Ediția instructori (st. 7)

I. Privire generală

Text-cheie: Daniel 6.

Pasaje biblice: Daniel 6; 1 Samuel 18:6-8; Matei 6:6; Marcu 6:14-26; Faptele apostolilor 5:27-32; Evrei 11:35-38.

Introducere. Daniel 6 scoate în evidență credincioșia lui Daniel. El a acceptat mai degrabă să fie sfâșiat de lei decât să își compromită relația cu Dumnezeu. În final, credincioșia lui față de Dumnezeu și loialitatea față de împărat au fost văzute de toţi şi răsplătite.

Temele studiului:
1. Credincioșie. În ciuda decretului care interzicea închinarea la orice dumnezeu sau om în afară de împărat, Daniel a continuat să se roage cu fața spre Ierusalim. El ar fi putut închide ferestrele și s-ar fi putut ruga în taină, însă Daniel a hotărât să nu își compromită mărturia dată până atunci. Angajamentul lui față de adevăr era mult mai important decât protejarea vieții sale.
2. Dreptate. Pentru că Daniel a rămas credincios față de Dumnezeu, îngerul Domnului a închis gura leilor flămânzi. Daniel a fost protejat, reabilitat înaintea împăratului și înaintea celor care au încercau să îi ia viața. Experiența acestui rob evreu remarcabil stă ca o dovadă a dreptăţii finale pe care Dumnezeu o va face pentru poporul Său din toate veacurile; El va face dreptate celor care au fost asupriți și persecutați de puterile răului.

Aplicația. Unii creştini, atraşi de politică, arată spre experiența lui Daniel ca o justificare pentru a intra în lupta pe care o presupune acest mediu. Ce binecuvântare ar fi pentru biserică și societate dacă fiecare politician creștin și fiecare funcționar public ar imita exemplul de credincioșie al lui Daniel!

II. Comentariu

1. Credincioșie. Daniel a fost una dintre cele trei căpetenii responsabile de supravegherea dregătorilor, care trebuiau să verifice dacă aceștia își îndeplineau îndatoririle, să îi supravegheze pentru ca nu cumva împăratul să sufere vreo pierdere și, totodată, trebuiau să asigure buna funcționare a guvernării (Daniel 6:2). Frauda și managementul defectuos au fost o problemă din vechime. Unele texte din Orientul Apropriat arată climatul de competiție, rivalitate și intrigi în rândul învățaților și sfătuitorilor de la curte care, adesea, se prezentau înaintea împăratului cu acuzații împotriva unui rival real sau închipuit. De aceea, în această privință, situația pe care o vedem la curtea împăratului Darius nu era ceva neobișnuit, nici faptul că dregătorii și căpeteniile doreau să scape de Daniel. Probabil că și gelozia a jucat un rol important, dat fiind faptul că împăratul urma să îl numească pe Daniel un fel de prim-ministru. Legat de această posibilitate, să nu uităm că integritatea lui Daniel ar fi putut fi o piatră de poticnire pentru cei care urmăreau avantajele personale și câștigul ilegal din funcția publică pe care o dețineau. Acești funcționari corupți probabil că s-au întors împotriva lui Daniel și pentru că el era iudeu (Daniel 6:13, compară cu Daniel 3:12) și Îi era credincios Dumnezeului său și nu zeilor lor.
În ciuda poruncii împăratului, Daniel nu și-a schimbat obiceiul de a se ruga. Probabil că în casa lui Daniel era o cameră undeva, pe acoperiș. Lângă fereastra care dădea spre vest, Daniel se ruga stând cu faţa spre Ierusalim, unde se afla templul în ruine. La sfinţirea templului, Solomon a sfătuit poporul să se roage cu fața spre templu (vezi 1 Împărați 8:35,44,48). Se pare că și David făcea aşa (vezi Psalmii 5:7; 28:2). Ierusalimul a devenit locul în care era prezența lui Dumnezeu datorită faptului că acolo era templul. Astfel, acest gest simboliza angajamentul față de Iehova, Dumnezeul care a ales Ierusalimul ca loc în care să Își pună Numele Său. Mai mult, Daniel spera ca Ierusalimul să fie restaurat ca o împlinire a făgăduințelor legământului (Ieremia 31 și Ezechiel 36). Daniel era un străin în Babilon, adevărata lui cetățenie era în Ierusalim.
Primul lucru pe care îl aflăm despre Daniel din această relatare este integritatea lui profesională, în slujba sa de căpetenie în imperiu. Mai mult ca sigur, Darius l-a invitat pe Daniel să slujească datorită reputației lui fără pată ca funcționar public. În plus, integritatea lui Daniel a fost observată și de vrăjmașii lui. În această privință merită să facem două observații. Prima, vrăjmașii lui Daniel au recunoscut că nu puteau găsi nimic împotriva lui în slujba pe care o făcea pentru împărat: „Atunci, căpeteniile și dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăției. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios și nu se găsea nicio greșeală la el și niciun lucru rău” (Daniel 6:4). Apoi, cel mai impresionant aspect al complotului vrăjmașilor lui stă în faptul că ei au înțeles că Daniel era loial în primul rând față de Dumnezeul lui. Acest devotament observat de ei arată că Daniel și-a trăit credința și și-a exprimat convingerile în mod deschis. Cu toții știau ce conta cel mai mult pentru el. Astfel, vrăjmașii lui au hotărât să îl lovească chiar în punctul care îl afecta cel mai tare: convingerea lui. Făcând astfel, ei nu s-au așteptat ca Daniel să se compromită, ci să rămână credincios şi, astfel, să poată fi dat la moarte. Dar el nu vedea niciun conflict între funcția sa de căpetenie în împărăție și faptul că el era un slujitor al adevăratului Dumnezeu. De fapt, Daniel a considerat că poziția lui era o ocazie de a-I da slavă lui Dumnezeu, Conducătorul suprem al tuturor lucrurilor.

