trebuie să constituie studiul nostru mai presus de orice altă carte. Ar trebui să o prețuim și s-o ascultăm ca fiind glasul lui Dumnezeu. Noi trebuie să vedem și să-i înțelegem restricțiile și cerințele, „să faci” și „să nu faci”, și să fim conștienți de adevărata însemnătate a Cuvântului lui Dumnezeu. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 133

Hristos, prin sacrificiul Său, a plătit pedeapsa păcatului și, nu numai că îl va răscumpăra pe om, ci va recâștiga și stăpânirea pierdută. Tot ce a fost pierdut de primul Adam va fi recâștigat de al doilea Adam. … Dumnezeu a creat pământul ca să fie căminul unor ființe sfinte și fericite. Domnul „a întocmit pământul, l-a făcut și l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit” (Isaia 45: 18). Scopul acesta va fi împlinit atunci când, reînnoit prin puterea lui Dumnezeu și eliberat de păcat și durere, el va deveni căminul veşnic al celor răscumpărați. – Patriarhi şi profeţi, p. 67

Vineri, 22 mai

Pentru studiu suplimentar:
Patriarhi şi profeţi, capitolele „O săptămână literală” şi „Creaţiunea”.