DE CE ESTE NEVOIE DE INTERPRETARE?

Sabat după-amiază, 2 mai

Credinţa este prima treaptă pe scara avansării. Fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dar mulţi se opresc aici şi nu urcă niciodată mai mult. Se pare că ei cred că, dacă şi-au mărturisit credinţa în Hristos, dacă numele lor sunt trecute în registrul bisericii, lucrarea lor s-a încheiat. Credinţa este esenţială, dar Cuvântul inspirat spune: „Să uniţi cu credinţa voastră fapta” (în engl.: virtutea). Aceia care doresc viaţa veşnică şi un cămin în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să-şi întemeieze zidirea caracterului pe virtute. Piatra din capul unghiului trebuie să fie Isus. Lucrurile care întinează sufletul trebuie scoase din minte şi din viaţă. Când vin ispite, trebuie să le rezistăm prin puterea lui Hristos. Virtutea Mielului fără pată al lui Dumnezeu trebuie să fie întreţesută în caracter până ce sufletul va putea să rămână integru. – My Life Today, p. 96

Lectura cărților care tratează subiectul credinței noastre și citirea argumentelor expuse în scrierile altora constituie un ajutor important și excelent, dar acestea nu-i vor conferi minții cea mai mare putere. Cea mai bună carte din lume pentru obținerea culturii intelectuale este Biblia. Studiul ei solicită mintea, dezvoltă memoria și ascute intelectul mai mult decât studiul tuturor celorlalte subiecte de care se ocupă filozofia omenească. Marile subiecte prezentate de ea, simplitatea plină de demnitate cu care sunt tratate aceste subiecte şi lumina oferită cu privire la marile probleme ale vieții întăresc și dezvoltă capacitatea de înțelegere.
În marele conflict care se află în fața noastră, cel care dorește să rămână loial față de Hristos trebuie să pătrundă dincolo de opiniile și doctrinele omenești. Solia mea … este aceasta: „Respectați cu strictețe orele dedicate rugăciunii, studiului Bibliei și cercetării de sine. Rezervați o parte a fiecărei zile pentru studiul Scripturilor și pentru comuniunea cu Dumnezeu. Numai El poate să vă dea aspirații nobile, numai El poate modela caracterul vostru pentru a deveni asemenea celui divin. Apropiați-vă de El în rugăciune stăruitoare, iar El vă va umple inima cu scopuri înalte și sfinte și cu o dorință profundă și fierbinte după curăția și claritatea gândirii.” – Slujitorii Evangheliei, pp. 99–100

O credință ca aceasta este necesară în lume astăzi – credința care se prinde de făgăduințele Cuvântului lui Dumnezeu și nu se lasă până când Cerul nu răspunde. O credință ca aceasta ne leagă strâns cu Cerul și ne aduce putere pentru a lupta cu forțele întunericului. „Prin credință”, copiii lui Dumnezeu „au cucerit împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oștile vrăjmașe” (Evrei 11:33,34). Și prin credință și noi astăzi trebuie să atingem înălțimile planului lui Dumnezeu pentru noi! – Profeți și regi, p. 157

Duminică, 3 mai: Presupunerile

Când Isus i-a întâlnit prima dată pe ucenicii Săi în odaia de sus, Toma nu era cu ei. El a auzit cum ceilalţi povesteau lucrurile acestea și a primit destule dovezi că Isus înviase, dar întunericul și necredinţa îi umpluseră inima. Cu cât îi auzea pe ucenici povestind mai mult despre descoperirile minunate ale Mântuitorului înviat, cu atât el se adâncea într-o și mai grozavă disperare. … Era hotărât să nu creadă și, timp de o săptămână întreagă, s-a frământat, iar nefericirea lui i se părea cu atât mai întunecată, cu cât vedea nădejdea și credinţa fraţilor lui. …
Întorcându-Se către Toma, [Isus] i-a zis: „Adu-ţi degetul încoace și uităte la mâinile Mele și adu-ţi mâna și pune-o în coasta Mea și nu fi necredincios, ci credincios.” Cuvintele acestea dovedeau că El cunoștea gândurile și cuvintele lui Toma. Ucenicul îndoielnic știa că niciunul dintre prietenii săi nu Îl văzuse pe Isus timp de o săptămână. Ei n-ar fi putut să-I spună despre necredinţa lui. Toma L-a recunoscut în Cel care stătea în faţa sa pe Domnul său. Nu-i mai trebuiau alte dovezi. Cu inima tresăltând de bucurie, el s-a aruncat la picioarele lui Isus, strigând: „Domnul meu și Dumnezeul meu!”
Isus a primit recunoașterea lui, dar, cu duioșie, i-a mustrat necredinţa: „Tomo, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.” Credinţa lui Toma ar fi fost mult mai plăcută Domnului dacă el ar fi fost gata să creadă bazându-se pe mărturisirea fraţilor lui. – Hristos, Lumina lumii, pp. 806–807

