I. Privire generală

Text-cheie: Daniel 3:17,18.

Pasaje biblice: Daniel 3; Apocalipsa 13:11-18; Exodul 20:3-5; Deuteronomul 6:4; 1 Corinteni 15:12-26; Evrei 11.

Introducere: Experiența prietenilor lui Daniel ne oferă un exemplu concret despre ce înseamnă să fii pus la încercare din cauza credincioșiei față de Dumnezeu.

Temele studiului:
1. Închinare. Cel mai semnificativ lucru implicat în această relatare este închinarea. Cel mai probabil, Nebucadnețar nu cerea închinare exclusivă. Cei trei tineri evrei puteau continua să I se închine Dumnezeului lor, Iehova. Dacă s-ar fi plecat înaintea chipului, ar fi fost scutiți de orice neplăcere.
2. Credincioșie. Convingerile lor puternice nu le-au permis celor trei tineri evrei să facă vreun gest care să contravină religiei lor. Pentru ei, anumite acțiuni aveau consecințe profunde.
3. Eliberare. Deși nu se îndoiau deloc de puterea lui Dumnezeu de a-i salva din foc, cei trei tineri nu erau siguri că acest lucru avea să se întâmple. Această nesiguranță este redată prin cuvintele „și chiar de nu” (Daniel 3:18). Astfel, ei au ales mai degrabă să moară decât să își compromită credincioșia față de Dumnezeu.

Aplicația. În viață, toți ne confruntăm cu situații în care trebuie să luăm o poziție clară și hotărâtă prin care să arătăm cui îi suntem credincioși. Cea mai importantă lecție pe care o învățăm din acest episod cu cuptorul încins nu este eliberarea celor trei robi evrei. Principalul mesaj constă în faptul că Domnul i-a întărit – nu le-a fost teamă de moarte – și a pășit alături de ei prin foc.

II. Comentariu

1. Închinare. Se pare că Nebucadnețar a înțeles foarte bine mesajul transmis prin statuia făcută din mai multe metale din visul lui. El nu se mulțumea să fie doar capul de aur. El dorea ca împărăția lui să fie reprezentată de toată statuia, din cap până în picioare. Cu acest obiectiv în minte, el a încercat să uzurpe atributele Creatorului. Făcând acest chip (ebraică: tselem), împăratul, în mod ironic, imita actul prin care Dumnezeu a creat omenirea după chipul (tselem) Său (Geneza 1:26,27). Astfel, Nebucadnețar, plin de mândrie, a făcut un chip. Dar acesta nu era o simplă lucrare de artă, ci un obiect de închinare.
Acuzația adusă celor trei robi a fost că nu se închinau chipului de aur, că nu slujeau dumnezeilor lui Nebucadnețar (Daniel 3:12,14). Pluralul „dumnezei” sugerează că acel chip era probabil o reprezentare a zeilor babilonieni și nu a unei singure zeități. Dimensiunea chipului (60 x 6 coți) trimite la sistemul sexagesimal al Babilonului, în opoziție cu sistemul decimal folosit în Egipt. Mai mult, proporția chipului (10/1) indică faptul că acesta nu respecta proporțiile normale ale trupului uman (5/1 sau 6/1). În afară de cazul în care chipul includea și un piedestal înalt, el ar fi arătat mai mult ca un stâlp gigantic sau o coloană și probabil că fusese doar parțial sculptat.
Promovând un asemenea eveniment liturgic, împăratul probabil că intenționa să își asigure susținerea căpeteniilor, a miniștrilor etc., pentru programul și ideologia imperiului. În lumea veche, religia și politica erau strâns legate. Patriotismul era exprimat prin adorarea zeilor naționali. Astfel, refuzul celor trei robi de a se închina chipului de aur nu a fost doar o faptă de răzvrătire religioasă, ci o respingere pe față a pretențiilor totalitare ale ideologiei politice și religioase din Babilon. Robii evrei nu acceptau să îi dea imperiului ceea ce I se datora doar lui Dumnezeu.

2. Credincioșie. Avertizându-l împotriva idolatriei, Moise îi amintea poporului că „singurul vrednic să primească închinarea israeliţilor era Dumnezeul care îi scosese din «cuptorul de fier al Egiptului» ca să fie moștenirea Lui (Deuteronomul 4:20; cf. 1 Împărați 8:51; Ieremia 11:4). Moise i-a somat să păzească legământul și, din nou, să nu își facă niciun idol. În al doilea apel al său, Moise a spus că ei nu trebuiau să se dedea la idolatrie pentru că Dumnezeul lor este «un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos» (Deuteronomul 4:24). Văzând viitorul, Moise le spunea israeliţilor că, dacă aveau să cadă în idolatrie, Dumnezeu avea să îi scoată din țara făgăduită și să îi ducă în țările în care se practica idolatria. Dar, dacă aveau să se întoarcă la închinarea și ascultarea doar de Dumnezeu, El nu avea să-i părăsească şi nici să-i lase să fie nimiciţi. El avea să Își aducă aminte de legământul Lui. Dumnezeu îi salvase din cuptorul robiei egiptene pentru a-i face poporul Lui. În schimb, El le cerea să Îi fie credincioși și să I se închine numai Lui.” – Wendy Widder, Daniel, Grand Rapids, MI, Zondervan, 2016, p. 65
Robii evrei nu au stat nicio clipă să se gândească dacă să renunțe la adevăratul Dumnezeu. Ei ar fi putut găsi motive pentru o astfel de decizie – evitarea unei confruntări cu împăratul: „Ne plecăm înaintea acestui chip, dar, în inima noastră, noi Îi vom rămâne credincioși lui Dumnezeu. Cui îi pasă dacă ne plecăm capul!” Dar ei nu au făcut aşa. Trebuie să menționăm că, în acel mediu politeist din vechiul Orient Apropiat, nicio zeitate nu cerea credincioșie exclusivă. Puteai alege să îi fii credincios lui Marduk și să te închini și zeiței Iștar. Înainte de robie, mulți israeliți au căzut în această capcană. Ei I se închinau Domnului, dar, în același timp, le aduceau jertfe lui Baal și altor zei despre care credeau că le erau de mai mare ajutor în anumite aspecte ale vieții. Doar Dumnezeul legământului, Dumnezeul evreilor cerea exclusivitate din partea închinătorilor Lui (Exodul 20:3-5; Deuteronomul 6:4) și robii evrei au trăit la înălțimea acestei așteptări.

