Comentarii inspirate (st. 6)
DE LA AROGANȚĂ LA DISTRUGERE
Sabat după-amiază, 1 februarie
Mândria Asiriei și căderea ei trebuie să slujească drept exemplu până la sfârșitul timpului. În ce privește națiunile pământului de astăzi, care, în mândrie și aroganță, se aliniază să lupte împotriva Sa, Dumnezeu întreabă: „Cu cine poți fi asemuit tu în slavă și în mărime între copacii Edenului? Totuși vei fi aruncat împreună cu copacii Edenului în adâncimile pământului” (Ezechiel 31:18).
„Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului și cunoaște pe cei ce se încred în El. Dar cu niște valuri ce se varsă peste mal, va nimici” (Naum 1:7,8) pe toți aceia care caută să se înalțe mai presus de Cel Preaînalt.
„Mândria Asiriei va fi frântă și toiagul de cârmuire al Egiptului va pieri” (Zaharia 10:11). Acest lucru este adevărat nu numai cu privire la popoarele care s-au ridicat la luptă împotriva lui Dumnezeu în vremurile vechi, ci și la popoarele de astăzi care nu împlinesc planul divin. În zilele răsplătirii finale, când Judecătorul cel drept al întregului pământ „va cerne neamurile” (Isaia 30:28), iar acelora care au păstrat adevărul le va fi îngăduit să intre în cetatea lui Dumnezeu, bolţile cerului vor răsuna de cântările biruitoare ale celor răscumpărați. „… Și Domnul va face să răsune glasul Lui măreț. … Atunci, asirianul va tremura de glasul Domnului, care îl va lovi cu nuiaua Sa. La fiecare lovitură de nuia hotărâtă pe care i-o va da Domnul, se vor auzi timpanele și harpele” (Isaia 30:29-32). – Profeți și regi, p. 366
Lumea mișună de erori și fabule. Noutăți sub formă de drame senzaționale apar continuu pentru a absorbi mintea și apar mereu teorii absurde, distrugătoare pentru înaintarea morală și spirituală. Cauza lui Dumnezeu are nevoie de oameni inteligenți, oameni ai cugetării, oamenii pricepuți în ale Scripturii, pentru a face față curentului năvălitor al opoziției. Noi nu trebuie să încurajăm aroganța, îngustimea de minte și nestatornicia, cu toate că veșmântul presupusei evlavii poate fi aruncat peste ele. Cei care au puterea sfințitoare a adevărului asupra inimilor lor vor exercita o influență convingătoare. – Mărturii, vol. 4, p. 415
Vă întreb pe voi, … cărora vă plac întrunirile dedicate satisfacerii simțurilor, distracției și petrecerilor: Îl luați pe Isus cu voi? Căutați voi să salvați sufletul tovarășilor voștri? Este acesta scopul asocierii voastre cu ei? Simt ei și văd în voi întruchiparea vie a Duhului lui Hristos? Este vizibil faptul că voi sunteți niște martori ai lui Hristos, că aparțineți unui popor deosebit, plin de râvnă pentru fapte bune? Este vizibil faptul că viața voastră este guvernată de poruncile divine: „Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” (Matei 22:37) și: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 19:19)? A vorbi inimii și conștiinței acelora care sunt gata să piară este o lucrare aflată dincolo de puterea unuia care nu se predă cu totul lui Hristos. Totuși ce arată fluența și căldura vorbirii voastre cu privire la obiectul asupra căruia este concentrat interesul vostru? – Solii alese, cartea 2, p. 125
Duminică, 2 februarie: Ospățul lui Belșațar
Avertizarea este dată pentru noi: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” Observați influența extremismului și a fanatismului manifestate în slujba marelui lor maestru, Satana. Îndată ce oamenii au ajuns sub controlul celui rău, în comportamentul lor au început să se vadă manifestări de un caracter satanic. Poporul mânca și bea, fără să se gândească la Dumnezeu, la harul Său și la necesitatea de a se împotrivi Diavolului, care îi conducea la faptele cele mai rușinoase. Același spirit s-a manifestat și la sărbătoarea profanatoare a lui Belșațar. Veselie și dans, râsete și cântece duse până la o stare de orbire le-au amorțit rațiunea, apoi, toate pasiunile păcătoase și nestăpânite s-au adunat la un loc în acea scenă respingătoare. Dumnezeu era dezonorat, poporul Său ajunsese de rușine în ochii națiunilor păgâne. Pedeapsa divină urma să vină asupra mulțimii exaltate și amețite. Cu toate acestea, în mila Sa, Dumnezeu le-a oferit posibilitatea de a renunța la păcatele lor. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 101
El [Hristos] dezvăluie urmările pentru aceia care cedează satisfacerii apetitului. Puterile morale sunt slăbite într-atât, încât păcatul nu mai apare odios. Nelegiuirile sunt trecute cu vederea și pasiunile josnice stăpânesc mintea, până când stricăciunea generală dezrădăcinează principiile și pornirile bune, iar Dumnezeu este hulit. Toate acestea sunt urmarea faptului că se mănâncă și se bea în exces. Aceasta este chiar starea de lucruri despre care El declară că va exista la a doua Sa venire.
