Comentarii inspirate (st. 1)

CARACTERUL UNIC AL BIBLIEI

Sabat după-amiază, 28 martie

Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie studiat cu conştiinciozitate. Oricare altă lectură este inferioară acesteia. Un studiu atent al Bibliei nu va exclude neapărat orice altă lectură de natură religioasă, dar, atunci când Cuvântul lui Dumnezeu este studiat cu rugăciune, orice lectură care ar avea tendinţa de a distrage mintea de la el va fi exclusă. Dacă studiem Cuvântul lui Dumnezeu cu interes şi ne rugăm să-l înţelegem, la fiecare rând vom vedea noi frumuseţi. Dumnezeu ne va descoperi preţiosul adevăr atât de clar, încât sufletul va găsi o adevărată plăcere în el şi va fi tot mai încântat, pe măsură ce adevărurile lui sublime şi mângâietoare sunt desfăşurate. – Mărturii, vol. 2, pp. 337–338

Relele care s-au furişat treptat printre noi îi îndepărtează imperceptibil pe oameni şi bisericile de respectul faţă de Dumnezeu şi astfel împiedică puterea pe care El doreşte să le-o dea.
Fraţilor, lăsaţi Cuvântul lui Dumnezeu să rămână aşa cum este el! Nicio înţelepciune omenească să nu se încumete să slăbească puterea vreunei declaraţii a Scripturilor. Proclamarea solemnă din Apocalipsa ar trebui să ne avertizeze împotriva acestui lucru. În Numele Domnului, vă spun: „Scoate-ţi încălţămintea din picioare, căci locul pe care calci este un pământ sfânt!” – Mărturii, vol. 5, p. 711

Întreaga Biblie este o descoperire a slavei lui Dumnezeu în Hristos. Primită, crezută, ascultată, ea este marele instrument de transformare a caracterului. Este mărețul stimulent, forța constrângătoare care înviorează puterile fizice, intelectuale și spirituale și conduce viața pe făgașele corecte.
Motivul pentru care tinerii, și chiar și cei mai bogați în ani, sunt aduși atât de ușor în ispită și păcat este că nu studiază Cuvântul lui Dumnezeu și nu meditează asupra lui așa cum ar trebui s-o facă. Lipsa unei voințe neșovăitoare, care se reflectă în viață și caracter, este urmarea neglijării instrucțiunilor sacre ale Cuvântului lui Dumnezeu. Ei nu-și îndreaptă mintea, printr-un efort hotărât, către ceea ce le-ar inspira gânduri curate, sfinte, și nu și-o abat de la ceea ce este murdar și neadevărat. Puțini sunt cei care își aleg partea cea bună, care stau la picioarele lui Isus, cum a făcut Maria, pentru a învăța de la Învăţătorul divin. Puțini strâng cuvintele Sale ca pe o comoară în inimă și le pun în practică în viața lor.
Primite, adevărurile Bibliei vor înălța mintea și sufletul. Dacă ar aprecia Cuvântul lui Dumnezeu așa cum se cuvine, atât tinerii, cât și vârstnicii ar avea o corectitudine interioară, o tărie a principiilor care le-ar da puterea de a se împotrivi ispitei. … Gândirea, aptitudinile, exersarea intensă a capacităților intelectuale să fie devotate studiului gândurilor lui Dumnezeu. Nu studiați filosofia conceptelor unor oameni, ci știința Aceluia care este Adevărul. Niciun alt gen de literatură nu se poate compara ca valoare cu aceasta. – Divina vindecare, pp. 458–459

Duminică, 29 martie: Cuvântul viu al lui Dumnezeu

Doctrina întrupării lui Hristos în corp omenesc este o taină, este chiar taina „care a fost ţinută ascunsă timp de veacuri”. Este taina cea mare și profundă a Dumnezeirii. „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” Domnul Hristos a luat asupra Sa natura omenească, o natură inferioară naturii Sale cerești. Nimic altceva nu arată mai mult decât acest lucru minunata condescendență a lui Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu…” Ioan prezintă acest subiect minunat cu atâta simplitate, încât toți să poată să înțeleagă ideea și să fie iluminați. …
Cuvântul lui Dumnezeu le vorbește oamenilor despre Hristos când a venit pe pământ, dar vorbește, de asemenea, foarte explicit și despre preexistența Sa. Cuvântul a existat ca Ființă dumnezeiască, ca Fiu veșnic al lui Dumnezeu, fiind una cu Tatăl Său. El a fost din veșnicie Mijlocitorul legământului, Acela în care aveau să fie binecuvântate toate națiunile pământului, atât iudei, cât și neamuri, dacă aveau să Îl primească pe El. „Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu.” Înainte să fi fost creați oamenii sau îngerii, Cuvântul era cu Dumnezeu și era Dumnezeu. –
Lift Him Up, p. 74

Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât și îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu făcut să se audă. În rugăciunea pentru ucenicii Săi, El spunea: „Le-am făcut cunoscut Numele Tău” – „plin de îndurare și milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate și adevăr” – „ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei”. Dar descoperirea aceasta n-a fost dată numai copiilor Săi de pe pământ. Mica noastră lume este cartea de studiu a universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l aprofundeze și care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârșite. Atât cei răscumpăraţi, cât și fiinţele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos știinţa și cântecul lor. Se va vedea că slava ce strălucește pe faţa lui Isus este slava iubirii care se jertfește pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunţă la sine este legea vieţii pentru pământ și pentru cer; că iubirea care „nu caută folosul său” își are izvorul în inima lui Dumnezeu și că în Cel blând și smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuiește în lumina de care niciun om nu se poate apropia. – Hristos, Lumina lumii, pp. 19–20

Astăzi, când suntem invitaţi să atragem atenţia asupra poruncilor lui Dumnezeu și a credinţei lui Isus, vedem aceeași vrăjmășie care s-a manifestat și în zilele lui Hristos. Despre poporul lui Dumnezeu din timpul sfârșitului, stă scris: „Balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămășiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu și ţin mărturia lui Isus Hristos” (Apocalipsa 12:17). – Hristos, Lumina lumii, p. 398

Luni, 30 martie: De către cine și unde a fost scrisă Biblia?

Biblia prezintă standardul desăvârșit al caracterului. Această carte sfântă, inspirată de Dumnezeu și scrisă de oameni sfinți este un ghid perfect pentru orice împrejurare a vieții. Ea prezintă clar atât îndatoririle celor tineri, cât și pe cele ale bătrânilor. Dacă devine ghidul vieții, învățăturile ei vor îndrepta sufletul către cer, vor înnobila mintea, vor înfrumuseța caracterul și vor aduce pace și bucurie în inimă. – Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, pp. 100–101

Dumnezeu a încredinţat scrierea Cuvântului Său inspirat unor oameni limitaţi. Cuvântul acesta, organizat în cărţi, Vechiul şi Noul Testament, este un ghid lăsat moştenire lumii căzute, pentru ca, prin studierea şi respectarea îndrumărilor lui, niciun suflet să nu se rătăcească pe calea spre cer.
Aceia care se gândesc să clarifice presupusele dificultăţi din Scriptură, evaluând prin regulile lor limitate ce anume este inspirat şi ce nu este inspirat, ar face mai bine să-şi acopere faţa, aşa cum a făcut Ilie când i-a vorbit susurul blând şi subţire, pentru că se află în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri care le-au transmis oamenilor lumina şi cunoaşterea de-a lungul veacurilor, spunându-le ce să facă şi ce să nu facă şi descoperindu-le evenimente de o importanţă cutremurătoare, care le-au călăuzit paşii de la o piatră de hotar la alta, prin simboluri, semne şi ilustraţii. – Solii alese, cartea 1, pp. 16–17

Luca, cel care a scris cartea Faptele apostolilor, şi Teofil, cel căruia i-a fost adresată, au avut o relaţie specială. Teofil a primit de la Luca învăţătură şi multă lumină. Luca fusese învăţătorul lui Teofil şi încă simţea că avea răspunderea de a-l instrui şi a-l călăuzi în lucrarea sa. În acea vreme, era ceva obişnuit ca un scriitor să trimită manuscrisul la cineva pentru a-l examina şi a face observaţii. Luca l-a ales pe Teofil, ca pe un om în care avea încredere, ca să facă acest lucru. El i-a atras atenţia mai întâi la lucrurile consemnate despre viaţa lui Hristos în cartea scrisă mai înainte şi care, de asemenea, îi fusese destinată lui Teofil [se citează Faptele 1:1-5]. … Învăţăturile lui Hristos trebuiau să fie păstrate în manuscrise şi în cărţi. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZŞ, vol. 6, p. 1051

