Vești misionare – 4 ianuarie 2020

Avem nevoie de prieteni, nu de botezuri

Andrew McChesney, Adventist Mission

Igor Gospodareţc a comandat 800 de afișe pe care scria: „Biblia deschide calea către o viaţă sănătoasă şi fericită.” A lipit anunțurile peste tot prin orașul său, care se află într-o țară din fosta Uniune Sovietică și în care majoritatea populației nu este creștină. Apoi, un misionar mai în vârstă i-a sugerat să o ia de la capăt.
– Comandă 800 de afișe care să facă reclamă programului Bisericii Adventiste de renunțare la fumat în cinci zile, i-a spus Arturo Schmidt, misionar în Argentina.
Lui Igor nu îi venea să creadă ce auzea. Afișele costaseră destul de mult timp și destul de mulți bani și nu voia să o ia de la capăt.
– De ce? a întrebat el.
– Pentru că scopul nostru nu este să facem adventiști din necreștini, i-a spus Schmidt. Scopul nostru este să ni-i facem prieteni pe acești oameni.
Era anul 1992, doar un an distanță de la prăbușirea Uniunii Sovietice. Igor, tânăr pastor adventist, era dornic să profite de libertatea religioasă și să împărtășească și cu alții dragostea lui pentru Hristos. Nu i-a plăcut sfatul pe care i l-a dat Schmidt. Nu avea logică pentru el această strategie de misiune în care să nu vorbească despre Isus. Nu vedea logica livrării unui program antifumat.
Nu voia să piardă banii pe care îi investise în acele afișe pentru evanghelizare. S-a rugat.
În cele din urmă, Igor a decis să încerce. Poate că evanghelistul mai în vârstă știa ceva ce el nu aflase încă. Igor a comandat la Moscova alte 800 de afișe antifumat și le-a lipit peste vechile afișe.

La prima întâlnire pentru programul antifumat, în fața ochilor lui Igor se afla o surpriză de proporții. În sala închiriată se înghesuiseră 1 000 de persoane. Majoritatea vizitatorilor nu erau creștini. Igor și-a dat seama că afișele originale nu ar fi atras niciodată o prezență atât de mare.
Au trecut cinci ani. După o predică de Sabat, un străin a venit să dea mâna cu Igor în biserică.
– Vă mai amintiți de mine? a întrebat bărbatul.
Igor nu își amintea.
– Am fost în acea mulțime de 1 000 de persoane la prezentările antifumat de acum cinci ani. V-am ascultat predicând pe dumneavoastră și pe pastorul Schmidt.
Bărbatul a explicat că a fost crescut într-o familie necreștină și că se străduise să renunțe la fumat. Seminarele îl ajutaseră să se oprească și, dându-și seama că adventiștii îi erau prieteni, începuse să vină la biserică în fiecare Sabat.
Lui Igor nu-i venea să creadă ce auzea.
„În acel moment am înțeles importanța evanghelizării prin prietenie”, a spus Igor, în vârstă de 59 de ani și conducător în biserica din sudul Rusiei. „Scopul nostru nu este să-i facem adventiști pe necreștini. Scopul nostru este să facem prieteni pentru Hristos.”