O cunoaștere adevărată a Bibliei poate fi obținută numai cu ajutorul acelui Duh prin care a fost dat Cuvântul. Iar pentru a obține această cunoaștere, trebuie să trăim prin ea. Trebuie să respectăm tot ce ne poruncește Cuvântul lui Dumnezeu. Să cerem tot ce ne făgăduiește. Viața pe care o prezintă Cuvântul este viața pe care trebuie să o trăim, prin puterea lui. Biblia poate fi studiată eficient numai dacă este abordată în felul acesta. – Slujitorii Evangheliei, p. 100

Când studiaţi Cuvântul, lăsați deoparte opiniile voastre preconcepute, precum și ideile moștenite și cultivate. Nu veți atinge niciodată adevărul dacă cercetați Scripturile pentru a vă justifica propriile idei. Lăsați-le pe acestea la ușă și, cu o inimă plină de pocăință, ascultați ce are Dumnezeu să vă spună. Unui căutător al adevărului care stă smerit la picioarele lui Hristos și învață de la El, Cuvântul îi va da înțelegere. Celor care se consideră prea înțelepți, după părerea lor, pentru a studia Biblia, Isus le spune: „Trebuie să deveniți blânzi și umili cu inima, dacă doriți să deveniți înțelepți pentru a fi salvați.”
Nu citiți Cuvântul în lumina ideilor vechi, preconcepute, ci, cu o inimă eliberată de prejudecăți, studiați cu grijă și cu rugăciune. Dacă, pe măsură ce citiți, apare convingerea și vă dați seama că opiniile pe care le prețuiați atât nu sunt în armonie cu Scriptura, nu încercați să o faceți să se potrivească ea cu aceste opinii. Nu permiteți ca ceva ce ați crezut sau ați practicat în trecut să vă controleze înțelegerea. Deschideți-vă ochii minții pentru a contempla minunatele lucruri ce transpar din lege. Aflați ce este scris și apoi ancorați-vă picioarele pe Stânca eternă. – Solii pentru tineret, p. 260

Luni, 4 mai: Traducerea şi interpretarea

Biblia este propriul ei comentator şi interpret. Scriptura trebuie comparată cu ea însăşi, text cu text. Cercetătorul trebuie să înveţe să vadă Scriptura ca pe un întreg şi să vadă relaţia dintre părţile ei. El trebuie să dobândească o cunoaştere a temei sale centrale: planul lui Dumnezeu cu această lume, marea luptă şi lucrarea de salvare. El trebuie să înţeleagă natura celor două principii care se luptă pentru supremaţie şi să înveţe să vadă cum au acţionat din ceea ce este scris în istorie şi în profeţie, până la marele final. El ar trebui să vadă cum această bătălie există în fiecare fază a experienţei umane, cum fiecare faptă a omului descoperă unul dintre aceste două principii antagonice şi cum, fie că vrea sau nu, el hotărăşte chiar acum de a cui parte va fi găsit că a stat în această mare luptă. – Lift Him Up, p. 115