3. Eliberare. Eliberarea celor trei tineri evrei nu se datorează nicidecum bunăvoinței împăratului, ci intervenției supranaturale a lui Dumnezeu. Faptul că acel cuptor a fost încins „de șapte ori” (Daniel 3:19) poate fi un mod figurat de a spune că a fost încălzit la maximum. Cel mai probabil, împăratul dorea să se asigure că niciunul nu va scăpa din acel foc. Dacă un foc de o intensitate mai mică avea să le prelungească pedeapsa și tortura, intensitatea mai mare a focului avea să îi ucidă pe loc. Se pare că Nebucadnețar dorea să facă din execuția lor un spectacol public, cu prețul contestării autorității sale. Foarte interesant, Ieremia menționează doi profeți mincinoși care au fost „arși în foc” de Nebucadnețar (Ieremia 29:21,22).
Deși cei trei robi evrei credeau cu tărie că Dumnezeu putea să îi protejeze, ei știau totuși că Dumnezeu nu făcea întotdeauna acest lucru (Daniel 3:17,18). „Plângerile scrise pe paginile psalmilor dau mărturie de acest lucru. În Psalmii 7:21,23; 8:24; 11:32-35 este clar faptul că există momente în care copiii credincioşi ai lui Dumnezeu vor fi chemaţi să îndure suferință, uneori chiar să moară ca martiri. Ca răspuns la această aparentă nedreptate și la punerea la îndoială a credincioșiei față de poporul Său sau a suveranității Sale, ne este dată făgăduința învierii (…) și a judecății (12:1-4). Moartea nu este o barieră pentru credincioșia lui Dumnezeu sau suveranitatea Sa.” – E.C. Lucas, „Daniel”, în T. Desmond Alexander și Brian S. Rosner, ed., New Dictionary of Biblical Theology, Downers Grove, IL, InterVarsity Press, 2000, p. 235
Un lucru care merită comentat este absența vădită a lui Daniel. Comentatorii creștini și Talmudul au venit cu mai multe ipoteze ca motiv pentru absența sa: (1) Daniel era plecat cu afaceri; (2) avea permisiunea din partea împăratului să se retragă; (3) era atât de respectat de Nebucadnețar, încât nimeni nu îndrăznea să se plângă de el; (4) probabil că prezența lui nu era necesară; (5) poate era bolnav; (6) Daniel nu mai era implicat în guvernare; (7) Dumnezeu l-a ținut deoparte pe Daniel pentru ca oamenii să nu poată spune că „datorită lui au fost eliberați cei trei”. Acest rezumat este din cartea Daniel, de Peter A. Steveson, Greenville, SC, Bob Jones University Press, 2008, p. 56.
Deși unele opțiuni par mai rezonabile decât altele, adevărul este că nu știm unde se afla Daniel în acel moment. Dar, bazându-ne pe descrierea pe care Biblia o face caracterului lui Daniel, putem fi siguri că Daniel nu s-a închinat și nici nu a fost prezent la acea ceremonie.

III. Aplicaţia

1. La fel ca tinerii robi evrei, și Mardoheu a refuzat să se plece înaintea lui Haman (Estera 3:1-5). În ambele cazuri, Domnul a adus eliberarea slujitorilor Săi. Totuși acest lucru nu se întâmplă întotdeauna. Isaia și Ioan Botezătorul și-au pecetluit credința prin viața lor. În lumina acestor situaţii, te simți pregătit să suporţi consecințele neplăcute ale convingerilor tale drepte? De ce da sau de ce nu?
2. Experiențele anterioare, în privința hranei de la masa împăratului (Daniel 1) și a tâlcuirii visului lui Nebucadnețar (Daniel 2), cumva i-au pregătit pe cei trei să facă față probei focului. Ce teste sau experiențe anterioare te-au pregătit pentru încercările de mai târziu?
3. Studiul din această săptămână ne conduce la autoexaminare. Pune următoarele întrebări membrilor grupei:
• Numește câteva lucruri la care suntem ispitiți să ne închinăm în zilele noastre. În ce mod noi, deşi creștini, suntem acaparați încet, dar sigur, de închinarea la altceva, nu la Dumnezeu?
• Unde putem trage o linie de demarcație între angajamentul de neclintit față de Dumnezeu și fanatism?
• Când vine vorba de relația ta cu cei care nu Îl cunosc pe Dumnezeu, se poate face compromis? Dacă da, cum și în ce situații? În ce puncte, dacă sunt, putem sau ar trebui să facem compromis? Cum putem face diferența între compromis și dorința de a fi prudent?
• Ți-ai pune viața în pericol refuzând să faci un simplu gest? Consideri că te-ai putea conforma în exterior, în timp ce în inima ta ai rămâne credincios?
• Ce ai alege: Să mori pentru adevăr sau să eviți o criză și să trăiești? Explică.