Vor ține bărbații și femeile seama de avertizare? Vor îndrăgi ei lumina sau vor deveni sclavi ai apetitului și pasiunilor josnice? Hristos ne arată ceva mai înalt pentru care să trudim, mai mult decât ce vom mânca, ce vom bea și cu ce ne vom îmbrăca. Preocuparea pentru mâncare, băutură și îmbrăcăminte este excesivă, încât devine nelegiuire și se numără printre păcatele caracteristice ale ultimelor zile, constituind un semn al apropiatei reveniri a lui Hristos… Este imposibil să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie înaintea lui Dumnezeu, când ele sunt pline de stricăciune și boli din cauza îngăduințelor noastre păcătoase. – Mărturii, vol. 3, p. 164
Satana folosește bărbați și femei ca agenți ai săi care să îndemne la păcat, făcându-l atractiv. Acești agenți sunt cu conştiinciozitate instruiți de el ca să mascheze astfel păcatul, încât să poată distruge sufletele mai cu succes și să-L jefuiască pe Hristos de slava Lui. Satana este marele vrăjmaș al lui Dumnezeu și al omului. El se preface, prin agenții lui, într-un înger de lumină. În Sfânta Scriptură, el este numit nimicitorul, acuzatorul fraților, un înșelător, un mincinos, un chinuitor și un ucigaș. Satana are mulți oameni în slujba sa, dar are cel mai mare succes atunci când poate să-i folosească pentru lucrarea sa satanică pe cei ce spun că sunt creștini. Și, cu cât este mai mare influența lor, cu cât este mai înaltă poziția lor, cu cât afirmă că au mai multă cunoștință despre Dumnezeu și lucrarea Lui, cu atât mai cu succes îi poate folosi. Oricine este sedus de păcat devine agentul lui. – Mărturii, vol. 5, p. 137
Luni, 3 februarie: Un oaspete nepoftit
Un Străjer, care era necunoscut, dar a cărui prezență era o putere de osândire, privea la această scenă de profanare. Curând, Vizitatorul nevăzut și neinvitat Și-a făcut simțită prezența. Tocmai în clipa când sacrilegiul ospățului nelegiuit era la culme, s-a arătat o mână fără viață și a scris cuvinte de osândă pe perete, în sala banchetului. Mișcările mâinii au fost urmate de cuvintele de foc: „Mene mene techel upfarsin”, care au fost scrise în litere de foc. Puține au fost cuvintele trasate pe perete de mâna nevăzută, dar acestea arătau că în ele era puterea lui Dumnezeu.
Belșațar s-a înspăimântat. Conștiința lui s-a trezit. Teama și suspiciunea care urmează întotdeauna după comiterea de fapte rele au pus stăpânire asupra lui. Când Dumnezeu îi înspăimântă pe oameni, ei nu-și pot ascunde intensitatea terorii. Groaza i-a cuprins pe fruntașii împărăției. Profanarea și lipsa lor de respect insultătoare față de lucrurile sfinte s-a schimbat într-o clipă. O teamă fără margini a biruit capacitatea lor de a se stăpâni.