2. Dreptate. Probabil că cel mai izbitor aspect al relatării despre Daniel în groapa cu lei este faptul că el a fost apărat și leii nu i-au făcut niciun rău. Acest final fericit este în concordanță cu alte relatări biblice, ca, de exemplu, experiența prietenilor lui, care au fost scoși din cuptorul încins, sau reabilitarea lui Iov. Dar, mai presus de orice, se potrivește cu epilogul Bibliei despre eliminarea răului și instaurarea Împărăției veșnice a lui Dumnezeu. Biruința lui Daniel asupra vrăjmașilor lui ne îndreaptă atenția asupra răzbunării finale a poporului lui Dumnezeu, așa cum este descrisă în secțiunea profetică a cărții (Daniel 7–12). Totuși acest lucru nu înseamnă că fiecare slujitor credincios care este persecutat va fi scăpat la fel ca Daniel. Martirii din toate veacurile ne arată că Dumnezeu permite uneori ca slujitorii Săi să plătească prețul suprem pentru credincioșia lor fără o aparentă răzbunare a lor pe acest pământ. Dar eliberarea lui Daniel stă ca o mărturie a credincioşiei lui Dumnezeu faţă de poporul Său și ne arată că El deține puterea supremă asupra forțelor răului. Dumnezeul care i-a oprit pe lei să îl sfâșie pe Daniel îl va reduce la tăcere pe Satana, leul „care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8), pârâșul fraților.
Credincioșia lui Daniel față de Dumnezeu și-a găsit exprimarea în supunerea față de Legea Lui. Când legea omenească a fost în conflict cu Legea lui Dumnezeu, Daniel nu a ezitat, nu a stat nicio clipă să se gândească de care să asculte. Porunca dată de împărat a fost conformă cu legea mezilor și perșilor, „care, odată dată, rămâne neschimbată” (Daniel 6:8). Aici apare un conflict între cele două legi – ambele pretinzând imuabilitate – conflict care va atinge apogeul la sfârşit, în încercarea cornului mic de a schimba vremurile și legea (Daniel 7). Astfel, dacă legea mezilor și perșilor nu putea fi schimbată, ce putem spune despre legea care reflectă caracterul lui Dumnezeu? Oricât de loial îi era Daniel statului, când legile statului au venit în contradicție cu Legea lui Dumnezeu, el nu a ezitat nicio clipă în a hotărî de care lege să asculte.
Credincioșia lui Daniel a fost răsplătită de Dumnezeu. Darius nu s-a îndoit nici pentru o clipă de integritatea lui Daniel, de aceea a făcut mari eforturi să găsească o portiță de scăpare în legea imperiului. În cele din urmă, împăratul s-a văzut obligat să se dea bătut, dar spera ca Dumnezeul lui Daniel să îl elibereze. Conform relatării biblice, piatra care a închis gura peșterii a fost pecetluită cu „inelul lui și cu inelul mai-marilor lui” (Daniel 6:17). Prin această dublă pecetluire toți doreau să se asigure că soarta lui Daniel