Pe când doi dintre ucenici erau lângă el, Ioan L-a văzut din nou pe Isus în mulţime. Din nou, faţa profetului a fost iluminată de slava Celui Nevăzut când a strigat: „Iată Mielul lui Dumnezeu!” Cuvintele acestea au tulburat inima ucenicilor. Ei nu le-au înţeles pe deplin. Ce însemna acest Nume, „Mielul lui Dumnezeu”, pe care I-l dăduse Ioan? Nici profetul însuşi nu a explicat. … Dacă ar fi avut acelaşi spirit necredincios ca preoţii şi conducătorii, Ioan şi Andrei nu ar fi ajuns ucenici, care să înveţe la picioarele lui Isus. Ar fi venit la El cu intenţia de a critica, de a-i judeca fiecare cuvânt. În felul acesta, mulţi închid uşa în faţa celor mai preţioase ocazii. Dar aceşti ucenici nu au făcut aşa. Ei răspunseseră apelului făcut de Duhul Sfânt prin predicarea lui Ioan Botezătorul. Acum ei au recunoscut glasul Învăţătorului venit din cer. Pentru ei, cuvintele lui Isus erau pline de prospeţime, adevăr şi frumuseţe. O lumină divină se revărsa asupra învăţăturilor din Scripturile Vechiului Testament. Temele complexe ale adevărului erau puse într-o nouă lumină. – Lift Him Up, p. 168

Revelaţia nu este creaţie sau invenţie, ci lămurirea a ceva ce, înainte de a fi revelat, le era necunoscut oamenilor. Marile adevăruri veşnice cuprinse în Evanghelie sunt descoperite printr-o căutare serioasă, în smerenie faţă de Dumnezeu. Noi avem un Învăţător divin care conduce mintea aceluia care caută cu sinceritate să găsească adevărul şi, sub călăuzirea Duhului Sfânt, adevărurile Cuvântului îi sunt descoperite. Şi nu poate exista o cunoaştere mai eficientă şi mai sigură a adevărului decât aceea obţinută când suntem călăuziţi în felul acesta în tot adevărul. Prin primirea Duhului Sfânt, suntem făcuţi în stare să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu. Suntem îndemnaţi să căutăm adevărul aşa cum am căuta după o comoară ascunsă. – Lift Him Up, p. 181

Marți, 5 mai: Biblia şi cultura

Apostolul Pavel se bucura de toate privilegiile unui cetăţean roman. Dar nu era în urmă cu nimic nici în ce priveşte educaţia sa ca evreu, pentru că învăţase la picioarele lui Gamaliel, însă toate acestea nu l-au făcut în stare să atingă cel mai înalt standard. Cu toată educaţia lui în domeniul ştiinţific şi cel literar, înainte ca Isus să i Se descopere, se afla în acelaşi întuneric total în care se află mulţi în vremea de acum. Pavel a înţeles pe deplin că, pentru binele lui prezent şi veşnic, avea nevoie să-L cunoască pe Isus. …
Pavel avea obiceiul să adopte un stil oratoric în predicile sale. Era omul potrivit pentru a vorbi înaintea regilor, înaintea marilor învăţaţi ai Atenei şi, adesea, pregătirea sa intelectuală îi era de folos când pregătea calea pentru Evanghelie. A încercat să procedeze aşa în Atena, întâmpinând elocvenţa cu elocvenţă, filozofia cu filozofie şi logica, cu logică, dar nu a avut parte de succesul pe care sperase să îl aibă. Privind înapoi, a înţeles că avea nevoie de ceva mai presus de înţelepciunea omului. Dumnezeu l-a învăţat că trebuia să vină peste el ceva care este deasupra înţelepciunii acestei lumi. El trebuia să primească această putere de la o sursă mai înaltă. Pentru a-i convinge pe păcătoşi şi a-i converti, în lucrarea lui trebuia să intervină Duhul lui Dumnezeu şi să sfinţească fiecare intervenţie spirituală. – The Advent Review and Sabbath Herald, July 18, 1899

Mulți sunt de părere că, pentru a-i putea influența pe cei din înalta societate, trebuie să adopți un stil de viață și o metodă de abordare potrivite cu gusturile lor pretențioase. Se crede că pentru acest lucru este esențial să ai bani, clădiri somptuoase, îmbrăcăminte scumpă, o atitudine sofisticată și un anturaj monden, să te conformezi obiceiurilor lor, manierelor elegante. Acest lucru este o greșeală. Nu aceasta este metoda lui Dumnezeu de a ajunge la inima celor din înalta societate. Ceea ce-i va mișca într-adevăr este prezentarea hotărâtă și altruistă a Evangheliei lui Hristos. – Divina vindecare, p. 213