Dacă ar fi fost scrisă de oameni neinspiraţi, Biblia noastră ar fi arătat destul de diferit şi ar fi putut fi un subiect de studiu descurajator pentru muritorii supuşi greşelii, care luptă cu slăbiciunile fireşti şi cu ispitele unui vrăjmaş viclean. Dar, aşa cum este ea, Biblia ne oferă un raport corect cu privire la experienţa religioasă a personajelor remarcabile ale istoriei ei. Uneori, oamenii pe care Dumnezeu i-a favorizat şi cărora le-a încredinţat responsabilităţi mari au fost biruiţi de ispită şi au făcut păcate, aşa cum şi noi şovăim în luptă şi cădem deseori în greşeli. Totuşi, pentru inima noastră deznădăjduită, este încurajator să ştim că, prin harul lui Dumnezeu, oamenii aceia au putut primi o putere nouă pentru a se ridica iarăşi deasupra firii lor rele şi, când ne aducem aminte de faptul acesta, suntem gata să reluăm noi înşine lupta. – Mărturii, vol. 4, pp. 10–11

Marți, 31 martie: Biblia și profeția

Timpul venirii lui Hristos, ungerea Lui prin Duhul Sfânt, moartea Lui și vestirea Evangheliei la neamuri erau arătate cu precizie. Iudeii avuseseră privilegiul de a înţelege aceste profeţii și a le recunoaște împlinirea în lucrarea lui Isus. Hristos a stăruit ca ucenicii Lui să înţeleagă însemnătatea studiului profeţiilor. Referindu-Se la profeţia dată lui Daniel cu privire la timpul lor, El le-a zis: „Cine citește să înţeleagă” (Matei 24:15). După înviere, El le-a explicat ucenicilor din toţi profeţii „ce era cu privire la El” (Luca 24:27). Mântuitorul vorbise prin toţi profeţii. „Duhul lui Hristos, care era în ei… vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate” (1 Petru 1:11). – Hristos, Lumina lumii, p. 234

Pavel a arătat cât de strâns legase Dumnezeu serviciul jertfelor de profețiile cu privire la Cel care avea să fie adus „ca un miel pe care-l duci la măcelărie”. Mesia avea să-Și dea viața „ca jertfă pentru păcat”. Privind înainte, prin veacuri, la scenele lucrării de ispășire îndeplinite de Mântuitorul, profetul Isaia spusese despre Mielul lui Dumnezeu că „S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, … că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați” (Isaia 53:7,10,12).
Mântuitorul profeției avea să vină nu ca un împărat pământesc, ci ca om între oameni, spre a trăi o viață de sărăcie și umilință și pentru ca, în cele din urmă, să fie disprețuit, lepădat și omorât. Mântuitorul a profetizat în Scripturile Vechiului Testament că avea să Se dea pe Sine ca o jertfă în favoarea omenirii căzute, împlinind în felul acesta toate cerințele Legii ce fusese călcată. În El, tipurile sistemului jertfelor aveau să se întâlnească direct cu antitipul, și moartea Sa pe cruce să dea însemnătate întregului sistem religios iudaic. – Faptele apostolilor, pp. 227–228

În istoria popoarelor, cercetătorul Cuvântului lui Dumnezeu poate vedea împlinirea literală a prorociilor dumnezeiești. Babilonul, slăbit și doborât în cele din urmă, a dispărut, deoarece, în prosperitate, conducătorii lui s-au socotit independenți de Dumnezeu și au atribuit slava împărăției lor realizărilor omenești. Împărăția Medo-Persiei a fost lovită de mânia Cerului, deoarece în ea Legea lui Dumnezeu fusese călcată în picioare. Temerea de Domnul nu-și găsise loc în inimile majorității covârșitoare a poporului. Nelegiuirea, hula și stricăciunea domneau. Împărățiile care au venit după ea au fost și mai josnice și mai stricate; ele au ajuns și mai jos și mai decăzute pe scara valorilor morale. …
Numai în Cuvântul lui Dumnezeu acest lucru este prezentat cu claritate. Aici se arată că puterea națiunilor ca și a indivizilor nu se găsește în ocaziile sau în privilegiile care par să-i facă de neînvins, nu se găsește în măreția lor îngâmfată. Ea se măsoară prin credincioșia cu care împlinesc planul lui Dumnezeu. – Profeți și regi, pp. 501–502