rămânea neschimbată. Un comentator sugerează astfel acest lucru: „Acuzatorii, care cel mai probabil erau prezenți şi au vrut să fie folosite inelele mai marilor, și-ar fi dorit ca astfel să se asigure că nu există posibilitatea ca împăratul să trimită oameni să îl salveze pe Daniel; iar împăratul dorea să se asigure că acești acuzatori nu ar fi încercat să îi ia viața lui Daniel în vreun alt fel, dacă leii nu ar fi făcut-o.” – Leon J. Wood, A Commentary on Daniel, Grand Rapids, MI, Zondervan, 1973, p. 169
Dar, pentru ca Daniel să fie reabilitat, trebuia ca aceia care complotaseră împotriva lui să fie condamnați. Împăratul a poruncit ca vrăjmașii lui Daniel să fie aruncați în aceeași groapă în care fusese aruncat Daniel, iar ei au fost sfâșiaţi de lei. Pentru gândirea modernă şi cea postmodernă este greu de acceptat că împăratul a inclus și familiile în pedeapsa conspiratorilor. Totuși să observăm că împăratul urma, pur și simplu, o practică veche, îngrozitoare. Dumnezeu nu a poruncit să se facă acest lucru. Ceea ce a făcut Dumnezeu a fost pentru a-l salva pe Daniel din groapa leilor, lucru care demonstra nevinovăția lui Daniel în tot ce făcuse pentru împărat. Dar, mai presus de orice, noi ar trebui să fim conștienți de faptul că nu doar Daniel a fost reabilitat, ci Dumnezeu Însuși a fost înălţat înaintea lui Darius. În cele din urmă, împăratul a recunoscut că Dumnezeul care îl eliberase pe Daniel era Dumnezeul cel viu şi adevărat: „Împărăția Lui nu se va nimici niciodată și stăpânirea Lui nu va avea sfârșit” (Daniel 6:26). Aceste cuvinte concluzionează foarte bine secțiunea narativă a cărții și includ esența mesajului teologic transmis de secțiunea profetică.

III. Aplicația

„Dragi tineri, care este ținta spre care vă îndreptați și care este scopul vieții voastre? Sunteți voi ambițioși să dobândiți educație, ca astfel să aveți un nume și o poziție în această lume? Aveți gânduri pe care nu îndrăzniți să le exprimați, ca, de exemplu, să ajungeți într-o zi pe culmile cele mai înalte ale inteligenței, să fiţi în comisiile care se ocupă de adoptarea legilor pentru națiune? Nu este nimic greșit în aceste aspirații. Fiecare dintre voi poate avea scopul său. Nu trebuie să fiți mulțumiți cu realizări modeste. Puneți-vă scopuri înalte și nu precupețiți niciun efort pentru a le atinge!” – Ellen G. White, Solii pentru tineret, p. 36
1. Ce slujbe din domeniul politic sunt compatibile cu viața de creștin?
2. Unde și cum tragi linia între loialitatea față de stat și loialitatea față de Dumnezeu?
3. Dacă Daniel este un model, care sunt cele patru lucruri pe care politicienii și funcționarii publici ar fi bine să le copieze? (Daniel 6:10,11)