Dumnezeu nu recunoaște nicio deosebire bazată pe naționalitate, rasă ori clasă socială. El este Creatorul tuturor oamenilor. Prin faptul că El i-a creat, toți oamenii constituie o singură familie și toți sunt una prin răscumpărare. Domnul Hristos a venit pentru a dărâma orice zid de despărțire, pentru a deschide larg fiecare încăpere a templului, așa încât fiecare suflet să poată avea intrare liberă la Dumnezeu. Dragostea Sa este atât de largă, de adâncă și de mare, încât ajunge pretutindeni. Ea îi eliberează de sub puterea lui Satana pe oamenii sărmani care au fost amăgiți de înșelăciunile lui și îi așază sub influența tronului lui Dumnezeu, care este înconjurat de curcubeul făgăduinței.
În Hristos, nu există nici iudeu, nici grec, nici rob, nici slobod. Toți au fost apropiați prin sângele Său prețios (Galateni 3:28; Efeseni 2:13).
Oricare ar fi deosebirile în ce privește credința religioasă, strigătul de ajutor al omenirii suferinde trebuie să fie auzit și trebuie să primească răspuns. Acolo unde există resentimente amare din cauza deosebirilor religioase, poate fi făcut mult bine printr-o lucrare personală. Slujirea iubitoare va sfărâma barierele prejudecății și va câștiga suflete pentru Dumnezeu. – Parabolele Domnului Hristos, p. 386

Miercuri, 6 mai: Natura noastră păcătoasă

Domnul Hristos i-a dat poporului iudeu suficiente dovezi despre faptul că El era Mesia, dar învățăturile Sale cereau o schimbare hotărâtă în viața lor. Ei au înțeles că, dacă L-ar fi primit pe Hristos, ar fi trebuit să renunțe la obiceiurile și tradițiile la care țineau foarte mult, la practicile lor egoiste și nesfințite. Primirea adevărului neschimbător și veșnic cerea sacrificiu. … Ei mărturiseau a crede Scripturile Vechiului Testament, și totuși refuzau să primească mărturia cuprinsă în ele cu referire la viața și caracterul Domnului Hristos. Ei se temeau ca nu cumva să fie convinși și deci să fie convertiți și astfel să fie obligați să renunțe la părerile lor preconcepute. Comoara Evangheliei, Calea, Adevărul și Viața, era printre ei, însă ei au lepădat cel mai mare Dar pe care Cerul Îl putea da.
Citim că „totuși, chiar dintre fruntași, mulți au crezut în El, dar, de frica fariseilor, nu-L mărturiseau pe față ca să nu fie dați afară din sinagogă” (Ioan 12: 42). Ei erau convinși, credeau că Isus este Fiul lui Dumnezeu, dar a-L mărturisi ca atare nu era în armonie cu dorințele lor ambițioase. Ei nu aveau credința care le-ar fi asigurat comoara cerească, ci umblau mai degrabă după comori pământești. – Parabolele Domnului Hristos, pp. 105-106

Domnul mi-a arătat că aceia care au fost în vreun fel orbiţi de vrăjmaşul şi nu s-au vindecat pe deplin după ce au fost prinşi în capcanele lui vor fi în pericol, pentru că nu pot discerne lumina care vine din cer şi vor fi înclinaţi să primească o minciună. Aceasta le va afecta toate gândurile, deciziile, principiile şi sfaturile. Dovezile clare pe care Dumnezeu le-a dat nu sunt suficient de evidente pentru ei, fiindcă ei au ajuns orbi prin faptul că au ales întunericul, şi nu lumina. Atunci ei vor inventa ceva ce ei numesc lumină, dar Domnul numeşte tăciuni aprinşi de ei înşişi, după care vor să îşi conducă paşii. Domnul spune: „Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte gasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui! Iar voi toţi care aprindeţi focul şi puneţi tăciuni pe el, umblaţi în lumina focului vostru şi a tăciunilor pe care i-aţi aprins! Din mâna Mea vi se întâmplă aceste lucruri, ca să zăceţi în dureri.” Domnul Isus a spus: „Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, şi cei ce văd să ajungă orbi.” „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric.” – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 4, pp. 1146–1147