În zadar încerca împăratul să citească literele de foc. Aici era o putere prea mare pentru el. Nu putea citi scrierea de pe perete. – Comentariile Ellen G. White, CBAZȘ, vol. 7, p. 969
Domnul vrea ca aceste subiecte mărețe să fie cercetate în bisericile noastre și, dacă fiecare membru al bisericii ar primi Cuvântul lui Dumnezeu, acest Cuvânt i-ar da omului simplu lumină și înțelegere… „Așa vorbește Domnul: «Înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui. Ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că Mă cunoaște, că știe că Eu sunt Domnul, care fac milă, judecată și dreptate pe pământ! Căci în acestea găsesc plăcere Eu», zice Domnul” (Isaia 29:18-21).
Niciodată nu a fost un timp când Domnul să-Și manifeste marele Său har față de aleșii Săi mai mult ca în aceste zile din urmă, în care Legea Sa este anulată. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, pp. 95–96
Este de datoria fiecărui copil al lui Dumnezeu să-şi depoziteze în minte adevărul divin; cu cât face mai mult acest lucru, cu atât mai multă putere și claritate a minții va avea pentru a putea pătrunde în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Atunci când principiile adevărului sunt puse în practică în viața de zi cu zi, el este tot mai zelos și plin de viață.
Viața spirituală este cea care va aduce binecuvântare omenirii. Cel care este în armonie cu Dumnezeu va depinde constant de El pentru putere. „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum și Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit.” Lucrarea vieții noastre ar trebui să fie aceea de a încerca tot timpul să atingem perfecțiunea caracterului creștin, străduindu-ne mereu să ne conformăm voinței lui Dumnezeu. Eforturile începute aici vor continua în toată veșnicia. Progresele făcute aici vor fi ale noastre când vom începe viața viitoare.
Cei care sunt părtași ai smereniei, curăției și dragostei lui Hristos vor avea bucurie în Domnul și vor răspândi lumină și fericire asupra tuturor celor din jur. – Fii şi fiice ale lui Dumnezeu, p. 327
Marți, 4 februarie: Intervenţia împărătesei
Atunci împărăteasa-mamă și-a adus aminte de Daniel, care, cu jumătate de veac mai înainte, îi făcuse cunoscut împăratului Nebucadnețar visul cu chipul cel mare și tâlcuirea lui. „Să trăiești veșnic, împărate”, a zis ea, „să nu te tulbure gândurile tale și să nu ți se îngălbenească fața! În împărăția ta este un om care are in el duhul dumnezeilor celor sfinți și, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere și o înțelepciune dumnezeiască. De aceea, împăratul Nebucadnețar … l-a pus mai-mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldei, ghicitori, și anume pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Belșațar, un duh înalt, știință și pricepere, putința să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele și să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, și el îți va da tâlcuirea!”…
Înaintea acelei gloate îngrozite, Daniel, fără să fie impresionat de făgăduințele împăratului, a stat într-o demnitate liniștită ca slujitor al Celui Preaînalt, nu ca să spună cuvinte lingușitoare, ci ca să interpreteze solia nenorocirii. „Ţine-ți darurile”, a zis el, „și dă altuia răsplătirile tale! Totuși voi citi împăratului scrierea și i-o voi tâlcui.” – Profeți și regi, pp. 527–529
De la început, Satana și-a făcut planul să-i facă pe oameni să-L uite pe Dumnezeu pentru a și-i asigura pentru el. De aceea, a căutat să reprezinte greșit caracterul lui Dumnezeu, ca să-i facă pe oameni să aibă o concepție falsă despre El. Creatorul le-a fost prezentat ca fiind îmbrăcat cu atributele prințului întunericului – arbitrar, sever și neiertător – ca să fie de temut, ocolit și chiar urât de oameni. Satana spera să încâlcească atât de mult mintea acelora pe care i-a înșelat, încât ei să nu-L cunoască pe Dumnezeu. Apoi el va șterge chipul divin din om și va imprima propria sa înfățișare asupra sufletului; el îi va umple pe oameni cu duhul său și-i va face robi ai voinței sale.