Miercuri, 1 aprilie: Biblia și istoria

Foarte mulţi oameni pun la îndoială veridicitatea şi adevărul Scripturilor. Raţionamentele omeneşti şi închipuirile inimii omeneşti subminează inspiraţia Cuvântului lui Dumnezeu, iar lucrurile care ar trebui să fie primite ca fiind sigure sunt învăluite într-un nor al misticismului. Nimic nu este prezentat în propoziţii clare şi distincte, nimic nu este aşezat pe o temelie solidă. Acesta este unul dintre semnele evidente ale zilelor din urmă. Această Carte sfântă a rezistat atacurilor lui Satana, care s-a asociat cu oamenii răi ca să facă totul pentru a învălui caracterul divin în nori şi întuneric. Totuşi, prin puterea Sa minunată, Domnul a păstrat această Carte sfântă în forma ei actuală – o hartă, sau un ghid pentru familia omenească, pentru a le arăta oamenilor calea spre ceruri. – Solii alese, cartea 1, p. 15

Oamenii ar trebui să-L lase pe Dumnezeu să Se îngrijească de Cartea Sa, de scrierile Sale pline de viaţă, aşa cum S-a îngrijit de-a lungul veacurilor. Ei încep să pună la îndoială unele părţi ale revelaţiei şi să caute greşeli în aparentele neconcordanţe dintre o declaraţie şi alta. Pornind de la Geneza, ei renunţă la părţile care li se par îndoielnice, iar mintea lor înaintează pe calea aceasta. Satana îi va conduce ca să-şi continue criticile cât mai departe cu putinţă, până când vor vedea motive de îndoială în toată Scriptura. Abilitatea lor de a critica ajunge atât de ascuţită prin exercitare, deşi nu se pot baza pe nimic sigur. Dacă încerci să-i convingi pe oamenii aceştia, îţi pierzi timpul. Ei îşi vor exercita capacitatea de a ridiculiza până şi Biblia. Ei ajung chiar să fie nişte batjocoritori, dar vor fi uluiţi dacă le vei spune cum stau lucrurile în adevărata lor lumină.
Fraţilor, rămâneţi la Biblie şi la ceea ce este scris şi încetaţi criticile cu privire la validitatea ei! Respectaţi ce spune Cuvântul şi niciunul dintre voi nu va fi pierdut. De-a lungul veacurilor, oamenii şi-au exercitat ingeniozitatea, evaluând Cuvântul lui Dumnezeu cu mintea lor limitată şi cu înţelegerea lor limitată. Dacă Domnul, Autorul scrierilor sfinte, ar da cortina la o parte şi le-ar descoperi înţelepciunea şi slava Sa, ei s-ar da înapoi cuprinşi de simţământul nimicniciei şi ar exclama asemenea lui Isaia: „Sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate” (Isaia 6:5). – Solii alese, cartea 1, pp. 17–18

Murmurările celor din Israelul din vechime şi nemulţumirea lor răzvrătită, precum şi minunile uimitoare săvârşite în favoarea lor şi pedepsirea idolatriei şi a lipsei lor de recunoştinţă sunt raportate pentru binele nostru. Exemplul Israelului din vechime este dat ca o avertizare pentru cei din poporul lui Dumnezeu, ca să poată evita necredinţa şi să scape de mânia Sa. Dacă nelegiuirile evreilor ar fi fost omise din raportul sfânt şi le-ar fi fost redate numai virtuţile, istoria lor nu ar fi reuşit să ne înveţe lecţia pe care o găsim astăzi în ea. – Mărturii, vol. 4, p. 11