Joi, 7 mai: De ce este importantă interpretarea

Prin căsătoria cu oameni din alte națiuni, limba ebraică se stricase și era nevoie de o mare grijă din partea vorbitorilor pentru a explica legea în limba poporului, ca să poată fi înțeleasă de toți. Unii preoți și leviți s-au unit cu Ezra în explicarea principiilor legii. „Ei citeau deslușit în Cartea Legii lui Dumnezeu și-i arătau înțelesul, ca să-i facă să înțeleagă ce citiseră.” …
În timp ce asculta o zi după alta cuvintele Legii, poporul a fost convins de nelegiuirile lui și de păcatele națiunii în generațiile trecute. Copiii lui Israel au văzut că, datorită îndepărtării lor de Dumnezeu, grija Lui protectoare fusese retrasă, iar copiii lui Avraam fuseseră împrăștiați în țări străine; ei s-au hotărât să caute mila Sa și au făgăduit să umble în poruncile Sale. Înainte de a începe acest serviciu solemn, ținut în ziua a doua după încheierea Sărbătorii Corturilor, s-au despărțit de păgânii care erau în mijlocul lor.
Când poporul s-a plecat înaintea Domnului, mărturisindu-și păcatele și rugându-se pentru iertare, conducătorii îi încurajau pe oameni să creadă că Dumnezeu, conform făgăduinței Sale, le ascultă rugăciunile. Ei nu trebuiau doar să se jelească, să plângă și să se pocăiască, ci să și creadă că Dumnezeu îi iartă. Ei trebuiau să-și dovedească credința, reamintindu-și mila Lui și lăudându-L pentru bunătatea Sa. „Sculați-vă”, au spus învățătorii, „și binecuvântați pe Domnul, Dumnezeul vostru, din veșnicie în veșnicie.” – Profeți și regi, pp. 661–662, 665– 666

Fiecare dintre noi trebuie să ia seama personal şi ca niciodată mai înainte la un „Aşa zice Domnul”. Unii oameni sunt necredincioşi faţă de Dumnezeu, profanează Sabatul Său sfânt, găsesc neajunsuri în declaraţiile cele mai clare ale Cuvântului, răstălmăcesc adevărata semnificaţie a Scripturilor şi, în acelaşi timp, fac eforturi disperate de a armoniza neascultarea lor cu Scripturile. Totuşi Cuvântul condamnă astfel de practici, aşa cum i-a condamnat pe cărturarii şi fariseii din zilele lui Hristos. Trebuie să cunoaştem adevărul. Vom face noi la fel ca fariseii? Îi vom întoarce noi spatele celui mai mare Învăţător pe care L-a cunoscut vreodată lumea, pentru a ne îndrepta spre tradiţiile, maximele şi zicalele oamenilor? – Solii alese, cartea 1, pp. 213–214

Oare sunt Scripturile confuze şi inconsecvente? Există vreun temei pentru păreri, idei diferite şi doctrine contradictorii care să se bucure de încredere în lumea religioasă? Dacă da, atunci putem avea îndoieli despre originea lor divină pentru că inspiraţia de la Dumnezeu nu îi conduce pe oameni la păreri diferite. Aceia care se angajează să interpreteze Biblia au alterat Cuvântul lui Dumnezeu şi au abătut Scriptura de la înţelesul ei adevărat, căutând să armonizeze adevărul lui Dumnezeu cu născocirile şi doctrinele oamenilor. Scripturile sunt răstălmăcite şi greşit aplicate, iar nestematele adevărului sunt puse în cadrul rătăcirilor. Aceşti învăţători sunt orbiţi şi nu pot discerne care este adevăratul înţeles al Scripturii. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 164 (4 iunie)

Vineri, 8 mai

Pentru studiu suplimentar:
Astăzi cu Dumnezeu, cap. „Cunoaştere personală,” p. 314 (1 noiembrie);
Calea către Hristos, cap. „Ce să facem cu îndoiala”.