Domnul Hristos a venit să-L arate lumii pe Tatăl ca pe un Dumnezeu al iubirii, plin de milă, de iubire și împreună-simțire. Întunericul dens cu care Satana s-a străduit să înconjoare tronul Dumnezeirii a fost risipit de Răscumpărătorul lumii, iar Tatăl S-a făcut din nou cunoscut oamenilor ca lumină a vieții. – Mărturii, vol. 5, p. 738
Modul în care a tratat Dumnezeu răzvrătirea va avea ca rezultat o totală demascare a lucrării ce s-a făcut atât de mult timp în întuneric. Urmările conducerii lui Satana şi roadele înlăturării rânduielilor divine vor fi înfățișate deschis privirii tuturor ființelor inteligente create. Legea lui Dumnezeu va fi pe deplin justificată, apărată. Se va vedea că toate acțiunile lui Dumnezeu au fost îndreptate spre binele veșnic al poporului Său și spre binele tuturor lumilor pe care le-a creat El. Chiar Satana personal, în prezența întregului univers, ca martor al acestui moment, va mărturisi despre cârmuirea lui Dumnezeu că este dreaptă și adevărată şi despre Legea Sa că este dreaptă. – Patriarhi și profeți, p. 338
Miercuri, 5 februarie: „Cântărit și găsit prea ușor”
Zadarnic a încercat împăratul să citească literele arzătoare. Acolo se ascundea un secret pe care nu-l putea pătrunde, o putere pe care n-o putea nici înțelege și nici nega. Disperat, s-a îndreptat pentru ajutor către înțelepții din împărăția lui. Strigătul lui înnebunit a răsunat în acea adunare, chemându-i pe astrologi, pe haldei și pe vrăjitori să citească scrierea. … Dar apelul lui, cu oferta de recompensă bogată, n-a avut niciun ecou în rândul sfătuitorilor lui de încredere. Înțelepciunea cerească nu poate fi nici cumpărată și nici vândută. „Toți înțelepții … n-au putut nici să citească scrierea și nici să o tâlcuiască împăratului.” Ei n-au fost mai capabili să citească literele misterioase decât fuseseră înțelepții unei generații anterioare să tâlcuiască visele lui Nebucadnețar. – Profeți și regi, p. 527
Firea pământească este vrăjmașă lui Dumnezeu și se răzvrătește contra voinței Lui. Odată ce renunţă la jugul ascultării, inconștient, omul alunecă în nelegiuirea păcatului. Nelegiuirea abundă printre cei care vorbesc minunat despre libertatea religioasă curată și desăvârșită. Purtarea lor este dezgustătoare înaintea Domnului și ei sunt conlucrători cu vrăjmașul sufletelor. Lumina adevărului descoperit este luată de la ei și frumusețile sfințeniei sunt pentru aceştia numai niște umbre. …
Mi-a fost arătat ce este omul fără cunoașterea voinței lui Dumnezeu. Păcate și nelegiuire umplu măsura vieții lui. Dar, când Duhul lui Dumnezeu îi descoperă deplina însemnătate a Legii, ce schimbare are loc în inima lui! La fel ca Belșațar, el citește conștient scrierea de mână a Celui Atotputernic și condamnarea pune stăpânire pe suflet. Tunetele Cuvântului lui Dumnezeu îl trezesc din letargie și el cere îndurare în Numele lui Isus. Și Dumnezeu ascultă întotdeauna cu o ureche binevoitoare acea cerere umilă. El niciodată nu îl îndepărtează fără mângâiere pe cel care se căiește. – Mărturii, vol. 4, pp. 13–14
Marea zi a Domnului este aproape. Când Hristos va apărea pe norii cerului, cei care nu L-au căutat din toată inima, cei care au permis să fie înșelați, cu siguranță vor pieri. Unica noastră siguranță poate fi găsită doar prin pocăință și convertire și prin ștergerea păcatelor noastre. Cei care acum Îl caută pe Domnul cu stăruință, smerindu-și inimile înaintea Lui și părăsindu-și păcatele, prin sfințirea adevărului, vor fi făcuți potriviți să se unească cu membrii familiei împărătești și Îl vor vedea pe Împărat în toată frumusețea Lui. …