Joi, 2 aprilie: Puterea transformatoare a Cuvântului

Iosia a fost profund mișcat când a auzit pentru prima dată lectura îndemnurilor și avertizărilor consemnate în acest manuscris vechi. Niciodată mai înainte nu-și dăduse seama atât de profund de claritatea cu care Dumnezeu pusese înaintea copiilor lui Israel „viața și moartea, binecuvântarea și blestemul” (Deuteronomul 30:19) și cum, de repetate ori, fuseseră îndemnați să aleagă calea vieții ca să devină o laudă pe pământ, o binecuvântare pentru toate popoarele. „Întăriți-vă și îmbărbătați-vă! Nu vă temeți și nu vă înspăimântați…”, fusese îndemnat Israel prin Moise, căci „Domnul, Dumnezeul tău, va merge El Însuși cu tine, nu te va părăsi și nu te va lăsa” (Deuteronomul 31:6). … Acestea și alte pasaje asemănătoare i-au făcut cunoscute lui Iosia dragostea lui Dumnezeu pentru poporul Său și oroarea Sa față de păcat. Când a citit profețiile cu privire la judecata grabnică asupra acelora care vor stărui în răzvrătire, regele s-a cutremurat pentru viitor. Stricăciunea celor din Iuda fusese mare. – Profeţi şi regi, pp. 393, 396

Împăratul Iosia … şi-a rupt hainele şi i-a îndemnat pe cei care îndeplineau slujba sfântă să-L întrebe pe Domnul pentru el şi pentru popor, pentru că se îndepărtaseră de la orânduirile Sale. El i-a strâns pe toţi bătrânii lui Israel şi a poruncit ca toate cuvintele din carte să fie citite înaintea adunării. A fost arătat păcatul conducătorilor şi al poporului şi regele s-a ridicat înaintea lor şi şi-a mărturisit fărădelegea. El s-a pocăit şi a făcut legământ să ţină poruncile Domnului cu toată inima. Iosua nu a avut linişte până când poporul nu a făcut tot ce putea pentru a se întoarce din apostazia lui şi a-I sluji viului Dumnezeu. – Asemenea lui Hristos – p. 57 (12 februarie)

Adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu sunt declaraţiile Celui Preaînalt. Acela care vrea să facă astfel încât aceste adevăruri să fie parte din viaţa sa devine cu adevărat o făptură nouă în toate privinţele. Mintea sa primeşte noi puteri, iar întunericul prin care ignoranţa şi păcatul înceţoşaseră înţelegerea este îndepărtat. Cuvintele: „Vă voi da o inimă nouă” înseamnă: „Vă voi da o minte nouă”. Schimbarea inimii este însoţită întotdeauna de o înţelegere clară a îndatoririlor creştinului, de înţelegerea adevărului. Cine cercetează Scriptura cu mare atenţie şi cu rugăciune va dobândi o înţelegere clară şi o judecată ascuţită, pentru că, prin întoarcerea la Dumnezeu el a primit o inteligenţă mai înaltă. – My Life Today, p. 24

Cunoașterea lui Dumnezeu este înaltă cât cerul și largă cât pământul întreg. (…) Numai cei care citesc Scriptura având conștiența faptului că ea este vocea lui Dumnezeu care le vorbește sunt adevărați învățăcei. Ei tremură în fața Cuvântului lui Dumnezeu, căci pentru ei este o realitate vie. Îl studiază, sapă adânc după comoara ascunsă. Își deschid înțelegerea și inima pentru a primi și se roagă pentru harul ceresc, se roagă să se poată pregăti pentru viața veșnică viitoare. Când torța cerească este așezată în mâna sa, omul își vede fragilitatea, infirmitatea și situația disperată în care se află atunci când caută neprihănirea în sine însuși. El vede că în el însuși nu este nimic care să-l recomande înaintea lui Dumnezeu. Se roagă ca Duhul Sfânt, reprezentantul lui Hristos, să-i fie întotdeauna călăuză, să-l conducă în tot adevărul. (…) Adevărata educație constă în toate acele cunoștințe dobândite în această viață de probă care ne fac apți să stăm în compania sfinților în lumină. Ea ne aduce binecuvântări nouă și altora în această viață și ne va asigura viața veșnică viitoare, cu toate bogățiile ei nepieritoare. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 125

Vineri, 3 aprilie

Pentru studiu suplimentar:
Sfaturi pentru părinţi, profesori şi elevi, cap. „Studiaţi Biblia pentru voi înşivă”;
Tragedia veacurilor, cap. „Biblia, scutul şi apărarea noastră”.