Noi suntem chemați să fim poporul special al lui Dumnezeu într-un sens mult mai înalt decât ne-am dat seama până acum. Lumea zace în nelegiuire și poporul lui Dumnezeu trebuie să iasă din lume și să fie despărțit de ea. Copiii Săi trebuie să fie liberi de orice tradiții și obiceiuri lumești. Ei nu trebuie să se unească cu simțămintele lumești, ci să fie diferiți, ca popor special al lui Dumnezeu, plin de zel în slujirea lor. Ei nu trebuie să aibă nicio legătură cu lucrările întunericului. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 248
Joi, 6 februarie: Căderea Babilonului
„Tot așa este și cu cel ce își adună comori pentru el și nu se îmbogățește față de Dumnezeu.” Tabloul acesta este valabil pentru oamenii din toate timpurile. Poți plănui doar pentru binele egoist, poți să-ți aduni comori, poți construi case mari și înalte, așa cum au făcut constructorii Babilonului antic, dar nu poți clădi un zid atât de înalt sau o poartă atât de puternică, încât să-i opreşti pe solii nimicirii. Împăratul Belșațar a dat un ospăț mare în palatul său și „au lăudat pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă și de fier, de lemn și de piatră”. Dar mâna Celui Nevăzut a scris pe ziduri cuvintele blestemului, iar amenințarea armatelor vrăjmașe s-a auzit la porțile palatului său. „Chiar în noaptea aceea, Belșațar, împăratul caldeenilor, a fost omorât” (Daniel 5:30).
A trăi numai pentru sine înseamnă a muri. Setea de avuție și dorința de a câștiga doar pentru folosul personal despart sufletul de viață. Preocuparea de a acapara, de a acumula pentru sine este spiritul lui Satana. Dar spiritul lui Hristos este acela de a dărui, de a te sacrifica pentru binele altora. „Și mărturisirea este aceasta: «Dumnezeu ne-a dat viață veșnică și această viață este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viața, cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viața»” (1 Ioan 5:11,12). – Parabolele Domnului Hristos, pp. 258–259
Cel care este pătruns de spiritul care îl însuflețea pe Daniel nu va avea vederi înguste şi nu va fi plin de sine, ci ferm, hotărât să ia poziție pentru adevăr. În orice împrejurare, fie cu frații săi sau cu alții, el nu se va abate de la principii, dar nici nu va da greș în a manifesta o răbdare nobilă, ca aceea a lui Hristos. – A Call to Medical Evangelism and Health Education, p. 37
Creștinul este mai întâi un prunc în Hristos. Apoi devine copil. El trebuie să înainteze constant, în măsura în care îi sunt acordate ocazii și privilegii. Întotdeauna trebuie să își amintească faptul că el nu este al lui, că a fost cumpărat cu un preț și că trebuie să folosească cât mai bine talentele încredințate lui. Chiar și în frageda pruncie a discernământului său spiritual, creștinul trebuie să facă tot ce știe mai bine, înaintând constant spre o viață mai înaltă, mai sfântă. El trebuie să își dea seama că este împreunălucrător cu Dumnezeu.
Niciodată nu trebuie să devină înfumurat, ci să considere toate lucrurile acestei lumi ca o pierdere faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Isus Hristos, Domnul său. Creștinul trebuie să pășească și să lucreze în tovărășia Mântuitorului. Când face aceasta, credința lui va crește. Privind constant la Hristos, el va fi schimbat în același chip al Lui, din slavă în slavă. – In Heavenly Places, p. 183.
